Domnul Ibrahim şi florile din Coran – cu Eric-Emmanuel Schmitt, adică spectacolul în varianta iniţială, cu autorul pe post de actor principal. (în limba franceză, cu subtitrări)
Clara Haskil, Preludiu şi Fugă – cu Laetitia Casta, top modelul francez din anii ’90, care vine în premieră la FITS cu un spectacol despre Clara Haskil, o pianistă de origine română considerată a fi printre cei mai mari pianişti ai secolului al XX-lea.
Nevoia de mângâiere – Kibbutz Dance Company – dans contemporan cu una dintre cele mai apreciate companii din lume.
Grădina Paradisului – Vertigo Dance Company – o altă trupă de dans care e super apreciată, tot israelieni, la fel cum e şi Kibbutz.
Iubire – Pippo Delbono Company – un alt highlight al festivalului, Pippo Delbono e unul dintre numele mari din teatrul contemporan.
Iar dacă nu ați văzut până acum Faust, băgați.
Cele de mai sus nu sunt nişte recomandări, așa zice prietenul Alex Ciucă, unul dintre responsabilii cu comunicarea acestui festival. Dar programul e atât de divers încât sky is the limit în ceea ce priveşte selecţia, citat încheiat.
Ce vreau să știți e că acest festival nu e deloc o fandoseală de intelectuali. Nu e o scorțoșenie de importanți. Nu. O să vedeți pe străzile Sibiului toate națiile pământului și o să auziți multe limbi diferite. E atmosferă de tabără la Sibiul cu FITS. Toată lumea e prietenă cu toată lumea, iar cei care au ecuson de festival sunt frați de sânge.
Și nu e numai teatru. E circ, e dans, e muzică, e ceva pentru toți.
Îmi doresc tare mult să nu mai avem impresia că teatrul e ceva elitist, destinat doar unor puțini și aleși. La fel ca lectura. După ce termini liceul și scapi de Moromeții, începi să citești for fun. Am o prietenă care alege doar cărți mari și lungi, fiindcă zice că nu vrea să se termine rapid.
Asta face Sibiul cu teatrul și FITS-ul cu oamenii. O legătură. Îi împrietenește pe unii cu alții.
Recomandarea lui Alex e să studiați programul şi să alegeți ce vă face cu ochiul. Sunt multe spectacole din România care se joacă la Sibiu, din Cluj, Craiova, pe care e mai greu să ajungi să le vezi în alt context, deci şi asta ar putea fi o abordare. Apoi sunt multe reprezentații în aer liber, pe străzi. Sigur că e mai buluceală acolo, dar merită duși copiii să vadă cum e.
Da, mă mândresc cu orașul meu, că am cu ce.
Leave a Reply