Șase ani de când ne-am mutat în România. Gânduri, frici și perspective

Pe 15 martie fix acum șase ani, un neurochirurg și-o dentistă aterizau pe aeroportul din Sibiu cu brațele pline. Își țineau la piept bebelușul de o lună și o zi, iar de mână unul pe altul. Iohannis tocmai ieșise președinte.

Aveam suflul ăla de ”hai, că se poate”. Aveam speranța aia pe care ai noștri au pierdut-o după 96, când a ieșit Convenția cu Constantinescu și a plecat la fel cum a venit, adică fix cu coada între picioare. După protestele din Piața Victoriei la care am participat cu bebeluș în cârcă, mi-a murit și mie speranța și mi-am înțeles părinții pentru totdeauna.

Doar că noi nu ne-am întors să facem politică. Aici ne-am născut, aici am crescut, n-o să ne pută pământul românesc dintr-o dată. Nu o să ne dăm ochii peste cap și n-o să ne prindem în comparații fără izbândă. ”Așa era în Anglia…”

Știam la ce să ne așteptăm, fiindcă nu suntem genul care, după două săptămâni în străinătate, uită limba română.

De ce ne-am întors?

Nu pentru țară, deși am înțeles cum o iubim doar când am văzut cum ne simțim în altă parte. E ca atunci când te enervează maică-ta, te muți singur în chirie și greutățile nu vin din faptul că ai de spălat niște vase. În fine.

Ne-am întors pentru noi. Nu avem o explicație rațională. Acolo era bine, dar simțeam că există pe lume un MAI BINE.

Între timp ne dăm copiii aici la școală și ne construim casă.

Au fost câteva momente cheie, despre care vreau să vorbesc. Poate gândurile noastre îi ajută pe cei care stau în dubiu dacă să plece.

Pandemia

Aș fi înnebunit să fiu departe de familie. Mereu am zis că nu-mi place să depind de avioane. Să stai pe continent în Europa e totuși altfel. Că te urci în mașină, faci o zi sau două, dar mergi și pe jos, dacă-i nevoie. Să-ți vezi mama. Să-ți vezi tatăl. Nu mi-a părut rău nicio clipă că sunt acasă, fiindcă acolo unde suntem toți mă simt în siguranță.

Moartea bunicii mele

Când mama mea își pierdea mama, n-am putut face mare lucru. Dar măcar am putut face parte. Cu o săptămână înainte să ne părăsească, am fost până acolo. Am vorbit cu bunica, am ținut-o în brațe pe mama. N-a fost mare lucru. Dar a contat să fiu aproape.

Războiul

Cine ar fi crezut că o să vină vorba și despre asta. Cred că doar cei mutați în altă țară, care au familie dragă acasă pot spune despre ce simt când o știu în pericol. Nu mă refer la lupte, că noi suntem deocamdată în siguranță. Mă refer la orice altă situație mai gravă decât că li se arde un bec și poți ruga un vecin să-l înlocuiască. Nici acum, când vecinii noștri au un război, nu-mi pare rău că sunt acasă. Cred că distanța m-ar fi fiert mai tare, cafelele pe skype n-ar fi fost tocmai încântătoare.

Aniversările

Când am împlinit 30 de ani, eram cu toții într-un hotel elegant din Cluj-Napoca. Când a făcut mama 60, am mâncat felii din același tort fiecare. Petrecerea lui Tudor de un an, apoi de doi. Când a împlinit trei și era răcit, de nu ne-am putut duce, s-a urcat mama în mașină cu un trei din blat de ciocolată cu vișine. Și am sărbătorit o adaptată. Câte din astea am fi avut dacă eram departe?

Victor

Al doilea nostru băiat, bebelușul Victorie. Culmea, pe frate-său l-am născut prin cezariană în Anglia, Țara Nașterilor Naturale. Iar pe Victor l-am născut natural în România, Țara Cezarienelor. Nu cred că a fost o întâmplare. În Anglia mă simțeam slabă și încrezătoare în cum funcționează sistemul. În România, am știut că am de luptat pentru ce-mi doresc și am făcut bine. Sau poate așa a fost să fie.

Bunicii

Acesta e probabil cel mai mare beneficiu al copiilor noștri să crească în România. Bunici nu poți cumpăra oricât de mulți bani ai avea în altă țară. Bunicii sunt comori nefungibile în viață. Sunt NFT-uri cu suflet și cu o singură șansă. Ai câte un bunic din fiecare bucată. Nu-i păcat să îl lași să se odihnească? :)) Păi să vedeți ce circ e la ei, de câte ori mergem. Borcane de zacuscă, vinete calde, oale întregi cu ciorbă. Orez cu lapte. Mămăligă cu brânză adevărată. Ouă de casă. Lapte de la vacă.

Tot ajutorul

Aici vă invit să-mi citiți blogul. Ca să vă faceți o idee. După ce ai copii, orice cafea cu soțul (că cina în oraș e deja ca o vacanță pe lună) trebuie planificată și organizată cu precizie. Nu mai există spontaneitate în foarte multe domenii. Că nu mai există nici prioritate. Plânge copilul, vrea de mâncare, îi e frig, are febră, îi curg mucii. Care cafele, care libertate? Tot ajutorul contează și sunt lucruri pe care nu le poți cumpăra nici de la o filipineză cu care dormi în casă. Fiindcă oricine poate face un orez cu lapte, dar Mama Bu face cel mai bun orez cu lapte. Și, după ce l-ai gustat o dată, nimic nu o să îți mai placă.

Cele mai valoroase cadouri în perioada asta au venit de la mama mea. Care mi-a dat somn, timp cu mine și cu Horațiu.

Școala

Nu am aderat la trend-ul ”școala din România e de rahat”, fiindcă am văzut și niște școli din Anglia. Nu m-aș grăbi să ling pământul străinez doar fiindcă pe el calcă elevi care pronunță engleza ca Regina. Fiindcă nu e atât de simplu. Peste tot, dar peste tot, dragii moșului, avem școli bune și școli în care nu mi-aș da copiii nici să mă plătești în diamante rare. Mai avem însă și perspective. O pacientă îmi spunea despre școala din localitatea unde lucram, că e foarte încântată, numai lapte și miere. Eu cunoșteam copiii care o frecventau, mulți erau pacienții mei. Cu tot respectul, nu am înțeles încântarea.

În Anglia există școli private, la care nu ne-am fi putut înscrie copiii niciodată. Prețuri prohibitive chiar și pentru profesiile noastre.

Deci dacă nu îți permiteai școală privată, singura șansă la una cumsecade era să stai într-o zonă luxoasă. Trebuia să-ți cumperi casă scumpă, ca să-ți aparțină copilul de o școală bună. Colega mea dentistă, cu soț director la o mare fabrică de ciocolată, avea un credit barosan pentru o casă pe care nici nu o foloseau toată. Mi-a explicat însă că au cumpărat casa, dar au luat, de fapt, dreptul pentru copii să meargă la o anumită școală.

Aceeași dentistă, nu e banc. S-a dus la profesoara de engleză a unuia dintre copii, îngrijorată că băiatul nu știe să scrie. Avea probleme cu spelling, probleme de zicea mamă-sa că nu pricepeai dintr-o compunere despre ce-i vorba. Ce i-a răspuns profa? Să stea liniștită, că acum toate calculatoarele au autocorrect în funcție.

 

 

 

 

 

via GIPHY

 

Suntem fericiți acasă.

Să ne întoarcem a fost o decizie excelentă. Ne avem aproape părinții, sperăm să nu ne plece copiii. Dar fiecare e responsabil de propriile sale decizii. Povestea mea nu e și povestea lor sau povestea voastră. Iar ca să faci o alegere corectă pentru tine, e nevoie să trăiești sentimentul ăsta pe propria piele.

România nu e o țară perfectă, departe de a fi una. Dar niciun loc nu e perfect. Să nu-i credeți pe cei care văd doar câinii cu covrigi în coadă, care au plecat și nu mai vor să știe nici de mamă, nici de tată. Acolo sunt lucruri mai complicate, răni mai profunde și mă tem că țara nu e singura vinovată.

Pentru noi e foarte bine aici. Ne facem casă. Scriem bloguri. Construim vise. Creștem copii. Ajutăm oameni.

Ăsta e locul nostru pentru vremea asta. Când s-o schimba ceva, avem voie să ne răzgândim fără să dăm socoteală.

 

 

Articolul anterior

Femei care dau clasă în război

Articolul următor

Pentru refugiații ucrainieni: Medicentrum oferă consultații gratuite de specialitate prin telemedicină

41 Comentarii

  1. Lidia

    Mă regăsesc total!Avem 9 ani de când am venit din Spania cu un copil de 6 ani gata de mers in clasa pregătitoare și un bebeluș de 4 luni in brațe !!am construit o căsuță a noastră (cu bani câștigați in Romania,clar )nu as mai pleca nici bătută :)))iubim aerul de tara , libertatea, nici nu am prea simțit pandemia …plus că la 3 case de noi sta mama și 3 surori !!

    • Vai, Lidia, cum e asta! Tu chiar ai un sat in care iti cresti copiii. Sa va ramana tot binele asta!

      • Mariana Hristea

        E atâta emoție în ceea ce scrii,și mă bucur că punctezi in detaliu fiecare trăire a ta.Fericirea pe care o exprimi când scrii o transmiți inevitabil ca o forță,și da,datorita ție mă simt atât de utila din statutul de bunica ,plec tot la doua săptămâni spre Timișoara unde îmi sunt copii pentru a le oferi acea pauza cum spui tu de somn,de cafea de umblat hai hui,chiar daca nu îmi cer asta,mie îmi dă un sens.E un mod al vostru sa ne faceți părtași la trăiri inedite.Nimic nu contează, într-adevăr nu suntem perfecți ca țară,avem atâtea lipsuri și lacune,dar cred cu tărie că,daca cineva vrea să ajungă undeva și sa aibă un anumit statut,reușește.Va doresc zile senine și suflete pline de frumos pentru a ne bucura de cei dragi și de locurile minunate pe care le avem!

      • Lidia

        Doamne ajuta🌹

  2. Ioana

    Miruna, cat de frumos ai scris, dar mai ales, cat de frumos ai incheiat! ❤ sunt total de acord cu tine, am fost neinteleasa de multi atunci cand m-am intors acasa dintr-o tara europeana cu renume. Nimic rational in decizie, doar emotional. Cand simti ca nu ti-e locul undeva cred ca esti dator fata de tine insuti sa ti-l gasesti. Si asta am facut 😊

    • Mi-ai luat cuvintele din gura. Doar ca nu poti intelege pana nu treci pe-acolo. Iar povestea fiecaruia e diferita.

      Pe mine m-au pregatit pentru export parintii. Apoi am decis ca nu vreau sa plec din tara, doar ca m-am indragostit de un baiat si cu asta basta. Altfel nu as fi plecat. Si ne-am intors impreuna si ce bine 🙂

  3. Ioana

    “Când s-o schimba ceva, avem voie să ne răzgândim fără să dăm socoteală.” – This!!
    Nu ti-am mai scris de mult, Miruna, dar randul asta m-a rupt in doua. Am inceput sa merg la terapie de cateva luni si terapeuta mea (pe care in mod amuzant o cheama tot Miruna) incearca sa ma invete exact asta. Ca viata e despre a te gandi si, mai ales, a te razgandi. Si e ok. E in regula.

    Sa fiti bine, sa fim bine! Te imbratisez!

    • Desteapta terapeuta.

      E o poveste cu Alicia Keys care imi place. Artista a anuntat la un moment dat ca renunta la machiaj, ca e pro natural 100%. A fost mare tam tam in presa.
      Dupa o vreme, stabileste un interviu cu un reporter. Intra ala la ea in cabina si o vede ca se machiaza. O ia la bani marunti, pai, bine, Alicia, nu erai tu pro natural, fata care umbla nemachiata?

      Si ii raspunde nonsalant Alicia noastra: m-am razgandit.

      Morala: avem voie!

      • Ioana

        Yep, exact asa, ce poveste faina! Cred ca “m-am razgandit” e ceva pentru care iti trebuie foarte multa putere interioara, sper sa o gasim cu totii atunci cand ne trebuie mai mult. E eliberator.

      • Jual

        Frumoasa pilda! Si chiar as crede-o daca ar fi facuta de o persoana lambda. Dar daca artista in chestiune ia bani frumosi pt ca ii face pe altii sa creada ca asta-i starea ei naturala si se machiaza pe ici pe colo si in locurile esentiale atunci nu mai e chiar cushera treaba.

        Daca voi v-ati hotari sa schimbati locatia bucuresteana pentru una din afara tarii, m-as simti un pic trista, pentru ca sincer, am admirat pasul pe care l-ati facut acum 6 ani. Mi-a placut curajul pe care l-ati avut si onestitatea cu care va asumati deciziile.

  4. Andreea

    In Iulie venim si noi dupa 10 ani de Germania. Am plecat 2 si venim 4:)) Sunt destul de speriata de ce ma asteapta, mai ales profesional, nu stiu cum o fi psihiatria in Romania, desi colegii de acolo ma linistesc, ca nu e dracul atat de negru. Nu a fost o decizie usoara, pentru baietelul meu imi fac cele mai mari griji( are 4 ani), dar incerc sa ii gasesc o gradi germana sa ii fie trecerea mai smooth. In rest…Dumnezeu cu mila, sper sa nu plecam iar.

    • In ce oras veniti? Va asteptam
      Acasa!

    • Viorel S

      Bună.
      Suntem o familie de 4 persoane.
      Eu şi soția,plus un băiat de 15 ani şi o fată de 9. Locuim în Danemarca din 2010,suntem binişor dpdv financiar(e scumpă viața în Dk),aproape ca o familie normală din Ro,pt.că după ce achităm toate dările,nu prea mai rămâne mare lucru. Vrem tare mult să ne întoarcem în Ro,doar că fiul nostru nu vrea să audă de aşa ceva. Fiica noastră e ok cu asta. Îmi e tare frică să mă întorc,dacă fiul meu nu se adaptează,(sau poate se adaptează…).Ne dorim din suflet să ne întoarcem,doar că nu ştiu cum să o fac fără ca fiul meu să sufere. Mai e cineva care a trecut prin aşa ceva? Orice sfat ar fii de un mare ajutor.

  5. Dana

    Si eu am revenit in Romania acum 2 ani, după 12 ani de Anglia. Multa lume m-a intrebat si inca mă întreabă de ce. E greu sa le raspund pentru ca raspunsul nu e asa simplu. E misterios modul în care ramanem legați de glia românească oriunde am merge si oricât de bine ne-ar fi. Dar nu regretăm decizia. M-am regăsit în ceea ce ai scris si sunt de acord ca unele decizii nu au de a face cu ratiunea, ci cu ceea ce simțim.

  6. Ramona

    Am trait si eu aproape 4 ani in Anglia si sunt de acord 100% cu ceea ce ai scris. Sotul meu nu este roman si are o fetita dintr-o casatorie anterioara, care este cetatean britanic si sta cu noi de 5 ani. Ne-am mutat toti in Romania- doi cetateni straini si o romanca la finalul lui 2020. Ei sunt chiar mai fericiti decat mine si iubesc tara asta si ce are ea de oferit mai mult decat majoritatea romanilor. Din perspectiva mea, experienta in Anglia mi-a schimbat mult modul de gandire si am inteles ca nu exista loc perfect unde sa traiesti si cel mai bine e acolo unde ai famile, prieteni si … “oameni”. Si da, am avut un pic de senzatie de “esuare” cand m-am intors si toata lumea ma intreba : de ce te-ai mutat inapoi? Dar apoi am inteles si acceptat ca am dreptul sa ma razgandesc, mai ales atunci cand tara in care traiam nu mai promova valorile care ma atrasesera acolo. Si sotul meu, care ar putea sa se mute in Canada sau sa traiasca in UK este intrebat non-stop : de ce ai ales sa te muti in Romania? Pentru ca : “it’s a wonderful place and the family and friends we have are here. I am really happy here”. Incet incet invata si romaneste si raspunde si in romaneste 🙂

  7. Luiza

    Mi-a placut mult sa citesc povestea ta, cumva rezonez la ce spui si tu, noi inca de gandim daca sa incercam sa vedem cum e in alta parte. Voi deja aveti exprienta si ati putut trage niste concluzii.

    Despre scoala, astept cu nerabdare sa ne spui ce ati ales, pro si contra si ce ati cantarit in balanta cand ati luat decizia. Si noi facem liste si listute pentru anii urmatori si ne gandim ce sa alegem.

  8. Maria

    Foarte frumos descris, onest și asumat.
    Mă bucur mult că există oameni ca voi. Avem nevoie aici pe meleagurile acestea😊 Am descoperit de ceva vreme blogul și îl citesc cu mare drag.

  9. Maria

    Foarte frumos descris, onest și asumat.
    Mă bucur mult că există oameni ca voi. Avem nevoie aici pe meleagurile acestea😊 Am descoperit de ceva vreme blogul și îl citesc cu mare drag.

  10. Anca

    Si eu ma regasesc in povestea ta, imediat implinesc 8 ani de cand am revenit din Londra si inca nu am avut momente in care sa regret decizia. În 2010 cand am ajuns acolo, cu o geanta si o bursa de doctorat am zis ca ”this is the place!”. În timp au inceput sa mi se coloreze opiniile, sa vad ca prefectiune nu exista nicaieri. Ce difera sunt compromisurile pe care alegem sa le facem. Aici sunt unele, acolo sunt altele. Eu traiesc mai bine cu cele autohtone, poate sunt invatata cu ele…sunt ale mele 🙂
    De cand am revenit am avut parte de 2 feluri de reactii apropo de intoarcere: cei care au fost plecati pe-afara in concedii, care ma intreaba socati ce-a fost in capul meu de-am revenit si cei care au fost, au stat pe-acolo si au decis sa revina; astia nu intreaba de ce, zambesc si inteleg 🙂

  11. Ralus

    Nu ești tu asa de blonda… Și ce îmi place mai mult, e realismul și finețea cu care descrii lucrurile negative. Se pare că unii suntem mai înrădăcinati acasă. Poate și situația materiala ne permite, ca de 2000 de lei dintr-o fabrica nu construiești decât un coteț. Dar măcar acasă știm cum defilam și defilam în gașcă. Haita… A noastră.

  12. Ce draguta a fost petrecerea de la Gram Bistro! <3 Miss you! 🙂

  13. Nikki

    Superb articol! Atât de echilibrat și de bun simt, cum nu mai prea întâlnești postări în online. Cred că tocmai echilibrul ne lipsește când analizăm oameni, situații de viață. Polarizam orice. Dacă omul emigrează, îl judecam și și-i cerem socoteala că nu e patriot, dar și la demonizat neamul asta suntem în top. Aici sunt toate nenorocirile, frate! Chiar am observat, Miruna, că spre deosebire de mulți alți bloggeri și influenceri, nu denigrezi România, iar articolul acesta echilibrat, care nu aduce osanale, dar nici nu împroașcă cu noroi, face foarte mult bine. Știu că nu contează mult pentru tine ( eu având și comentarii mai spinoase câteodată), dar te apreciez mult pentru acest articol. :))

    • mulțumesc. Și eu te apreciez că știi să comunici și spinos și politicos. Îmi face plăcere să citesc ce ai de spus. Chiar dacă nu pare, în comentarii e multă viață și îmi place să o simt.

  14. Miruna, eu mă bucur cel mai mult că te-ai întors. Mă rog, poate doar mama ta, tatăl tău și bunicii se bucură mai mult ca mine. Dar eu sunt următoarea pe listă. Stai, femeie aici, împreună suntem mai puternice.
    Să-ți zic ceva de-a râsu’-plânsu’ : am fost cu mama la un parastas, că era important pentru ea să fiu acolo. La masă, eram cea mai tânără, restul erau cam de vârsta mamei mele. Au început să vorbească de copiii lor, mândri, dar triști tare, povesteau cu au ba o fiică în Belgia, ba un fiu în Franța… Un cuplu povestea, cu oftat, că măcar un copil a rămas, că altfel nu știau ce ar fi făcut. Își vedeau nepoții prin videoconferințe. Tuturor le era „mai bine” în străinătate, din multe puncte de vedere, dar era foarte greu de suportat această distanță. Eu o țineam pe mama strâns de braț și simțeam că e atât de fericită. Eu eram acolo. Și eu eram fericită, să știi. Tu sigur înțelegi. O fi mai bine departe, dar ce bine e și aici…

    • Ioi, da. Fix așa e. Ce mult mă bucur și eu că m-am întors, Andreea, eu sunt aici vie. Dincolo eram seacă, mult mai obosită, nici nu îți imaginezi. Plus că nu te-aș fi cunoscut pe tine, doar te-aș fi citit ca orice fan înfocat :*

  15. Augusta

    Cu lacrimi in ochi am citit fiecare cuvant ,foarte frumos ,deabia astept sa ne terminam si noi casuta sa venim acasa 🙏❤❤❤

  16. Nona

    M-am intors din Danemarca in orasul in care am crescut, mi-am regasit prietenul cel mai bun (care acum imi este sot) si am facut si o fetita perfecta de 2 ani, care creste cu 4 bunici, fara bona!

    Ne descurcam cu lucrul printr-un echilibru atent, dar cel mai important pentru noi este ca suntem aproape de familie. Eu din cauza asta m-am intors. Chiuiturile copilului cand aude interfonul si stie ca au venit bunicii sunt priceless pur si simplu.

    Ma bucur ca nu sunt singura care se bucura pentru decizia luata! Te citesc de ani buni fara sa comentez, dar acest articol m-a uns la suflet. Sa fiti sanatosi!

    • Gasesc atata maturitate in comentariul tau si ma bucur ca nu ai pierdut timp sa ajungi la echilibrul care te implineste cu adevarat.

  17. Georgiana

    “Aici ne-am născut, aici am crescut, n-o să ne pută pământul românesc dintr-o dată”… Doar mie mi se pare un pic judgemental cu apropo-uri la stim noi cine? Zici ca nu judeci dar asta faci…

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 232 queries in 0.218 s