Terminați cu prostiile. Nu există femei care nu se îngrașă, oricât ar mânca

Aveam o prietenă bună, genul slabă-înghețată, care credea despre ea că, oricât ar mânca, nu se îngrașă. Ceea ce au pățit multe fete din cămin în primul an de facultate. După un semestru de cartofi prăjiți la doișpe noaptea și sărit peste prânz (că te costă), cântarul ei era de altă părere.

Șocată fiind ea însăși că nu mai încăpea în haine, mi-a povestit cum mânca acasă.

Mâncare gătită, doar în weekend. Nu puteai comanda pe vremea aia. Seara, îi ajungea un iaurt proaspăt. Dimineața, fructe. Mai ieșea la restaurant, dar pe vremea noastră nu erau așa multe.

Altă fază din liceu, același gen slabă-nghețată. Băga șaorma cu de toate. Cartofi prăjiți cot la cot cu băieții. Avea viteză și capacitate. Cu toate astea, pătrățele și burta lipită de spinare.

Într-o zi ne-a dus pe câțiva la ea în vizită. Atunci am văzut cel mai gol frigider care poate exista într-o casă locuită. Ni se făcuse puțintică foame, ea ne-a invitat să ne luăm din frigider ce avem poftă. Nu vă imaginați că i-am fi făcut altfel inventarul fetei la oale. Dar brusc ne-am amintit cu ceilalți prieteni că ne așteaptă mamele noastre acasă. Știu că am invitat-o și pe ea, dar nu a venit. A zis că se supără mama ei, dacă iar se strică mâncarea.

De fiecare dată când cineva îmi spune despre altcineva că poate mânca orice fără să se îngrașe, râd destul de tare. Fiindcă e o afirmație incompletă, naivă și nedreaptă.

De ce unii oameni nu se îngrașă niciodată oricât ar mânca?

E una dintre marile nedreptăți în viață: unii își numără fiecare calorie și pun kilograme inclusiv de la un pahar cu apă, iar alții se pot tăvăli în Nutella fără ca acul cântarului să arate vreo mișcare.

Explicația științifică nu ține numai de metabolism, comportament alimentar și gene. E, mai ales, chestie de percepție.

Cine stabilește ce înseamnă ”mult”? Chiar a testat cineva ”oricât”?

Are soțul o poveste cu o pacientă operată la stomac, care și-a făcut shake din mici și cartofi prăjiți. Ce aveți, că murea femeia de foame. Numai că a exagerat cu cocktailul miortic și i-a pocnit micul blenduit înăuntru. Medicii n-au fost prea încântanți s-o opereze și nici nu știu spune ce s-a întâmplat mai departe. Voiam doar să știți că-i posibil ca cineva să fi încercat totuși să răspundă la această întrebare. Să nu carecumva să încercați și voi acasă.

Deci câtă mâncare e multă mâncare?

Da, colega care mânca șaorma cu de toate poate că era prima dintre băieți să termine din farfurie. Dar ce făcea a doua zi oare? Dar în ziua aceea ce mai mâncase? Tipa din facultate a fost ea însăși uimită când și-a dat seama cât de puțin mânca înainte, când credea că mănâncă mult, fiindcă punea la socoteală mesele din weekend.

Ce au găsit cercetătorii când au studiat organismul unei femei care nu se îngrașă niciodată

E vorba despre o londoneză care spunea că poate mânca orice fără să se îngrașe. Fără sport, mult fast-food, prietenii ei erau mereu uimiți cât poate să mănânce și să fie slabă în continuare. Ce obiceiuri nesănătoase are! Ați înțeles, era genul slabă-înghețată, pătrățele și șaorma cu de toate.

A fost de acord să fie urmărită 5 zile. Oamenii de știință au dorit să studieze ce se întâmplă cu organismul femeii la nivel molecular. Țineți-vă bine, să nu cădeți în bolul cu salată.

Le puteam spune eu, dacă m-ar fi întrebat. Am destulă experiență la capitolul mâncat!

Moleculele ei din stomac nu primeau chiar atât de multe molecule de șaorma pe cât se lăuda. Nici pe cât vedea lumea. Pentru că lumea nu era tot timpul cu moleculele femeii-minune, iar ei i se părea multișor ce băga. Dar cercetătorii noștri nu s-au lăsat intimidați și nu s-au dezlipit de ea 5 zile.

Dimineața, Anne-Marie mănâncă pâine prăjită cu brânză și două boluri de cereale. După câtvea zile de analizare atentă a stilului de viață a femeii, cercetătorii au observat că Anne-Marie nu mănâncă seara și nu nici nu consumă mâncare pe fond emoțional.

Pe lângă asta, deși femeia mănâncă de trei, patru ori pe săptămână la restaurante tip fast-food, ea rareori consumă dulciuri și băuturi alcoolice.

Cu toate că lucrează la birou, cercetătorii au descoperit că femeia nu stă linistită pe scaun, adesea mișcându-și picioarele, lucru care o face să ardă mai multe calorii față de alți oameni, care stau liniștiți la birou.

Pe lângă asta, deseori după ce consumă o masă bogată în calorii, inconștient femeia mănâncă mai puțin a doua zi, un factor care o împiedică astfel să se îngrașe.

-sursa Digi

Pe scurt: doamna londoneză bagă gros dimineața, seara nimic. Nici nu se pitea în cămară, din cauză că nu vor să se spele pe dinți copiii, că nu vor să se culce și, în general, că nu vor. Poate nu are copii Ana Maria de la Londra sau poate că e Master Chef la Controlul Emoțiilor în Alimentație.

În plus, (de fapt, în minus), fără dulciuri, cola, fanta, sprite la ea. Nici șprițulet, nici vișinată, nici bericică. Ce englezoaică o fi, să nu consume bericică?

Apoi, chiar dacă bagă de la Mec de 3-4 ori pe săptămână și nu are abonament la sală, nu stă locului nici când șade. Iar după ce rupe frigiderul, în următoarea zi, e genul căreia parcă nu îi mai e foame, în loc să fie genul ”dac-am comis-o ieri, ce contează înc-o ciocolată.”

(Se vede că unii oameni vorbesc despre probleme de greutate și probleme alimentare strict din cărți, nu-i așa? Ce mă enervează când slabii vorbesc despre cum e să fii gras. Ca reclamele alea la masaj anitcelulitic cu aparatul vaccum-pix, care face demonstrații pe o sirenă care n-a avut celulită nici când o alimenta măicuța ei la sân).

Și ca s-o dea de gard complet acest studiu făcut de oameni care nu înțeleg despre ce vorbesc, vă las declarația finală a femeii. Vă rog să nu vă enervați, să nu mergeți acum și tot borcanul de Nutella să-l devorați conform pohtei ce-o pohtiți:

„Îmi iubesc mâncarea. Dar poate contează faptul că deciziile mele legate de mâncare nu sunt luate în mod conștient. Mănânc doar ce simt că am poftă”, declară femeia.

De ce e penibilă afirmația ”Mănânc orice, dar am un metabolism bun”

Fiindcă organismul nostru funcționează pe un model simplu, ca la matematică. Dacă ce bagi e mai mult decât consumi, depui. Dacă nu, invers.

Sigur că nu suntem copy/paste și nici roboți. Tocmai fiindcă avem un creier în cap, nu o să credem că, gata, soarta ne-a blestemat și o să fim toată viața grași. Nici că, gata, soarta ne-a binecuvântat și ne mutăm domiciliu-n frigider.

Dacă le-am măsura caloriile, am vedea că cei care spun că mănâncă mult sau că pot mânca oricât consumă mai puțin decât ni se pare. Diferența e doar că atunci când mănâncă, de fapt consumă alimente hipercalorice, pe care alții le-ar devora. Poate le consumă mai rar, în cantități mai mici sau poate nu mănâncă altceva în ziua respectivă. Sau în săptămâna respectivă, vezi exemplul cu amica din cămin.

Activitatea fizică nu înseamnă abonament la sală

Sigur că mișcarea poate face o diferență. Însă adevărul e că cele două ore de aerobic sau tras de fiare te influențează mai mult ca percepție. Când vezi cât transpiri pentru fiecare calorie, te gândești de două ori când vezi că batonul tău preferat de ciocolată are ”numai 50 de grame”.

Unii oameni pur și simplu se mișcă mai mult, chiar dacă nu sunt antrenori de fitness. Sunt genul care nu pot sta locului, care tot timpul se fâțâie, dau din picior, aleargă după copii prin casă. Există chiar dovezi că unii oameni sunt predispuși genetic să-și dorească să-și miște corpul.

Această mișcare suplimentară poate, de asemenea, să accelereze metabolismul corpului sau să crească energia consumată de organism pe parcursul zilei, în afară de exerciții. Știm că mușchii mănâncă energie, deci cu cât îi ținem mai tonifiați, cu atât multă energie vor consuma chiar și doar pentru a sta.

Fără această mișcare sau alte exerciții, oamenii nu consumă considerabil mai multe calorii decât alții,

spune dr. Ines Barosso, profesor la Universitatea Cambridge din Anglia, cercetător în genetica obezității (sursa)

Sigur că vorbim de oameni similari ca înălțime și greutate. Nu comparăm un copil mic și slab cu un adult mare și greu.

Dar există diferența fiziologice care le permit unora să se abțină mai ușor de la mâncat și altora, mai greu. De ce femeia care nu se îngrașă oricât ar mânca, englezoaica studiată molecular de mai sus, nu are poftă de bere?

Fiindcă vorbim de factori psihologici și de cascade de semnale din sistemul nervos și hormonal. Avem un centru al sațietiății, creierul nostru dă semnalul de stop, te-ai săturat sau bagă în continuare. Doar că matematica se oprește aici și încă nu știm exact cum funcționează cauzalitățile din spate.

Un hormon important implicat în acest sistem este leptina.

Ajută la reglarea cantității de alimente pe care vrem să o mâncăm. E vorba de perioade mai lungi de timp, nu doar pentru următoarea noastră masă. Așa că o persoană cu un sistem mai sensibil rade farfuriile la o nuntă, apoi se poate simți sătulă în următoarele zile și mânca mai puțin. E ca și cum și-ar recalibra automat echilibrul energetic, deoarece sistemul lor de reglare a apetitului poate spune: „Bine, avem suficientă energie.”

Gras sau slab? Genele-s de vină!

Genele pot juca un rol în tendința unei persoane de a câștiga sau a pierde în greutate. Atenție la câte ipoteze sunt în propoziția precedentă: ”pot”, ”rol”, ”tendință”. Să nu ne culcăm pe o ureche.

Cercetătorii au identificat peste 250 de regiuni diferite ale ADN-ului care sunt asociate cu obezitatea, conform unui studiu din 2019 publicat în PLOS Genetics.

Au comparat 1.622 de persoane sănătoase cu indice de masă corporală (IMC) scăzut cu 1.985 de persoane cu obezitate severă și 10.433 de persoane de control cu greutate normală. Ei au descoperit că participanții subponderali aveau mai puține gene asociate cu obezitatea. Dar dr. Ines Barroso, co-autor al studiului, spune că nu doar genele determină greutatea:

„Nu am găsit gene care protejează exclusiv de obezitate sau care predispun pe cineva la obezitate. Pare un continuum”, a spus Barroso, „Există și oameni care au determinanții genetici pentru obezitate, dar nu sunt obezi .”

Fiindcă nu e niciodată un singur factor. Mereu sunt mai mulți. Rar o să vezi copii obezi în familii normoponderale. Rar o să vezi copii slabi în familii de grași. Iar acolo, posibil să fie doar o chestiune de timp până metabolismul nu mai face față.

Fiindcă mai mult decât genele, în familie se transmit obiceiurile. Percepțiile. Ne întoarcem la MULT, PUȚIN, ORICÂT.

Colega mea din facultate nu și-a dat seama cât de puțin mânca până nu a început să mănânce mai mult decât îi trebuia.

Tipa cu frigiderul poate nu știe nici astăzi cum arată frigiderul meu. Dar îmi poate vedea abdomenul. Sau na, ce a mai rămas din el.

Deși, după două sarcini, vă spun că arată mai bine ca-n liceu.

Ce s-a schimbat? Că genele au rămas la fel.

Cât bag în mine. Felul în care o fac.

Nu am scris acest articol ca să dau lecții. Cred că l-am scris ca o formă de terapie. Au trecut ore bune de când m-am apucat și nici n-am mâncat.

Scrisul, bărbatul și copiii

Cred că, într-un fel, ei m-au înnebunit, dar mai mult m-au vindecat. Mi-au reparat sistemul ăla care era ușor defectat. Care nu mă mai trimite așa des la frigider, fiindcă vede că-s ocupată cu alte lucruri care-mi plac.

În cele din urmă, răspunsul este mai puțin simplu și mai degrabă complicat. Tendința de a ne îngrășa sau de a ne menține greutatea nu este predeterminată, dar nici nu este în totalitate sub controlul nostru. Nu există un buton genetic de pornit-oprit, care să le permită unor oameni să mănânce tot ce vor, fără a se îngrășa. În același timp, tendința de a lua în greutate nu se datorează neapărat lipsei de autocontrol.

Adevărul e că suntem diferiți.

Iar data viitoare când cineva spune că nu se îngrașă oricât ar mânca, să zâmbiți.