Este pentru prima dată când, într-un studiu pe pacienți cu cancer, dispar tumorile tuturor. Ale tuturor celor implicați! Sigur, când vorbim de cancer, vorbim de vindecare după niște ani. Dar, în acest caz, chiar dacă studiul a fost mic (12 pacienți), lumea medicală recunoaște că e breaking news. Fiindcă 100% din tumori au dispărut. Mai mult, toți pacienții au rămas fără cancer timp de 2 ani (atât a trecut de la începutul tratamentului). În poză avem patru dintre pacienții care au participat la studiu și doi dintre medicii lor.
Studiul a fost publicat și în New England Journal of Medicine ieri, 5 iunie 2022.
Era o vineri seara agitată. Sascha Roth își amintește acel telefon.
Alerga în jurul casei sale din Washington, D.C., să-și pregătească bagajele pentru New York. Acolo urma să facă săptămâni de radioterapie pentru cancerul rectal.Dar telefonul medicului oncolog Andrea Cercek de la Memorial Sloan Kettering Cancer Center (MSK) a schimbat totul. A lăsat-o pe Sascha „uimită și extaziată – am fost atât de fericită”.
Dr. Cercek i-a spus lui Sascha, pe atunci în vârstă de 38 de ani, că ultimele sale teste nu au arătat nicio urmă de cancer. Asta, după ce Sascha trecuse prin șase luni de tratament ca primul pacient dintr-un studiu clinic care implica imunoterapie la MSK.
Studiul este sponsorizat de compania farmaceutică GlaxoSmithKline. Are poze profi și marketing bun, nu putem să nu observăm. E un studiu mic, dar rezultatele sunt promițătoare. Cred că avem voie să ne bucurăm puțin.
Sigur, că până la a putea cineva striga că a vindecat cancerul e o cale destul de lungă, însă e bine că s-a început de undeva.
Avem totuși 12 pacienți care au câștigat niște ani foarte importanți cu, să nu uităm, o calitate a vieții impecabilă! Neschimbată. Aveți idee prin ce trece un pacient cu cancer colorectal operat, reoperat, cu radio- sau chimioterapie?
Știți, cancerele sunt de foarte multe feluri.
”Cancer” un termen umbrelă pentru o boală generală. E ca și cum ai spune ”mâncare”. Există foarte multe feluri: aperitive, supe, ciorbe, fripturi, deserturi. Pacienții participanți aveau o anumită mutație genetică a tumorii. Aceasta se întâlnește în aproximativ 4% dintre cancerele colo-rectale. Pacienții respectivi au fost aleși pe sprânceană, după anumite criterii.
La ce s-au gândit medicii?
În loc să bubuie organismul cu operație, chimio- și radioterapie, hai să încerce altă abordare: imunoterapia țintită. Astfel, au ”demascat” celulele maligne, pe care astfel organismul le recunoaște drept celule rele și singur se ocupă să le distrugă. Nu au inventat acești medici imunnoterapia în tratamentul cancerului, să fim înțeleși. Factorul spectaculos aici e acel 100% fără vreun cancer detectabil după 2 ani.
În corpul omului se întâmplă tot timpul defecte în replicarea celulelor.
Doar că organismul e deștept, le identifică și le distruge. Însă celulele canceroase sunt așa meschine, încât știu să se ”costumeze” ca să treacă de imunitatea pacientului. Dacă sunteți interesați să citiți mai multe pe subiect, las încă o dată link-ul din New England Journal of Medicine. Puteți citi poveștile pacienților pe site-ul centrului oncologic Memorial Sloan Kettering.
Cei 18 pacienți au luat la fiecare 3 săptămâni o doză de imunoterapie (11000 de dolari fiecare). Sascha Roth a fost diagnosticată cu cancer rectal în 2019, a participat la studiul clinic și e fără urmă de cancer de doi ani. S-au vărsat lacrimi de bucurie, vă imaginați. Ce să zic, Lunea Speranței e azi. Multă sănătate pentru toți 🙂
sursa foto
Maria
Este al doilea articol de astazi cu stiri super pozitive (daca imi este permisa exprimarea).
Dar aceste stiri animeaza pe putini, si, ce-i mai trist, pe cei de varsta noastra, a parintilor.
Asa cum bine spuneai in articolul precendet este nevoie in continuare de foarte multa cercetare. Dar are cine sa o faca? Sau mai are cine sa o faca? Romania conteaza pe harta cercetarii? Imi pun aceste intrebari ca parinte al unui copil care urmeaza sa faca niste alegeri. Si e de datoria mea sa ii dau niste informatii. Cum concureaza lumea medicala cu lumea IT? Se intalnesc undeva? In zilele noastre, un procent considerabil din cei mai bine pregatiti absolventi aleg sa se specializeze in IT. Iti gasesti repede job si unul foarte bine plati, inclusiv in tara. Mai ramane cineva sa face medicina? Ce i-ati spune unui copil, voi care sunteti medici? Presupunand ca respectivul copil este deschis atat spre medicina cat si spre IT. Capul i-ar permite sa faca si una si alta. Se face foarte mult “PR” pentru a atrage copiii pregatiti spre IT. Si acest PR da roade. Stam bine la acest sector. Avem resursa umana competitiva si isi aduce bine aportul in valoarea adaugata creata in tara. Spre medicina ii mai atrage cineva/ceva pe tineri? Ar fi pacat sa nu se intample. Iar ceea ce pot constata, la nivel general perceptibil este ca este cumva o “lupta” in care cercertarea medicala pierde teren la noi (daca l-a avut vreodata). Nu mai zic de o simbioza intre IT si medicina …
Miruna
cercetarea la noi în țară e ca inexistentă. Dar acum granițele sunt fluide, e destul de ușor să te implici în proiecte internaționale, se călătorește ușor, se comunică în timp real. Nu cred că e chiar așa o mare problemă, pentru cei care fac performanță într-un domeniu.
Legat de întrebarea ta, ce i-aș spune unui copil să aleagă între medicină și IT, ar fi să caute adânc în el, să se documenteze pentru a căuta argumente pro fiecare domeniu. RĂspunsul ăsta nu i-l poate da altcineva unui copil, ci doar el însuși. Programare poate face și fără o diplomă, dacă învață singur, pe cont propriu, dar medicină nu. Are nevoie de atestare. Dar medicina e un stil de a trăi, nu e simplu emoțional, să știi. Bine, depinde pe cine întrebi. Nici IT-ul nu e floare la ureche.
Dacă aș avea un copil cu aceste dileme, nu m-aș amesteca deloc. L-aș susține să își răspundă singur la întrebare. Și dacă nu găsește răspunsul imediat, nu e problemă. Timp este. Deciziile importante nu se iau pe grabă.
Maria
Ma tin cat pot de departe, dar e greu. Pentru ca il vad cum cauta raspunsuri si cumva il vad ca se supara ca ii vin informatii din zona de IT. Din partea cealalta nimic. Si pare ca isi da si el seama ca nu poate alege cunoscand toate aspectele … dar am sa-i dau si articolele de azi (inclusiv raspunsul tau :))
Miruna
Nu îl poți ajuta mai mult decât să fierbi alături de el. Mi-ai amintit de minte într-a opta și într-a unșpea, înainte să mă hotărăsc pt medicină. Mă dureau umerii de tensiune și simțeam că îmi plesnește fruntea de la cât mă concentram. Îmi dădeam seama că decizia asta îmi va influența tot restul vieții. Că e superimportantă, mă simțeam prea mică, neștiutoare și cu prea multă libertate de a alege. Ai mei nu ziceau nimic. Nimic, mucles.
Mi-am făcut liste cu pro și contra. Mi-aș fi dorit să îmi spună părinții unde să dau, ce să fac, să mă oblige, să mă împingă, să mă bată la cap. Ar fi fost mai simplu să fie ei vinovați pentru alegerea mea.
Când le-am zis că vreau să dau la stoma, le-a căzut fața. Nu se așteptau. Mai ales tata (care e dentist). Nu m-au descurajat, nici nu m-au încurajat. Am dat la stoma. Am intrat cu bursă, în primii nu-știu-câți. M-am chinuit mult cu școala, nu era prima mea iubire, a fost o relație pe interes. Mi se părea safe să am o diplomă, să știu dace cu mâinile mele ceva. Încă mi se pare așa.
Când m-am văzut intrată la jurnalism m-am bucurat de o mie de ori mai mult decât când s-au afișat listele la medicină. Deși acolo depusesem doar dosar, era o chestie formală, iar dincoace am dat admitere, am învățat de mi-au sărit capacele.
A fost bine că mi-am urmat mintea și, oricum, a fost decizia mea. Dar ai mei m-au încurajat până la capăt, când am virat-o ușor de la medicină, când am început să scriu, când m-am mutat la București, fără să știu de ce. A fost super bine per total, am găsit ceea ce iubesc să fac, sunt un om norocos, să știi.
Spor la orice decizie ar lua.
Andreea B.
Sunt 12 pacienți în studiu, nu 18. Și asa, și asa, tot sunt foarte putini, evident. Chiar vineri citeam despre acești anticorpi și problema cu ei, cel puțin la momentul actual, sunt efectele adverse foarte frecvente (practic, fiecare pacient are efecte adverse) si destul de grave, mergând pana la deces. Din ce știam eu, anticorpii ăștia se folosesc la momentul actual doar la cancerele metastazate care nu au o opțiune mai buna de tratament. Dar da, rezultatele acestui mini-studiu dau speranță.
Miruna
Multumesc pt atentionare, New York Times zice 18 si asta mi-a ramas in minte. Celelalte doua surse zic 12, am modificat.
Legat de efectele adverse, sa citesti ca scrie in unul dintre articolele pe care le-am citat (cred ca NYTimes) ca acesti pacienti au avut efecte adverse putine si usoare. Sigur ca esantionul nu e reprezentativ, ca e un procent mic din cancerele rectale, dar e un capat de ata. Oricum, acest tip de cancer e vindecabil daca e depistat devreme, faza e sa fie depistat pana nu e prea tarziu.
Daniela
Asta e cel mai bun comentariu pe seama acestui articol, din punctul meu de vedere. Sunt medic oncolog si recent am fost la un congres la Valencia pe tema cancerului colorectal si da, in momentul de fata imunoterapia in aceasta localizare este aprobata in afara doar in studii clinice. In Romania este aprobata in alte localizari(san, plaman, melanom, cancer renal), DAR am avut pacienti care au avut reactii adverse letale(encefalopatie autoimuna)! Asa ca da, e o speranta, dar exista si un revers al medaliei al acestui tratament. Nu inseamna ca nu-l aplicam, dar pacientii trebuie sa fie informati de la inceput si sa nu creada ca asta e salvarea cu siguranta, mai ales ca exista si “non-responderi” la imuno, ci doar la chimio.
Miruna
Multumesc pt comentariu, Daniela.
Simona
Conteaza mult ce isi doreste cu adevarat si asta doar el stie… Eu va pot spune doar faptul ca multi tineri medici romani au rezultate uimitoare si descoperiti de marca in domeniul medicinei (cunosc cazuri concrete) Nu veti auzi de ei la televizor dar la congresele internationale de medicina se remarca multi romani. Salariile actuale ale medicilor le permit “luxul” de a face si cercetare in privat pe langa serviciu (doar sa vrei!)
Miruna
Corect, sotul meu a scris in rezidentiat 2 proiecte de cercetare in valoare de aproape 1 milion de euro. A castigat granturile si a condus cercetarea pana a plecat in Anglia. A fost nevoie de doua idei bune si multa implicare din partea cuiva.
Simona
Ca sa intaresc cele spuse mai sus am sa va relatez scurt o intamplare… prietenul meu si-a comandat de pe internet tot necesarul pt simularea unei operatii laparoscopice si exersa non stop ca sa aiba indemanare si precizie desavarsita in operatiile live.
Se retragea la birou si mai facea “niste suturi” cand noi stateam seara la povesti cu toata gasca.
Dar a si castigat premii in domeniu 🙂 undeva in Belgia.
Puteti sa ii spuneti si asta baiatului dumneavoastra.
Sau…la Oxford exista o specialitate care inbina exact medicina/informatica/cercetare.
Miruna
Auleu, ma speriasem ca voia sa se opereze singur dupa tutoriale. Pfiu!