Dacă ești mamă și vrei să alăptezi, e foarte posibil să auzi următoarele sfaturi greșite chiar de la medicul tău:
-program de supt, să îi arăți copilului de mic că tu ești șeful
-schimbă sânul la fiecare 5 minute
-nu alăpta mai mult de 20 de minute
-ceiuleț de la 6 săptămâni (vai, sper că asta e chiar exagerată și nu se mai întâmplă nici în satele din munții fără semnal la internet)
-diversificare la 4 lunițe
-mâncare pasată până la adânci bătrâneți
-alăptezi mai mult de 6 luni?! Laptele tău e apă chioară!
etc, etc, etc
Poftiți câteva poze din cel mai celebru manual al pediatriei romanesti din ultimii 20 de ani – Esentialul in Pediatrie:
Nu se mai recomandă pregătirea sânilor, fiindcă stimularea sfârcurilor poate declanșa contracții.
Ca să nu facă femeia ragade, secretul e atașarea corectă a copilului la sân. Nu să-și frece sfârcurile înainte.
Nou-născutul va fi pus la sân din primele clipe de viață. Care e scenariul ideal
(mult succes să-l obțineți în România inclusiv la nașterile ușoare, fără complicații):
imediat după expulzie, nou-născutul e pus pe abdomenul mamei până cordonul ombilical termină de pulsat. (Nu, să recoltați celule stem e o manevră sinistră de marketing mincinos, vă invit să citiți detalii aici.)
După ce termină cordonul de pulsat (deși nu e ceva neapărat), bebelușul se va trage singur la sân, îl va apuca și va suge strașnic din el. Dada, nu e ceva SF, e fix legea firii. Dacă am lăsa copiii, ei ar face asta. Se mai numește și ”ora magică” și are multiple beneficii atât pentru mamă, cât mai ales pentru copil.
După care, bebe rămâne în contact piele pe piele cu mama lui, fără întreruperi, cât au amândoi chef. Dacă totul e în regulă și nașterea a decurs fără complicații, nu există nicio justificare ca bebe să fie spălat, cântărit și măsurat în primele 10 minute de viață. Dacă sunteți însărcinate, dați o căutare după ora magică sau magic hour, să vedeți ce înseamnă. Întrebați și cum nasc femeile în străinătate.
Nu știu de unde au scos că bebelușul trebuie să aștepte 3-6 ore după naștere
probabil ca să se asigure că au asistentele suficient timp să-i vâre niște lăptic din chimicale pe gât, după bunele practici românești.
Ca bebe să scuipe după aia țîța, iar mama să creadă că laptele ei nu e ”bun” sau nu e ”destul”.
Alăptarea la cerere nu înseamnă mai întâi 5 minute la fiecare sân, apoi 10, dar nu mai mult de 20
Alăptarea la cerere s-a dovedit a fi cea mai blândă, prietenoasă și sănătoasă practică mai ales pentru bebeluș. Astăzi știm că bebelușii nu sug numai de foame, ci și de sete, de frig, de frică, de dor, de drag de mama în care au locuit 9 luni până atunci.
Uite aici un sfat bun de alăptare: aruncă ceasul la gunoi! (vezi numai să nu fie ceasul de la iphone, că mă bate bărbatu-tău)
Dar nu am terminat,
avem și despre diversificare:
Nu se dă suc de fructe după 6 săptămâni, Doamne ferește și păzește!
O fi greșeală de tipar? Și voiau să spună 6 luni?
După 6 săptămâni, se dă în continuare țîță. Cine nu are țîță să dea lapte praf. Dar să nu dea, ferească sfântul, suc de portocale unui bebeluș de 6 săptămâni.
La 5 luni, tot trăiască țîța!
NU înlocuim o masă de lapte cu fresh de portocale, ci continuăm cu țîța
Nimic nu e mai bun decât laptele matern pentru un bebeluș de 5 luni.
Nici nu mai știu ce să zic aici, decât că îmi imaginez un medic pediatru proaspăt specialist, care a tocit acest manual până în pânzele albe și a luat nota 10 cu bravo. Cum îi vine prima pacientă, o mamă cu bebe de 5 luni alăptat exlcusiv. Și marele nostru medic tânăr specialist magna cum laude o face cu ou și cu oțet că n-a dat fresh de portocale de la 6 săptămâni.
Din descrierea manualului (puteți citi doar ce am îngroșat), de pe un site care îl comercializează:
”Esentialul in pediatrie de Carmen Ciofu
Probabil cel mai celebru manual al pediatriei romanesti din ultimii 20 de ani – Esentialul in Pediatrie – a ajuns la editia a 4-a, lansata de curand. Asa cum a fost definita de la inceput de catre coordonatorul primelor editii, Prof. Dr. Eugen Pascal Ciofu, lucrarea este o “esenta de tratat”, prezentand intr-un mod clar, sintetic, excelent sistematizat si extrem de prietenos pentru cititor – tot ceea ce este Esential de stiut in pediatrie. Acest manual a constituit cartea de capatai, dar si un valoros ghid de verificare, pentru generatii intregi de medici, rezidenti si studenti – fie ca a fost vorba despre pregatirea examenelor de rezidentiat, specialitate sau primariat, fie ca a fost prietenul-de-consultat in activitatea medicala. Editia a 4-a vine cu o noua prezentare adusa la zi si adaugita a precedentelor editii, care a presupus revizuirea si completarea tuturor capitolelor, adaugarea unor notiuni de psihiatrie infantila, precum si imbogatirea iconografiei cu ilustratii de mare valoare didactica. Toata ilustratia medicala este absolut originala. Valoarea majora a lucrarii este dublata de existenta unui INDEX de boli, semne si simptome ce are cateva sute de intrari.”
Nu e o scuză, însă este o explicație.
Pentru toate sfaturile proaste pe care le primim noi, mamele care alăptăm sau vrem să alăptăm, de la medici cu specialități importante. Nu e o scuză, dar e o explicație pentru toți cei care ne-au prescris tratamente și ne-au trimis la înțărcat sau la muls și aruncat laptele 3 ore, la amânarea plombelor la dinți și câte și mai câte.
România, 2021
Vasilica
OFF, Miruna, dacă ai ști cât de puțini medici gândesc ca tine. Îmi amintesc de primul consult făcut fetiței noastre de către medicul de familie, acasă, la vreo 10 zile de la naștere….. Emilia-Carolina a avut o atașare perfecta la sân și mânca liniștită, cel puțin 30 de minute la fiecare rundă de alăptare. Atunci a fost prima dată când medicul mi-a spus sa nu o mai las atât de mult și sa schimb sânul la fiecare 10 minute 🙂 explicatia: ca ea doarme la sân și nu va lua în greutate suficient și va trebui sa intervin cu formula. Avantajul era că eu mă simțeam tare bine, fiindcă ea mânca liniștită și simțeam ca suge activ, și am continuat sa îmi hrănesc copilul firesc, fiind și eu destul de informată despre alăptare, beneficii, metode etc. Surpriza a venit în primele luni, când, fetita alaptata exclusiv a luat în greutate 1,2 kg sau 1 kg pe lună. Știe dna Doctor ca o alăptez, încă, la 1an și 10 luni, dar niciodată nu mi-a mai spus cum să fac asta. În schimb, sfaturile pentru diversificare au fost foarte bune. Mulțumesc pentru ce scrii aici 🙂
Petra
După ce am născut, la stat, la o celebră maternitate din Bucureşti, am ținut fetița maxim 5 minute pe pieptul meu, apoi mi-au mai făcut câteva fotografii şi au dus-o la neonatologie. După ce-am masat la uter 2 ore pe ceas, m-am ambiționat şi am urcat pe secție să o văd, în aşteptarea eliberării unei rezerve pt. rooming in. Am primit-o în brațe pe hol, mi s-au făcut poze, nu am fost lăsată să o alăptez. După 7 ore am ajuns doar noi două în rezervă, o asistentă a tras fără pic de milă de sânii mei, a concluzionat că am lapte, mi-a arătat cum să alăptez şezând (deşi aveam epiziotomie şi lacerație) şi, pt. că nu puteam sta aşa, mi-a oferit clasica seringă cu lapte praf. Am refuzat, m-am încăpățânat să o pun la sân şi timp de 48 ore cât am fost internată, asistentele nu m-au ajutat cu nimic, eram “rezidenta aia la pediatrie care vrea să alăpteze exclusiv”. Efectiv la fiecare 3 ore veneau cu suplimentul… Noroc cu medicul neonatolog, o bijuterie de femeie, care, fără să ştie că sunt medic rezident, mi-a arătat cum să o ataşez corect. După 1 săptămână, am avut o vizită acasă a unui consultant în alăptare şi moaşă, minunata Livia Toboşaru, iar de atunci totul merge strună, fetița mea nu a vrut să pună gura pe suzetă sau tetină, sânul e la putere. Abia (nu) aştept să învăț pt. examenul de specialitate…
Georgiana
😅 Eu eram “mama cu gemenele care le tine nemancate”
Fetele au primit lp doar în ziua în care am nascut,eu fiind la ATI,apoi doar san .
Nu am sa uit niciodată fața asistentei când a venit dimineața sa le cântărească și ele în loc sa scadă în greutate ,pt ca eu eram inconștientă și le alaptam,au recuperat excelent😅
ABC
Sunt povesti frumoase despre cum ar trebui sa fie normal. Am nascut in spital judetean, mare bataie de joc, de la primul om intalnit pana la ultimul. Porcarie toata experienta, din pacate a influentat mult momentele ce au urmat incat mi a fost greu sa ma atasez de bebe. Si dincolo de asta, imi curgeau sanii siroaie, ma usturau, toata lumea zicea ca nu s in stare de nimic, ca am mameloane ombilicate..in fine..lui nu i ajungea nici laptele praf, iar eu iroseam ceva ce trebuia sa ne uneasca pt totdeauna. Mi e sila cand ma uit in urma, iar ideea unui alt copil ma infioara, desi el este minunat.
Madalina365
OF!
Nu am invatat dupa cartea asta, nici nu era in domeniul meu, dar cum-necum a ajuns la mine pe cand eram insarcinata. Si-am purces sa o studiez scolareste.
Da, i-am crezut pe cuvant.
Mda, acum realisez ce bine mi-a priit.
Mi-a distrus perioada alaptarii. (Da, eu sunt cea care a stat cu ochii pe ceas pentru cele 10 minute! 🤦♀️) Am aflat eu dupa cateva luni ca exista consultant in alaptare la Bucuresti, dar eu nu eram in Bucuresti si nici bani in plus nu mai aveam, totul se ducea pe Pampers si… lapte praf.
Si apoi diversificarea. (Da, asa am inceput, cu portocala stoarsa! 🤷♀️)
Gata, m-am spovedit.
Ce pacat ca ar fi putut sa fie altfel…
Si sper sa fie macar pentru generatiile de acum, care au acces mult mai usor la informatii. Inclusiv blogul acesta! 🤗 Apreciez rolul pe care vi l-ati asumat!
Iulian
Nu e treaba mea, dar oare nu e ceva natural care vine de la sine. Adica poate candva se poate scrie un manual despre cum sa ingurgitezi si cum sa-ti satisfaci nevoile fiziologice. Ce mai trebuie sa invatam din carti? Cum sa te scarpini?
Cristina
E natural și se învață în același timp. Naturalul se lovește de prejudecăți, lipsa de informare sau chiar informații greșite, cum sunt cele din această carte.
În alăptare intervin tot felul de piedici și ca să le depășești ai nevoie de informație corecta și de un psihic rezistent. Pentru ca lupți cu toți hormonii, stările tale, oboseala, ragade, regurgitari, nopți albe, tot ce vrei. Și, colac peste pupăză, vine și medicul cu inepțiile astea. Și mama, și soacra, și vecina, și soțul uneori.
Era natural când era mama, tzatza și copilul. Când copilul mergea cu mama peste tot și mama nu se rușina sa își hrănească puiul. Natural a fost când bunica-mea a alăptat 7 prunci. Și pe al cincilea zice ca nu l-a diversificat decât pe la vreun an, ca e născut în octombrie și nu a mai avut timp si de el vara, cred ca era mai simplu sa ii dea sa suga decât sa ii mai dea mâncare. Ca, deh, în vârful dealului abia respiri vara și toamna… Nu zic ca nu trebuie diversificati copiii, doar ca uneori și asta devine un mare motiv de stres. Și iar ieșim din sfera naturalului 🙂.
În concluzie, e atât de natural încât nu se putea lăsa asa. Și de aceea se învață.
Cristina Petcu
Greșit. Femeile de azi nu mai sunt cele din vremea bunicii noastre.
Își folosesc excesiv zona neocortexului, adică partea rațională în detrimentul instinctului care ar trebui sa primeze în actul acesta fiziologic.
Da, de aceea doamnele cu fuste lungi reușesc fără probleme.
Femeile care nu reușesc și se luptă cu acest episod, au în comun o trăsătură clară: predictibilitatea.
Preectibilitate în care trăim la job (avem proceduri, deci o soluție la orice), avem taste, butoane…etc. Pentru absolut orice avem o procedură și ceva indicații.
Bebelușul când vine, nu are manual de utilizare, nu este gradat să vezi câți ml a mâncat, sânul de asemenea. Iar asta o scoate pe mamă din zona de confort, pentru că de obicei lucrează cu program, cu reguli și știe ce urmează să se întâmple.
Dacă în jurul tău marketingul agresiv al laptelui praf ți-a dat “soluția”, îți vine greu să nu o accesezi și să continui să te chinui cu “necunoscutul”.
Cum să mergi așa înainte “pe întuneric”, să te încrezi în natură, în corpul tău, când ai la îndemână ceva “îmbogățit cu fier” și altele care îți arată exact dacă bebe a mâncat sau nu?!
Și după aceea apare sentimentul de vinovăție, pentru că… știi, instinctul îți spune că, TU ai lapte de specie, organic și îl privezi pe copil de hrană naturală.
Uite prin prisma asta există această diferență enormă între mamele de azi versus cele de demult.
E greu sa cedezi frâiele corpului tău, pentru că ne-am obișnuit să fim în control.
Ei, în treaba asta…nu e nevoie de multă procedură.
Specia a fost dusă mai departe independent de câte cursuri a făcut mama, dacă are mamelonul plat sau lung, dacă sânii erau mici sau mari, dacă știa să citească sau nu.
Natura nu a greșit.
Dar când omul a intervenit (ca întotdeauna) și a crezut că poate fi în control și poate el “face mai bine”, iată-ne aici: o statistică rușinoasă în ceea ce privește alăptarea exclusivă în România, deși avem o perioadă de maternitate de 2 ani(!) : 12,6 % versus spre 70% în statele nordice cu câteva luni de concediu maternal, însă care sunt relaxați, ajutați, încurajați să o facă.)
Așadar mamele trebuie să învețe să își coreleze rațiunii și instinctul, să îl asculte.
Au nevoie să fie împuternicite, susținute, să li se ofere informații corecte despre corpul lor. Asta le dă încredere și instinctele ies la iveală.
Normal că e binevenită o carte care să te ajute în sensul ăsta. Dar cea de mai sus face exact opusul. Vine cu cifre, cu date exacte (activarea zonei creierului prefrontal e în floare) și normal că un corp “gândit” să funcționeze instinctual nu se va supune acestor reguli.
Cu tot ce scrie mai sus este firesc ca 4 mame din 5 să renunțe la alăptare în primele 6 luni.
Georgiana Mirela
Înainte să nasc, știam că vreau sa alăptez copilul, fara sa am prea multe informații în acest sens și mergând pe ideea că alăptarea este ceva, instinctual, care vine natural. Aham…
După ce am născut, într-un spital privat, zic ei, pro-alaptare, dar la cum pregăteau biberoanele și tot insistau cu suplimentul ori sa ia copilul din camera noaptea că sa ne odihnim, ulterior, am constatat că, de fapt, lor le este mult mai ușor să dea lapte praf decat să ii freci tu toată ziua buna-ziua. Nimeni din spital nu mi s-a părut pregătit pe partea de alăptare (cei cu care am interacționat eu), îngrijire copil, dandu- mi impresia că toți se ghidează după aceleași teorii învechite, totul făcut pe repede-inainte.
Fac parte din categoria celor care au acceptat sa ii dea copilului supliment in spital și am continuat o săptămână, doua și acasă, până m-am desprins de acest obicei și bine am făcut.
Concluzia a fost după multe luni, că am luat cele mai bune decizii, ascultand instinctul.
L-am.lasat la san, cat a vrut el (ajunsesem sa nu mai fac dus, să mananc, să ies afara, etc) doar sa stea copilul relaxat, să ii înțeleg nevoile; nu am ascultat de sfaturi de genul: fa baita cu mușețel, copilul trebuie să iasă roșu de la baita, dă-i nush ce ceai, nu îl mai tine în brațe că se învață. Ba, chiar l am ținut cat a vrut și pare să fi fost o decizie bună.
Daca era să mă iau după medicul de familie, după cei din jur, după atâtea site-uri de pediatrie cu informații învechite legate de alăptarea cu program sau că laptele matern e apa chioară, diversificarea cu piureuri până la 1 an și multe alte mizerii de acest gen, probabil era trecut și fiu’miu demult pe lapte praf (norocul a fost că el a fost mai deștept decât mine și nu a mai vrut în niciun chip lapte praf, in putinele ocazii, când am fost nevoita sa plec).
Ironia este că, desi vrei sa fii informat, când deschizi netul, îți apar tot site-urile alea cu sfaturi învechite, iar cele care sunt cu informațiile la zi, abia le găsești. Daca mai ai “norocul” de o soacra, mama, vecina, pediatru care îți bagă în cap tot felul de prostii, ai tras lozul câștigător sau necastigator. Nu mai zic că este o aventura să găsești un pediatru deschis la nou, la curent cu noile recomandări OMS sau AAP .
Este nevoie de multa deschidere a părinților, de nevoia de a-ți asculta instinctul de mama, de informație super filtrata, oameni de la care sa te inspiri și muuuultă rezistenta psihica, că să nu cazi in capcana celor care cred că știu, dar nu știu.
Georgiana
Am patit sa imi recomande un pediatru ceai peste noapte si program fix de alaptare, maxim 20 minute la 3 ore. Iar asta in oras mare, in anul 2020. Inca mai am biletelul pe care mi l-a dat. Sincer, pe masura ce ma sfatuia imi tot trecea prin cap “uau, eu chiar o platesc pentru treaba asta”. Am fost o singura data, si atunci pentru o ecografie abdominala (discutia asta a fost bonus). Pediatrul de care ne-am tinut a fost mult mai ok si mai adus la zi cu toate ca este in varsta. La fel, sunt tare dezamagita de recomandarile medicului de familie (care parea scolit si destupat). De la sfaturi de diversificare, decalotare, pana la “ma supar pe tine daca mai plangi! Ma supar pe tineeee!!!” si bruscat la vaccin 🙁
Privind strict alaptarea, am avut parte de un ginecolog care m-a incurajat foarte mult si de un pediatru care m-a sustinut. Totusi, nu am reusit. Copilul lua foarte putin in greutate si am ajuns la lapte praf (chestie care m-a consumat psihic enorm pentru ca eu voiam sa imi ajut bebelusul iar formula era “de neconceput”). Pediatra a fost cea care m-a convins intr-un final ca nu sunt cea mai rea mama din univers daca nu alaptez exclusiv. Si asta doar dupa ce imi recomandase tot ce se putea pentru imbunatatirea lactatiei.
Cristina
La primul copil am crezut ca alaptarea este ceva atât de natural si firesc încât nu m-am gândit o clipă ca trebuie sa studiez fenomenul. Desi am intampinat unele dificultăți, care poate puteau fi evitate cu o informare corectă, am trecut prin prima experienta de alaptare în primii 2 ani doar bazată pe instinct. Apoi am studiat mult fenomenul si am inteles mai multe lucruri. La mine instinctul a funcționat foarte bine, am alaptat dupa nevoile copilului până la 5 ani și ceva, cand a renunțat singur. Acum sunt la bebe 2 si ma readaptez din mers la nevoile lui…este absolut minunat sa poti alapta si sa simți beneficiile naturii. Ps: am respins din start toate parerile celor din jur, iar de medici am ascutat doar cand am simțit că e cazul…nu zic sa nu ascultați de medici, dar de multe ori o mama poate sti mult mai bine ce e bine pt copilul ei, daca este prezenta si atentă la nevoile acestuia. Copiii sunt diferiți si au nevoi si comportamente diferite, nu poate sti un medic exact formula potrivita pentru un anumit copil…aici intervine instinctul mamei care funcționează ca un ghid daca este ascultat.
Liliana
Medic și mămica de băiețel alăptat exclusiv…nu ma gândeam în veci ca mai exista cărți tipărite după anul 2010 cu astfel de inepții. Sa te numești profesor universitar, sa publici o carte, Biblie a pediatriei și sa conțină asa ceva…este dincolo de ce pot sa îmi imaginez.