copiii supererou miruna ioani

-Mami, mi-ai putea face un orez cu lapte? Nu îți face griji, stau eu cu Victor.
(Sigur că îmi fac griji, dar iubesc ce a zis.)

-Mami, o să te rog să-mi cumperi ceva, dar stai liniștită, că mănânc mâine dimineață abia.
(Voia un iaurt cu fructe de culoare roz, iar eu nu înțeleg de ce oamenii ar bea ceva roz și de ce există iaurturi cu fructe, dar mă rog).

-Stai liniștită, mami, că strângem noi…
(Aici aruncasem cu piure de piersici pe pereți, într-un moment când zen-ul mi-a dat papucii ca un nesimțit, iar copilul meu cel mare, cu replica asta, m-a topit.)

-Știu, Victor, că îți dorești crocodilul foarte mult, dar chiar acum mă jucam eu cu el. Ai vrea o mașinuță în loc?
(Bine, lui Victor mereu îi trebuie cu ce se joacă Tudor, ce atinge Tudor, i-ar trebui și aerul pe care îl respiră Tudor. Și reciproca e la fel, viața noastră e o competiție între frați, pe care ne străduim să învățăm s-o gestionăm. Copiii învață mai repede decât noi, care avem mulți piloți automati la bord și, Doamne, Laura Markham, ce greu e când scoți nasul din cărți! Dar ce bine e când vezi că nu degeaba ai îndurat jihadul pe repeat.)

Căci copiii au aceste superputeri. De a te face să pici în fund când nici nu te aștepți.

Încă nu vorbea bine. A venit la noi o prietenă cu amândoi copiii ei. Fetiței i-a plăcut de Zuzi, o pisicuță cu ochi albaștri, pe care Tudor tocmai o primise de la bunica lui. Fetița a cerut-o cu împrumut. Eu m-am uitat cam câș, dar am zis, hai totuși, pisicuța lui, decizia lui.

I-a dat pisicuța fără să se gândească de două ori! Să inlemnesc. Nu a plâns după ea, nu s-a răzgândit.

Câteva zile mai târziu, a primit pisicuța înapoi și doi copii au fost super fericiți.

L-am lăudat, desigur, și l-am atenționat să vadă bucuria care se naște din bucuria făcută altcuiva.

E o superputere să faci bucurii.

Să fii atent la ce-și dorește celălalt, nu să-i dai un cadou doar că să scapi.

Să scrii pe felicitare mai mult decât un lamulțiani.

Să oferi niște flori într-o miercuri la amiaz, fără niciun prilej special.

Să vorbești calm când ai avea toate motivele să tipi.

Să îți ajuți fratele să înțeleagă de ce nu pote primi un crocodil.

Să îi cumperi și lui o jucărie din banii tăi.

Să îl inviți la piept la mama ta, chiar dacă tu ai fost primul în brațele ei.

Să te trezești sâmbăta, să te îmbraci pe tine și pe frate-tău și să faceți un puzzle pe covor cât părințîi încă dorm.

Să culegi flori și să i le pui mamei tale în păr.

Sau scoici din nisip și să i le dai ca inel.

Să îți inviți bunica la ziua ta, pe primul loc.

Să îi păstrezi tatălui tău ultima bucată de unt.

Să îi ridici jucăria fratelui tău, să îl mângâi pe cap și să-l iei de mâna, când mama ta nu poate fix în acel moment.

Doamne, ce de superputeri!

Multe de mai sus sunt lucruri pe care toți copiii le fac. Tudor nu e vreunul special. E un copil minunat ca toți copiii de vârsta lui. Diferența e că despre Tudor știți. Pentru că vă spun eu. Pentru că cineva e acolo care-l vede când e minunat.

Sigur că el e și alte cele și eu văd, credeți-mă chiar văd! Doar e un copil. Răspunde, își dă ochii peste cap, face trăsnăi, tot invers de cum îl rogi tu.

Doar că fiecare copil minunat are nevoie de cineva care să-l vadă când e minunat.

Ca să știe asta și singur despre el.

Că și oamenii normali au superputeri. Iată, oamenii fix ca el.

Ce voiam, de fapt, să spun e să nu credeți că există copii mai buni sau mai speciali.

Există doar adulți care văd în ei niște superputeri, iar asta îi face excepționali.

Lăudați-i mai mult decât îi certați.

Am scris acest articol la invitația Disney, cu ocazia lansării serialului ”Păienjenel Marvel și prietenii lui uimitori. Din 16 octombrie, în fiecare zi de weekend, de la 11:00.

Fiecare episod aduce noi aventuri amuzante ale lui Păienjenel alături de cei 3 prieteni ai săi și povești din care cei mici pot învăța despre prietenie, lucru în echipă, cum să găsească soluții la mici probleme și cum pot să îi ajute pe cei din jur.