Femeile deștepte își poartă suferința ca pe o pereche de pantofi cu toc (p)

perechi de pantofi miruna ioani

Oricât le-ar durea, pot vedea frumusețea din ea.


Am pus o poză pe net cu niște pantofi cu tocuri dramatic de înalte. Doișpe centimetri, mai precis.

Cineva m-a întrebat dacă sunt comozi.

Am râs, na.


Relația mea cu suferința s-a schimbat în momentul în care am născut. Primul copil a venit pe lume printr-o cezariană de urgență, care m-a traumatizat și din care mult timp nu mi-am revenit. Acele dureri postintervenție au fost ceva ce nu aș putea dori nici celui mai sângeros criminal.

Al doilea copil a venit natural, prin niște dureri care m-au ridicat la ceruri și le-au vindecat cumva pe primele prin care am trecut.

Ce-am făcut diferit? Pe primele am vrut să le ascund, să le ignor, să scap de ele. Eu voiam în filmul ăla perfect, cu ruj pe buze și botine de damă, păr coafat și plăcinte calde. Cu bebeluș nou și albastru-deschis în jur, iar realitatea a fost că la prima plimbare am căzut în genunchi pe stradă și am început să plâng. Durerea m-a rupt.

A doua oară, am căutat să învăț să accept durerea, pentru că ea urma să vină ca un musafir neinvitat. De care te poți stresa că îți numără șosetele aruncate sub pat sau de care te poți bucura că îți spune o poveste nouă. Dar care vine oricum la un moment dat.

Alegerea ta. Mai precis, a mea.

Nu e ușor să te împrietenești cu durerea.

E o superputere să poți vedea dincolo de ea. Să îți dai timp să stai în acel sentiment care te taie la stomac.

Nu e ușor să călătorești în timp.

E o superputere să te poți privi de peste 10 ani. Să știi ce și-ar dori tu-ul de atunci să facă tu-ul de acum. Sport? Să mănânce sănătos? Să se joace cu copiii mai mult?

Cineva îmi scria zilele trecute că îi place mult că atunci când mi-e greu, scriu, iar atunci când mi-e bine, tot scriu.

Hello, așa e viața! Nu apărem doar la sărbători. Nu ne trezim doar să-l primim pe Moș Crăciun.

Cel mai tare din trusa de machiaj mă enervează anticearcănul. De care, apropo, n-am văzut să abuzeze prea mulți domni. Pentru ei e ”felicitări, muncești mult, ești un bărbat puternic!”

Pentru ele e ”săraca de tine, nu prea te ajută bărbatu-tău la copil, n-ai avut noroc”.

Femeile n-au nevoie să fie compătimite. De ce ei sunt puternici și noi suntem sărace? Femeile au nevoie să fie adevărate. De ce s-a inventat anticearcănul pentru noi? De ce ne trezim dimineața după 5 întreruperi nocturne și vrem să arătăm fresh la birou?

Ba nu, lumeo, stai să vezi cât am dormit eu azi-noapte și cum funcționez în ciuda acestui nesomn. Păi sunt mai puternică decât dacă aș avea trei perechi de c0ae, să știi.

Glennon Doyle spunea că suferința e ca un bon. Nu-l mototoli, nu-l arunca la gunoi. Neapărat să-l iei la ieșirea din magazin! E dovada ta că ai plătit pentru tot. Să nu creadă cineva că ai furat ce ai în coș. Că nu meriți fiecare covrig. Să nu aibă cineva impresia că ”ai avut doar noroc”.

Știți, până și Iisus întâi a fost răstignit și apoi a înviat. Credeți că n-ar fi putut Fiul Domnului trece direct la desert?

Doar că nu funcționează așa.

Priviți suferința în ochi, mândriți-vă cu ea. E bonul vostru, dovada că meritați tot ce aveți bun.

Nu e ușor să nu încerci să scapi de durerea ta. Dar e o superputere să îți poți privi suferința în ochi. Să călătorești în viitor și să fii sigură că își va găsi un sens. Că pătimești pentru cineva care va învia. Tu, cea din viitor.

 

 

Articolul anterior

Cu Zâna Măseluță pe șantier, una de pus pe rănă, de la băiatul nostru cel mare

Articolul următor

Obicei ciudat sau haios? Primul Crăciun în care ne-am luat pijamale și pulovere pentru toți la fel de la Carrefour (p)

12 Comentarii

  1. Cami

    Bun, simplu și frumos scris! Mi-a dat o senzație de calm! 🙂

  2. Ramona

    Acum multi ani, aveam un bebelus care plangea noapte de noapte, alaptat din 3 in 3 h!
    Aveam niste sani trecuti razant pe langa furia laptelui! ( nu am simtit dureri mai mari in viata mea, ca atunci cand m a masat o asistenta sa desfunde canalele)
    Stateam intr o garsoniera mica, unde nu puteam sa ma odihnesc nici macar 10 min ziua!
    Si a trebuit sa ma intorc la serviciu dupa 2 sapt de la cezariana! Nu intreba, asa a fost situatia!
    Cel mai dureros comentariu la adresa mea in vremea aia a fost din partea unei colege( si prietene bune, de altfel)! Pe vremea aia era burlacita si avea timp pt somnul de frumusete!
    Aceasta a zis:
    Pune si tu un anticearcan pe fata,ca sperii lumea pe aici!
    Ceva mai crud din partea unei fiinte nu am mai auzit vreodata!
    Arc peste timp: la vreo 4 ani a devenit si ea mamica! Si s a confruntat cu aceleasi probleme!
    Ba chiar mai grave! Bebelus bolnav, sot care nu o intelegea, etc!

    • oamenii care nu trec prin asta nici nu își pot imagina cum se simte.

      Îmi dau seama că ai fost rănită de la o persoană la care nu te așteptai deloc.

      Că, pentru tine, se schimbase totul, iar ea te voia prietena ei la loc, ca și cum totul ar fi fost la fel.

      Am pățit și eu așa cu o verișoară. După ce a născut, îmi voiam verișoara înapoi. Never happened. S-a întâmplat că am devenit și eu mamă și am înțeles.

      Sunt sigură că acum îi pare rău. Oare mai sunteți prietene?

      • Ramona

        Da! Am continuat sa fim prietene! Eu nu i am spus niciodata cat de mult rau mi a facut cu fraza aia!
        Si am continuat prietenia multi ani, pana cand drumurile noastre s au despartit definitiv din alte cauze!

  3. Ramona

    Da! Am fost prietene multi ani dupa aceea!
    Nu i am spus niciodata cat de mult rau mi a facut cu fraza aceea!
    Apoi drumurile noastre s au despartit din alte motive!

    • Nu știu de ce ți-au intrat în moderare comentariile a doua oară. De obicei se întâmplă doar prima dată.

      Îmi pare rău că viața v-a îndepărtat.

  4. Eli

    Foarte fain scris! E printre cele mai creative texte cu „P” citite vreodata.
    Si da, si eu am crezut mereu ca fericirea/binele presupune constientizare dobandita dupa niste incercari; nu poti sti cum e sa fii fericit decat dupa ce ai trait si reversul medaliei. Poate de asta nu am fost niciodata de acord cu ideea ca prostul e mai fericit. Nu este, ca nu stie despre el ca este, ci doar exista.

    • Hahah, corect 🙂

      Și mulțumesc pentru complimentul legat de publicitate. Contează mult, să știi. E munca mea aici. E și clientul mișto, o potriveală faină.

  5. Dana Elena

    Hei, e fain sa citesc un articol cu perspective optimiste. Insa uneori e pur si simplu foarte greu cu un copil mic, in perioada asta de pandemie. Multumesc pentru articole, nu stiu cum gasesti timp si pentru asta. Uite link-ul catre o poezie, se potriveste articolului de astazi: https://www.scottishpoetrylibrary.org.uk/poem/guest-house/

  6. Mi-a placut articolul, multumesc pentru link 😉

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 148 queries in 0.170 s