Sâmbătă am pus o poză pe facebook și instagram, iar un domn m-a luat la trei păzești, că ce-i cu dezastrul din casa mea. Inițial, am crezut că are doar cu virgulele ceva, însă ulterior a insistat să ne arate ce gospodină leneșă și mamă dezinteresată sunt, bieții mei copii, cu asemenea modele de părinți, din moment ce biblioteca noastră e un dezastru mondial.
Atât i-a trebuit, că au sărit doamnele pe el. Ce i-au făcut, cred că sughite și azi.
În sfârșit, dar ce bine că avem o bilbiotecă, măi. Că puteam avea doar plasme, teveuri și tablete, zic. Noroc că nu suntem așa bogați, să avem cărți cu pagini de dat, pe care nici nu le ținem ordonat, pentru că le scoatem zilnic și le băgăm înapoi mai rar.
Eram în weekend în parc cu copiii și vecinii noștri care ne-au devenit prieteni între timp.
Zice Tudor de față cu toți, așa cum frumos l-am educat să discutăm lucrurile astea între noi înainte să le facem publice la musafiri:
-Mami, putem să-i chemăm diseară pe Luca și fratele lui la noi, să comandăm pizza pentru toți?
Luca a vrut imediat, iar eu am făcut un calcul rapid în cap. Biblioteca era varză cum ați văzut pe instagram. Doar că nu era numai biblioteca, mai erau și niște multe jucării lăsate pe jos, căruciorul pe hol, bucătăria exact ca o bucătărie după ce-ai gătit și ai dat de mâncare la copii, după care ai ieșit în parc în loc să strângi, deci haos total. Plus că eram cu două zile înainte să vină doamna de la curățenie, ce să mai zic.
Calcul rapid, răspuns final?
-Sigur, puiule, poate să vină Luca la noi, dar nu comandăm pizza, că avem frigiderul plin. Tocmai ce gătisem, v-am zis. Dacă doresc să împărțim mâncarea noastră cu ei, facem petrecere până târziu.
Inventarul frigiderului mai târziu și prietenul Luca a fost încântat la auzul cuvântului PASTE, ca orice băiețel de vârsta lui. Mama lui Luca a fost ușor nehotărâtă și m-a întrebat doar de vreo mie de ori dacă sunt sigură că îi invit, după care a făcut și ea un calcul rapid și a decis să facem petrecere, că ei vin.
Când a intrat în apartamentul nostru mic, Luca a zis:
-Cam deranj la voi, dar gândaci aveți?
Că noi avem. Nu mulți, dar mai apare câte unul și îi dăm cu un papuc. Să știi dacă apar și la voi, iei un papuc și îi rezolvi.
Cred că a fost cea mai sinceră conversație cu o ființă umană care nu-i din familia mea, pe care am avut-o de mult timp.
L-am iubit pe acest băiețel în acel moment! Așa îmi doresc să fie toate relațiile în care trăiesc. Autentice, și relaxate, și concentrate pe ce e important. Pentru Luca nu a contat că n-am cărțile în bibliotecă așezate la milimetru pătrat.
”Cam deranj la voi, dar ce mă bucur c-am venit! Hai să ne distrăm, nu e nevoie să faci curățenie ca să vin, mie îmi place de tine și ne putem bucura unii de alții oriunde am fi.”
Asta am auzit eu de la acest băiețel de 5 ani. Asta caut în relațiile pe care le construiesc, inclusiv cu comunitatea care a crescut în jurul acestui blog.
Mi-a mers la inimă Luca, și nu din cauză că mi-a zis că supa mea cu tăiței e cea mai bună supă din univers. Știți cum sunt copiii când mănâncă în vecini 🙂 Dar chiar e bună supa. Și tăițeii. Am o rețetă excelentă să-i fierb, e clar că mă pricep mai bine decât la aranjat biblioteci :)))
Știți, trăim în secolul 21. Nu am auzit pe nimeni să atingă nirvana frecând stropii de pe aragaz.
Nicio mamă nu merită judecată pentru rufele murdare din coș. Nu ne trăim viața ca să facem curat. Cum zice o vorbă, nu e o casă impecabilă, cineva chiar locuiește aici. E o casă în care o familie construiește amintiri. Să fie suficient de curată cât să fim sănătoși, și suficient de deranjată cât să fim fericiți.
Fiecare știe ce e mai important pentru el.
Poate ordinea e sus de tot pe lista valorilor tale și e perfect ok. Pentru mine nu e. Nu sunt copiii de vină, eram dezordonată cu mult înainte să apară ei. La fel și soțul meu, că de asta ne potrivim. În orice cameră de hotel am intra, în primele 2 secunde am pus pe jos ceva, am zvârlit pe pat altceva și am desfăcut săpunurile din ambalaj.
Știți ceva, viața e mult prea scurtă să aștept să am ordine-n casă până să-l invit pe Luca la noi. Vreau ca băieții mei să știe că avem ușile deschise oricând pentru prietenii lor. Și că nu trebuie să părem ceea ce nu suntem în fața lor.
Secolul 19 a trecut. Să stai în genunchi cu o cârpă și să freci nu te face o persoană mai bună, mai valoroasă în niciun fel.
Să ai tot praful șters și toate rufele la dungă în dulap nu îți aduce lumină în suflet, nici gând. Iar copiii nu își vor aminti că la tine era lună și bec, ci își vor aminti seara aia în care, din parc, Luca a venit direct la noi, am mâncat o paella care un pic s-a ars, și paste pe care le-am împărțit între copii, și ne-am jucat, și ne-am certat, și ne-am împăcat până ne-am culcat.
Oana
Amin ! Și eu am chemat o prietenă pe la mine, să mâncăm împreună, și a văzut că am cărți în pat (am un defect din facultate), mi-a zis că parcă aș fi într-o permanentă sesiune, ceea ce era adevărat un pic, suntem prietene și acum, cărțile alea un pic alandala nu au știrbit prietenia. Și ea mi-a zis că mâncarea a fost foarte bună.
Miruna
excelent. Să o mai chemi. Mâncare și cârți, la așa gazdă, vin și eu!
Mona
Din perspectiva unui fost copil cu o mamica dezordonata, ba da, copii isi pot aminti ca acasa era plin de praf, dezordine, vase nespalate, mereu deranj, in timp ce alte case in care mergeam la prietenii nostri erau frumos aranjate si curate. Desi de f multe ori mergeam la ei inopinat, fara planuri, asa cum veneau si ei la noi.
Mie mereu mi-a fost rusine de casa noastra cu deranj, si, desi imi amintesc si cum ne jucam si toate cele, imi amintesc si rusinea si neplacerea ca mama nu era ordonata si casa nu era curata ca ale celorlalti prieteni sau colegi de clasa:)
Miruna
foarte interesant, mulțumesc pentru comentariu. Și eu am crescut într-o casă dezordonată, cu părinți dezordonați, nu îmi amintesc efectiv detalii cum zici tu, acum îmi dau seama. Nici că la alții era ordine. De fapt, acum că mă gândesc la casa prietenei mele Ada, cea mai bună prietenă din copilărie, eram și vecine, nici nu știu dacă era ordine sau dezordine la ea.
Mona
Cred ca depinde mult de copil, am impresia ca baietii nu sunt deranjati de acest aspect, sau in mult mai putina masura. Eu, ca fata, observam si eram atenta la fiecare detaliu in casa altor oameni si comparam cu ce e la mine :))). Mama n-a stiut niciodata, o iubeam prea mult ca sa o jignesc si nu i-am spus.
Miss
Si eu imi amintesc dezordinea si jena cand venea cineva in vizita inopinat.Nu mi-a placut acasa din acest motiv.Adoram sa merg acasa la prietenii unde era curat si confortabil. La fel de bine imi amintesc si vizitele la prietenii unde era dezordine, nu, nu mai doream sa revin. Eu imi amintesc bine gramezile de haine si lucruri dezordonate in casa parintilor mei.Faceam cat puteam ca si copil, ca adult, nu tolerez dezordinea in casa mea si nu pot functiona interior daca la exterior e deranj.
Miruna
Inteleg foarte bine, din ce spui. Pentru tine ordinea e o nevoie importanta.
Corina
Mama mea era atât de obsedata de curățenie încât și în weekend ma trezea ca să facem patul ca poate vine cineva și ne găsește cu patul nefăcut.
Pana sa am fetita țineam și eu casa impecabila.
Dar de când cu ea indiferent cât fac mereu este dezordine.
De multe ori ca să nu ratez vremea frumoasa de afara, o întâlnire cu prietenele ei, o ieșire în parc sau la teatru, plec și las haos.
Și exact atunci fetita mea invita o prietena pe la ea😂
Nu știu cum reușesc unele femei sa aibă o casa impecabila și sa petreacă și mult timp cu copiii.
Uneori mi e dor de curățenia și ordinea pe care o aveam înainte de ea dar ma consolez cu gândul ca abia peste 10 ani, probabil, voi avea totul impecabil.
Miruna
Nici eu nu stiu, admir insa si ma inspir de unde pot.
Elena
Vai, Miruna, te iubesc. Fetita mea de 4 ani vorbea cu un baietel care se autoinvitase la ea. Ea: La noi acasa e dezordine. El: pai trebuie sa faci si tu ordine, te ajut si eu, mie nu-mi llace dezordinea. A fost cam socata si incurcata,a stat si s-a gandit. Cateodata si la noi e ordine si curat, ca dam cu tuna cicici( trenul ucicici)aka aspiratorul:))
Monica
Of, Miruna, de când am devenit mamă și am înțeles că pentru mine e mai important să petrec timp cu copilul decât făcând curățenie, la mine în interior e o conversație aproape zilnică între nevoia de ordine și cea de a fi o mamă prezentă.
Eu admir oamenii care nu-și canalizează efort și resurse pentru a fi mereu cu toate organizate, casa lună și totul impecabil. Chiar aveam o repulsie față de asta în copilărie când, preocupată de felul în care arătau mereu lucrurile în casă, bunica îmi permitea cel mult să stau pe marginea patului, să nu cumva să deranjez. Dacă aș fi putut levita, cu siguranță s-ar fi declarat mulțumită. Cam așa arătau standardele ei.
Cu toate astea, am luat și eu ceva din această moștenire (care probabil, e și o manifestare a perfecțiunii) pe care încerc cu mult efort să o rescriu.
În timp am încercat să răspund acestei nevoi, atâta vreme cât nu vine cu prețul sacrificiului unui timp de calitate cu oameni dragi sau cu limitarea unor momente împreună cu alți oameni, de frica judecății că nu sunt suficient(ă) (de ordonată). Nu îmi iese tot timpul, dar am făcut progrese.
Eu cred că e important să-ți cunoști nevoile, valorile și prioritățile. La fel de bine, să încerci să nu le suprapui peste a celor din jur. Că s-ar putea să vezi doar planul secund. Și cât de mult ai de pierdut…
Gabriela F
Vecini deveniti între timp prieteni .. ce frumos ai spus … Pastele? Am învățat să fac instant paste cu sos alb ( niciodată aceeași rețetă) când vin colegii lui C. la noi.
Anca
Lasa ca nu moare nimeni de la putin deranj. Eu sunt putin compulsiva ( haine ordonate la dunga dupa culoare si sezon , in clasa a sasea mi-am facut prima baza de date a cartilor din biblioteca, etc) cu lucrurile de care mi-e drag mai ales. Sotul meu e opusul, si are tone de nimicuri ( e inginer electronist). De cand cu pandemia si lucrul de acasa a trebuit sa accept dezordine in spatiile comune ( bucatarie, living) ,trag spre semi ordine in dormitor sa nu mor, si biroul meu ramane o oaza a organizarii. Voi sunteti tare norocosi ca aveti tolerante similare. Eu de cate ori vin prietenii si e mai deranj, le zic ca asa e la noi in pestera, si ei ne accepta asa cum suntem. Ce sa-i faci, traim in casele astea, nu sunt de decor . Plus cartile nu se pun la clutter. Asa imi place mie sa dorm cu 10 volume curente pe noptiera 😂
Oana
Și mie tot cu zece, cel puțin! Hi there, sister !
Esmeralda
Nu stiu ce sa zic, e subiectiva treaba, dupa cum vad si in alte comentarii. Poate ca mamele care au prea des vase nespalate nu sunt ajutate suficient si sunt nervoase si nici copiii nu sunt deci prea fericiti. Am inceput sa ma stresez mai putin doar din momentul in care a venit o doamna sa ne faca curatenie la 1-2 saptamani. Ma mai gandesc uneori ca si casele, precum corpurile noastre, sunt niste invelisuri, care tb nu doar mentinute, curatate si ingrijite dar de care ar fi bine sa ne si bucuram. Fiecare se bucura in felul lui insa: unii se bucura oricum de casa lor, haos sau nu, altii au nevoie de ordine si structura, e normal sa avem nevoi diferite.
Mami de Rai
Am o obsesie pentru curățenie moștenită oarecum din familie și uneori ma enervează ca sunt așa pentru ca duc o lupta interioară între a face toate treburile prin casă si a petrece mai mult timp cu fetita mea de un anișor.Nu am făcut niciodata curat pentru ca vine x la noi si trebuie sa fie casa curata.De cand am fetita incerc sa fac lucrurile cand pot si cum pot,dar totusi nu pot spune ca am casa dezordonata. Consider ca daca pui lucrurile la loc de unde le-ai luat dupa ce le folosesti poti mentine ordinea. Cu vasele sunt o norocoasa,am masina de spalat,pe care o folosesc de cand am nascut,pana atunci doar cand aveam musafiri o foloseam,acum e la ordinea zilei,iar pentru curatenie,am mici ajutoare(roboti aspirator/mop) Mai vad si eu video pe internet cu case sclipitoare si au si copii,nu neg faptul ca arata foarte bine,dar nu as vrea ca la finalul zilei sa ma simt vinovată ca nu am petrecut timp cu copilul ca sa stau sa fac șmotru.