Am ascultat un clip pe youtube de curând. Mi-a plăcut mult, vă spun și vouă ce zicea.
(merg la șantier zilnic, stau mult în trafic și îmi hrănesc mintea cu ceva, din păcate, nu mai găsesc link-ul.)
Clipul era ceva motivațional. Ajungem la lecția de leadership. Povestește un tip că cineva îl întreabă pe Nelson Mandela de unde a învățat el să fie un leader.
Răspuns: de la tatăl lui.
Care era șef de trib și pe care l-a urmărit cât era copil.
Zicea Nelson Mandela că a ținut minte două chestii importante pe care le făcea tatăl lui când se întâlnea cu mai-marii tribului:
- se așezau la o masă rotundă
- el întotdeauna era ultimul care vorbea
Și am stat să mă gândesc ce mișto e punctul doi. Că nu e același lucru să spui la începutul unei ședințe sau când vorbești cu copilul:
”Eu zic cutare cutare, tu ce părere ai?”
Și e cu totul altceva să asculți și doar să întrebi:
Ce părere ai?
Apoi să-ți zici părerea ta la final.
Fiindcă în momentul în care începi prin a spune tu ce crezi, ai setat ordinea pe lume.
Când șeful zice ceva, când autoritatea deja știe ce-i bine și cum să facem, cine mai are curajul să o contrazică? Cine mai aude ce zic ceilalți?
Iată lecția care mi-a plăcut: atunci când ești cu adevărat interesat de părerea celuilalt, îl lași pe el să vorbească primul.
Nu dai din cap aprobator, nici nu te strâmbi, asculți cu interes și prezență.
Eventual, întrebi cum a ajuns la aceste concluzii, ce îl face să spună asta și de ce s-a gândit așa. Sunt insight-uri foarte valoroase care pot răsări. Asta e adevărata conectare. Când ne auzim unii pe alții, nu când ne impunem asupra lor.
Astfel, omul (fie că e copil sau subaltern) se simte ascultat și important. Adesea mă trezesc vorbind ca să corectez și mă întreb de ce o fi așa greu să tac și să mă conectez.
Gabriela F.
Dacă as învață să tac.. Sau dacă m.as educa sa tac… Clar nu as mai tipa…
Miruna
Doar ca furia aia trebuie scoasa undeva, cumva. Pa fel cum nu vrem sa o reprime copiii nostri, nici noi nu e bine sa o reprimam. Sa invatam sa exprimam furia in feluri in care sa nu raneasca pe altul, iata provocarea suprema!
Mariana
Eu am avut primul atac de panica din cauza ca am tacut 🙁 nu am spus ce vroiam sa spun, o lunga perioada de timp, iar cand s-au aducat, a iesit pe alta cale.
Si acum, la aproape 20 ani distanta, inca mai incep sa ma agit si recunosc inceputuri de atacuri de panica atunci cand nu imi spun durerile.
Deci da, e esential sa spunem ce ne doare. Trebuie doar sa gasim tonul potrivit (teoria e cool, practica.. Dumnezeu cu mila!)
Gabriela F
Trebe scoasa… Și trebe sa învăț sa o scot fără a utiliza decibelii din dotare… Asta e provocarea mea. Ca nimeni nu e de vina pentru neajunsurile din capul meu cu atât mai mult copilul… Sunt Gaby și tip… Ar trebui sa găsesc un loc gen AA sa învăț sa fac ceva cu comportamentul asta al meu… Ca asa as vrea sa îmi evalueze cineva copilul și sa îmi spună ca nu l.am stricat prea tare… Când urla ca sunt obosita după garda sau ca sunt nervoasa pe altcineva… Complicat… Eu tre sa învăț sa tac și dacă nu tac sa nu urlu… Și sa găsesc un fel sa îmi revars frustrările altfel… Sa îmi îngrijesc trandafirii mai bine cred…
Ilinca
Genial! O sa imi pun peste tot biletele cu “vorbeste ultima, vorbeste ultima” 🤷
Miruna
Daaaa, kind reminder to be kind 🙂
Raluca
Și când taci prea mult pentru a evita discuțiile în contradictoriu sau pentru că nu te descurci cu propriile emoții (mecanisme de apărare and so on) și cu emoțiile celuilalt. Conectarea pe care o menționezi se întâmplă doar când interlocutorii du disponibilitate emoțională pentru a asculta, pentru a ajunge la un consens. Iar asta e atât de rar, încât mai bine stai în banca ta.
Madalina
Asta-i mare santier la mine 🙁 Ma tot poticnesc sa invat de la D, care e bun in asta si inca mai am conversatii cu el in care la final tot doar parerea mea o stiu :((
Pe mine ma ajuta cel mai mult o chestie auzita undeva: „taci, gandurile tale le stii deja“…
Roxana
Spunea frumos Haim Ginott ca deja stim cuvintele si modul cum sa vorbim cu copiii nostri. E modul in care vorbim cu musafirii nostri.
Cand un musafir vine la noi acasa nu incepem sa ii spunem: “De fiecare data cand vii la noi, uiti ceva! Acum ti-ai uitat umbrela. Doamna Ionescu, vreau sa ajung sa vad ziua in care vii la mine acasa si nu uiti nimic. De ce nu poti sa fii ca sora ta mai mica? Ea nu uita nimic.”
Las aici un videoclip scurt unde explica mai bine:
https://www.youtube.com/watch?v=csj04h3zpFo
Pe vremea cand inca se putea merge la birou, urmaream atenta reactiile colegilor mei cand vorbeau de vizite la parinti, fie de sarbatori, fie in weekend-uri. Mai toti isi dadeau ochii peste cap si vedeau vizitele astea ca pe o corvoada. Apoi, ii intrebam de copiii lor si iarasi, ochi putin dati peste cap si povestit ultimele nazdravanii. Acum nu stiu cat exagerau in rau despre copii sau parinti, insa nu puteam sa nu vad experimentul asta decat asa : timpul trece iar curand va fi randul copiilor sa isi dea ochii peste cap cand va veni vorba de mers in vizita.
Zic si eu ca Madalina de mai sus, cel mai mult ajuta cand imi vine piper pe limba, sa imi tin gura. Tac naibii cand sunt furioasa, timpul trece, si in 10-15 ani, vreau ca fata mea sa vina cu drag in vizita la noi.
Pe langa somn (il monitorizez cu un inel OURA, cea mai buna investitie in mine de pana acum, ajunsesem sa caut psihologi sa imi rezolv problemele de somn) cred ca fiecare are datoria de a se gasi pe sine: meditatie, scris in jurnal, citit, sport, filme, jocuri video, etc. E usor? Deloc. Trebuie? Da.
Lia
Întreb cu toata sinceritatea si fără urmă de răutate, nu se vede asta din scris, dar la ce ajută monitorizarea? Peste tot in jur toată lumea monitorizează tot, cât merge, cât mănâncă, cât doarme, ritm cardiac si tot așa. De ce? La ce ajută? Dacă nu dorm bine ma simt obosită, așa ca știu ca n-am dormit bine! Dacă mănânc prea mult imi pică rău, asa ca simt ca am exagerat. Chiar ajută monitorizarea la rezolvarea problemei sau e doar un mod de a da bani ca sa afli ceva ce știi deja?
Roxana
Buna intrebare, Lia. Pe langa monitorizarea somnului, inelul asta cu aplicatia Oura pe telefon imi fac prognoza pentru ora mea ideala de somn. E intre 9PM si 10PM, da, 9 seara, o data cu gainile. De curiozitate, am incercat sa ma culc mai devreme si scorul de somn e drastic imbunatatit.
E groaznic cat de tare imi afecta un pahar de vin somnul – dimineata imi apareau micro-treziri, ca aici https://clf1.medpagetoday.com/assets/images/sleepstage.jpeg
Evident, am renuntat fara nici o urma de regret la alcool.
Apoi, daca mananc seara dupa 6-7, observ clar cum iar apar micro-treziri, acele puncte albe, de care eu nici nu sunt constienta, nu mi le aduc aminte. In noptile in care dorm pe stomacul gol, micro-trezirile sunt aproape inexistente. Seara incerc sa mananc fara carbohidrati, doar proteina si grasime, si tot imi afecteaza somnul REM (asociat cu vise, memorie, creativitate). In schimb, somnul adanc (cel mai restaurator tip de somn) nu e afectat deloc daca mananc seara.
Apoi, m-am apucat de sport destul de intens (Insanity 30, cu Shawn T). Credeam ca sunt ok, mai ales ca faceam modificat, nu simteam febra. Insa temperatura corpului crescuse cu +0.5 grade pe noapte, ritmul inimii la fel, afectat. Chiar nu simteam nimic in picioare, nici febra musculara, daca nu as fi vazut ca a crescut tempratura corpului, nu as fi sesizat nimic.
Initial am crezut ca am facut COVID (in Irlanda inca nu vaccineaza pe cei din grupa mea de varsta) si am bagat extra vitamina C. A fost de la sport acea crestere brusca de temperatura pentru ca si aplicatia mi-a zis ca indexul de recuperare e foarte scazut (ei calculeaza indexul de recuperare ca fiind timpul cat ii ia inimii sa isi stabilizeze ritmul pe timpul noptii).
Eu vad aplicatia asta ca un fel de tracker – asa cum tinem bugetul familiei si stim ce cheltuieli am avut, asa si aplicatia imi arata bugetul corpului – nu te-ai recuperat suficient, nu ai dormit bine, te-ai trezit de prea multe ori pe noapte. Cel putin pentru mine, merge mult mai bine sa optimizez ceva in stilul meu de viata daca vad datele (fara alcool, fara dulciuri, facut sport si dusuri reci). Cum navigheaza oamenii pe mare? Dupa stele sau dupa GPS. Ei, pentru mine, inelul asta e ca un GPS.
E incredibil sentimentul, dupa 3 ani fara somn, sa ma pot trezi de bunavoie si nesilita de nimeni pe la 5, 6 dimineata. Casa doarme iar eu pot deja incepe ziua.
Miruna
Cat a costat?
Roxana
329 de euro, 314 euro inelul, 15 euro transportul spre Irlanda https://ouraring.com/product/heritage-silver/step1. Intai vine un kit cu modele de inele pentru a-ti lua masura. Nu e ieftin, stiu. Pe mine m-a convins cat de detaliat a scris Cristina Chipurici despre inel aici https://www.cristinachipurici.ro/2020/10/15/oura-inelul-inteligent-monitorizare-somnului/
Cu mana pe inima, ca de la mama la mama, inelul asta e cea mai buna investitie pe care am facut-o in mine. Cum sa iti tii calmul, cum sa fii zen si linistita daca nu dorm bine ani la randul? E imposibil si supraomenesc sa ne cerem asta.
Roxana
Nu stiu daca a ajuns comentariul meu, asa ca mai scriu o data.
Am platit 329 de euro, 314 inelul, 15 euro transportul, vine din Finlanda. Se poate comanda numai de pe site-ul propriu – https://ouraring.com/product/heritage-silver/step1
Articolul foarte detaliat al Cristinei Chipurici m-a determinat sa il cumpar: https://www.cristinachipurici.ro/2020/10/15/oura-inelul-inteligent-monitorizare-somnului/
Iulian
Să înțelegem că părinții sunt sau ar trebui să fie liderii copiilor?
Miruna
cred că sunt și fără să știe.