Nu structura anului școlar, ci conținutul său ne arde! Despre propunerea ministerului, din papuci de fost elev și de actuală mamă

Mi-am luat o zi să nu critic din start modificările propuse pentru noul an școlar. Ați văzut despre ce e vorba?

• în loc de semestre, cinci module de învățare
• cu cinci vacanțe între ele
• fără teze
• cu două evaluări standardizate, la începutul și la finalul anului școlar

Mai multe detalii aici. Nu e o decizie finală, deocamdată e doar o propunere de proiect. Citesc că au fost consultați și elevii, ceea ce mi se pare super firesc.

Bravo pentru ”fără teze”

Cel mai mult îmi place dispariția tezelor, acest mega stres de două ori pe an ori câte materii implică treaba asta. Într-un sistem de învățământ unde accentul cade exagerat de mult pe învățat mecanic, tezele sunt un stres prea mare pentru copii prea mici. Poate și pentru că sunt toate deodată.

Mai țineți minte ultimele două săptămâni din semestru, când stabileai datele cu profa de română, cea de mate (noi mai aveam și germană), apoi chimie, fizică și istorie sau ce la ce mai dădeai? Să nu se călărească, să ai timp să-ți ștergi formulele din cap, ca să faci loc pentru caracterizarea Vitoriei Lipan.

Îmi amintesc că după fiecare teză din asta, prima mea dorință era să uit tot ce am învățat, atât de mult îmi plăcea. Și stați liniștiți, că m-am descurcat cu coroniță până într-a opta inclusiv. La liceu mi-a venit mintea la cap și am salvat ce mai era de salvat.

Atât de mult m-am stresat pentru prima teză la română, încât mi s-a declanșat o alergie pe fond emoțional. Îmi apăreau pe spate niște pete lungi-lungi și roșii, ușor în relief, ca urmele de bici. Mă mâncau de îmi rupeam hainele. Mi se umflau buzele și degetele. Am ajuns o dată și în urgență la spital. Teza a trecut, dar alergia a rămas. Au tras părinții doi ani cu mine, prin spitale și la București (țin minte cum mă păzea mama de gândaci când am fost internată pentru investigat) fără să se descopere la ce eram alergică de fapt. Oare la învățat?

Cinci vacanțe? Sună grozav, dar poate sunt întreruperi prea dese în sistemul educațional

Din papucii de elev, îmi amintesc așa: o săptămână înainte și una după, doar la vacanță ne gândeam. Despre asta vorbeam, nici profii nu mai aveau chef, eram cu mintea la mare, la soare deja. Dar sigur că cinci vacanțe, pentru noi, ar fi fost aur curat.

Din papucii de mamă, știu că rutina e foarte importantă. Poate copiii mai mari se adaptează mai rapid, dar la grădiniță întotdeauna e grea prima săptămână după vacanțele de Paști sau de Crăciun. Dacă lipsește că e răcit, iar durează revenirea un pic. Până își intră copilul în ritm. Pe noi și schimbarea orei ne tălbăcește de cap, iar asta e numai de două ori pe an.

Evaluările standardizate la început și final de an mi se par niște prostii cu litere mari

Aș vrea mai multe detalii înainte să mă enervez de tot, ca să înțeleg la ce se referă cu adevărat. Zice că lucrările să fie în sistem digital și corectate de profesori necunoscuți, din alt județ. Și să fie standardizate, of course. Asta au cerut elevii, probabil din nevoia lor de egalitate de șanse și dreptate pentru toți. Pare o idee bună pe hârtie. Practic, nu știu dacă e corect pentru un elev din Glâmboaca să-i corecteze lucrarea profa de română de la Sava.

Evaluarea la sfârșit de an mi se pare ceva cumplit ca volum. Parcă am căzut din lac în puț. Tocmai ce-am scăpat de teze, dar am dat de evaluarea de la final de an. Doar eu găsesc asta absurd?

Evaluarea de început de an o să aibă ca principal efect meditațiile din vacanța de vară. Mai multă presiune pe ”o pagină de culegere pe zi” și ”două pagini în fiecare seară”. Copiii vor urî și mai tare școala. Din papucii de elev, îmi amintesc că la începutul anului eram de fiecare dată talpă. Blană. Tabula rasa. Toți îl compătimeam pe cel scos la tablă primul. Pentru că durează până îți amintești, până îți găsești ritmul. Cel mai tare ne enervau profii ăia care începeau semestrul cu o lucrare, să vadă ce mai știm. N-am pomenit tâmpenie mai mare! Ce să mai știi după trei luni de vacanță? Nu ne cereau compuneri despre cum a fost la bunici la țară, ci formule la mate.

Cred în continuare că rolul școlii nu e acela de evaluare și corectare, ci de educare. De învățare. Da, ne doream să înceapă școala, că îmi era dor de zăpăciții mei colegi, dar îmi trecea după prima oră de chimie.

Îmi dau seama că orice schimbare o să fie tratată cu reticență, de asta am și zis că nu scriu din impulsivitate. Acestea sunt părerile mele, abia aștept să le aflu pe ale voastre. În capul meu, abia m-am obișnuit cu existența clasei zero, e ceva foarte nou pentru mine.

Structura anului școlar ne durea cel mai tare?

Probabil că nu și probabil că e cel mai ușor de modificat, ca să rămâi în mintea oamenilor. Cred însă că ceea ce conține anul școlar arde mai tare. Ce învață copiii noștri, dar mai ales cum.

Programa școalară e nemodificată de când era bunica fată.

Manualele de limba română de gimnaziu sunt aceleași din care a învățat și generația noastră. Nu zic că-s proaste, doar că poate facem loc și unor texte mai interesante. Iar mă iau de ”Sobieski și românii” și săriți pe mine că jignesc literatura adevărată. Cred însă că îi putem da o nouă față. Că avem o datorie față de copiii ăștia, să nu-i facem să urască învățatul. Să-i ajutăm să îl iubească e deja o hiperbolă în sine, dar știți vorba aia: măcar nu face rău, dacă nu poți face un bine.

Fizica mi-a plăcut tare când îmi povesteau părinții cât e de interesantă și câte lucruri o să aflu acolo. Aceeași promisiune a făcut-o și profa într-a șasea, doar că mi s-a rupt filmul după lecția ”Ce este fizica”.

La desen într-a șasea făceam istoria artelor și profa ne dicta lecția pe un vocabular din ăla mic cu pagina împărțită în două. Ne dădea lucrare scrisă și ne asculta din ce era acolo. Stilul baroc, neogotic, ceva mai sinistru n-am pronunțat în toată a mea viață. Nu pentru că ar fi păcătuit cu ceva aceste stiluri, ci doar fiindcă îmi dădeam seama ce ce facem e prostituție intelectuală.

La istorie aveam un sas, Dumnezeu să-l ierte, uscat și pământiu de la cât bea și fuma. Uneori își aprindea țigara și la noi în clasă. Alteori lovea colegii, mai ales pe Mihu Luca cel nevinovat că nu-i plăcea sasului cum îl cheamă. L-am avut prof în fiecare an mai puțin într-a opta, când mi-a plăcut și mie istoria pentru prima dată, că am dat de o femeie care zâmbea și ne povestea lecția. Am și ales istorie la Capacitate, am învățat cu câtă plăcere se poate și am luat zece.

Herr Professor te asculta de două ori într-un semestru, ziceai lecția ca pe poezie, îți dădea zece și era toată lumea fericită. De obicei, învățam cu Traian și Decebal, ridicam mâna și mă știam liniștită multă vreme după. Niciodată n-a ajuns să predea mai către prezent, dar știu și astăzi anii de domnie ai lui Burebista. Cu același prof am mai avut educație civică și economie, vă puteți da seama ce dezastru.

Și mai am multe exemple, dar v-am umflat destul capul. Nu, nu am ajuns să-i idolatrizez pe acești profi doar fiindcă am uitat tot procesul. Da, în continuare mă simt jefuită de niște ani în care am ajuns să urăsc învățatul din niște cauze independente de mine. Habar n-am dacă m-aș fi făcut astronaută sau ceva savantă, dar toată viața o să mă întreb cum ar fi fost dacă.