Să-ți reprimi furia nu e soluția să nu mai țipi. 7 feluri în care să-i dai drumul în siguranță

țipi furie miruna ioani

Să nu mai țipi la copii, iată un scop pe care mulți părinți și-l setează. Noi știm adevărul, țipatul nu ne aduce nimic bun. După ce țipi, te apucă vinovăția de guler și îți vine să te trimiți la colț două săptămâni.

Primul pas pe calea asta a conștientizării lui Numaițip e să îți ții gura. Să nu mai țipi și gata.

Doar că nu-i așa de simplu, vei constata după câteva ori în care abținerea a funcționat.

Să reprimi furia, s-o înghiți ca să nu superi pe cineva, să nu fii monstermama sau monsternevasta e o idee proastă din start.

E un teatru ieftin.

De ce? Fiindcă nu ești un sac fără fund.

Nu ești o stană de piatră.

Nici un munte de răbdare.

Nu ești Mahatma Ghandi.

Și apropo, maica Teresa n-a avut copii niciodată.

Furia e sănătoasă.

Furia e un semnal de alarmă. Îți spune: schimbă naibii ceva, că înnebunim cu toții. Furia e acul care sparge buba. Furia e cel mai catalizator dintre toate. Furia e o forță a naturii.

Unde este furie, este și viață. Pasiune. Implicare.

Nu e ok să lași furia să înmulțească farfurii prin casă. Nici să împartă palme copiilor  peste față, nici să împungă cu vorbe pe care nu le poți lua înapoi niciodată.

Vedeți? Sunt as la teorie.

Poate nu de tehnici de gestionare a furiei ai nevoie, ci să dezactivezi butoanele care te fac să-ți ieși din pepeni.

De câte ori se poate un om înfuria pe aceleași lucruri, câte farfurii să spargi prin casă și cât să îți bați copiii, până să îți dai seama că undeva o problemă se repetă?

Zicea un specialist în time management că cei mai mulți clienți ai lui nici nu au nevoie de tehnici de gestionare a timpului.

Și dădea exemplu un tip care nu știa să spună NU. De asta era mereu în criză de timp. Prelua prea multe sarcini, fiindcă îi era jenă să refuze și spunea mereu DA.

Când tipul ăsta a învățat să-l folosească pe NU, brusc, problema lui de time management s-a rezolvat de la sine.

Dacă folosim o analogie, nu e că suntem noi niște impulsive. Sau niște nebune. Niște plecate cu sorcova. Niște împiedicate.

Pur și simplu, facem prea multe.

Înjumătățiți listele. Refuzați vasele. Să se umple de gândaci, să vedem ce se întâmplă. Detox de multitasking.

Faceți o revoluție.

 

Mâncați pâine cu unt zilnic. Nu se va întâmpla nimic rău o vreme.

Nu ștergeți praful.

Nu călcați hainele.

Nu dați cu aspiratorul.

Pe care-l va deranja mizeria primul, ăla o să pună mâna s-o curețe.

Sau creați timp pentru fiecare.

Nu furați acest timp, nu intrați în scenarii paralele.

Cât doarme copilul, curăț cartofii și până fierb, bag la spălat o mașină, iar până stă la cuptor friptura, plătesc o factură sau două.

Sau curăț cartofii cu copilul în brațe, după care bag la spălat cu copilul de gât și plătesc facturile cât el suge la țîță.

Ei, nu că mă pricep la dat sfaturi?

V-am spus toate lucrurile astea doar pentru binele vostru. Să fiți și voi ași la teorie. Adevărul e că știu din proprie experiență că toate cele de mai sus, în 80% dintre cazuri, nu funcționează.

Pentru că nu ești o stană de piatră și nici un munte de răbdare. Până și maica Teresa a vorbit din teorie.

Pentru că uneori n-ai chef să dai cu aspiratorul, na. (Recomand un roboțel pe care musai să-l strigați cu nume de bărbat prin casă: Firicel, treci la treabă! Scade indicele de furie, crește nivelul de satisfacție.)

Ce poți face cu adevărat, să scoți furia din tine și să nu rănești pe nimeni?

Naiba știe.

Cică să respiri adânc, să spui o mantră, să te îndepărtezi din cameră. Să faci o mișcare, să o dai pe glumă, să lovești o pernă.

Bine, doar că în momentul ăla când ți se pune roșu în fața ochilor și stă să îți crape o venă, cine-și mai amintește de mantre?

Și, dacă tot suntem sinceri, o furie eliberată chiar e mișto câteodată. Când bărbatu-tău țipă la copil și tu țipi la el, să nu mai țipe. Nu că e comic? Mi s-a întâmplat mai mult de o dată. Și mai fain e când te întreabă vecinul a doua zi, dacă ești bine.

Mda.

Da, răcnești ca un urs în pădure, vă cereți scuze de la vecini și unii, de la alții.

Cred că oamenii nu-și controlează furia, nu respiră și nu au mantre, fiindcă furia e faină. Uitați-vă la copiii voștri, cât de mișto se simt după un tantrum ca la carte! Furia e ca o curățare profundă. Un scrub peste creier. O reîncarcare într-o mamă mai bună.

Cel mai adesea, după furie, urmează conectare.

Și ne învârtim într-un cerc și revenim mereu la cuvântul ăsta. Furia e acul care spage buba. Ce urmează dupa asta? O vindecare.

Și chiar dacă e cu soțul, cu copilul sau cu noi înșine, de asta se simte așa bine. Furia e o formă adevărată în care ne arătăm lumii și forța care ne aduce înapoi la cine suntem.

Nu e un secret și habar n-am dacă m-am făcut înțeleasă.

A fost un moment în care am decis să fiu mama care nu mai spune a doua oară. Ca să nu mai țip naibii, că rămâneam fără voce. Apoi a venit perioada în care a început copilul să țipe de sărea cămașa.

Și-am înțeles mecanismul.

Furia dintre noi este, de fapt, o chemare. Un strigăt spre conectare.

Înțelegând asta, vă pun următoarea întrebare:

oare cum am putea sări peste furie și trece direct la rezultatele ei sănătoase? La conectare.

Oare putem vindeca buba fără s-o spargem?

În medicină, știu sigur că se poate.

În relațiile în care cel puțin unul își pune această întrebare, cred că nu mai e mult până departe.

.

.

.

Am scris ceva, obositele mele. Dacă m-ați urmărit până aici și dacă a rezonat ceva cu interiorul vostru, să știți că există o speranță.

Schimbarea nu apare de azi pe mâine.

Procesul e lung și munca e continuă.

Iar teoria contează.

De acolo începe totul. Să știi că ai putea alege să respiri adânc, să spui o mantră, să te îndepărtezi din cameră, să faci o mișcare, să o dai pe glumă sau să lovești o pernă e mai bine decât să crezi că singura scăpare e să scoți un răget. Ori să dai o palmă.

  1. Respiră adânc.
  2. Spune o mantră.
  3. Pleacă de acolo.
  4. Mișcă-ți gâtul.
  5. Fă o glumă.
  6. Lovește o pernă.Închide ochii și imaginează-ți că-l storci pe celălalt ca pe o rufă. Sunt sigură că n-o să faci închisoare pentru atâta lucru.

 

Și dacă nu-ți iese, fii pe pace. Viața-i toată o ocazie să exersezi teoriile învățate 😉

foto Unsplash

Articolul anterior

Felul în care îmbătrânești e o alegere (am văzut și eu FRIENDS Reunion)

Articolul următor

Doamnelor, am învins! Legea alăptatului în public a fost votată de Parlament

7 Comentarii

  1. Alexa

    Pe aspiratorul meu îl cheamă Marcel, dar și soțul o are pe Maricica care tunde iarba, și uite așa suntem chit 🙂

  2. Stii cum se zice: in teorie, nu sunt diferente intre teorie si practica. In practica, sunt 🙂

    Citisem intr-o carte ca dpdv neurologic, creierul nu face diferenta intre o experienta intamplata si vizualizarea acelei exeriente. Daca scrii intr-un jurnal sau povestesti despre ceva bun la sfarsitul fiecarei zilei, creierul marcheaza acele evenimente ca fiind importante pentru ca ai dublat evenimentul: o data cand s-a intamplat, o data cand il rememorezi. In timp, obiceiul asta functioneaza nu pentru ca esti recunoscatoare sau multumesti pentru ceva din viata, cat mai ales pentru ca iti poti scana zilele sa gasesti niste aspecte pozitive. Nu suntem in spital, copiii nu sufera inca din dragoste, nu sunt rapiti de langa noi precum fetele si baietii din alte tari, nu traim in dictaturi, traim in tari care sunt deschise mai mult sau mai putin fata de LGBT (doar nu o sa ne dezmostenim copiii daca prefera altceva, nu?).
    Cate milioane de mame afectate de razboaie civile, conditii de vreme extrema, saracie, nu ar vrea sa faca schimb cu problemele noastre…

    Trebuie sa ne gasim cumva cat mai multe obiceiuri bune, pentru ca aceste obiceiuri sunt ca zidurile unei fortarete: cade una, nu-i bai, mai sunt alte ziduri pe care ne sprijinim cat reconstruim.

  3. Cristina

    Roboțelul meu e Mugurel. Am zis că e cazul să facă și un bărbat curat în casae😅

  4. Gabriela F.

    Asta e cadoul meu pentru 1 iunie? Mulțumesc!!!

  5. Lia

    Cred ca ajută să nu mai privim tipatul ca pe bau-bau, contează mai ales ce țipăm, nu ca țipăm. Una e sa tipi “hai mai repede” si alta e sa tipi “dobitocule”, la asta trebuie lucrat. Noi țipăm toți si mici si mari, asa e nivelul nostru de vorbit, zbieram mereu din colțuri opuse ale casei, ca in Napoli, mereu prin străinătate ne cred toți italieni ca avem volum, nu glumă! Dar nu ne jignim niciodată, asa ca e o gălăgie faina.

  6. Eli

    O imbratisare uriasa! <3

  7. Mariana

    “În relațiile în care cel puțin unul își pune această întrebare, cred că nu mai e mult până departe.”
    Oooo, ba daaa, e mult pana departe 🙁

Leave a Reply

© 2007-2021 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 152 queries in 0.868 s