Televizorul, un bun profesor de engleză? Despre cum învață cel mai ușor copiii digitali o limbă străină (p)

”Lasă, că învață engleza!”

”Să vezi câte știe”!

”Doar de la desene!”

Engleza e cea mai frecventă scuză pe care părinții și-o spun ca să lase copilul în fața ecranelor toată sâmbăta și duminica.

Studiile arată că există o legătură între ecrane și dezvoltarea limbajului la copii.

Cu cât petrec mai mult timp la desene, cu atât încep să vorbească mai târziu.

Mulți au tras concluzia că asta înseamnă că expunerea la ecrane e teribilă și nocivă ca fumul de țigară. Tutunul strică plămânii. Televizorul strică mintea.

Însă legătură nu înseamnă cauzalitate, așa că alții s-au preocupat să analizeze mai atent situația. Au descoperit că expunerea la ecrane afectează dezvoltarea limbajului fiindcă înlocuiește timpul pe care copilul l-ar petrece cu părintele sau alt adult.

Deci cheia este CÂT, CE și CÂND

CÂT timp privesc la ecrane ca niște legume anesteziate, fără strop de interacțiune:

Ați văzut cum, atunci când sunt la ecrane, nu aud nici când îi chemi la masă și tocmai ai comandat pizza cu livrare? Dar ce vorbim, că la fel ni se întâmplă și nouă! Diferența majoră e însă că noi avem creierul făcut mare, al lor e în plină dezvoltare.

CE urmăresc acolo:

Avem conținut așa-zis educativ, avem conținut violent și avem conținut leguminos (nu mă întrebați ce părere am despre clipurile în care unii se joacă și alții se uită la ei cum se joacă.)

Desenele violente afectează somnul copilului (puteți citi un articol întreg despre asta aici).

Un studiu realizat pe copiii sub 3 ani care s-au uitat la desene violente arată că ajung să aibă mare deficit de atenție la 4 și 5 ani.

CÂND începi să-i expui

Aici începe diferența care se va vedea peste câțiva ani – diferența între a-i expune la activități interactive gen cursuri de limbă străină ținute la un centru specializat (în special, engleza, pentru că este limbajul cel mai mult utilizat la nivel mondial) sau a-i expune simplu de sine stătător la telefon, TV sau tabletă. Desenele pentru copii mici n-au nicio altă valoare decât că sunt un respiro pentru părinți. Înțeleg chestia asta.

Nu cred că e un capăt de țară dacă lași copilul de 5 ani jumătate de oră pe săptămână, dar nu există niciun motiv să plantezi un sugar la tv. Iar cum negocierea cu un copil de 1-2-3 ani e dificilă, noi am preferat să nu le dăm deloc desene. Zero.

Nici la masă, nici la restaurant, nici în avion, nici în mașină. Sigur că e mai complicat, tocmai fiindcă ai de interacționat cu copilul și de distrat, dar se poate.

Dar televizorul care merge pe fundal?

În multe case, e tot timpul un radio în priză sau un televizor care merge ca o moară stricată. Eu însămi am primit (cu insistențe) sfaturi să expun copilul la acest tip de fundal, ca să înceapă să vorbească mai devreme.

M-a durut fix știți-voi-unde; copiii mei încep să vorbească atunci când vor ei, nu la oră fixă. Cel mic acum își dă drumul, iar cel mare, la cum turuie, are mari șanse să se facă președinte. La doi ani scotea vreo 5 cuvinte.

Veți fi uimiți, am avut dreptate.

Avem experimente care arată că jocul copiilor e distras când un televizor merge în fundal (Schmidt et al 2012). De asemenea, există indicii că expunerea constantă la televizor în fundal duce la deficit de atenție și alte probleme. Mai ales dacă aveți un radio sau un post tv care dă inclusiv știri, garantat va apărea conținut violent și nepotrivit pentru copii.

Noi am pățit.

Eram în mașină și vine la radio o știre despre un copil care și-a împușcat fratele. Erau cu niște prieteni la cabană, era acolo și un vânător sau ceva polițist care avea o armă. Omul și-o dăduse jos și o pusese pe un raft, iar copiii au crezut că e de jucărie.

Copilul ăsta și-a împușcat fratele direct în inimă.

Zero șansa să-l reanimeze. Vă dați seama că am povestit cu Tudor despre asta vreo săptămână.

Așadar, cea mai sănătoasă și educativă metodă de a învăța să vorbească sau a prinde o limbă străină e interacțiunea umană de unu-la-unu. Iar timpul petrecut la ecrane le ia din timpul ăsta prețios și mult mai folositor, de învățare. Mai bine lași copilul să se uite la tine cum speli vase decât să se holbeze la desene animate.

Când vine vorba de învățarea unei limbi străine, nimic nu bate o conversație reală

Patricia Kuhl, cercetător de frunte în domeniul achiziției limbajului, a demonstrat acest aspect în unele experimente elegante cu bebeluși.

Kuhl și colegii ei au expus bebelușii americani în vârstă de 9 luni la o limbă necunoscută de ei – chineza mandarină. Într-un experiment, bebelușii au interacționat cu un vorbitor de mandarină real, viu. După 12 ședințe, acești bebeluși au arătat o capacitate sporită de a recunoaște anumite sunete frecvente în limba mandarină.

Experimentul s-a repetat cu un alt set de sugari care au urmărit doar profesori de limba mandarină înregistrați. Așa cum vă așteptați, rezultatele au fost diferite. Copiii expuși la mandarină din înregistrări nu au recunoscut sunetele din mandarină deloc mai mult decât copiii din grupul de control (care nu au fost expuși deloc acestei limbi) (Kuhl et al 2003).

În ambele experimente, vorbitorii mandarini se uitau direct la copii, discutau despre jucării și foloseau acel stil de vorbire special, „prietenos cu bebelușii”, cunoscut sub numele de „vorbire dirijată pentru copii”.

Diferența dintre experimente a fost factorul social

După cum zice Kuhl, „sugarii nu sunt aparent mașini de calcul – mai degrabăle-ar folosi un tutore social ca să învețe un limbaj.” (Kuhl 2004).

Studiile arată că dialogul, conversația, și nu să asculte povești citite sau să se uite la TV au cele mai puternice efecte pozitive pentru copiii care încep să vorbească sau vor să învețe o limbă străină.

Cu cât copiii petrec mai mult timp în conversație cu adulții, cu atât e mai probabil să-și dezvolte vocabulare bogate. Doar să audă adulții vorbind (monologuri din citit povești sau desene)? Copiii nu pot învăța ușor așa (Fitch et al 2020).

Dar, în general, copiii pot învăța mult mai mult participând la conversație decât dacă asculta de pe margine ca o legumă sedată. (Shneidman și Goldin-Meadow 2012; Shneidman și colab. 2013; Weisleder și Fernald 2013).

Dar cursurile online? Are sens să-ți dai copilul la curs de engleză online pe Zoom?

Cel mai probabil, depinde câți ani are copilul și cât de bine face diferența între ce e real și ce e pe ecran. De exemplu, știm că în ceea ce-i privește pe copiii mici-mici, conversațiile video cu bunicii nu se pun ca timp nociv la ecrane. Tocmai pentru că acolo e un om care interacționează cu ei, răspunde, are expresii faciale racordate la situație.

Ca să explic ce vreau să spun: Cercetătorii au desemnat aleatoriu un grup de copii mici (24-30 de luni) pentru a experimenta unul dintre cele două tipuri de conversație cu adulții:

• un adult care le vorbește în direct, prin Skype; sau
• un adult care părea să comunice prin Skype, dar care era de fapt preînregistrat.

În ambele condiții, copiii mici au încercat să comunice cu adultul, dar numai adultul „adevărat” a răspuns corespunzător la comentariile, întrebările sau expresiile faciale ale copiilor.

Adulții înregistrați în prealabil au vorbit ca la televizor – într-un fel care atrage atenția, bineînțeles, dar, evident, nu au putut reacționa la nimic din ceea ce au făcut sau au spus copiii.

După aceste sesiuni, copiii mici au fost testați pentru a vedea dacă au învățat vreun cuvânt necunoscut pe care adultul îl folosise.

Numai copiii implicați în conversații reale și live au preluat noul vocabular.

Așadar, ce e de reținut din tot ce-am scris?

Că învață limba engleză nu e o justificare să plantezi copilul la desene.

Există motive pentru a limita timpul la ecrane.

Violența sau conținutul nepotrivit poate declanșa suferință și (posibil) contribuie la probleme de atenție.

Televizorul poate perturba somnul (valabil și pentru adulți).

Televizorul de fundal poate distrage atenția unui copil.

Datorită acestor factori, Academia Americană de Pediatrie (AAP) descurajează „utilizarea de medii de ecran, altele decât chat-ul video” – pentru copiii sub 18 luni.

Pentru copiii mai mari, APP recomandă ca părinții „să limiteze utilizarea ecranului la cel mult o oră sau mai puțin pe zi de programe de înaltă calitate” și copiii să se uit împreună cu aparținătorii lor, nu singuri (Academia Americană de Pediatrie 2016) .

Sigur, există desene sau filme care sunt mai educative pe parte de limbă engleză. Însă interacțiunea cu un alt copil sau adult vorbitor de engleză o să fie întotdeauna mai benefică și utilă. Nu se compară felul în care hrănește mintea, nu o sedează.

Exact așa cum bebelușii au nevoie de adulți să se liniștească, așa și creierul are nevoie de alt creier, să învețe o limbă străină.

Sunt sigură că, în viitor, cercetătorii vor descoperi că limbile străine sunt stocate pe un USB din ăsta biochimic și că poți face download de pe torenți invizibili de la mai mulți oameni deodată. Și că ăsta-i secretul învățării unei limbi străine mult mai repede când, de exemplu, trăiești în acea țară. E ca și cum le-ai fi hăckuit serverele de cuvinte.

Vă încurajez să le oferiți copiilor ocazia să învețe o limbă străină cât mai devreme. Când sunt mici, fac acest download fără eforturi. Dar să o învețe ca lumea și nu cu prețul de a-și prăji creierii la ecrane.

Cred că programele si cursurile de engleza personalizate, care înțeleg unicitatea și necesitățile fiecarui cursant, de orice vârstă, sunt cele mai potrivite, ca de exemplu cursurile Centrului de limbă engleză – Flying Colours.  

Acesta este un centru Centru Oficial de Pregătire și Pretestare pentru examenele Cambridge și IELTS – recunoscut de Cambridge English și premiat Cambridge în cadrul competiției naționale Preparation Centre Awards.

Cursanții care aleg sa susțină examenele Cambridge au promovabilitate și punctaj maxim în proporție de 100%. Mai multe detalii despre Flying Colours puteți găsi pe site-ul lor.

Flying Colours sunt certificați conform Standardului DEKRA TRUSTED FACILITY, ceea ce înseamnă că sediul și toate sălile lor de curs sunt spații sigure din punct de vedere al protejării sănătății cursanților, părinților, trainerilor, dar și al echipei de lucru.

Vă las cu această poză de la cel mai intensiv curs de limbă engleză pe care l-am făcut: Marea Britanie, 2011-2016.