Dr. Horațiu Ioani, premiul Societate la Gala Valori de România. Mulțumim, Revista Biz!

horațiu ioaniDr. Horațiu Ioani, soțul meu. Premiat de români pentru lucrurile bune pe care le face în țara lui. Mândră de el.

Marți seară Revista Biz a organizat Gala Valori de România. Marta Ușurelu, Owner & Publisher, Revista Biz, a urcat pe scenă și a zis cam așa (parafrazez): ”Acest eveniment aduce în față români valoroși, care sunt adesea mai cunoscuți în străinătate decât la noi.”

Da, ce a urmat m-a făcut să-i dau dreptate. Hai să schimbăm asta! Avem personalități, brand-uri și organizații care sunt exponenți ai excelenței românești. Să îi arătăm lumii, să vorbim despre ce se întâmplă bun și la noi. Știți că eu iubesc România. Încă primim întrebarea ”dar de ce v-ați întors”. Am primit-o și marți seara. ”Dar de ce am fi rămas.”

Femei cu umerii goi, pe tocuri, cu părul aranjat. Domni la costum, pantofi lustruiți, toți eleganți. Horațiu Ioani și Miruna lui. Într-o marți! Așa viață să tot ai. Mese rotunde, un hotel impozant, o atmosferă de excelență cu adevărat. Ce bine că ne-am întors, mi-am zis. Am stat la masă cu Simona Radiș și Ancuța Bodnar, cele două campioane olimpice de la Tokyo.

Sigur că au fost câteva minute, poate un ceas, dar AM STAT LA MASĂ CU DOUĂ CAMPIOANE OLIMPICE, măi. Care mi-au zis ”felicitări și dumneavoastră”, deși le-am rugat de vreo două ori să nu mă domnească, fiindcă eu sunt mult mai tânără, de fapt. Dar adevărul e că tinerețea nu trebuie afirmată și nici impusă. Deci nu-i nimic, m-am pozat cu ele, eu mică la mijloc și cu gura până la urechi, ele înalte, mult mai tinere și ușor timide, și ce onorată am fost.

horațiu ioani

Și am plecat acasă cu el, cu Horațiu Ioani al meu, la copiii noștri care încă nu dormeau. Sigur că a fost o desfășurare de forțe să putem lipsi într-un astfel de interval orar. Ne-a plăcut, nici n-a fost prea complicat de organizat, posibil să repetăm peste vreo 10 ani 🙂

Am pus imagini live de la eveniment pe stories, cei care mă urmăresc acolo au văzut deja. Ieri am stat departe de laptop, dar azi am vrut să-mi încep ziua prin a-l felicita pe soțul meu.

Horațiu Ioani, sunt mândră de tine de nu mai pot. Și îi mulțumesc Revistei Biz că te-a premiat. Că te-a urcat pe o scenă după un ministru, printre mulți atâția campioni din cultură, business și sport. Fiindcă acolo e locul tău. Ești unul dintre ei. Onorată să fiu plus unu al tău.

horațiu ioani

Toate premiile acordate de către Revista Biz la Gala Valori de România

Citiți-le numele tuturor și țineți-i minte. Deși pe unii n-aveți cum să nu îi știți deja.

Simona Radiș și Ancuța BodnarCampioanele olimpice de la Tokyo în proba de dublu vâsle, unde au făcut un concurs de excepție și au câștigat detașat finala olimpică.


Alexander Nanău – Regizorul care a adus României primele nominalizări la Oscar și care a cucerit lumea cu documentarul „colectiv”.

Gabriel Băicuș – Alpinistul care, la începutul lunii mai, a reușit să escaladeze alte două vârfuri de peste 8.000 de metri – Everest și Lhotse – în 24 de ore, o premieră în alpinismul românesc. Expediția „2 vârfuri în 24 de ore” face parte dintr-un proiect mai ambițios al său, acela de a cuceri și celelalte 11 vârfuri de peste 8.000 de metri din lanțul muntos Himalaya – Karakorum.

Phoenix – legendara trupă românească de rock cu influențe tradiționale care anul acesta aniversează 60 de ani printr-un turneu național care va avea loc în toamna acestui an.

horațiu ioani
Cristina Chiriac – Doctor în economie al Academiei Române, are o vastă experiență de business atât în sectorul administrativ, cât și în cel privat. Din 2018, este președinta Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).
Florentina Olar Spânu – A fost desemnată „Fotbalista anului” în România (2015) și în Danemarca (2016). Este căpitanul echipei naționale, pentru care joacă de aproape două decenii și are un palmares sportiv de invidiat.

horațiu ioani
Art Safari – Este evenimentul care a devenit încă de la prima ediție, în 2014, un reper pentru lumea artistică românească și a pus România pe harta marilor evenimente de artă din lume. Art Safari este un model de management cultural și curatoriat modern.

Sînziana Mircea – Pianista care a debutat la 7 ani pe scena Ateneului Român, iar la recitalul de debut de la Carnegie Hall, din noiembrie 2016, sala plină a ovaționat-o în picioare minute în șir. În 2017, a devenit prima pianistă din România desemnată Young Steinway Artist. Sînziana a venit însoțită de părinții ei și a spus asta la microfon.

horațiu ioani
Horațiu Ioani – fondatorul Medicentrum, medic supraspecializat în tumori cerebrale și chirurgie spinală, dar și singurul neurochirurg atestat de Colegiul Regal Britanic care practică în România. Deși avea posibilitatea de a rămâne în Anglia, a decis să revină în țară și să facă diferența în România.

horațiu ioani
Respo City – Acest proiect-concurs, inițiat de Asociația RESPO DEEE și susținut de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, a invitat studenții din domeniul arhitecturii să fie creativi și inovatori în ceea ce privește felul în care vedem și ne apropiem de reciclare. Sunt peste 100 de proiecte înscrise în competiție, iar câștigătorul urmează să fie anunțat pe 16 iunie.

Ema Hafner – După o carieră de succes în bankingul românesc și în mai multe clinici private din țară, a plecat în Austria și, de peste cinci ani este Head of Marketing and International Business la unul dintre cele mai mari spitale private austriece, Wiener PrivatKlinik (WPK), loc unde vin să se trateze și numeroși pacienți români.

Ovidiu Toma – A fondat acum 9 ani compania CryptoDATA Tech, care a lansat în martie Momentum, primul concept de supercar electric dezvoltat integral în România și bazat pe tehnologia blockchain.

Kaufland – Susține producătorii români prin numeroase programe, cum este “Vreau din România”, care cuprinde produse făcute exclusiv de producători și furnizori autohtoni și îndeamnă românii să se conecteze din nou la origini, prin gust și tradiție. Kaufland este un adevărat suporter al businessurilor românești.

Denis Tudor – A făcut parte din echipa câștigătoare a SpaceX Hyperloop Competition, ediția 2019. Pe baza ideilor prezentate în competiție, a fondat startup-ul Swisspod, ce dezvoltă capsule în care urmează să călătorească pasagerii și să fie transportate mărfurile prin sistemul Hyperloop.

Sebastian Dobrincu – Fondatorul Storyheap, platformă care a devenit lider pe piața de digital marketing și care are în portofoliu clienți precum Selena Gomez, Tumblr, Hulu sau Universal Music. A intrat în lumea software-ului în 2009, la doar 11 ani, iar la 17 ani s-a mutat în SUA. A renunțat la cursurile Universității Stanford după ce a ajuns în Silicon Valley, unde și-a stabilit primul sediu al companiei. A fost numit “Cel mai tânăr milionar din Silicon Valley”.

horațiu ioani

Am revăzut și eu prieteni vechi (Diana Udrea, care are un vibe fenomenal), care au vrut să se pozeze cu mine la panou. Vă pup și mulțumesc.

Mai multe poze de la eveniment găsiți aici.

credit foto Revista Biz, Diana Udrea și plus unu al lui Horațiu Ioani, adică eu eu eu :p

Articolul anterior

Obiecte vs. calități: Cum sa complimentezi o femeie, ca să nu fie despre ce ARE, ci despre cine ESTE

Articolul următor

Podcast la Magic fm cu Ruxandra Rusan și Miruna Ioani

14 Comentarii

  1. Diana

    Felicitari!

  2. Cristiana

    Felicitari! Si ce oameni minunati.
    De salopeta ce sa mai zic! 🙂 Merita un premiu doar el ei.

  3. Mihaela

    Felicitari! Bravo voua pentru tot ce faceti!

    • 🙏🏻🙏🏻🙏🏻

      • Alexandra

        Felicitari pentru premiu! Il meritati cu prisosinta. Si mai presus de toate, va multumim! Multumim ca ati ales sa va intoarceti acasa si sa demarati un proiect de o mare insemnatate pentru noi, pacientii. Sistemul medical si pacientii au mereu nevoie de profesionisti.
        Din suflet va doresc, sa aveti parte de multa sanatate si numai bine!

  4. Raluca

    Felicitari!

  5. Sunt sigură că există mult mai mulți români valoroși care ar merita să fie premiați într-o astfel de gală. Nicio ediție a vreunei gale nu va putea mulțumi și include pe toată lumea . Acum au fost aceste premii, la următoarea ediție vor fi alte premii.

    Sotul meu e foarte recunoscător colegilor care au înființat secția. Nu înțeleg exact de ce vorbim despre ei, nu cred că ei și-ar dori acest lucru, nu cred că le faci un favor aducându-i în discuție .Sunt doi doctori excepționali, cu care am rămas prieteni și după plecarea din acest spital.

    Nu-mi dau seama care este scopul acestui comentariu lasat anonim și plin de venin. Cred că putem lăuda anumiți profesioniști fără să le dăm în cap altora. Adică, putem?

  6. Dana Elena

    Felicitari, si tie si lui Horatiu! Faceti o echipa foarte frumoasa!

  7. Carmen

    Vai, Miruna ce articol ai scris azi! Chiar m-a emotionat, ma bucur pentru bucuria voastra. Felicitari lui Horatiu, le merita cu prisosinta. Sunteti un cuplu foarte puternic. Voi doi puteti sa faceti lucruri cu adevarat de impact cand va propuneti. Felicitari!

  8. Nikki

    Felicitări și toată stima că v-ați întors în țară. Știu că e opțiunea liberă și de nejudecat a fiecărei familii unde alege să trăiască, dar chiar sunt de admirat românii valoroși care nu părăsesc țara.

  9. Carmen

    Doctor H., felicitări!!!
    Miruna, straluceşti de bucurie. Despre felul în care arăți, ce să spun? Eşti frumoasă foc. Tu, salopeta, zâmbetul, atitudinea.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 149 queries in 0.396 s