Declarația de independență a fiului meu: prima noapte fără mine, la bunici

Nu mi-am dorit niciodată să rămân fără mama la bunici. Nici nu cred că am rămas de prea multe ori. Norocul meu a fost că bunica paternă locuia în aceeași casă cu noi. Mi-a părut rău însă mai târziu, când colegii mei aveau vacanțe la țară, gașa de la sat, tot felul de peripeții.

Pentru copiii mei nu-mi doresc nimic. E viața lor, sunt relațiile lor. Singura mea treabă e să nu mă opun.

-Am vorbit cu maică-mea, cică Tudor vrea să rămână la ei peste noapte, îmi zice soțul la telefon fără pauză de respirație. I-am spus că nici vorbă, mă duc să-l iau.

-Stai un pic. Stai să ne gândim. De ce nici vorbă? Dacă el își dorește, zic.

-Dar n-are nici pijama, nici haine de schimb.

-Și ce dacă, e o aventură.

Dar bărbatu-meu s-a urcat în mașină cu șosete, chiloți, un rând de haine de schimb, o pijama cu mânecă lungă, periuță de dinți și cască de duș. Sigur că eu le-am pregătit, dar a vrut să vadă cu ochii lui. Tații ăștia sunt niște figuri.

Copilul era mega fericit, nici nu s-a uitat la el. A rămas până a doua zi și a fost lumea lui. A cules morcovi, a scos ceapă, a pus masa, a numărat gândaci, a adunat melci.

Ce am simțit eu? Bucurie, jur. Am fost așa mândră de băiatul meu. El era pregătit de această mișcare acum. Avea nevoie de un spațiu numai al lui. Să iasă de sub jurisdicția părintească. Iar eu aveam încredere în el.

Eram pregătită, să știți. Cred că așa și trebuie să decurgă lucrurile între părinți și copii. Nu să-i trimitem noi, ci să plece ei. Când vor fi pregătiți, căci va veni și momentul ăla negreșit.

Mi s-au derulat prin cap toate filmele cu ”ăsta e prea mămos”. ”Vezi tu ce pățești”. ”Alăptat până la adânci bătrâneți!” ”Băiat după fusta mamei, asta crești!”

Încă o dată, am avut dreptate eu. Eu eu eu. Copiii nu se desprind când vrem noi, ci când sunt pregătiți ei.

Când ne-am revăzut, i-am dus un cadou. Un bloc mare de desen, cum știam că își dorește demult. Și niște carioci noi. Doar că băiatul meu nu avea nevoie de cadou, ci să-mi povestească tot ce a făcut. Să-mi arate fiecare melc, gândac, să-mi dea morcovi să gust, ceapă să mănânc. Mi-a cules salată și mi-a arătat merii din curte, care încă nu s-au copt.

Mi-am amintit că cel mai mare cadou de care au nevoie copiii noștri e atenția părinților. ”Mă vezi, mami, te uiți?” Nu blocuri de desen, nu nimic pe care ai dat bani.

După prima noapte de independență, a zis că vrea să-și petreacă toată săptămâna la părinții mei.

Care mi s-a părut o idee proastă din start.

-De ce? a zis bărbatu-meu.

-Păi n-are haine decât pentru două nopți. Tu știi câte șosete murdărește Tudor într-o zi? Și ai mei n-au vreme acum de el. (Ai mei sunt în șantier, au casa cu fundul în sus, fără bucătărie, mama spală vase în chiuveta de la baie și își ține espressorul în dormitor)

-Dar e aventura lui. Plus că părinții tăi vor.

Da, părinții mei întotdeauna vor când e vorba de nepoți. Oare acum chiar nu era momentul sau ceva din mine nu era pregătită pentru atâta independență dintr-o dată pe capul băiețelului meu?

Cred că un pic din ambele. Cred că, pentru fiecare dintre noi, să ne lăsăm copilul la părinți e și frumos, și complicat în același timp. Avem niște frici din copilărie în relație cu ei (deși pe mine ai mei nici nu m-au pedepsit, nici nu m-au bătut). Frici pentru care nu știu dacă el e pregătit. Copilul, zic.

Ai încredere în el. E normal ce simțim. Iar părinții noștri sunt acum bunici. Cred că e diferit.

Asta mi-a zis soțul în mașină pe când ieșeam din Sibiu.

Am încredere în el. E normal ce simțim. Părinții noștri sunt acum bunici. L-au dus la circ, la zoo, la cățărat și la dentist. Mama îmi zice cât îl iubește de fiecare dată când vorbim. Tata mi-a trimis mesaj ”suntem doar noi doi”.  Chiar că e diferit.

Photo by Annie Spratt on Unsplash

 

Articolul anterior

Povestea lui Thomas, un copil bolnav mintal care, datorită unei mame erou, a devenit geniul secolului

Articolul următor

Italia: Prima moarte asistată a unui bărbat de 44 de ani paralizat de la gât în jos: ”Sunt la capătul puterilor fizic și psihic”

12 Comentarii

  1. Iulia D.

    Dragul de el…s-a făcut mare! Victor nu zice si el ca vrea cu Tudor?

  2. Roxana

    E extraordinar! Știi, ma bucur cel mai mult pentru părinții tăi!
    Oferă-le aceasta bucurie!! Se vede clar ca nepoții sunt aer pentru ei. Asa e fata mea pentru mama. Si are niște amintiri extraordinare cu mama. Mama e in viata, dar acum, la 14 ani aproape vrea sa iasă mai mult cu prietenii. Si totuși în vacanta aceasta vrea sa mearga un weekend sa stea cu mama. A zis ca vrea sa ii facă o bucurie. Știe și ea cât o iubește mama!

    • Ce norocoasa e fetita ta! Si mama ta. Si tu 🙂
      Pai de de asta nici nu m-am opus, desi cred ca mamei i-a fost mult mai greu decat de obicei. Cabinet, santier, nu avea nici masina. Dar a zis ca e bucuria ei si m-a rugat sa o cred. Si tata a zis imediat ca vrea sa ramana tudor la ei.
      Acum se pun bazele unor relatii, desi un pic am senzatia ca sunt puse bine deja. Parintii mei culeg roadele.
      Hugs

  3. Irina

    Ce bunici misto aveti!!!

    Fata mea va implini 3 ani curand iar eu am decis vara asta ca nu o voi lasa nicodata la bunici!!! Nici la parintii lui, nici la ai mei.
    Dintr-un singur motiv: toti 4 au ramas la aceleasi metode invechite de crestere a copiilor si nici ca vor sa admita ca au mai si gresit!l Ba dimpotriva, uite ce copii faini am crescut, sa le aplicam si la nepoata!
    Numai cateva exemple da’ am o liiiiiista:
    Soacra: Cat se mai joaca, tu mai baga-i ceva in gurita! Poftim? Pai nu mananca destul, e prea slaba, trebuie sa o mai pacalesti. Eu nu o indop, nu o fortez, nu fac jonglerii sa manance.Va asigur ca nu e lesinata de foame, nici stravezie.E normala.

    Tata: Hai, pune-ti clamita in par ca esti mai frumoasa! Aoleu, tu atunci ar trebui sa-ti pui o fabrica intreaga de clamite! Eu ii spun ca are un zambet care ma face sa lesin de fericire, ca danseaza misto si ca “destele” de la maini sunt niste furnici strengare.

    Socru: Alti copii poarta cercei, bratari, lanturi… ea nu vrea pentru ca tu nu i le-ai pus! Recunosc, nu i le-am pus dar ideea e ca EA nu este ALTI COPII!!! E unica si tu vrei sa o faci copy/paste?

    Mama: Aici se comenteaza putin, recunosc. Dar se comunica mesaje subtile, genul: Eu am crescut singura 2, unul dupa altul si nu erau bunici. Clarific: intre mine si fratele meu e o diferenta de 1 an.Toti bunicii nostri aveau serviciu cand eram noi mici, 5-6 ani, pe urma au inceput sa iasa la pensie. Daca ea a crescut doi singura (tata nu se pune, cica nu facea nic) eu si sotul de ce nu ne-am putea descurca super bine numai cu una bucata copil?

    De cand am devenit mama, am realizat cat de “stricati”suntem pe dinautru si eu si sotul, cat rau ni s-a facut copii fiind. Citesc mult si ma informez pentru ca vreau sa ajut un pui sa devina ce vrea…poate tigru, poate fluture, poate copac, poate om.
    Sigur ca as vrea si bunicii alaturi, dar asa cum ii vad nu, nu pentru ca in loc sa ajute, ar strica. Le este greu sa accepte ca eu vreau sa o cresc intr-un anume fel, un altul decat am fost noi crescuti.

    • Laura, am citit cu atenție tot ce ai scris, fiecare punct. Înțeleg că te străduiești să faci mai bine, ceea ce este admirabil. Și părinții tăi au făcut probabil la fel, și ai mei. Tot ce credeau ei atunci că e mai bine, deși nu știu câți s-au concentrat pe copii așa ca părinții de azi.

      Ce voiam să spun e să nu crezi că părinții noștri sunt perfecți. Nici ai mei, nici ai soțului. Dar beneficiile de a petrece timp cu bunicii sunt net superioare riscurilor. Asta cred eu. Iar relația copiilor mei cu bunicii lor nu sunt responsabilitatea mea. Sigur, dacă sunt niște oameni care îi lovesc sau fac bullying, nu i-aș lăsa.

      În mama mea am avut încredere dintotdeauna, fiindcă mă întreba pentru orice înghițitură nouă de ceva, pentru orice-orice, mă suna și mă întreba. La fel și bunica mea. Plânge copilul? Primul lucru mă suna. Asta îmi și doream, nu să-l lase să plângă. Dacă am zis fără zahăr până la doi ani, fără zahăr a fost.

      Dar perfecțiunea e departe de noi. Iar acum copiii sunt destul de mari să spună singuri ce s-a petrecut. Iar dacă le=a plăcut, or să mai vrea, dacă nu, nu. Tudor deja m-a anunțat că abia așteaptă încă o săptămână la bunici, deși noi plecăm la mare imediat, el ar vrea să mai stea.

      • Irina

        Da, Miruna, stiu ca perfectiunea nu exista.Si eu i-am spus mamei mele ca stiu ca si eu gresesc si voi gresi si cu siguranta Bianca imi va reprosa anumite lucruri mai tarziu.

        Totusi, ai copiilor tai bunici sunt deja mega moderni! Este si adevarat ca Bianca merge foarte rar la bunici singura (adica o mai las ori sambata ori duminica vreo 2 ore cam odata pe luna; si asta din primavara de cand Bia vorbeste clar) dar nu m-a sunat niciodata sa ma intrebe ceva.Nuuuu! Ca asta ar insemna ca ea nu stie, ca nu poate, ca nu se descurca…cum sa nu se descurce cand ea a crescut 2?
        Si cand ma duc sa o iau si-mi spune “Uite, am facut asa si asa” iar eu ii raspund “Nu, noi facem asa si pe dincolo” replica vine instant :”Ei, eu am facut asa data asta.Data viitoare facem asa”. Pana data viitoare se mai schimba ceva si iar nu stie, dar tot nu intreaba….

        Oricum ai dreptate: relatia bunici-nepoti nu e treaba mea.Uneori mai vorbesc cu sotul si de fiecare data ajungem la aceeasi concluzie: ei pierd si sa avem noi grija sa se simta ea iubita in primul rand de noi, acasa…restul, treaba lor!

    • Georgiana

      Draga Irina, te inteleg perfect, perfect si te imbratisez! La fel sunt si ai mei, de fapt nici macar nu comenteaza pt ca nu ii intereseaza. Toata viata mea o sa traiesc cu frustrarea asta si nici 100 de mii de ore de terapii nu o sa ma ajute sa trec peste aceasta neimplinire. Neimplinirea de a fi un copil neiubit, neimplinirea de a nu avea copilul meu niste bunici carora sa le pese de el etc. De fapt ce sa le ceri unor parinti care nu si-au iubit copilul? Cum ar putea sa-si iubeasca nepotii?

      • Irina

        Of,Georgiana ce-mi spui! Imi pare tare rau ca nu reusesti sa treci peste…
        Nu stiu care e situatia la tine, dar eu i-am spus mamei mele (la soacra n-am indraznit): Si eu si fratele meu am fost niste greseli in vietile voastre, ne-am nimerit sa existam (pentru ca erau tineri si sexul se facea cum se facea, pe ascuns si fara protectii). Bianca, fata mea, este un copil dorit, cautat, muncit, asteptat. Pe noi ne-ati crescut, cum sa spun, obligati de situatie (sa spunem mersi ca n-am ajuns la orfelinat stii?), dar fara grija si atentia pe care i-o dau eu Biancai.

        M-am oprit aici dar gandurile mele au continuat.
        Atunci cand te uiti la propriul copil ca la o greseala, o chestie pe care nu ti-ai dorit-o, normal ca vrei sa o repari.”Greseala” trebuie sa fie cuminte, desteapta, cea mai buna din scoala, oras, judet, tara, planeta, ce mai…un geniu! Ca si a altora uite ce buni, frumosi, cuminti, destepti sunt! Mami si tati te fac sa te simti iubita daca esti si tu asa, daca nu, nu.
        Bine. Mie acu’ de faza cu iubirea mi se rupe, da’ la greu, si de aia uneori le trantesc in fata cel mai crud adevar, fara menajamente. Am trecut peste si am ineles ca cea mai importanta persoana in viata mea sunt EU! Nici Bianca nu e mai importanta in viata mea decat mine.Suna egoist stiu, dar ce cred eu despre mine si cum ma vad eu pe mine e mai important decat mama si tata, copiii si nepotii, bunicile, profesoarele, vanzatoarele de la piata.Mi-a luat ceva sa ajung aici, sa stii.
        Am si inteles ca ei erau tineri (19 si 23) si naivi (nu vreau sa spun prosti) si asta este.
        Ideea e, ca desi le-am spus animite chestii si le-am explicat si au si vazut cum ma port eu cu fata, ei tot cum stiu si cum au chef procedeaza. Nu cred ca nu o iubesc, dar e o iubire conditionata, cum a fost si cu mine. Asta ma calca rau pe nervi.
        Oricum, ii dau dreptate Mirunei: relatia lor cu Bianca nu e treba mea si daca vor sa faca parte din viata ei, n-au decat sa participe.Eu nici nu voi incuraja si nici descuraja.

  4. Cora

    Hi, hi, mi-a placut aia cu “a fost la dentist’😄😄 Banuiesc ca la bunicul, nu?

  5. Victoria

    Unele femei cand devin mame isi pierd claritatea, exagereaza, vor sa impuna societatii viziunea lor! Suntem diferiti, ne dezvoltam diferit, avem nevoi diferite, factori de mediu diferit! S-a tot spus ..”mamele de baieti”… si da! marea lor majoritate ii formeaza de mici niste narcisisti, ca sunt ei “mai pregatiti”! Consider ca normalitatea nu ar trebui “strigată” ca pe ceva exceptional! Nu am inteles ce e de idealizat/apreciat din povestirea ta, ca te educa copilul tau pe tine? “Simte el cand e pregatit” e o mare imbecilitate, asa vei spune si cand va avea 18 ani si se va droga?! “A fost pregatit pt experiente noi!” Nu esti un exemplu de urmat; critica mea sper sa fie constructiva; cand nu sunteti pupate in ego, fi se schimba caracterul de “mame”.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 172 queries in 0.144 s