De ani întregi caut o explicație și o soluție, fiindcă spălatul pe cap e coșmarul nostru number one. La primul copil, am identificat un episod (în care el a alunecat în baie, a căzut și s-a udat) drept Marele Vinovat. La al doilea copil însă, am zis, hait, o să avem extra grijă. Parcă știam ce avem de făcut.

Ahahaha, n-a funcționat. Deși la prima ieșire la mare, bebelușul era fan apă și bălăcit și eu mă simțeam o supermom, nu știu ce s-a întâmplat. N-am avut un episod Marele Vinovat. Frate-său, între timp, e prieten bun cu spălatul pe cap. Deci are exemplul suprem, tot nimic. Circ și festival. Plânsete. Îi sar lacrimile din ochi ca popcornul din tigaie. Îi dansează omulețul în gât ca la scenă deschisă. Își încleștează pumnișorii și îl vezi că nu se preface. Copilul pur și simplu urăște spălatul pe cap și e înghețat de frică.

Vă pun un pic în context, apoi investigăm motivele pentru care cel mic nu stă la spălatul pe cap, după care vă spun ce n-a mers la noi și închei cu 11 trucuri pe care-i posibil să nu le fi încercat deja. Știu că e un articol stufos, dar merită să rezistați. Nu ca un copil mic la spălatul pe cap 🙂

Ce e aia hipersensibilitate senzorială?

Nu e chiar prima oară când citesc despre asta, dar nu mă gândisem niciodată ca ceva legat de copil. E fix cum îi zice numele, o percepție exagerată la niște stimuli, care duce la o reacție exagerată. Stimulii pot fi legați de cele 5 simțuri, dar și legați de propriocepție și sistemul vestibular.

Hipersensibilitate vizuală

e când copilul nu suportă lumina, cere ochelari de soare sau face un tantrum în mijlocul magazinului, unde sunt becuri puternice.

Hipersensibilitate acustică

e atunci când copilul se sperie, se ascunde sau fuge când aude zgomotul unui tir apropiindu-se. Victor avea o chestie similară când auzea o motocicletă, de exemplu. Fugea la un adult și se prindea de picioare. I-a trecut între timp.

Hipersensibilitate gustativă

e atunci copilul preferă mâncărurile fade, fără picanterii sau gusturi puternice. Sunt așa-zișii ”mofturoși”.

Hipersensibilitatea olfactivă

e atunci când copilul nu suportă anumite mirosuri deloc, refuză să poarte haine din cauză că ”miros”, iar anumite alimente sau idei le provoacă un reflex de vomă. Așa e soțul meu, de exemplu. Știu, tipul care taie în creier de om viu și lucrează cu sânge pe mâini trebuie să-și țină respirația când strânge punga de gunoi. De două ori a vomat pe parchet în dormitor, când a schimbat un scutec de bebeluș. Până atunci ziceam și eu că e o fiță. Not anymore.

Fiul nostru cel mare îl moștenește la fix,  gena asta a sensibilității s-a transferat la bărbații din familia mea ceva de speriat.

Hipersensibilitate tactilă

e atunci când copilului nu îi place să se murdărească pe mâini. Să se joace în nisip. Să meargă desculț prin iarbă. Acest copil am fost eu și sunt până în ziua de astăzi. Niciodată nu mi-a plăcut să frământ. Să-mi murdăresc mânuțele. Să mă joc în noroi. Să sar în bălți?! Nu eu!

Tudor nu prea seamănă cu mine, dar când l-am dus la mare prima oară, pur și simplu stătea pe plajă în poziție de arestat. Mâinile sus! Între timp e mai bine, nu știu prin ce minune a scăpat.

Legat de simțul tactil, mai avem. Soțul meu nu suportă să atingă catifeaua. Recent, am descoperit că nu e singurul om pe pământ cu fixul ăsta, căci un prieten era să divorțeze când nevastă-sa a comandat scaune de catifea pentru noua lor casă. Absolut superbe scaunele, un verde regal. Dar a ieșit cu scandal.

Iar eu nu suport șosetele cu linie. De când eram mică nu le suportam. Adică șosetele care au cusătură peste degete. Nu vreți să știți cât am căpiat-o pe mama.

Hipersensibilitatea vestibulară

e legată de mișcare și e prezentă când copilului îi e teamă să se urce pe tobogan, să se dea într-un leagăn, poate fi chiar rău de mișcare.

Hipersensibilitate proprioceptivă

(sper că am tradus corect de aici) e atunci când copilului nu îi place că cineva îl îmbrățișează prea strâns, se așează prea aproape sau când un animal se apropie rapid de el. Are legătură cu limitele propriului corp și percepția acestuia în spațiu.

Cum explică teoria hipersensibilității frica pentru spălatul pe cap

Spălatul pe cap se ia de păr cu câteva hipersensibilități. Sigur, copilul poate că nu le bifează pe toate. E destul și una singură și ne vedem spălați de două ori pe an.

1. Capul dat pe spate îi declanșează hipersensibilitatea vestibulară. Și oricât de tras de păr ni s-ar părea, e adevărat. Gândiți-vă o clipă. Poziția mort la câine. Poziția culcat din scaunul stomatologic. Sunt poziții de supunere, de predare, lipsă de putere. Normal că îi e frică să se lase pe spate cu ochii închiși!Dacă Festivalul Urletelor își are apogeul la clătit, când îl inviți să mai și stingă lumina în capul lui, e foarte posibil ca cel mic să urască spălatul pe păr din cauză că îl sperie lipsa de control de la sfârșit. Vestea bună e că avem strategii de contracarat hipersensibilitatea asta, imediat.
2. Senzația de spumă în păr sau frecatul părului cu șampon îi declanșează hipersensibilitatea tactilă. Unor copii le plac atingerile puternice și ferme, altora cele blânde și domoale. Sau invers, spălarea fermă și dură le poate crea disconfort. Atât de mare, încât spălatul pe cap poate fi perceput ca dureros! Chiar dacă știm că nu are ce să-i doară, senzațiile lor sunt reale. Vestea bună e că există variante de desensibilizare. Dar să termin ce-am început înainte.
3. Nu îi place cum miroase șamponul. Această hipersensibilitate e cel mai simplu de ”rezolvat”. Alegi un șampon fără miros sau un produs pe placul copilului. Sunt atâtea variante, încât putem lăsa micuțul să aleagă.
4. Nu-i place apa pe față și în urechi. În categoria asta era Tudor, la Victor încă nu m-am prins. E tot o hipersensibilitate tactilă. Să nu poată respira pentru o secundă, pentru unii copii, e terifiant. Să îi intre apă unde nu poate controla îl înspăimânta. Am avut frică de apă după o experiență cu profesor de înot idiot, deci pot înțelege binișor. Lui Tudor pur și simplu i-a trecut groaza aia de moarte la un moment dat. Deși am folosit diverse strategii, despre care vă povestesc imediat, am senzația că doar timpul cu adevărat a ajutat.

Ce nu a ajutat la noi:

Intratul în vană să ne spălăm împreună pe cap, nici schimul de roluri

Poveștile citite despre spălat pe cap

Joaca și spălatul păpușilor pe cap sau puilor de animăluțe de pluș

Amenințările că o să-ți cadă părul, o să faci păduchi, o să miroși urât

Condiționările de genul ”vine Moș Crăciun, ar fi frumos să-l așteptăm curați”

Accesoriile: vizorul de protecție a ochilor, ochelarii de înot, dopurile de urechi, stropitoarea de păr

11 trucuri pentru a ajuta copilul care urăște spălatul pe cap

1. Discutați:

Știu că sună ciudat, dar merită întrebat copilul cum ar trebui să fie spălatul pe cap ca să stea. Ca să îi placă. Răspunsul v-ar putea surprinde. După ce am dat banii pe cel puțin 5 feluri de vizoare diferite (scuturi din acelea de pus pe cap, să nu-i curgă apa în ochi), copilul a spus că ar vrea să încercăm cu un prosop. Să și-l țină la ochi. Pfua, ce simplu! Un prosop aveam 🙂 Încă și în ziua de astăzi, la spălatul pe cap udăm 3 prosoape cel puțin.

2. Puneți-i oglindă:

Să se vadă într-o oglindă contribuie la nevoia de control. Altfel, e complicat să închizi ochii și să te lași pe spate, având ÎNCREDERE că nu mori. Dacă vede tot procesul și stă nemișcat, nici măcar nu trebuie să închidă ochii, pe cuvânt.

3. Sprijiniți-i umerii:

O presiune fermă și constantă pe umeri și spate în timp ce copilul are capul pe spate se pare că e un truc să-i dai un mic impuls în aportul proprioceptiv. Îl face să se simtă în siguranță. Cam același lucru îl făcea mama când eram aplecați peste lighean să vomăm și ne ținea de frunte cu o mână. Mai știți?

4. Poziții:

Din experiența noastră, ce a funcționat o dată e posibil să funcționeze de încă zece ori sau de încă niciodată. De exemplu, o bună perioadă de timp, clătirea se întâmpla așa: Tudor se întindea în vană, cu capul lângă scurgere, închidea ochii, ținea un prosop în mână și eu îl clăteam. Foloseam cel mai blând jet de la duș, închideam urechile pe fiecare parte și așa rezista ok.

În altă perioadă, am pus un grătar de lemn peste vană (din cel cum aveau mamele noastre pe vremuri, de țineau vănițe mici în care spălau hainele). Copilul pe grătar, acolo îl clăteam și apa cădea în vană.

O altă variantă de clătire e cu capul în jos, un prosop peste ochi și clătire.

5. ”Privește cerul” sau steluțe pe tavan

Copilul înțelege mai greu ”capul pe spate” și mai ușor ”uită-te la cer”. Știți steluțele alea care luminează în întuneric? Le puteți lipi de tavan și îi spuneți să le privească pe ele. Poate merge și cu niște desene animate pe o tabletă ținută bine de celălalt părinte, nu am încercat.

6. Protecția ochilor

Poate fi prosop, vizor sau ochelari de înot, orice acceptă copilul. Eu îmi amintesc perfect când mi-am dat seama, mare fiind, că n-are sens să îmi fie frică de apa care-mi intră în ochi. Ochiul e ca gura: îl închizi și nu mai intră apă. Bam! Ce revelație, prieteni.

7. Vaselina

Pe asta-i musai s-o încerc. Zice să dai copilul cu vaselină pe frunte și în jurul ochilor, ca să nu îi intre apa în ochi.

8. Baie dimineața

Serile sunt complicate, fiindcă oboseala e mare. Și la copil, și la părinte. Dar într-o dimineață de weekend, de exemplu, când toată lumea e odihnită și fericită, poarte prinde bine o baie pe tihnă. Un spălat pe cap cinstit cu copilul odihnit e o cu totul altă experiență pentru întreaga familie, inclusiv pentru vecini 🙂

9. Activități senzoriale de calmare/descărcare înainte de spălatul pe cap

Poate fi o joacă mai intensă cu hârjoneală, sărit în pat, alergat prin casă. Ori poate fi o poveste citită pe o muzică ambientală sau orice alt prilej de conectare. Ajută mult ca spațiul din care mergem spre copil cu intenția de a-l spăla pe cap să fie conectarea. Să nu fie un ordin de executat, ci un proces de colaborat.

10. Șamponul pentru copii, care nu pișcă ochii

Aici nu am făcut excepție niciodată, indiferent unde ne-am fi aflat. La Sibiu am pățit să ne trezim de două ori cu ei bălăcindu-se în cadă fără șampon pentru copii. S-a urcat mama rapid în mașină și a dat o fugă, doar nu era să riscăm să îi speriem ireversibil, asta mai lipsea!

11. Frecvența redusă

Ca să nu spun spălatul rar pe cap 🙂 Am lăsat-o ca ultim truc, pentru că e (probabil cel mai eficient). A fost un moment când insistam să-l spăl pe Tudor pe cap, iar el urla de ziceai că-l duc la tăiat. Mi-a luat cam două secunde să decid dacă vreau să fiu mama FaciCumSpunEu sau mama SuntDeParteaTa. Cred că știți ce am ales. Două săptămâni mai târziu, copilul se spăla pe cap 🙂

Vă doresc succes și nu credeți tot ce citiți în cărțile de povești.

Păduchii nu se fac de la nespălat, păduchii se iau de undeva.

Nu îți cade părul dacă nu te speli pe cap, căci copiii mei ar fi avut șanse reale să fie chei până acum.

Părerea mea e că cel mai mare risc la nespălatul pe cap e să te împrietenești în asemenea hal cu copilul tău, încât cine știe ce prostii o să mai faceți pe viitor 😉 Doamne-ajută la toți!