Doamnelor și domnilor, trebuie să vă povestesc de Serghei, noul nostru vecin ucrainean

Când să ies pe poartă, l-am văzut că mătură curtea.

Auzisem că vecinul din spate a vândut unor ucrainieni, n-am crezut, dar eram sincer curioasă.

Vecinul din spatele casei noastre în șantier s-a prăpădit înainte să-l cunoaștem. Am apucat să vorbim doar la telefon, pe un număr de fix la care a răspuns rapid.

Bună ziua, sunt vecina domneavoastră nouă, ne apucăm de construit.
Bună ziua, să vă ajute Dumnezeu și să-mi ziceți dacă vă pot ajuta cu ceva și eu.

N-am apucat să-l vedem la ochi, dar aud că era om bun și foarte citit. Deci vecinul nu mai e, dar ni l-a lăsat vecin fiul lui. Pe care n-am apucat să-l vedem la ochi fiindcă locuiește altundeva, dar care pare la telefon om bun. Sunt sigură că e om bun, mai ales că a găzduit în casa tatălui său o familie de ucrainieni.

Când să ies pe poartă, l-am văzut că mătură curtea. M-am întors, m-am apropiat și l-am strigat: Bună ziua! Nu m-a auzit, nici n-a reacționat. Am tras aer în piept și încă o dată: BUNĂ ZIUA!

Și-a prins mătura cu amândouă mâinile și a întors capul. Cred că m-a auzit. Bună ziua. I-am făcut cu mâna și-am zâmbit. Deși eram prea departe să-mi vadă vreo trăsătură, sunt sigură că cea mai scurtă cale dintre doi oameni e un zâmbet chiar dacă nu-l vezi. Lecție din pandemie.

-Nu vorbesc românește, mi-a zis într-un accent pe care foarte ușor l-am înțeles.

-English?

-Yes.

Very good English, dacă-mi permiteți să evaluez.

Doamnelor și domnilor, trebuie să vă povestesc de Serghei.

Serghei e noul nostru vecin din spatele casei în șantier. Mi s-au tăiat picioarele când mi-a confirmat că e ucrainean. Și că e un vecin temporar. Serghei mătura o curte care nu e a lui, purta o haină care nu știu dacă e a lui și călca un pământ care nu e al lui.

Îmi pare rău că ați fost nevoiți să vă părăsiți casa și pentru tot ce se întâmplă, i-am zis.

-What do you need?

Nu mai știu ce mi-a răspuns la început, dar țin minte că-mi venea să plâng.

Serghei e din Odessa și are trei copii. Doi băieți și o fată: 11, 7 și 4 ani. Mi-a zis de la început că e foarte norocos. Că soția lui plânge în fiecare zi, dar sunt recunoscători că sunt aici, că sunt în siguranță. Că niciodată n-au crezut că așa ceva li se poate întâmpla. Dar că erau cu bagajele la ușă, pregătiți. Cu haine și documente.

Pe 24 februarie la 5 dimineața, în loc de ceas, o bombă i-a trezit. Au plecat la țară, unde au stat prima săptămână de război. Când a văzut că rușii n-au bombardat doar obiective militare, Serghei n-a mai așteptat. Și-a urcat în mașină soția și cei trei copii și au plecat. Încotro? Habar n-aveau.

Au mers 28 de ore non-stop. Cu trei copii. A zis că mergeau cât vedeau cu ochii, cât mai departe de unde au plecat. Întâi au intrat prin Moldova, dar nu s-a simțit în siguranță, așa că nu au rămas. A zis că n-a dat șpagă la vameșii ucrainieni, că pur și simplu l-au lăsat fiindcă are trei copii. A zis că pe cei cu unul singur nu-i lăsau.

A avut noroc să găsească pe internet cazarea unde e acum. Și cu limba engleză, pe care o vorbește excelent. A zis că îi tot repetă fiului său cel mare ce important e să știi o limbă străină în viață, în general. Că datorită ei au putut ajunge la un om bun care le-a dat un acoperiș adevărat.

A zis că toți frații și surorile lor sunt în siguranță. Împrăștiați în Olanda și Spania, dar că sora lui stătea într-un adăpost la 2km de aeroportul din Kiev. Că a văzut pe internet bombardamentele de acolo și că i-a stat inima până când a putut lua legătura cu ea.

Dar părinții lui și ai soției sunt acolo, în Ucraina rămași.

Știți ce m-a impresionat? Că Serghei nu e o victimă. Mi-a și zis. El e optimist. Caută meditații pe youtube, să-și antreneze mintea să se bucure de ACUM. Că e uimit de toată bunătatea oamenilor din jur. Mi-a povestit de vecinii de pe stradă, de care eu habar n-aveam. Mi-a spus povești de viață, nu ce mașini conduc. Nici ce funcții au.

Doamnei Serghei îi e frică să lase copiii să se joace cu alți copii, să nu ia ceva boli. Că aici nu prea e momentul oportun pentru muci sau orice răceli.

Că a mers totuși la farmacie să cumpere ceva. Cu google translate. Când a auzit farmacista că e ucrainean refugiat, i-a făcut medicamentele cadou.

L-am întrebat de Zelensky, dacă e mândru de președintele lui.

-O să fiu sincer, eu nu l-am votat. Nu mi-a plăcut de el. N-am crezut că un actor poate fi politician. Dar acum mă bucur, ce bine îi prinde că e actor. Și îl apreciez că a rămas să lupte, când noi am fugit să ne salvăm.

Prima săptămână de război a fost mai grea. Erau cu ochii pe știri non-stop. Au lăsat copiii pe tabletă și să se joace pe calculator. Acum s-a mai liniștit, nu mai verifică știrile decât o dată pe oră sau de două ori.

Serghei e unul dintre noi, până și accentul lui în engleză seamănă cu felul în care vorbim noi. Copiii lui sunt niște copii care se joacă în curte la noi. Care au venit la geam și mi-au făcut cu mâna. Au râs când eu am zâmbit. Și au mai apărut apoi de multe ori zâmbind. Făcând cu mâna. Nevinovați și curioși ca orice copii!

Fetița lui avea codițe. Mama ei i-a făcut codițe, chiar dacă e război. Când s-a dus la ecograf gravidă cu al treilea copil și a aflat că așteaptă o fetiță, doamna Serghei a plâns. Ce mult își dorea să împletească niște codițe, nu-i așa?

Serghei are un apartament într-un bloc cu 8 etaje din Odesa. Pe care l-a părăsit împreună cu soția și cei trei copii. Au stat 28 de ore în mașină non-stop. Povestește de oameni care au mers zeci de kilometri prin frig, în brațe cu pisici și copii mici. Simțeam vântul rece care mă biciuia pe sub blugi și îmi dădeam seama cât de puțin înțelegem din tot ce au putut oameni ăștia trăi.

Serghei nu e o victimă, Serghei e un optimist. Se bucură de un acoperiș. Are căldură și mașină de spălat. Are un magazin aproape și internet. Are oameni buni și săritori, care i-au deschis ușile fără să-l cunoască deloc.

-Știi, uneori e bine și să îți dai voie să te doară, i-am zis. Viața ta s-a schimbat mult într-un timp foarte scurt. Ai voie să stai cu durerea și doar să o vezi.

Ăsta e momentul când mi-a zis că el e optimist. Nu e concluzia mea, sunt cuvintele lui.

-Suntem împreună. Suntem în siguranță. Copilul meu are mâine ore cu o profesoară pe zoom.

L-am mai întrebat o dată de ce are nevoie, știind că răspunsul adevărat nu pot eu să i-l aduc. Fiindcă nu se găsește de cumpărat la magazin și nici nu am prin vreun dulap.

A zis că știe că războiul se va termina într-o zi, că rușii sunt cam fripți. Dar că nu știe câte vieți se vor mai pierde până atunci.

Mi-a făcut bine discuția cu Serghei și i-am mulțumit. Nu mi-a cerut nimic, dar i-am dat numărul meu de telefon. Chiar în timp ce eu scriu aceste rânduri, copiii mei strâng jucării pentru copiii lui Serghei. Iar Tudor le-a pregătit și niște desene. O prințesă pentru fetiță, dinozauri pentru băieți și, pentru părinți, o casă în care să încapă toți și să fie fericiți.

p.s. Singurul lucru pe care mi l-a cerut a fost o recomandare de dentist. A zis că mai așteaptă un pic să vadă ce se întâmplă, dar că n-ar vrea să întârzie lucrările dentare prea mult timp.