Ajutor, cât durează adaptarea la grădiniță? Și cum pot ajuta copilul să fie mai rapid? interviu cu Mira Loghin

Un

E o perioadă stresantă pentru toți adaptarea la grădiniță. Dimineața și seara, când îl iau pe Tudor, e valea plângerii acolo. Plâng copiii, plâng și mamele. Am întrebat-o pe Mira Loghin cam cât durează. Mira e trainer de comunicare non-violentă, o mama senzațională a unui supertip și fondatoarea grădiniței Lumea lui Momo. Mira e multe, printre care coach și autor de carte.

Dar mai mult decât orice, e iubită de copii. Iar ei sunt cel mai bun barometru când vine vorba de stofa unui om. Așa că am rugat-o să-mi răspundă la câteva întrebări în această perioadă dificilă de adaptare la grădiniță, în care îți vine să-ți smulgi părul din nas și simți că îți plătești toate păcatele executate cu fapta, cu vorba și cu gândul, de când te-ai născut.

Cât durează adaptarea la grădiniță? Aș fi avut mare nevoie de o dată estimativă și de o luminiță la capăt de tunel.

Mira Loghin: Durează atâta timp cât este nevoie, până când copilul începe sa prindă încredere în el si în mediu, că se poate descurca și fără mama. Până când percepe că mediul cel nou este sigur, pentru a-și crea o nouă rutină și un nou acasă în afara casei. Lumea în care intră este mult prea mare decât este el obișnuit. Iar părintele este reperul său de siguranță, de aici și gestul de agățare al unor copii. Plânsul este expresia naturală a  vulnerabilității, o caracteristică importantă a copilului. Este cea mai pură formă de autoreglare emoțională. Atunci când există un adult care însoțește copilul care plânge, acțiunea sa îngrijește siguranța emoțională a copilului. Adică nu îi distrage atenția (ia uite..) sau  îl descurajează (cine a mai văzut copil de grădi să plângă) sau îl oprește prin alte metode (oprește-te că nu mai poți respira, că plec etc).  Atunci cand acceptăm plânsetul copilului, contribuim la sănătatea lui emoțională și întărim legătura de atașament sănătos între părinte și copil. 

Ajută să rămâi lângă copil pana cand se linisteste sau sa il dai unei educatoare să-l conducă la clasa, care are aceasta capacitatea de a auzi plansetul copilului.

Mă gandesc ca îți este greu să mă vezi ca plec în timp ce tu ramai la grădiniță? Te sperie, așa-i? Așa sunt primele zile la grădiniță, dar am încredere că într-o zi vei reuși. Vrei să te țin în brațe până când vine X să meargă cu tine în clasă? 

Ține-l in brațe sau în poala si alintă-l. Dacă copilul acceptă contactul fizic. Dacă nu, doar stai în șezut langa el, priveste-l, inspiră si expiră pentru a-și regla echilibrul interior. Și așteaptă în tăcere cu toată atenția ta îndreptată spre el. Multor părinți le este greu să ofere acest spațiu de compasiune, pentru că plânsul copiilor stârnește în ei trăiri și sentimente sau judecăți interioare. Unele au legătură cu propriile experiențe neplăcute din copilărie, altele cu judecățile interioare, oare sunt eu un părinte bun, dacă copilul meu plânge atât de mult? Oare am făcut alegerea corectă? Oare de ce alți părinți reușesc și eu nu?

O întrebare pe care mi-o tot punea Tudor, când îi tot promiteam că o să-i placă într-o zi: Mami, cum să fac să-mi placă la grădi mai rapid?

Mira Loghin: Îmi plac mult întrebările lui Tudor, le-am mai auzit si în alte contexte. Tudor, cand mă întrebi asta oare ai vrea sa știi cum sa faci sa iti fie mai ușor? Este unul din răspunsurile posibile. Copilul simte greutatea separării. Frica îi ia din energia pentru joacă si bucuria de a explora mediul, iar odată cu ea apar si alte emoții pe care  le simte in corp precum o greutate. Si el isi doreste sa ii fie mai ușor. Iar o astfel de întrebare parcă vine și în sprijinul părintelui. Copiii ne vor fericiti. Iar cand un părinte își lasă copilul plangand la gradinita, doar fericit nu este. Ai vrea sa iti dau elasticul meu de par sau sa iti alegi un tricou de la mine pe care sa îl porti? Sau poate ai vrea un medalion? Oare pe tine ce crezi ca te-ar ajuta să te obișnuiești mai repede?

Cum îi pot ajuta părinții pe copii?

Mira Loghin: În primul rand, îl poate ajuta cand mama percepe acest pas ca fiind pozitiv și această noutate în viața copilului, cand are curiozitate, deschidere și încredere că vor urma descoperiri importante, când dincolo de micile sau marile temeri pe care le poate avea, are încredere în decizia ei. Sentimentele mamei sunt intuitive, așadar îi ajutăm cel mai mai mult, cand intelegem ca pregătirea începe din gândurile mamei. Pregătirea pentru grădiniță începe cu noi înșine.

Am întâlnit cazuri în care oricât de mult credea mama că este pregătită pentru că urma să se întoarcă la serviciu și avea un motiv solid, în inima ei nu simțea ca e pregătită să dea drumul copilului fără să își ajusteze rolul, fără să-și diminueze prezența, fără să fie împăcată cu nesiguranța care va urma. Iar copilul simțea dificultățile mamei și le comunica prin plâns sau refuz.

Un alt aspect care contează este felul în care părinții rămân aproape de copiii lor, chiar trecând prin această schimbare. Mediul familial are 3 funcții de conținere, de desprindere și de permanență. Dacă părinților le este greu să permită desprinderea, cum este plecarea la grădiniță, le va fi greu să conțină emoțiile dificile ale copiilor si să asigure permanența relației. Adică, copilul să simtă că mama e acolo lângă el, chiar si atunci cand el este la grădiniță.

Cu cat parintii constientizeaza si inteleg ce se intampla in interiorul unui copil, cu atat mai mult sunt pregatiti sa facă fata comportamentului lor emoțional. Atunci când părinții se pierd, devin irascibili chiar dacă nu arată, lipsiti de rabdare, speriati, rușinați sau încep să se simtă vinovați că își duc copilul la gradinita. Nu mai au resurse să conțină, să ofere spațiul de siguranta emotionala pe care copiii îl caută. Te aud, te vad, sunt cu tine!! Și o sa stau lângă tine, până când vei putea singur! Și după tot lângă tine rămân.

Pregatirea pentru gradinita nu începe cu 1-2 luni înainte si în niciun caz nu funcționează pregătirea mentală a copilului. Mai ales pentru ca mintea lui este mereu ancorată în prezent și nu în trecut sau viitor așa cum se întâmplă cu mintea adultului.  Pregătirea pentru desprindere începe din prima zi de viață a copilului. Gradinita este prima schimbare majoră, primul plecat de acasă. Oare îi putem spune și așa? De regulă e cu bagaj, uneori cu pachetel și cel puțin 4-6 ore pe zi.

Atașamentul emoțional cultivat încă din primii 2-3 ani de viață, înseamnă pentru copil: ”orice s-ar intampla mă pot baza pe părinții mei ca imi vor fi aproape, să îmi ofere siguranța si sprijin, afectiune si iubire necondiționată.” Așa cum scriam si în cartea mea, copiii au nevoie de atașament emoțional pana cand sunt suficient de mari sa stea pe picioarele lor, sa isi decida singuri directia. Este extrem de benefic pentru orice copil să-și trăiască toată paleta de emoții lângă un adult care îi permite să facă acest lucru și care îi oferă instrumente să se autoregleze. Și este de preferat ca acești adulți sa fie părinții, educatorii, dascălii lor.

Cu cat expunem copiii unui mediu social variat și întâlnesc figuri noi de adulți și copii, cu cât sunt expuși călătoriilor sau altor experiențe sociale, cu atat il ajutăm să îmblânzească în mintea lor în care trăiesc. Preocuparea pentru un ritm de calitate – somn, joacă, miscare, timp impreuna, alimentatie, cu respectarea nevoii de autonomie, adică să nu facem în locul copilului ceea ce poate sa facă singur. De exemplu sa il hranim, cand deja poate să țină singur lingura și să o ducă la gură. Ori de câte ori părinții fac aceste lucruri în locul copiilor cu dorinta de a le fi mai usor sau a se asigura că sunt hrăniți corespunzător, mesajul pe care copiii îl primesc este – tu nu poți, doar eu pot. Ai tot timpul nevoie de mine sa te descurci.

Dar educatoarele ce pot face să ajute copilul să se adapteze mai ușor?

Întotdeauna încurajez părinții să cunoască educatoarele copilului înainte ca el sa inceapa gradinita. Cel care face alegerea grădiniței este intotdeauna adultul, prin urmare tot el are nevoie de acest contact inainte de copil. Este una dintre strategiile de bază care sprijina tranzitia copilului de acasa la gradinita. Iar printre întrebările pe care le-am recomandat si în cartea mea, pe care să le puneti educatoarei:

• Cum obisnuiti sa sprijiniti copiii în perioada de tranziție?
• Cum procedati cu cei care plang?
• Cum ii ajutati sa se integreze bland și să revină cu bucurie?
• Care este cel mai greu lucru intr-o zi si de unde va luati sprijin?
• Cum procedati in situatiile in care nu primiti cooperarea copilului? Ce va este util?

Răspunsul pe care-l primiți vă va ajuta sa luati cea mai buna decizie pentru voi, si sa aveti un plan pentru inceperea gradinitei.

La ce să avem grijă să fie copilul nostru echipat când îi dăm drumul în colectivitate? Câteva trucuri, poate, ce să-l învățăm să spună, să facă, să-l ajute în relația cu autoritatea sau în relația cu ceilalți copii? Adică, nu vreau să râdă altul de el, să-și bată joc, nici să-l împingă, să-l lovească. 

Mira Loghin: În colectivitate copiii ajung si în astfel de situații, pentru că jocurile de putere încep in copilăria timpurie. Iar noi, adultii, suntem cele mai importante modele de la care învață despre cum să folosești puterea asupra cuiva și nu împreuna cu celălalt. La grădiniță, rolul cel mai important îl are educatoarea, pentru ca ea ar trebui sa observe comportamentele copiilor care conduc către rănire fizică sau emoțională, și să le oprească.. Cand vede 2 copii care se sicaneaza sau se lovesc, în timp ce le vorbește, si actioneaza. Nu funcționează sa atragi atentia sau sa intervii fizic fără sa explici ce faci. E important sa ai mereu în minte intenția de ce faci asta, ce vrei să învețe copiii.  Voi opri joaca voastra pentru ca imi doresc sa fiti amandoi in siguranta. În gradinita noastra nu ne lovim unii pe alții si nu folosim cuvinte si gesturi care deranjează. 

Însă pot sa banuiesc ca acest tip de comunicare este posibil sa nu exista in multe din grădinițele din România si asta pentru că educația socio-emoțională încă nu este văzută ca o prioritate, nici măcar de către părinți. Majoritatea întrebărilor pe care le pune un părinte când se întâlnește cu educatoarea este din categoria – a mancat, a dormit, ce a invatat azi, a ascultat?

Uite, Tudor, atunci cand un copil face lucruri care tie nu iti plac sau te deranjează poți ridica o manuta în fata cu palma dreapta si poți spune tare STOP. Nu imi place. Vreau sa te oprești. 

În relația nu adultul este dificil, pentru ca în mod natural copilul se raporteaza diferit la adult. Copilul mic se uită uneori la adult ca la Dumnezeu, pentru că este sursa lui de viață și învățare. Adultul este cel responsabil să apere integritatea si respectul copiilor, copiii se așteaptă de la noi sa ii apărăm si să îi protejăm. E important sa ne știe ca suntem întotdeauna de partea lor, iar atunci cand observam abuzuri din partea adulților, intenționate sau nu, sa actionam.

Copilul mi-a povestit ca astăzi a stat 5 minute pe scaunul linistirii, ați putea să imi spuneti mai multe despre acest lucru? Integritatea emoțională a lui Ionică e importantă pentru noi, si depunem eforturi sa contribuim cat mai mult. De aceea noi acasă am ales să procedăm așa atunci când căutăm cooperare, oare ați vrea să ne gândim împreună cum putem să îi fim de folos lui Tudor si să va bucurați de mai multă ușurință atunci cand aveți nevoie de colaborarea lui?

Respectul, integritatea, demnitatea, asertivitatea, onestitatea, felul în care vorbim despre sentimentele noastre, felul în care oferim feedback sunt valori pe care copiii le învață de la noi, cei care ii crestem. Fiecare adult din viața unui copil are un impact mare în dezvoltarea lui emoțională, mentală și fizică.

Cum îl învățăm să gestioneze un conflict cu alt copil, când mama sau tata nu e acolo? 

Mira Loghin: Copiii invata gestionarea conflictelor de la adulti. Voi cum va gestionati conflictele acasa? Și aici nu ma refer la certuri neaparat, cînd aveti puncte de vedere diferite. Vă ascultati unul pe celalalt? Sunteti orientati sa gasiti solutii impreuna care sa serveasca ambelor nevoi? Care este modelul vostru acasa?

E important sa retineti ca, la gradinita, copiii vor imita modelul educatorilor. Asadar puneti pe lista voastră de intrebari pentru educator si acest subiect, cum ii sprijiniti pe copii în conflicte? Ce va propuneți sa ii invatati? Si cum reușiți sa faceti acest lucru astfel incat nevoile tuturor sa conteze?

Ce putem spune seara în loc de ”cum a fost la grădiniță”? Ca să scoatem totuși ceva coerent.

Mira Loghin: Buna, Tudor, mi-a fost asa de dor de tine, vino sa te miros? Ia sa vad, mirosi a gradinita sau a Tudor? Mirosi aaaa mazare? Sau a ciorbita? A nuu, mirosi a tort, cred ca asta ai mancat! Interacțiunea prin joacă iți da privilegiul sa intri in lumea lui. Sa vezi lumea prin ochii lui. Nu te aștepta sa auzi ce ai vrea sa auzi, insa poti ghici usor daca e fericit.

Seara, viata de la grădiniță nu mai este prezent, este trecut. Acțiunile aproape ca s-au sters din mintea trează a copilului. Insa au ramas emotii si trairile pe care le puteti accesa prin jocurile de rol. De exemplu sa ne jucam de-a gradinita si să insirati toate papusile, omuletii de lego etc. 

Iar inainte de culcare, după poveste si ultimul cascat: Tudor ce te-a bucurat cel mai tare din ziua aceasta? Sau ce culoare a fost ziua ta?

 Și care sunt cele mai mari greșeli ale unui părinte, care sabotează adaptarea copilului său.

Mira Loghin: Din punctul meu de vedere, greșeala vorbește despre unde ne păstrăm atenția în timp ce avem o intenție conștientă. Orice părinte își dorește copilul sănătos si fericit. De multe ori copleseala propriilor ganduri, imaginile pe care mintea noastră le crează, fricile  ne deconectează de ceea ce avem nevoie, și pierdem legătura cu copilul. Acomodarea la gradinita se saboteaza, cum spui tu, Miruna, cand părinții au asteptari de la ei, de la copii sau de la gradinita. Oricat de predictibil ar putea fi acest proces pentru ca a existat o informare temeinică înainte, oricat de bine s-au pregatit părinții mental si emotional, tranzitia copilului de acasă la gradinita este un proces viu, necunoscut iar succesul tine de capacitatea fiecarui parinte de a conține, de a înțelege, de a cere sprijin și a crea o relație de încredere cu grădinița.

Dacă v-a plăcut și vreți să citiți mai mult, vreau să știți că Mira a scris și o carte:

Poate fi cumpărată, cu reducere, de aici

Știți, am văzut în taberele ei copii care merg la această grădiniță. Am povestit cu părinții lor. Acești copii știu să oprească o palmă care vine spre ei: Stop, mă doare când mă lovești. Asta, de la un copil de 3 sau 4 ani e fantastic! Și multe alte lucruri pe care le-am văzut cu ochii mei.

Să știți că Mira poate face și training-uri în alte grădinițe, dacă își dorește cineva. wink wink. Îmi imaginez cât de complicată e viața de educatoare, dar sper să existe deschidere spre a căuta și alte căi în afară de bici, dresaj, pedepse. Mi se rupe inima când mă gândesc la toți copiii care merită blândețe, empatie și respect, dar sunt trimiși în locuri unde nu le primesc.

Știu că-mi veți spune că viața nu e un glob de cristal, nu vă contrazic, dar asta nu înseamnă că ne apucăm să le ”arătăm noi lor” de trei ori pe zi. Chiar mai mult, înseamnă să îi înarmăm cu toate instrumentele și încrederea în ei ca să poată face față lumii imperfecte. Doar că acum sunt atât de mici. Ei încă nu își pot susține drepturile, cere respectul și lua apărarea.

Am vorbit cu Mira despre cât e de greu să aduci o schimbare când mulți părinți chiar insistă și își doresc educație cu biciul, cu educatori stricți și duri, fiindcă nici ei nu știu altceva. Asta e invitația mea, spre acest ALTCEVA.