Știți de prin filme sau cărți cum vorbeau oamenii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial că lumea se va schimba fără să știe exact la ce referă. Asta simt și eu acum. Că mintea mea se schimbă. Și a voastră?
Cred că evenimentele astea ne-au zguduit destul de bine. Că mințile noastre au priceput lucruri pe care nu le-ar fi putut înțelege din cărți sau din poveștile bunicilor.
Știți, când bunica mea îmi povestește de bătrânețe sau de cât de greu îi e să se aplece când se încalță, o ascult cu altă ureche. Fără grabă. Când o văd pe mama cum se urcă-n mașină și vine la noi, cum are cont pe Instagram și știe excel mai bine decât mine, nu observ doar niște fapte. Ci primesc un fel de moștenire.
Ca atunci când vrei să vizitezi o țară și întrebi pe cineva care a fost acolo înainte. Să știi cum e vremea, ce primești de mâncare, dacă pernele-s de calitate. Pernele sunt foarte importante.
Ultimii ani ne-au arătat mai mult ca niciodată că istoria se repetă. Și mă tem că ne-au setat un standard foarte ridicat de impresionabilitate. Parcă multe alte evenimente, emoții, situații pălesc prin comparație. Cred că e normal să se întâmple asta. Nu ne mai impresionează așa ușor ceva dacă nu e cu bombe, cu sânge, cu copii care și-au pierdut părinții.
Văd asta și în social media. La mine. Că nu mai reacționez decât la extreme. Poate mi se pare sau poate e ceva temporar numai. Dar îmi simt mintea ca un elastic pe care l-ai întins prea tare. Ca pe un râu în care ai turnat prea multă poluare.
Mi-e dor de natură, de copiii mei, de deconectare. Ce vieți interesante, prieteni. SĂ vă păstrați pasiunile, să vă apărați focul. Să luptați pentru țelurile voastre și să trăiți în valorile esențiale.
Monica
Dragă Miruna,
E adevărat, mintea noastră se schimbă continuu, e o adaptare permanentă la ce suntem expuși. E în apanajul ei să ne țină în siguranță și de asta țese permanent strategii, mecanisme de adaptare (defensive) la ce trăim. Mai ales dacă ceea ce trăim e atât de intens, de copleșitor încât nu putem procesa emoțional. Sunt niște ziduri pe care le înălțăm continuu în aceste zile. Din nou, e pentru siguranță.
Bine ar fi să ne dăm seama de ele, să ne uităm la ce simțim ca să le putem metaboliza, dilua, digera până la nivelul la care rămânem conectați cu noi înșine și cu ceilalți.
Vremurile acestea ar trebui să ne readucă la lucrurile de bază, simple. Să ne dăm seama că venim pe lume cu niște nevoi de a fi, de acceptare și iubire și că apetența noastră pentru acumulare cu sacrificiul relațiilor si a umanității din noi are un preț.
Să știi că pe mine m-au ajutat enorm exercițiile de respirație și meditație. Mai ales, în perioade tulburi. Acum ceva timp, când cineva mi-a le-a recomandat, am privit cu scepticism beneficiile lor. Nu le-am încercat decât ani mai târziu când războiul de azi era deja început în interiorul meu. M-au ajutat și cărțile. Asta a funcționat la mine, dar drumul acesta vine din multe direcții și fiecare poate alege ce i se potrivește.
Important e, așa cum ai spus atât de frumos, să ne apărăm focul, valorile. Să trăim. Curat, simplu și cât mai autentic. S-o facem pentru noi.
Îți mulțumesc mult pentru că și tu, prin ceea ce scrii, mă ajuți să mențin focusul și atenția pe ceea ce contează pentru mine. Te îmbrățișez.
Miruna
Monica, mă inspiră comentariile tale de fiecare dată :*
Alena Ignatescu
Exista oameni ca voi, frumosi, sinceri, nealterati. Ma bucur ca existati si in momentele cand simti ca iti mai derapeaza mintea, trebuie sa te raportezi la acesti oameni, care te aduc la realitate. Pe mine ma ajuta sportul, cel mai puternic antidepresant si oricat de suparata sau obosita as fi dupa primele 5 minute ma simt revigorata.
Andressa
Băi, clar ne schimbăm. Eu am început să ascult audiobooks!! Ceva ce am zis ca nu mă atrage și nu mă va atrage niciodată. Ei bine… Niciodată să nu spui niciodată, nu? :))
Crezi că ascult din cauza războiului? Sau pur și simplu îmbătrânesc? Hm…
Miruna
hahaha, și eu ascult audiobooks. Dar ascultam și înainte podcasturi sau youtube. E un upgrade pentru mine, cred că îmbătrânesc și eu 😛