10 semne că sunt în burnout, nu în depresie

Acest articol nu e ca să o sperie pe mama mea, să se urce în mașină și să zboare până la noi. Acest articol e pur și simplu de la o mamă obosită care are voie să fie așa. E fix cum scriu de obicei. Adică ce trăiesc acum.

Sâmbătă am adormit pe jos, printre copiii care se jucau. Nu vă imaginați c-am tras un pui de somn pe covor, dar am ațipit. Visam că Victor se urcă pe mine, el chiar se urca, și că mă doare ficatul, apoi splina, stai că mă tragi de păr, nu de nas! și m-am trezit că cineva îmi băga degetele-n gură. Faceți copii. O să fie minunat.

Știu că sunt în burnout sau cu un picior în el, fiindcă:

1. Am oboseală multă acumulată, nerecuperată.

Copiii au fost bolnavi de trei ori anul ăsta. Fiecare pe rând, o dată și eu. Ultima noapte cu enteroviroză mi-a pus capac. Am văzut ceasul la fiecare oră, uneori chiar de două ori.

2. Am fitilul scurt, îmi sare țandăra din orice.

Iritabilitatea crescută e primul semn că am nevoie de mai mult somn. Cade copilul, o iau personal. Îmi cere apă, mă enervez instant. Iar e seară și trebuie spălat? De ce trebuie bicicletele cărate pe scări, ele nu se știu teleporta?!

3. Zgomotele mă deranjează ca o pietricică în papuc

Prima milisecundă în care plânge un copil. Sunetul de la semafor, bipbip. Am telefonul pe mut, că nu-l pot auzi. Vreau liniște doar, să ascult liniștea, vă rog.

4. Am ochii împăienjeniți.

Așa mă trezesc din somn, nu e ceva nou. Mă ard de zici că am febră sau urmează să fac. Atunci când se apropie ora mesei, îmi scade și vederea substanțial.

5. Sunt tot cu mâna pe telefon ca un obsedat

Fiindcă sunt în urmă cu treaba și mi-e teamă să nu fi uitat ceva important. Nu mai rezolv lucruri, ci doar sting focuri, vorba soțului meu.

6. Beau două cafele pe zi, uneori trei în mod constant

Altfel nu pot funcționa. Problema e că asta mă duce rapid la punctul următor:

7. Îmi e greu să dorm

Fiindcă mintea se învârte constant. Ce n-am făcut, ce a rămas de făcut, cât timp mai am. În capul meu se dă drumul unui cronometru, până îl iau pe Tudor de la grădiniță.

8. Iar uneori mi se rupe filmul ca sâmbătă, pe jos

Zici că ai apăsat pe un buton, că cineva m-a decuplat. Sunt ca un frigider când s-a stricat. Nu mai pornesc și aia e. Nu mai aud alarma. Corpul meu parcă își dă shut down.

9. Mănânc mult

Fiindcă orice sursă de energie e aur curat. Poate fi o coajă de pâine, o ciocolată, ce găsesc prin frigider. Nu e mâncat emoțional, e pur și simplu o foame de energie, să câștig un minut în plus.

10. Mă trezesc mai obosită decât m-am culcat

Asta e maximum de enervant. Cred că acest corp are impresia că doar îl tachinez cu câte un strop de somn: ia de cia, să te mai sâcâi puțin. Uite cum ar putea fi viața, dacă ai mai dormi un pic. Dar ce crezi tu, că e după vrut?

Nu scriu astea ca să vină să mă salveze vreun prinț.

Sunt mare și vaccinată. Scriu doar ca să mă plâng. Avem voie să facem asta, știți? Avem voie să fim victime, dacă avem chef. De ce? Că așa zic eu.

Ia să nu mai aud că mamele ar trebui să fie pe colo și pe dincolo. Că dacă te plângi, te victimizezi, auzi. Înseamnă că-ți place. Poftim aberație cum alta nici n-o să auzi. Ia să fii tu un pic mai organizată, să pui copiii un pic la punct. Și bărbatul la treabă. Ia să îți iei o bonă, o menajeră sau, ba nu, vreo cinci. Ia să îți dai demisia, ce naiba mai muncești atât? N-ai auzit de tehnica vizualizării? În era modernă e suficient să îți dorești și să meditezi, atât!

Ce muncă, ce atâta efort? Toți au succes peste noapte, nimeni nu vede anii ăia mulți în care pun osul să își construiască un vis al lor. Fiindcă știrile despre oameni care trag fără rezultate nu-s senzaționale, nu ajung la tine să te inspire să demisionezi. Ia, x a avut succes peste noapte într-un business pornit acum 10 ani. Pfoa, cred că dă pe-afară de noroc și de odihnă. Iar eu, de prostie, dacă așa ceva cred.

Ce măsuri iau?

În afară să-mi dau voie să adorm unde mă apucă un somn. Ca sâmbătă, pe covor. Ca un copil de doi ani, nu e nicio diferență între mine și băiețelul nostru mic.

Săptămâna trecută m-am forțat să mă vopsesc și spăl pe cap. În fiecare zi din weekend m-am îmbrăcat frumos și m-am machiat. Dacă a ajutat? Deloc, dar măcar am încercat.

Magneziu, vitamine, minerale și omega.

Picături în ochi și ceva spray pentru peste ochi, nu face miracole, dar poate e nevoie de mai mult timp.

Elimin persoanele toxice și învăț să nu-mi pară rău.

Depresia ar veni cu greutate să mă spăl pe dinți. Cu nepăsare. Cu scris rar pe blog. Dar nici poveste, eu n-am atâtea minute într-un ceas, câte proiecte aș începe să fac. N-am sărit nicio seară de periaj de nici nu mai știu când. Mă dau și cu cremă pe față, ca să vezi. Mi-e dor de copiii mei, când apare Tudor la grădiniță, am un zâmbet de la stânga la dreapta, între urechi. Când intru în casă, încep să mă descalț de pe prag, zbor până în baie să mă spăl. Fac planuri, abia aștept vacanța, vreau să vă inspir, mâine am un interviu, mi-a ieșit un proiect pe care tare mi l-am dorit, vreau să ajut pe cine pot, o pastilă cu somn, vă rog?

Și înainte să ne bucurăm sau să mă suspectăm de ceva boală mintală, la modul cel mai serios, vă spun. Burnout-ul și depresia sunt surori. De sânge, își pot dona organe reciproc. Sunt o potriveală de zile mari. Să nu ne culcăm într-o ureche. Bine, noroc că nu prea dormim. Dar să recunoaștem dracului semnele și să stingem lumina până ne revenim.

Articolul anterior

Internetul începe să uite? Cum îi poți cere lui Google să îți șteargă datele personale din rezultatele la căutări

Articolul următor

Truc de la farmacistă: Cum hidratezi rapid copilul cu diaree și vărsături (fără medicamente)

42 Comentarii

  1. Alina

    “Elimin persoanele toxice și învăț să nu-mi pară rău.”
    La asta lucrez si eu, de multe ori tot le cautam scuze si iar vorbeam cu ele.
    E greu începutul ,apoi cand vezi ca iti face bine, e mai mult decat ok.
    Mulțumesc!

    • Mulțumesc, Alina! Săptămâna trecută așa rău m-a enervat un telefon, că am Tudor mă tot întreba după: mami, ce ai, de ce ești supărată? Așa că am zis: ce aleg, să se supere copilul meu sau altul? Să vedem dacă e așa simplu.

      • Ana

        Ah ce bine ai zis. Asa ma enervez si eu pe cate un mesaj sau e-mail dupa “orele de program” desi sunt freelancer. Si apoi ma cert pe mine ca raspund fiindca cedez “vai, dar daca arde?”. In timp ce ma arde pe mine burn-outul :))

  2. Dora

    “daca nu poți să adormi, înseamnă că nu ești suficient de obosita” – primul lucru care mi se spune când zic că nu pot sa adorm dar sunt obosita. Îmi vine să urlu ca-n codru când aud asta…

    • Seeeegur, de la un expert în adormire, nu? Și în viețile altora. Vine să ne țină copiii într-o noapte și într-o dimineață, ca să exersăm skill-urile adormirii? Nu vine, nu comentează.

  3. d

    Inseamna ca eu am depresie. Cam asa si aici, dar si cu ganduri negre si sumbre care ma fac sa ma simt si mai oribil decat sunt deja.
    Am un copil de 3 ani jumate , am trecut de 40 de ani si da sunt o mama groaznica si ma plang si ma vait intr una, si ma enervez repede desi apelez si la magneziul acela de care tot la tine am citit. Si imi e si teama sa vorbesc despre ce simt, ca sa nu se supere nimeni, ca sa nu il supar pe Doamne Doamne ca nu sunt recunoscatoare. Asa ca ce ai scris tu aici a venit la fix.
    Da ma Miruna, uneori nu mai am energie si ma simt extrem de vinovata pt tot ceea ce simt. Voinicul meu ar trebui sa aiba o mama linistita, calma si blanda, fara frici si angoase, ancorata in realitate si super energica si zambitoare. Cum de nu mi a iesit ?! Ca atunci cand e marait sau plictisit sau cand ma striga non stop ,,mami vino,, , imi zic ca eu ca mama undeva gresesc. Poate ca asa si e. Si sa stii ca eu n am nici servici, dar uite ca tot nu ma descurc. Ma si intreb de unde mai ai timp sa si scrii atatea, constant, sa razi in poze, cu doi copii mici, cand eu de abia reusesc sa te citesc….
    Ca nu fac nimic special, nu punem la socoteala treburile administrative, nuuuu, ca nu spal zilnic, nu mancam zilnic, nu il scot zilnic afara doar eu, nuuu, nu de astea….
    La tine au fost raciti de 3 ori anul acesta, la mine anul trecut in fiecare luna, iar anul acesta o luna nu, doua da. Echilibrul mintal cred ca nu l mai am , ca a intrat in mine o frica de nu ti pot povesti, dar m am resemnat si fac tot ce pot mai bine sa fie el bine si sa trecem cu bine si usor peste incercari. Cred ca de la frica asta au venit si gandurile pacatoase.
    Cand sunt singura ruminez ganduri de care mi e rusine, ganduri sumbre si imagini, cu copilul meu, cu familia mea, si ma simt ca ultimul om….cum ma antrenez in activitati, cum parca dispar toate gandurile. Cand da Domnul si vorbesc cu cineva parca iau o gura de aer, nu mai am niciun gand. Cand raman doar eu, iar incep…..de asta zic, la mine sigur e depresie,ca ma simt singura, uit sa ma dau cu crema, nu ma mai aranjez,parca nu ma mai bucur , nici de planuri, nici de mine, n am interviuri, n am proiecte, desi tare mi as dori…. Ma bucur in schimb de voinicul meu dar stiu ca il si supar. Azi mi a zis prima data ca s a suparat ca am tipat la el. Ma simt atat de vinovata doar ca mai ridic tonul si incerc sa lucrez la acest aspect dar tot mai calc in strachini.
    Cred ca acum ma simt si mai prost ca am indraznit sa scriu tot ce mi a venit din capul asta obosit. Stiu ca nu e un spatiu pt refulare, aici e doar spatiul tau, dar Dumnezeu te a pus sa scrii aci ca sa citesc si eu, victima de mine. Oricum, nu ma cunosti, nu te cunosc, sunt doar una din mamele care indrazneste sa recunoasca ca uneori e si greu si ca are voie sa spuna acest lucru si ca isi doreasca si pt ea cate ceva. Si nu cred ca e egoism, pt ca, ce sa vezi, de o mama linistita si fericita cel care ar beneficia pe deplin tot copilul ar fi.
    Numai bine,
    d.

    • D, mai scrie-mi. În fiecare zi te aștept să-mi scrii.

      Eu știu și cred că poate fi greu fără serviciu. Chiar dacă nu mănânci în fiecare zi. lol.

      Eu am bonă, Victor al meu cel mic stă peste zi câteva ore cu o doamnă minunată, ca eu să pot face ceva. Să scriu, să respir. Și tot îmi e greu.

      Nu comparăm, nu judecăm. Poate te ajută ce zic:

      Și eu am avut gânduri negre, iar când o altă femeie a spus într-un grup ”când avea copilul meu 3 ani, îmi venea să-l iau în brațe și să mă arunc pe geam”, parcă pentru mine a vorbit. imediat ne-am conectat.

      Gândurile astea vin și pleacă, uită-te la ele, nu le pune dop și lasă-le să plece. Vor pleca așa cum au venit. Te asigur. Multe femei le au, puține au curajul să se uite la ele așa cum o faci tu. Să te minți pe tine e ultimul lucru de care ai nevoie acum. Așa că permite-mi să celebrez cu tine autenticitatea mesajului pe care tocmai l-ai trimis. Permite-ți și ție să sărbătorești asta. Îți e greu? Foarte bine. Știi ce ar fi și mai greu? Să te prefaci că nu îți e.

      E bine că iei magneziu, e rău că nu te dai cu cremă, dar știi ceva? Câte să mai faci?! Lasă că va veni și vremea cremuitului, acum ai altele pe ordinea de zi.

      Ia fiecare zi așa cum vine. Și scrie-mi. Nu mă cunoști, nu te cunosc. Să folosim asta pentru a spune ce simțim. E un spațiu, hai să-l umplem.

      • Rox

        Cred ca trebuie sa vorbim mult intre noi, mamele. Evident, cu persoane care inteleg. Si eu am avut ganduri negre de toate felurile. Blogul acesta si comentariile voastre sunt o adevarata terapie pentru mine. Apreciez foarte mult sinceritatea voastra!
        D, poate te-ar ajuta sa ii scrii cuiva, sa vorbesti la telefon, sa iesi cu cineva la o cafea…

    • Madalina

      D, te apreciez ca poti scrie despre ceea ce simti. Ma regasesc mult in mesajul tau, nici eu nu am job, am doar un copil minunat, energic tare si căruia nu ii place somnul. Desi mi l-am dorit mult si il iubesc mult aproape zilnic ma gandesc ca viata mea ar fi fost mai buna fara el. Ma supara atat de tare ca pot gandi asta dar …asta sunt! Eu zic ca nu sunt in depresie, e pur si simplu GREU si am speranta ca intr-o zi va fi mai usor. Usorul ni-l facem si singuri dar uite ca nu gasesc o bona cu care el sa vrea sa stea. Bunicii sunt departe, mereu apare ceva cand trebuie sa vina sa ne ajute. A inceput sa mearga cateva zile pe săptămână la gradinita dar e des bolnav, ne imbolnavim si noi. E mereu greu… Am auzit de termenul de burnout parental. Sigur il avem, si eu si sotul meu. Asa cum a mai spus cineva pe aici poate ca ar trebui sa vorbim intre noi, mamele astea care nu se descurca perfect cu n copii, casa, masa, job etc. Eu am in jur doar mame ‘perfecte’ sau care nu spun cat le e de greu. Asta m-a facut sa ma indepartez de ele pentru ca nu ma simt bine ca eu sa ma plang mereu. Mi-as dori sa te pot ajuta, mi-as dori sa ne facem un sat :))). Sa lasam copiii sa se joace impreuna, sa împarțim briosele pe care le coacem, sa iesim seara la plimbare si sa stim ca nu suntem singurele mame carora le e greu doar pentru ca sunt mame. Te îmbrățișez !

      • E.

        Sunt noua aici, dar, Mădălina, dacă faci satul ala, te rog sa îmi dai coordonatele și ma mut și eu cu ai mei. 🙈

      • Mada

        Parca pt mine ai vorbit. Tot o Madalina si eu 😅🙈 e Greu al naibii, speram doar ca va fi mai usor candva. Nici sa ma plang nu pot, nici al meu nu doarme, ziua 6 ore alerg dupa el pe afara si seara tot nu doarme. E intr-o razvratire continua, terrible twos 🤦‍♀️

    • Anabelle

      Sa recunosti si sa te descarci este vulnerabilizare, si e un proces sanatos care aduce cu el constientizare si dorinta de vindecare, de a gasi solutii, de a te ridica. Incepi terapia, gasesti modalitati sa iti incarci bateriile fizice si emotionale. Incepe sa ai grija si de tine. Un sfat de la o alta mama vizitata din cand in cand de stari si ganduri similare, dar nu ma las! Te imbratisez

  4. Maria

    Ioi, cand doarme cel mic, si doarme cam 3h la pranz, as putea lejer sa dorm langa el, dar nu mi-e somn, mi-e somn cand se trezeste el, ca abia mai reusesc a tine ochii deschisi😂😂asa ca, inteleg ce spui.

  5. Mihaela

    Am trecut prin câteva episoade de Burnout in ultimii 2 ani, în principal din cauza job-ului in contextul pandemiei plus copil, plus boala tatălui. Am reușit sa ma reechilibrez schimbandu-mi modul de gandire: irational -cum ca totul “trebuie” sa se intample, in ceva mai rational – ar fi de preferat (seful sa te aprecieze, subalternii sa își facă job- ul cat mai bine). Acum dorm noaptea, nu ma mai enervez atât de des la job, etc. In cazul meu, a functionat”antrenamentul” gândirii.
    A fost una din cele mai urate perioade din viata mea. M-am gândit și sa renunt la job și sa-mi caut menajera și altele. Plângeam și in drum spre serviciu și de la serviciu către casa. Nu dormeam noaptea și eram permanent obosita.

  6. Andreea

    Draga Miruna, te imbratisez si iti trimit ganduri bune, vezi si tu ca nu esti singura in situatia asta, sunt mii de mame la fel, printre care si eu. Sa stii ca ai voie sa te plangi, daca ai nevoie si de dimineata pana seara, atat drept avem si noi pe lumea asta🙈 Cred ca ni se trage si de la ambitie si perfectionism( ma gandesc la articolul tau de acum cateva zile cu examenul de capacitate cand ziceai ca ai invatat in 4 luni cat altii intr-un an- cat de familiare mi se par apucaturile astea, mai stiu si eu pe cineva 🙈). De anumite obiceiuri e foarte greu sa ne lepadam, daca o viata ti-a iesit totul, parca e cam greu acum sa vezi ca nu mai merge asa. Fii blanda cu tine, uite-te in oglinda si gandeste-te ca ai tai baieti sunt cei mai norocosi sa te aiba. Si mergi si cumpara-ti ceva frumos, sau fa ceva ce iti place, macar o data pe saptamana 🤗

  7. Anabelle

    Miruna, o sa aprofundez mai mult despre bournout, in ultima vreme si eu am realizat ca sunt lucruri diferite. Ma bucur ca ai constientizat si lucrezi la asta, sper ca si cu un specialist. Partea buna, cred eu, ca dupa ce trece etapa asta, devenim mai puternici. Puterea este in noi!
    Din pacate in maratonul vietii, in loc sa primim incurajari de la cei apropiati, sau sa fim ascultati cu intelegere, suntem “huiduiti”, judecati, invinuiti, iar toxicitatea asta face totul mult mai greu in efortul de a te ridica sau macar a te mentine pe linia de plutire.

    • Mulțumesc. Nu lucrez cu nimeni decât cu mine în momentul ăsta. Orele și minutele îmi sunt numărate, împărțite, organizate. O să vină o vreme când om și dormi, ne-om și odihni.

  8. Fac o mie de chestii pe zi, desi dorm, sunt totusi obosita. Uit chestii, am brainfog. Prietena mea, venita din Italia, zice ca ar innebuni in ritmul meu.

    Acum 3 zile am oprit masina la semafor si apoi, pentru ca vazusem ca se face verde, am pornit-o. Soferul din fata nu a pornit si el, asa ca, pentru ca avea carlig de remorcare la pickup truck, masina mea este acum la reparatii cu radiatorul spintecat. 1400 de dolari aruncati pe geam, pentru ca pur si simplu nu stiu ce a fost cu mine.

    Noroc ca aveam viteza mica (porneam de pe loc) si ca eram eu si prietena mea, deci nu a trecut si copilul prin spaima unui accident, chiar si minor.

    Daca ma intrebi acum ce s-a intamplat, nu stiu. Pur si simplu am negru in partea aia de amintiri.

    Trebuie cumva sa dormim mai mult, sa mai spalam copiii si la 2 zile, daca asta ne castiga niste minute de somn. Burnout-ul asta nu stii niciodata unde te duce.

    Pe mine m-a dus in masina oprita in fata mea, din fericire accident minor. Ma costa reparatia, va creste asigurarea, dar in rest suntem OK. Lectie pentru mine, sa incep sa am grija si de mine un pic, ca data viitoare poate o fac si mai gogonata.

    Te pup 🙂

    • Of, Dojo, eu înțeleg foarte bine ce s-a întâmplat,deși nu înțeleg rațional. Când ești obosită, nu mai poți funcționa la parametri normali și îți dă eroare. N-ai cum altfel. Pur și simplu. Bine că nu ați pățit nimic. Ia-o ca pe un semnal de alarmă să schimbi ceva. Dacă și prietena ta zice că e un ritm alert viața ta, poate că nu ești chiar absurdă să ceri un respiro.

      Și eu am făcut greșeli mari din oboseală. Una atât de mare, încât nu pot vorbi încă despre ea. Nu cred că m-am iertat nici măcar o secundă. Toate facem greșeli. Important e să și învățăm ceva din ele și să nu fie ceva ireversibil. Hugs to you, my great dojo.

  9. Alina

    Nu am încă copii, dar sunt (eram) ft aproape de decizia să facem unul. Articolul și comentariile de mai sus mă sperie rău…

    • Alina, fa linistita copii. Momentele grele sunt mult mai putine in comparatie cu bucuriile pe care ni le aduc smecherii astia. 🙂

    • M.

      Alina, vin doar cu o altă perspectivă: înainte de a face copii, eu zic să cauți să “stai pe lângă cineva” care deja are copil o perioadă mai lungă de timp și să analizezi foarte bine ce fel de om ești, să te gândești dacă poți duce și tot greul.

      Eu tocmai ce am făcut 30, am o prietenă foarte bună de vârsta mea cu copil mic (3 ani și un pic), pe care îl iubește ca pe ochii din cap, dar recunoaște că dacă ar fi știut de la început în ce se bagă ar fi zis pas. Pentru că ea abia mai există ca om, totul se învârte în jurul copilului fiindcă vrea, ca și Miruna, să fie ea cea care îl crește frumos și cu blândețe.

      Prietena mea a ajuns într-o depresie majoră (câteva luni nu s-a mai putut ridica din pat) în primul rând din cauza lipsei somnului, apoi din cauza faptului că nu mai avea nici măcar o oră doar pentru ea, sau ca să își ia acest timp “fura” din somnul și așa prea puțin, apoi pentru că îi lipsește foarte mult munca ei în domeniul creativ unde e nevoie să lipsești cu zilele când ai proiecte, lucru imposibil acum.

      Și mie mi-ar plăcea în teorie să am un copil, dar stând mai mult cu ea și preluând săptămânal copilul după ce a fost mai măricel și accepta să stea și cu alte persoane (atenție că sunt copii care nu acceptă asta până nu sunt destul de mărișori, în cazul de față de exemplu cel mic stă cu câțiva dintre noi dar nu poate fi lăsat la grădiniță) mi-am dat seama că este foarte, foarte solicitant. Adică după 3 ore de stat cu el mă simt ca o varză stoarsă, nici după 12 ore de muncă nu am fost așa obosită. Totul se face după programul lui, ai chef nu ai chef trebuie să gătești, să explici, să te joci, să faci povești, să alini frici, să aduci somn, nu mai zic să fii cu ochii în patru nonstop, etc. Și astea fără amânare, un copil își dezvoltă capacitatea de a avea răbdare destul de târziu din ce am observat eu.

      Ei bine, eu sunt foarte rea de somn și fără copil, dacă nu dorm suficient și o noapte nu te mai înțelegi cu mine, nici nu vreau să mă gândesc la ani de zile!, am un ritm circadian dubios din naștere (dorm mai mult dimineața spre prânz, la școală am fost la fel ca Miruna, olimpică dar cu scutiri pe motiv că nu eram funcțională înainte de 10 minim), nu îmi place să fiu limitată de un program, am nevoie de timpul meu de liniște în care să nu vorbească nimeni cu mine, îmi place foarte mult ce muncesc iar domeniul meu nu este unul de la care să iau pauză doi ani apoi să vin fresh fără să o iau practic de la zero, pur și simplu e o renunțare prea mare care mi-ar aduce multă frustrare pentru că dacă aș avea un copil nu aș vrea să ajungă să fie crescut de alții ca să pot eu face cele de mai sus, și nici să mă “răzbun” pe el pentru că nu mai am viața care îmi place atât de mult și pe care mi-am dorit-o mereu.

      Nu vreau în niciun caz să se înțeleagă că nu este minunat să ai copii, am povestit despre mine o parte din lucrurile pe care le-am pus în balanță atunci când am luat această decizie, poate ajută și punctul ăsta de vedere. Încă ceva, am vorbit doar din punctul meu de vedere pentru că deși îmi iubesc enorm partenerul, nu pot să nu iau în considerare realitatea obiectivă în care ar fi posibil să ajung să îl cresc doar eu. Și acesta e un lucru de analizat, dacă ai un “support system” de măcar 1-3 persoane, părinții prietenei mele de ex sunt “din ăia” care nu suportă urlete de copil, n-au răbdare, sunt constant obosiți deși sunt pensionari 🙄, ea a avut noroc cu câteva prietene care avem joburi mai neconvenționale (eu de ex pot lucra oricând doar să fie 8 în total in 24) și avem un sistem de ture în care o mai eliberăm (și în care are absolut interzis să facă mâncare sau curățenie, că tot s-a discutat aici de curând!). Dar și cu sistemul de suport, tot s-ar putea sa ai modelul care urlă ca din gură de șarpe și dacă se uită altcineva decât mama la el, și atunci nu mai ai nici scăparea asta…

      Sper să nu am supărat pe nimeni și ca să vin în întâmpinarea judecăților, știiiu, sunt egoistă. Dar cred că dacă mai multe femei ar fi fost astfel de egoiste mulți copilași ar fi fost salvați de agresiuni și abuz de tot felul din partea părinților care nu și-au asumat tot pachetul și credeau că va fi ca un animăluț dresat care te distrează și de la un punct încolo vorbește…

      • M, vreau doar să aplaud ceea ce faceți pentru prietena ta. Mi se pare wow, știi că am un respect deosebit pentru femeile care ajută alte femei. Nu pot spune același lucru despre pensionarii care își cresc fundul la telenovele în timp ce copiii lor se chinuie și nu se ridică din pat cu depresii majore. Uite, frate, pe asta nu o pot înțelege neam. CUm îi suportă canapeaua pe ăștia? Când îți vezi copilul la sapă de lemn, tu să îți duci nestingherit viața de penionar ocupat cu telecomanda. E foarte judgemental ce zic, știu, dar chiar asta cred. Nu pot să înțeleg cum te poți scărpina în fund când copilul tău e în groapa cu noroi.

        • M.

          Știu Miruna, și eu am judecat la mine în gând (nu am vrut să pun sare pe rană), pentru că și eu am genul de mamă care “aleargă cu oalele la mine” la orice semn cât de mic de disconfort, iar mama mea lucrează și încă în ture, inclusiv de noapte… Nu mi-a venit să cred când am auzit, dacă îți poți închipui, singura persoană din familie care a fost la ea în acea perioadă a fost bunica de 86 de ani, care nu ieșise niciodată până atunci din orașul natal… No further comment că nu sunt în stare să scriu despre ei așa finuț ca tine.

          Eu am tot respectul pentru prietena mea pentru că a găsit puterea să ceară ajutor unde a simțit că găsește înțelegere, că și-a dat voie să simtă ce simte (și cu ajutorul terapiei, nu a venit de pe o zi pe alta această acceptare).

          Mie ce facem mi se pare normal, ne știm de la grădiniță eu cu ea, practic am foarte puține amintiri în viață care nu o includ, poate dacă aveam o soră nu o iubeam așa mult; cu celelalte două fete suntem prietene din școala generală, am crescut ca adulți împreună, ne-am văzut cu bune, rele și de toate, nu aveam cum să stăm liniștite cu fundul în sus la soare știind că ea nu mai vede nici lumina de la bec.

      • Cora

        Wow, as vrea sa fii prietena mea😁!

    • Alina, să faceți copii e decizia voastră, nu e obligatoriu și nu știu dacă arde să luați decizia acum-acum. Știi care e problema? Că societatea ne-a prezentat doar partea plină a paharului legat de făcut copii. Te aștepți să fie ca-n filme? Think again. Nu va fi.

      Ce vreau să îți amintesc însă e că fiecare poveste e diferită. Și eu am văzut cum unei femei apropiate de mine cu copil îi era înspăimântător, ea se transformase într-un monstru. N-am înțeles nimic din ceea ce i se întâmpla. Am făcut copil eu și am înflorit. Am slăbit, îmi strălucea pielea, ieșea din mine o lumină necunoscută până atunci. Da, sigur că e greu, e foarte complicat să nu mai poți face aproape nimic din ceea ce îți dorești vreo câțiva ani, sigur că cel mai mare greu pică în cârca femeii de cele mai multe ori, dar merită? Cred că o majoritate covârșitoare dintre părinți zice că DA. Cu vârf și îndesat.

      Poți trăi viața în linie dreaptă: job, distracții, acasă, somn. Sau poți face o aventură de zile în mari, din care vei ieși clar șifonat, cu multe riduri de expresie și cearcăne de la nesomn, dar cu altă perspectivă asupra vieții și lucrurilor importante.

      Eu nu zic să faci copii acum. E foarte bine să te documentezi, să te sperii înainte și nu după. E mai sănătos așa. I wish I had known some more before, dar tot i-aș fi făcut pe amândoi fix așa nebunucea cum sunt.

    • G

      Sincer, eu zic sa să nu te grăbești sa faci. Un copil schimba totul. Totul devine mai stresant și mai greu. Și ca femeie toate cad pe capul tau, daca nu ai soț iubitor care sa te ajute pe bune, ceea ce un lucru incredibil de rar. Mai bine sa regreți că nu ai făcut decât să regreți că ai copil.

  10. Andreea

    Eu cu sotul suntem sigur in burnout parental. Avem 3 copii mici si cel mare tocmai a facut varicela. Sigur urmeaza si ceilalti doi. Eu lucrez la corporatie, de acasa din fericire. Pe sot daca il las sa se sprijine de un perete cred ca poate dormi si in picioare. Ultimele 2 saptamani m-am simtit disperata ca mi se pare ca oricat as incerca sa tin lucrurile sub control nu se vede nimic si e peste tot dezordine. Ca sa nu o iau razna, seara dupa ce adorm copiii in loc sa faca curatenie luna dupa ei prefer sa mai stau sa mai citesc sau sa fac cate ceva pentru sufletul meu. Daca asta ma descalifica pentru titlul de mama anului so be it, dar nu cred ca o sa murim daca nu am apucat sa paturesc toate hainele sau nu e totul pus la punct.
    In ciuda tuturor acestor lucruri ma simt in majoritatea timpului multumita cu viata mea si cred ca e doar o etapa. O sa vina si vremuri in care o sa creasca copiii si lucrurile o sa fie mai organizate.

  11. Miruna & celelalte fete,

    Am zis sa las câteva lucruri care m-au ajutat pe mine in burnout-ul din pandemie. Sunt sigură că nu se potrivesc toate la toată lumea, dar poate ajunge cate ceva acolo unde e nevoie:

    – scos social media de pe telefon de tot (bine, e mai complicat daca ai de postat des pe Insta, dar cu Facebook merge bine și de pe desktop sau poate li se potrivește altor mame care nu au de lucru pe SM)
    – spus mai des Nu copiilor (știu că teoria zice invers, dar pentru mine a fost foarte eliberator sa le spun sincer cum mă simt și că nu am chef sa fac nimic, am mai dat din presiune jos)
    – terapie pentru partea de somn (doamne, ce chin e sa nu poți să dormi bine, eu pur și simplu nu puteam sa adorm din cauza gândurilor)
    – scot gândurile negre din cap pe hârtie
    – vorbit cu cineva care trece printr-o chestie similară
    – timp 1:1 cu tine, dar nu doar pentru rezolvat chestii, ci pentru stat pur și simplu
    – dat jos presiunea de pe umeri, lăsând lucrurile sa fie așa cum sunt (în pași mici am inceput sa accept că greșesc, că nu știu ce o să urmeze (incertitudinea mă termina), că am multe meltdown-uri (eu, eu, nu copiii), mai ales în pandemie

    Cel mai mult m-a ajutat distanta de Social media și telefon + terapia pe somn (pentru că la mine, pe lângă oboseala care afecta calitatea somnului, mai erau și părți din trecut care nu mă lăsau să dorm).

    Sper sa va ajute, dragi femei faine și sunt aici și pentru o discuție la o cafea (chiar și online)!

    • Mada

      Buna! Imi recomanzi si mie te rog terapeutul pentru somn?

    • Mulțumim, Natalia, foarte mișto lista ta!

      • Buna Mada,

        Nu e o terapeuta specializata pe somn, e terapeuta cu care eu făceam terapia mea obișnuită și am adus acest subiect în cadrul ședințelor. Am lucrat și cu Diana Vijulie și cu Otilia Mantelers. Pe același subiect. Au energii diferite un pic, dar la mine a fost super fain cu amândouă, în funcție de etapa la care eram.

  12. Elenap

    Mesaj pentru d: Worry Less and live more! Si mai am un citat ca o mantra asa:” Invinge durerea, razi cat se poate, caci tot la zi ajunge si cea mai lunga noapte…” – William Shakespeare…eu îl zic mereu în gând cand trec printr-o clipa mai grea. Si eu am momente când tip, fiica cea mare cred ca asa își va aduce aminte de mine când va creste din pacate, dar încerc sa nu mai tip, nu reușesc. Incearca sa scrii pe un caiet gândurile ce nu ti dau pace. Miruna, eu cand simt ca numai pot , asta e un semn ca trebuie sa fac ceva ptr mine: mananca o ciocolata, cumpara ti niste flori, poate ai netflix, baga un episod va recomand Workin’ moms, privește cerul, ah ce culoare are cand este senin și cu pomii verzi pentru creierul meu e aur!! Și numai zic ca urmează sa înflorească teiul, este preferatul meu căci ador mirosul de tei după ploaie! Fetele cand va vin gânduri negre, ganditi-va ca am dat viata unei ființe, suntem puternice și minunate!

  13. Maria

    Fata de parintii nostri, noi chiar incercam sa mutam muntii din loc. Cel putin asa este in familia mea. Parintii mei nu imi citeau povesti, nu se jucau cu mine, nu faceau gogosi impreuna cu mine, nu ma lasau sa fac ce vreau si sa spun ca nu vreau ceva… Adica este normal sa te consumi atat. Mai ales ca nu am avut un model in familie care sa ma inspire si sa imi spuna cum a reusit. Noi pregatim generatiile viitoare si cum imi place mie sa gandesc: aceasta este mostenirea pe care o las. Sincer… Eu am mai renuntat din ele. Daca fata mea nu vrea la dansuri, nu vrea domnule si gata. Daca nu reusesc sa spal ambele fete in fiecare seara, aia e. Si ce daca au ramas vase. Exista perfectiune…? Nu. Si atunci ma bucur si cand sunt odihnita ca sunt odihnita chiar daca senzatia dispare dupa 10 min, ma bucur si daca sunt obosita, aceasta este starea mea. Nu am gandit mereu asa. Abia dupa al doilea copil am putut sa ma bucur de copil si sa inteleg ca nu treburile sunt importante. Aaa si foarte important, fata cea mare are deja un set de reguli, strange jucariile etc. A spus ca vrea sa ma ajute cand se va face mare…. Abiaaa astept eu sa beau cafeaua linistita si ea sa ma ajute la treaba! Vad luminita de la capatul tunelului deja.

  14. d

    Am citit, am zambit si am plans. Multumesc si celor care mi s au adresat. Uneori lacrimile noastre au nevoie si de martori. Ce mult face o vorba buna si calda pt un suflet zvarcolit! Orice vorba buna e un pansament.
    Asa trebuie sa fie, ingrijorat cat mai putin, ras cat mai mult, multumesc Elena. Era o vreme cand radeam din orice, acum n am mai ras de mai bine de un an. In schimb imi venea sa plang si daca doar ma uitam in oglinda.
    Asa ca voua tuturor celor care ati scris aici fiecare cu randurile ei, mii de multumiri! Azi m am gandit toata ziua la fetele de aici….Oare in viata reala de ce nu mai exista prietenii ca in online, unde au disparut oamenii de altadata?

    Miruna, cum facem? Ca eu vreau o prietena ca tine, stii ce zic??Sa incep sa ti scriu zilnic nu cred ca ma vei suporta, dar …m am gandit si eu sa imi fac o pagina de fb care sa se numeasca Scoala de Mama, sa las si eu undeva scris experienta mea de mamica, dezvaluita fara ocolisuri,cum faci si tu- felul tau de a scrie e fantastic, cu incercarile si lectiile mele, cu neputinte,renuntari, frici si emotii, cu tot tacamul asta de care ma tot plang. Nu sa citeasca cineva, ci doar sa ma eliberez eu.

    Madalina, o sa fie bine pana la urma, o sa vezi….eu sunt din provincie, dar ce propui tu acolo suna tare bine. Si mie mi se pare ca in jur alte mame sunt perfecte. Si totusi nu sunt, doar ca nu recunosc,exista la romani conceptia asta de a da bine, asa ca am inceput sa le privesc mai cu indulgenta chiar daca nu am nicio legatura cu ele.
    Am incercat sa leg relatii pt copil dar se pare ca nu ne vrea nimeni. E dureros si intrebator. Oare noi suntem de vina sau ei, ceilalti? Copilul meu e prietenos si vorbaret si deja sufera daca un alt copil nu raspunde nici macar la salut. In schimb, daca se joaca 2 ore ocazional cu vreun copil dintre cei cunoscuti, e cel mai fericit.
    Noi am ales sa nu il dam deocamdata la gradinita. E epuizant intradevar sa fi prezent non stop, zilnic, dar sper ca in viitor acest lucru va face o diferenta pozitiva in viata lui. Uneori si gura ma doare de atata vorbit,citit,explicat, dar ma straduiesc sa il cresc altfel de cum am fost eu crescuta. Cred ca generatia noastra are totusi aceasta sansa de a creste o generatie diferita doar ca putini constientizeaza acest lucru. Nu il dau la gradinita ca eu n am nici job, desi nu sunt genul de stat acasa, dar e un lucru asumat, a mai fost si pandemia si nu sunt nici de acord cu ce se intampla prin gradinite, o saptamana la gradi, 2 saptamani bolnav. Nu mersi. Noi oricum am avut in fiecare luna episoade de boala, am fost si in spitale, de abia am gestionat toata povestea. Mi a luat un an intreg, va rog nu radeti, sa inteleg ce inseamna febra, acum ma sacaie niste ganglioni care se simt usor la palpat…deci ce sa va mai zic…
    De fapt de unde au pornit toate gandurile mele e usor de explicat. Mi a fost si mie rau tot anul trecut, cap greu si ameteli,slabiciuni, imi era mai mereu frica ca lesin pe strada, nedormita, ma durea carnea pe mine, voinicul bolnavior, urlete, plansete, cand urla el parca urlam eu, am avut si covid, eu eram oricum ipohondra, iar pe fondul pandemiei, frica de moarte pt cei mai slabi de inger ca mine, s a instalat pe nesimtite.
    Doar ca in tot raul e si un bine, am inceput sa citesc, sa inteleg ce se intampla cu mine, cu cel mic, si asa am ajuns la niste constientizari, am inceput sa lucrez cu mine, sa schimb ce n am facut bine. Cu gandurile mai am de lucru pt ca ce ma bulverseaza mai mult e ca peste tot citesc ca gandurile de azi ne creeaza realitatea de maine,asa ca pt cineva ca mine, lupta cu gandurile e o lupta pe care e musai sa o depasesc. Noroc cu sotul care nu crede in asta cu gandurile. Si noroc cu voi, ca uite ,am crezut ca sunt singura mama ”deraiata”-{scuzati cuvantul, asa mi a iesit}, de pe pamant. Am mai invatat ceva si de la voi iar pt acest lucru, ma inclin.
    Numai bine voua,
    d.

    • ce mă bucur că te-ai întors să citești răspunsurile de aici! :***

    • Anca

      Health anxiety e o chestie recunoscuta in uk, nu o ipohondreala. Mama mea are si tot asa sa auto flageleaza zicand ca e slaba de inger. Fii blanda cu tine draga mea, eu si cred multe cititoare iti trimit numai ganduri pozitive.

  15. NARCISA

    Doamnelor ,aveti grija de voi acum ….nu faceti ca mine.Am ajuns la 61 de ani si sunt in burnout de multa vreme ….nu depresie …oboseala care a inceput de cand eram gravida cu o sarcina toxica. Au trecut 28 de ani.Aveti grija de voi acum.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 234 queries in 0.592 s