Eram la o nuntă. Cu niște prieteni. Veniseră cu un copil mic, dar suficient de mare încât să meargă pe picioare și să se bucure de loc. Nunta era ceva lejereanu, într-o grădină. Am văzut domni chiar în pantaloni scurți, iar multă lume era de la primele ore în tălpile goale.
Însă pe relaxare nu era și această femeie, cu bebe după ea. Era la prima ieșire în societate după un lung șir de făcut exclusiv pe mama. Și copilul lângă ea. Mami, vreau în brațe. Mami, vreau pe jos. Cerea atenție ca orice copil de vârsta lui, nimic special la asta: Au desenat, au alergat, au dansat și s-au jucat. Dar cum se așeza și ea să schimbe o vorbă cu alt adult, continua: Vreau apă, vreau limonadă, vreau un picior și-o mână de-a ta.
La care soțul ei, de pe șezlong: Vrei să-l iau eu?
Ce credeți că a răspuns ea? Să vedem, vă rog, lăsați domnii, să vedem dacă ghicesc. E o întrebare foarte foarte grea.
Să-i ajutăm cu o variantă de răspuns:
A. Nuuuuuu, iubitule. Ar fi păcat să te deranjezi de pe șezlong, când eu mă descurc așa grozav, să îți obosești piciorușele tale prin iarbă, alergând după copilul tău pe care de bunăvoie și nesilit de nimeni l-ai făcut, nici să îți întrerupi discuția pe care o porți de două ceasuri cu colegul de șezlong, să nu ți se ducă bericica în noduri pe gât, stai tu liniștit și trăiește viețișoara ta de adult, că eu cresc copilul nostru fără pauză și n-am nevoie de nimic mai mult.
Eeeee, credeți că asta a zis sau nu?
A, nuuuu? Credeți că a zis altceva?
Sigur că el n-a reușit să-l ia, căci a smuls copilul de unde era, ăla a urlat, el și-a dat ochii peste cap, ”copilul ăsta doar cu tine vrea” și cazul a fost clasat. Tipul și-a manifestat intenția, crezând vorba aia din bătrâni că ”intenția contează”.
Băi, știți ceva? Nu.
Contează să iei copilul de pe ea. Să nu pui întrebări al căror răspuns îl știi. Să te ridici de pe șezlong și să-ți muți fizicul jumătate de oră după al tău copil.
M-am dus la el și i-am șoptit acestui tip super inteligent și bun prieten al meu:
O să-ți spun un secret. Întrebarea asta are întotdeauna același răspuns. E DA. Întotdeauna răspunsul e DA.
A râs de mine, bineînțeles.
Mă așteptam.
Cică, să-l las cu ideile astea de parenting.
Sunt de couple counseling, i-am zis, și să fie fericit că altul i-ar fi luat bani.
Am râs amândoi, a mai băgat un mișto, ca să aibă ultimul cuvânt el, dar a reținut ce i-am zis.
Adică, încă nu au divorțat și fac al doilea copil, ceea ce e, de obicei, semn bun. 🙂
Nu toate mamele știu să ceară ajutor.
Unele o fac și e prea târziu.
Altele îți pun direct în brațe actele de divorț.
Altele se apucă de băut.
Unele se apucă de alte prostii, să nu te miri, când tu pui asemenea întrebări.
Auzi, vrei să-l iau eu.
Când să nu-l iei -contraindicații, citiți prospectul
Când copilul plânge că s-a lovit și e în brațe la mamă.
Dacă ea e disponibilă, nu e stoarsă.
Când copilul are altă problemă în afară de ”vreau să stau cu mama”.
Când îi e foame și doar ea îi poate da țîță. Atenție, copiii mai mari de 6 luni nu mai sunt flămânzi tot timpul și nu mai au nevoie de alăptat continuu. Mama poate face duș 10 minute, cât bebe să stea cu tatăl fără a fi în pericol de înfometare.
Altă fază, în mall.
(Auziți, episoadele astea sunt copy/paste în multe familii, inclusiv a mea, deci să ne mai distrăm.)
Eram într-un magazin. Lângă noi, o mamă cu bebe în sistem și fetița ei de cam 3 ani. Fetița lua niște chestii de pe raft (nu mai știu ce erau, niște ștampile parcă, dar în orice caz, nu erau de luat).
Mamă-sa i-a explicat de vreo două ori să le lase unde sunt.
Dar copila avea mai mare viteză la atins decât mamă-sa la explicat.
Așa că a început femeia să le aranjeze la loc și să explice în același timp: Mami, te rog să le lași unde sunt, în timp ce le așeza, unele se răsturnau, mai explica ceva, era pur și simplu o vrie de nedescris.
Când, lansează întrebarea ajutătoare ca pe un strigăt după un colac:
-Auzi, mă poți ajuta un pic?
Vorbea cu un domn din zonă, probabil tatăl acestor copii. Cu ochii în telefon, posibil să fi avut ceva teribil de important, nu zic, de viață și de moarte, duminica după prânz.
Ce credeți că a făcut el? Să lăsăm domnii, să vedem dacă știu.
A. A zvârlit telefonul în buzunar și s-a grăbit ca un Superman
B. A venit agale, fiindcă avea nevoie de timp să evalueaze situația și să-și facă un plan de intervenție, (bărbații nu pot acționa fără un plan mai întâi), după care a smuls copilul mare din ce făcea.
Fetița a început să plângă, deci nu s-a rezolvat nimic, ba tocmai s-a creat o problemă în plus. Ștampilele împrăștiate au rămas, dar s-a adăugat și un copil urlător.
Tipa a recuperat și liniștit copilul cu o mână, cu cealaltă a terminat de așezat ștampilele și au plecat să trăiască fericiți și egali până la adânci bătrâneți.
Ni s-au întâlnit privirile la final, eu am șoptit un ”știu că e greu”, ea a zâmbit și asta a fost.
Și puteți să-mi ziceți că judec, că sunt o superficială, că să nu mă mai bag în viețile altora.
Doar că nu sunt tocmai doar viețile altora. E un pic și viața mea în povestea domnului cu ”vrei să-l iau eu”. E un pic și viața mea în faza din mall. E un pic și viața ta, dacă e să fim cinstiți.
Viețile femeilor și bărbaților seamănă teribil de mult. Să nu credeți că doar vouă vi se întâmplă niște emoții și niște frustrări. Mulți trec prin ele, puțin vi le povestesc.
Și ca să fie ceva cu adevărat util, poftiți. Poate citește măcar un domn care nu se simte lezat, ci inspirat și tot timpul acesta a meritat. Observ că nu e rea intenție (lol, iubesc acest cuvânt) la bărbați, ci că unii dintre ei pur și simplu au nevoie să învețe niște pași, cu liniuță, ca pentru lucrare de control.
Cum să iei copilul de la mă-sa. Ghid
- Nu pui întrebarea ”vrei să-l iau eu” (fiindcă e ca o avertizare pe care i-o dai copilului că va fi luat de lângă maică-sa, adică cel mai rău lucru care i s-ar putea întâmpla după părerea lui)
- Te uiți la copil, asta îl face să se simtă important, văzut, conectat. Eventual te așezi la nivelul lui (nu îl iei ca pe un sac de cartofi)
- Nu îi spui ce vrei să faci înainte (Te ia tati acum, rămâi cu mine, mami pleacă puțin, mami se întoarce imediat) -asta doar îl va face să urle puțin, fiindcă e fix ce el nu vrea să se întâmple
- Muți atenția. Îi arăți direct ceva interesant pentru el/ea, începi direct un joc, un cântecel (nu zici ”hai să îți arăt ceva”, ”hai să mergem undeva”, ”hai să ne jucăm de-a ceva”,ci ”uite-o pisicuță, ce mustăți luuuungi are”, începi să dansezi direct sau să te prostești sau să te joci. Copiii sunt atrași de acțiuni concrete, nu de planuri de viitor)
- Dacă plânge, nu ignori plânsul, nu-l plimbi prin casă ca pe un sac de cartofi, nu-l șușăi și nu mergi mai departe cu jocul, pisica sau ce făceai tu. E lipsă de respect față de sentimentele copilului.
- Îi poți explica fix ce se întâmplă:plângi, fiindcă ai vrea să stai cu mami? (stabilești o legătură)Văd că îți e greu și ți-ai dori tare mult acum să fii cu ea. (îi validezi sentimentele)Ești cu tati, ești în siguranță. (îi asiguri un spațiu de confort) și, în funcție de cum reacționează copilul, mai bagi o pisicuță, o mașinuță ori ceva care îi place sau o iei de la capăt cu validare și asigurare. Te orientezi și tu.
Arăți mereu respect pentru ceea ce simte copilul, dar atrăgându-l să se despartă de acea emoție și să treacă la joc cu tati, care poate fi mult mai distractiv decât mami.
- Dacă tot nu merge, propui acțiuni care au legătură cu mami: ”Hai să îi facem cu mâna de la geam.” ”Hai să îi culegem un buchet de flori”. ”Până iese de la duș, noi îi pregătim prosopul, chiloții, papucii”. Sky is the limit.
- Ești mereu prezent acolo cu capul. Babysitting-ul făcut de părinte nu e gratis, costă atenție. Și unde e atenția ta, e energia ta. Aia îi place copilului.
- Scapi de băbismele astea cu ”intenția contează” și ”doar cu tine vrea”. Contează să respire și nevastă-ta două minute, liniștită că-și știe copilul fericit cu tatăl personal.
Kamy
Muhaha:) cata dreptate. Copilul este mamos:))) adica da! Felicitari! Constientizare si pt ei si pt ele!
Miruna
🤘🏼
Silvia R.
Al meu mai are replica “nu ma deranjeaza sa … (spal copilul, sa ii dau sa manance etc.) atunci cand il rog /pun sa faca ceva.
Ce bucurie si noroc pe capul meu ca nu il deranjeaza!
Nu zice intotdeauna asta, dar…
Miruna
Da, lol. Dar sa apreciem totusi, ca putea sa-l deranjeze 🙃
1nu
Ca barbat, multumesc pentru lista de pasi de la final, e o referinta utila pentru viitor. 😀
Mi-a placut mult articolul, face niste shaming meritat barbatilor. 😀 Complet de acord cu ce zici, we’re in this together.
Miruna
Well, facem si noi haz de necaz. Oricum, foarte misto reactia ta si comentariul.
Denisa
Tare bine mi-a facut sa citesc postarea ta.
Nu aduce o solutie in viata mea, dar afiseaza o problema cu care ma confrunt si eu.
Ideea e ca aceasta implicare redusa a anumitor tati se manifesta toata viata, nu doar cand copiii sunt mici.
Fiica-mea este adolescenta, un copil responsabil si bun, dar totusi un ado , cu trairile specifice etapei de dezvoltare.
Sotul comunica cu mine fix ca si cu o secretara in ceea ce o priveste: ce stii de fata, unde este, cand vine?
Deci dragelor, incercati sa explicati tatilor de bebelusi ca acum se creeaza legatura pe care o vor avea o viata intreaga.
Adolescentul simte din aceasta neimplicare si necomunicare ca este neimportant pentru tata, ca nu conteaza.
Deci 2 probleme ( mari🙂, pe alea mici nu le mai numar)pentru mame: se regasesc singure si epuizate ,cu un adolescent care este trist ca tatal este nepasator.
Miruna
Foarte importanta contributia ta. Doar ca degeaba ii explici tatalui, daca el nu sime si nu nu vrea, daca isi indeplineste doar un rol administrativ. Acestia sunt tatii care nu fac din rautate, ci din pilot automat. Atata stiu, nu vor sa schimbe nimic.
Dragos Savin
Intradevar, barbatii (majoritatea) sunt in felul asta, iar eu ca si barbat/antreprenor(am mentionat asta ca sa intelegeti voi barbatii care cititi asta, ca pe langa faptul ca trebuie sa mai petrec timp cu familia, trebuie sa am si responsabilitati pentru conducerea unei companii, angajati, salarii, clienti, proiecte finalizate cu succes etc, mereu sunt primul cand plange si mereu in ajutorul sotiei de a sta cu ea pentru a-i oferi ragazul de care are nevoie (o baie calda, manichiura, pedichiura, 5ore la salon ptr o coafura noua 🙂 ). Nu am inteles de ce unii barbati pot fi atat de absenti in viata copiilor, ca si cum destinul sotiei/femeii este de a sta la cratita si sa creasca copilul, in timp ce el sta pe facebook si se uita la filmulete cu masini si gagici sau pisicute… Uneori ma simt prost cand vad astfel de cazuri in public si mereu imi spun ca noi nu vreau sa ajungem vreodata asa. Trebuie sa iti stabilesti prioritatile, In viata ai 2 vieti, prima viata o traiesti pana cand realizezi ca ai doar una.
Denisa
Am uitat sa-ti zic bravo pentru ghidul de luat copilul din bratele mamei.E perfect!
Cand o sa te relaxezi tu prea mult si nu o sa mai ai cu ce sa-ti umpli timpul, poate scrii tu cartea ” Ghid de supravietuire in familie” si incluzi neaparat ghidul din articol.
Sa-ti dea Dumnezeu, Universul, zeul zeilor multa sanatate si putere !
Miruna
Multumesc! Sanatate tuturor parintilor!
Oana
“stai si tu cu ea, ca eu am treaba la laptop” ii zic eu de la etaj.
“da, da, du-te, aud daca plange”, spuse el de la parter (casa fiind).
Desigur, copilul plange de rupe, las toata treaba si stau cu el orice ar avea nevoie.
Vine si tasu’ într-un final pt ca asa a decis el, si spune “nu am auzit-o plangand, de ce nu m-ai chemat”? Iar la finalul zilei, nu am reusit sa muncesc nimic din ce mi-am propus (a se intelege job acasa, nu curatenie si mancare, asta e treaba amandurora, el fiind si in CCC).
Pana m-am prins de situatie, asta a fost. Acum asa e: “vezi ca ma duc la laptop sa mai lucrez si imi pun castile sa ascult niste podcasturi si vino sa stai cu ea! “
Punct! Nu mai e optional, nu mai e cand vrei tu, ca vreau si eu sa lucrez, sa îmi golesc mintea, eliberez programul, multumesc clienții.
Da, mamelor, tatii pot face absolut orice in raport cu copiii lor, doar cand e vorba de alaptat nu au ce face. Stangaci, greșit, total pe dinafara, dar daca nu ii lasam sa o faca, nici atat nu o vor mai face. Nu ne rugam de ei, le plasam “sarcina”. Nu trebuie sa ne epuizam pt ca am devenit mame.
Si tatilor, copiii sunt ai vostri, nici nu stiti ce pierdeti in timpul in care berea sau butonatul telef au devenit mai importante decat propria mica fiinta din viata voastra!
Elena
Bravo pentru articol si mai ales pentru comentarii…E ceva si cu treaba asta, mai ales cand sunt copiii mici, e drept ca majoritatea tatilor nu sunt deloc asa spirt, dar si acest atasament puternic pentru mama ii confuzeaza si ii face sa se simta pe locul 2 si poate din acest motiv si relaxarea, oricum vrea cu mama. E drept ca toate mamele se simt scoase din minti de lipsa lor de tact cand iau copiii, dar in acelasi timp si urletele si crizele, vb aia mai bine il linistesti tu, uneori. Cand cresc, vor si cu tatii, dar greul e cat sunt mici. Greu…
Miruna
Hai sa fim seriosi, nu-s mamele de vina ca tatii o freaca pe telefon.
Elena
Cand tatal te iubeste, nu exista astfel de situatii. Vorbesc serios. El stie in orice moment ce are de facut. Si nu spun asta pentru a ma afla in treaba. Baiatul meu stie care e rostul lui in cresterea copilului. Si da, a fost acolo din prima clipa si sunt convinsa ca asa va fi intotdeauna. Sunt multi tati implicati 100% in cresterea copiilor, numai ca pe ei nu i vede nimeni si nici nu sunt apreciati, nu ca ar avea nevoie de recunoastere. E greu pentru o femeie sa recunoasca asta. Dar credeti ma pe cuvant, exista astfel de tati. Si o spun cu mandrie.
bestia
Wow, felicitari, e prima oara cand citesc un astfel de comentariu. Aprope m-ati facut sa plang cu fraza: “… , numai ca pe ei nu i vede nimeni si nici nu sunt apreciati, …”. Da, din pacate NIMENI nu face articole despre asta. Ce-i drept, e f. greu sa faci un articol despre ceva frumos. Sa “arunci cu pietre”, poate oricine.
Ciobanu Simona Roxana
Deci se întâmplă și la case mai mari!! Dacă ar citi și soțul meu articolul, bine ar fi!
Eli
Aleluia pentru punctul pe “i”!
Multumesc pentru articolul asta!
Inka
Poate în episodul următor o să avem și un ghid pentru mame care să le învețe cum să implice tații în activitățile legate de copii?…
Bine, acum se știe că nu poți să faci să bea apă un catâr căruia nu îi e sete! Dar măcar să îi explicăm de ce ar trebui să-i fie.
Alfonso de Slobozia
Abia acum, citind comentariile, încep să realizez ce femeie norocoasă este soția mea!
Cosmin
Hello!
Multumim pentru ghid, iar articolul este foarte tare, amuzant si cu mult adevar. :))
Recitind azi textul, mi-am adus aminte de perioada cand cei 2 baieti ai mei erau foarte mici. Cand cel mic s-a imbolnavit dupa o saptamana de gradi si a stat internat cu mama iar eu acasa, munceam, il duceam si luam pe cel mare de la gradi, le pregateam mancarea, ii vedeam de la geam si in poze ca doar este covid. Sau cand sotia nascuse iar pe cel mare l-a muscat o capusa si am stat cu orele pe la Grigore si Bals dupa doctori. Sau de cele 2-3 tentative de intarcare cand efectiv dormeam in reprize. Sau cand cel mic inca vine noaptea la mine de 1-2 ori sa il plimb ca tati ii da somn bun. Sau cand mergem noi baietii in parc, la cumparaturi, cu bicicletele, etc. sa mai prinda si mami timp doar pentru ea. Sau cand stam noi in curte si jucam dimineata “Nu-l trezi pe tati” ca mami are de dat un comunicat urgent. Etc 🙂
Pe de alta parte, ma simt foarte norocos ca am o asa familie minunata. Va iubesc enorm!
Nu ma laud, nu ma plang, pur si simplu mi-am amintit de intamplarile din ultimii ani.
Petrica Martianul
Doamne cand citesc articolul asta imi dau seama cat de implicat sunt ca tata si cat de frustrate sunt unele mame caci nu se asteptau ca parentingul sa fie asa de greu, fiind la randul lor niste rasfatate/ protejate de greutati in copilarie.
Catalina
Vai, dragi tătici implicați ( cei care se consideră extrem de implicați ca stau si ei cate 5 minute pe zi cu copilul cat agata si mama un sandwich pe care evident tot ea si-l face, în raport cu toti prietenii lor care nu ating copilul), ne iertati, va rugam, pentru faptul că devenim extrem de frustrate cand ni se schimba corpul, programul, somnul, nivelul hormonilor, cariera devine inexistentă pt o perioada etc, în timp ce pt dvs este totul la fel..Ne iertati ca nu va ridicam cate o statuie pentru implicarea voastra( doar nu am facut singure copiii)…Asa cum si femeile au cariere si se ocupa si de casă și copii, nu vad de ce e normal ca atunci cand se implica si tatii, sa ii idolatrizam ca si cum ar face ceva supraomenesc
VGD
Bună!
Mi-a plăcut mult articolul. Doresc a precizat un lucru: soțul meu s-a implicat din prima clipă. Pe cât de multe cărți am citit eu pentru a mă pregăti pentru momentul zero, pe atât de puține el. Dar, este făcut să fie tată de fată. Ca să nu mai spun că în spital, când mi se explica cum să i fac baie, el a avut o tonă de întrebări și toți se uitau mirați, de genul ,,parcă s ar implica tata în așa ceva”. Când nu mai puteam, mă punea să dorm și să dorm. Singurele episoade când nu a avut ce face și a găsit cuvinte de încurajare au fost cele în care eram internate în spital (bebe prematur etc.). Și lista poate continua.