Tocmai am încheiat o ședință de lucru pentru casa noastră în construcție. Se face anul de când am început proiectul, teiul nostru înflorește încă o dată, pământul abia ne așteaptă.
Ieri se umplea o groapă sub ochii mei, apoi am mers să simt pământul cum mi se așează sub talpă. Am călcat pe el cu tot dragul din lume și i-am mulțumit că mă rabdă.
E foarte complicat să construiești o casă. Înțeleg acum toate prețurile alea fantastice pe care le cereau cei care făcuseră asta în regim propriu. E o datorie morală pe care nimeni nu ți-o va răsplăti vreodată. Nici copiii, cu recunoștință. Nici cumpărătorii, cu admirație. Nici vecinii, cu bucurie. Dar e o datorie morală pe care o ai față de tine. Să știi că ai făcut ceva cel mai bine. Nu de mântuială. Nu de ”lasă că merge”.
Și da, e complicat, frate. Apar toate neprevăzutele care pot să apară. Nu înțelegi ce vorbesc specialiștii cu tine. Îți îmbogățești vocabularul cu termeni de șantier de elită. Te apucă nervii de îți vine să abandonezi totul. Te întrebi ce-o fi fost în mintea ta să te înhami la așa o complicație. Nu știi dacă vei avea bani să termini totul. Nu mai vrei să știi detalii tehnice, ci doar să ai un acoperiș, geamuri și ușă la casă.
Ai frici, întrebări, nopți nedormite. Credite și rate. A venit războiul. Copilul începe școala.
Și-apoi faci o ședință de lucru. Pentru casa ta pe care o visai acum două veri gata.
Când o vezi întreagă, chiar și numai pe o planșă, îți trec toți nervii. Te apucă dragul. Începe visul. Îți amintești cum te așteaptă teiul. Și cum te invită pământul. Ce culoare are cerul. Și cum se aude orice vecin care vine pe acasă. Găinile și cocoșul. Îți imaginezi copiii prin curte. Și prima petrecere dată. Cafeaua pe terasă. Părinții voștri la masă. Bunica se dă jos din mașină. Și te ceartă că ai prea multe trepte. Auzi gălăgia de la masă. Pași de copii pe încălzirea ta în pardoseală. Lumina care îți intră prin ferestre în casă. Bucătăria și scara. Canapeaua ta galbenă și patul în care se vor strecura copiii dimineața. Horațiul care aleargă băieții pe holuri. În timp ce tu porți un șorț și miroși a clătite.
A fost greu și probabil înc-o să mai fie.
Dar înțeleg perfect cum poate să merite totul.
Mihaela
Am reusit de curand sa ne mutam si noi la casa facuta de la 0…dar intradevar, a meritat totul.
Mai anul trecut calcam pe moloz in santier, si astazi calcam pe jucarii in camerele copiilor (si nu numai).
Si atunci cand vrei sa trasezi o linie, se zice ca iti iese dreapta daca te uiti doar la punctul in care vrei sa ajungi, asa ca rabdare multa, si priveste doar la ceasca de cafea de pe viitoarea terasa 🙂
Cătălina
Și eu urmează să încep construcția unei case pe pământ, de la zero. Momentan, am reușit să facem ridicarea topografică și un proiect cu arhitectul. Dar simt că mai e mult până departe, dar abia aștept.
Ana P
Draga mea, merita fiecare minut de munca, implicare și griji cu carul! Anul trecut de Sf Gheorghe ne-am mutat la casa după niște ani de șantier. Traiul la casa e terapeutic! Simti anotimpurile. Singurul regret este ca nu am reușit mai devreme (adică pe la 40 de ani) sa ne mutam la casa. Dar nici la 50 nu e rău! Succes în finalizarea proiectului și mai ales încadrarea în buget!
Michaela
Noi ne-am mutat la casă, doar datorită soțului meu care e inginer, deci are habar de ce înseamnă șantierul( plus e un tip practic, care mereu studiază diverse ) A meritat efortul dar as prefera să o iau de la zero cu un copil decât cu o casa
Maria
La noi 1 an a durat realizarea proiectului casei, 1 an constructia casei si stam de aproape 2 ani la casa. A sta propriu zis la casa este departe de visul pe care il aveam cand stateam la bloc. Casa este de vis daca as putea sa o reloc intr-o zona linistita. Am fost focusati pe casa dar nu am vazut restul, cainii care latra in miez de noapte, sfarsiturile de saptamana cand se fac gratare si se da drumul tare la muzica de catre vecini, fumul care il vezi pe geam de la arderile ilegale din jurul Bucurestiului, vecinii care taie iarba la orice ora sau mai lucreaza la casele lor cu drujba.
Incepem sa regretam decizia luata.