Doamnelor și domnilor, trebuie să vă povestesc de Serghei, noul nostru vecin ucrainean

vecin ucrainean miruna ioaniCând să ies pe poartă, l-am văzut că mătură curtea.

Auzisem că vecinul din spate a vândut unor ucrainieni, n-am crezut, dar eram sincer curioasă.


Vecinul din spatele casei noastre în șantier s-a prăpădit înainte să-l cunoaștem. Am apucat să vorbim doar la telefon, pe un număr de fix la care a răspuns rapid.

Bună ziua, sunt vecina domneavoastră nouă, ne apucăm de construit.
Bună ziua, să vă ajute Dumnezeu și să-mi ziceți dacă vă pot ajuta cu ceva și eu.

N-am apucat să-l vedem la ochi, dar aud că era om bun și foarte citit. Deci vecinul nu mai e, dar ni l-a lăsat vecin fiul lui. Pe care n-am apucat să-l vedem la ochi fiindcă locuiește altundeva, dar care pare la telefon om bun. Sunt sigură că e om bun, mai ales că a găzduit în casa tatălui său o familie de ucrainieni.


Când să ies pe poartă, l-am văzut că mătură curtea. M-am întors, m-am apropiat și l-am strigat: Bună ziua! Nu m-a auzit, nici n-a reacționat. Am tras aer în piept și încă o dată: BUNĂ ZIUA!

Și-a prins mătura cu amândouă mâinile și a întors capul. Cred că m-a auzit. Bună ziua. I-am făcut cu mâna și-am zâmbit. Deși eram prea departe să-mi vadă vreo trăsătură, sunt sigură că cea mai scurtă cale dintre doi oameni e un zâmbet chiar dacă nu-l vezi. Lecție din pandemie.

-Nu vorbesc românește, mi-a zis într-un accent pe care foarte ușor l-am înțeles.

-English?

-Yes.

Very good English, dacă-mi permiteți să evaluez.

Doamnelor și domnilor, trebuie să vă povestesc de Serghei.

Serghei e noul nostru vecin din spatele casei în șantier. Mi s-au tăiat picioarele când mi-a confirmat că e ucrainean. Și că e un vecin temporar. Serghei mătura o curte care nu e a lui, purta o haină care nu știu dacă e a lui și călca un pământ care nu e al lui.

Îmi pare rău că ați fost nevoiți să vă părăsiți casa și pentru tot ce se întâmplă, i-am zis.

-What do you need?

Nu mai știu ce mi-a răspuns la început, dar țin minte că-mi venea să plâng.

Serghei e din Odessa și are trei copii. Doi băieți și o fată: 11, 7 și 4 ani. Mi-a zis de la început că e foarte norocos. Că soția lui plânge în fiecare zi, dar sunt recunoscători că sunt aici, că sunt în siguranță. Că niciodată n-au crezut că așa ceva li se poate întâmpla. Dar că erau cu bagajele la ușă, pregătiți. Cu haine și documente.

Pe 24 februarie la 5 dimineața, în loc de ceas, o bombă i-a trezit. Au plecat la țară, unde au stat prima săptămână de război. Când a văzut că rușii n-au bombardat doar obiective militare, Serghei n-a mai așteptat. Și-a urcat în mașină soția și cei trei copii și au plecat. Încotro? Habar n-aveau.

Au mers 28 de ore non-stop. Cu trei copii. A zis că mergeau cât vedeau cu ochii, cât mai departe de unde au plecat. Întâi au intrat prin Moldova, dar nu s-a simțit în siguranță, așa că nu au rămas. A zis că n-a dat șpagă la vameșii ucrainieni, că pur și simplu l-au lăsat fiindcă are trei copii. A zis că pe cei cu unul singur nu-i lăsau.

A avut noroc să găsească pe internet cazarea unde e acum. Și cu limba engleză, pe care o vorbește excelent. A zis că îi tot repetă fiului său cel mare ce important e să știi o limbă străină în viață, în general. Că datorită ei au putut ajunge la un om bun care le-a dat un acoperiș adevărat.

A zis că toți frații și surorile lor sunt în siguranță. Împrăștiați în Olanda și Spania, dar că sora lui stătea într-un adăpost la 2km de aeroportul din Kiev. Că a văzut pe internet bombardamentele de acolo și că i-a stat inima până când a putut lua legătura cu ea.

Dar părinții lui și ai soției sunt acolo, în Ucraina rămași.

Știți ce m-a impresionat? Că Serghei nu e o victimă. Mi-a și zis. El e optimist. Caută meditații pe youtube, să-și antreneze mintea să se bucure de ACUM. Că e uimit de toată bunătatea oamenilor din jur. Mi-a povestit de vecinii de pe stradă, de care eu habar n-aveam. Mi-a spus povești de viață, nu ce mașini conduc. Nici ce funcții au.

Doamnei Serghei îi e frică să lase copiii să se joace cu alți copii, să nu ia ceva boli. Că aici nu prea e momentul oportun pentru muci sau orice răceli.

Că a mers totuși la farmacie să cumpere ceva. Cu google translate. Când a auzit farmacista că e ucrainean refugiat, i-a făcut medicamentele cadou.

L-am întrebat de Zelensky, dacă e mândru de președintele lui.

-O să fiu sincer, eu nu l-am votat. Nu mi-a plăcut de el. N-am crezut că un actor poate fi politician. Dar acum mă bucur, ce bine îi prinde că e actor. Și îl apreciez că a rămas să lupte, când noi am fugit să ne salvăm.

Prima săptămână de război a fost mai grea. Erau cu ochii pe știri non-stop. Au lăsat copiii pe tabletă și să se joace pe calculator. Acum s-a mai liniștit, nu mai verifică știrile decât o dată pe oră sau de două ori.

Serghei e unul dintre noi, până și accentul lui în engleză seamănă cu felul în care vorbim noi. Copiii lui sunt niște copii care se joacă în curte la noi. Care au venit la geam și mi-au făcut cu mâna. Au râs când eu am zâmbit. Și au mai apărut apoi de multe ori zâmbind. Făcând cu mâna. Nevinovați și curioși ca orice copii!

Fetița lui avea codițe. Mama ei i-a făcut codițe, chiar dacă e război. Când s-a dus la ecograf gravidă cu al treilea copil și a aflat că așteaptă o fetiță, doamna Serghei a plâns. Ce mult își dorea să împletească niște codițe, nu-i așa?

Serghei are un apartament într-un bloc cu 8 etaje din Odesa. Pe care l-a părăsit împreună cu soția și cei trei copii. Au stat 28 de ore în mașină non-stop. Povestește de oameni care au mers zeci de kilometri prin frig, în brațe cu pisici și copii mici. Simțeam vântul rece care mă biciuia pe sub blugi și îmi dădeam seama cât de puțin înțelegem din tot ce au putut oameni ăștia trăi.

Serghei nu e o victimă, Serghei e un optimist. Se bucură de un acoperiș. Are căldură și mașină de spălat. Are un magazin aproape și internet. Are oameni buni și săritori, care i-au deschis ușile fără să-l cunoască deloc.

-Știi, uneori e bine și să îți dai voie să te doară, i-am zis. Viața ta s-a schimbat mult într-un timp foarte scurt. Ai voie să stai cu durerea și doar să o vezi.

Ăsta e momentul când mi-a zis că el e optimist. Nu e concluzia mea, sunt cuvintele lui.

-Suntem împreună. Suntem în siguranță. Copilul meu are mâine ore cu o profesoară pe zoom.

L-am mai întrebat o dată de ce are nevoie, știind că răspunsul adevărat nu pot eu să i-l aduc. Fiindcă nu se găsește de cumpărat la magazin și nici nu am prin vreun dulap.

A zis că știe că războiul se va termina într-o zi, că rușii sunt cam fripți. Dar că nu știe câte vieți se vor mai pierde până atunci.

Mi-a făcut bine discuția cu Serghei și i-am mulțumit. Nu mi-a cerut nimic, dar i-am dat numărul meu de telefon. Chiar în timp ce eu scriu aceste rânduri, copiii mei strâng jucării pentru copiii lui Serghei. Iar Tudor le-a pregătit și niște desene. O prințesă pentru fetiță, dinozauri pentru băieți și, pentru părinți, o casă în care să încapă toți și să fie fericiți.

p.s. Singurul lucru pe care mi l-a cerut a fost o recomandare de dentist. A zis că mai așteaptă un pic să vadă ce se întâmplă, dar că n-ar vrea să întârzie lucrările dentare prea mult timp.

Articolul anterior

Poliția a pus jucării pe un pod de la frontieră ca să-i întâmpine pe micii refugiați cu un cadou

Articolul următor

România merită un premiu pentru cea mai rapid civilizată țară

12 Comentarii

  1. jual

    Of, Doamne! Foarte emotionant, multumim ca ai impartasit povestea lui aici, si prin blog in toata lumea in care se afla cititorii tai. Astfel refugiatii nu sint doar o masa anonima despre care nu stim nimic, ci au nume si o istorie proprie.

    • Exact asta am simtit. Nu e nimic spectaculos aici, dar detaliile astea… copii care racesc si vor la desene, parinti care stiu ca nu e prea bine sa ii lase, toate astea ii fac pe acesti refugiati sa nu mai fie niste numere, ci niste povesti.

      Stii, omul m-a intrebat de casa noastra si toate problemele mele au disparut intr-un clipit. Cum era sa ma plang lui ca iar a gresit ceva arhitectul, ca inginerul a facut covid, ca primavara nu vine?

      • Roxana

        Eu astept acum a treia familie din Ucraina pe care sa o cazez la mine, doua mame cu trei copii (primele doua familii au plecat spre Germania si Polonia dupa cateva zile). Fetele acestea sunt pe drum de zeci de ore, cel mai mic copil are 3 ani, asteapta de cateva ore la Isaccea si mai fac cateva ore bune prin noapte catre Bucuresti. Dimineata nu stiau incotro merg, voiau doar sa isi treaca copiii peste granita. Abia astazi m-a contactat prietena lor care a plecat sambata de la mine, iar acum stiu ca vin in Bucuresti, catre un numar de whatsapp… Cum e viata asta! Nicio mama nu ar trebui sa stea in miez de noapte pe o strada, asteptand sa coboare dupa ea si copilul ei un numar de whatsapp!

  2. Eni

    M-a bucurat postarea ta. La întrarea în oraș (Bistrița, oraș de tranzit pe E17), într-o curte a unui service auto, este un loc de popas și odihna pentru refugiați. Voluntarii oferă diverse celor în trecere. Eu am dus niște iaurturi pentru copilași. Era o familie tânără cu 3 copii, proaspăt ajunși, un mic popas. Nu știu decât foarte puțină engleza, pentru ca la vremea aceea am făcut în școală rusa și franceză (și din astea am uitat mai mult decât am știut….(: ….). Nici ei nu știau mai mult ca mine, dar ne-am înțeles. Am întrebat dacă au copii. “…2 litle and 1 big…”
    Cei mici păreau gemeni poate puțin peste 1 an, iar “big”, poate avea 4 ani…. Am dat câteva iaurturi, restul le-am dus la voluntari pentru alții. Păreau a avea o țintă.
    M-a strâns în spate. Le-am urat drum bun și noroc.
    Poate de asta i-au lăsat să treacă toți, pentru ca erau 3 copilași….

    Îi urez vecinului tău să rămână optimist, iar ție îți mulțumesc pentru “știre “.

  3. Maria

    Dragă Miruna, eu am văzut în parcare la supermarket o mașină cu număr de Ucraina. Am simțit impulsul de a le spune ceva, mașina era plină de sare de pe drum, semn ca batuseră multă cale. Am discutat puțin în rusă, puțin în engleză si restul din mâini. Era o mămică tânără, frumoasă, cu băiețelul ei de vreo 10 ani. I-am spus ca îmi pare nespus de rău pentru tot ce li se întâmplă și m-a umflat plânsul. Ea, mămica aceea fugară, vizibil obosită, care nu știa exact unde anume în Germania merge, m-a îmbrățișat strâns, mi-a mulțumit și mi-a promis zambind ușor, ca vor fi bine.

  4. BiZ

    Ești un om minunat!!!!

  5. Cristina

    Buna Miruna! Te citesc cu drag, dar iarta-ma, am tot auzit formulari de tipul “… e unul dintre noi, până și accentul lui în engleză seamănă cu felul în care vorbim noi.” Este o exprimare rasista si nu cred ca asta ai dorit. Si daca ar fi fost mai putin alb/blond/cu nu stiu ce accent, la fel de tragica ar fi fost situatia.

    • Nu e deloc rasistă formularea și mă deranjează să mă acuzi de așa ceva. Poate nu ai citit întregul text și e păcat, zău, să fi rămas doar cu rasismul din cuvintele mele. Dar cum vrei tu.

      De ce crezi că am dat toate detaliile astea? Despre haină, despre mătură, despre copii și desene, despre codițe. Pentru că toți oamenii au din astea, grijile noastre sunt la fel, telefoanele noastre sunt la fel, conducem mașini, avem parteneri și copii, pentru că oricare dintre noi putea fi în locul lui. E o întâmplare că nu suntem noi acolo, cam asta înseamnă textul meu. Mult succes.

      • S

        Uh-oh, the “racisism” police!!
        O fi la fel de tragica, dar na, te loveste emotional mai mult cand cei din tribul tau (est europenii in cazul asta) au probleme, fara ca asta sa insemne rasism. Ca si cum ai acuza de rasism pe cineva ca-i pasa mai mult de familia proprie decat de un strain. E o observatie nedreapta si pentru ca nu ai termen de comparatie cu vreo alta criza a refugiatilor la noi. Cand au fost sirienii, nu au venit in Romania decat un numar infim fata de ucraineni.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 155 queries in 0.219 s