Copilul tău face tantrumuri? Bucură-te, disperata mea! Experții spun că are mari șanse să devină bogat (studiu)

tantrumuri miruna ioani

Acest articol nu e un pamflet, să fie clar. Acest articol e o rază de speranță pe bolta bombardată de tantrumuri în fiecare zi din viața noastră.

Dacă și tu ești căpiată, terminată, feliată și torturată de crizele de furie ale celui mic sau mare, pe care-l crești sub acoperișul tău, fii pe pace. O să fie bine. Păi, dacă experții promit asta, cine suntem noi să-i contrazicem?

Fii atentă, să n-o lungesc. Cred că și facebook-ul meu s-a săturat, de mi-a arătat un articol pe subiect.

Studiul a fost publicat în Developmental Psychology. Psihologii au examinat caracteristicile și comportamentele elevilor de 12 ani pentru a vedea cum le-a fost  influențat succesul profesional 40 de ani mai târziu.

Am analizat influența statutului socio-economic al părinților (SES), inteligența din copilărie, caracteristicile și comportamentele elevilor (neatenție, performanță școlară, responsabilitate, sentiment de inferioritate, nerăbdare, pesimism, încălcarea regulilor și sfidarea autorității părintești și evaluarea profesorului) cu privire la 2 rezultate importante din viața reală (adică, succesul profesional și venitul).

Au urmărit 745 de participanți pe o perioadă de 40 de ani (1968 – 2008). Ce au constatat? Că cei care se aflau printre copiii care încalcă regulile și sfidează autoritatea părintească au mai multe șanse să aibă succes în viață.

Acum, nu bag mâna în foc că experții ăștia sunt cele mai ascuțite creioane din penar.

Că, dacă mi-am stăpânit entuziasmul și am citit studiul cu subiect și predicat, cu toate cunoștințele mele de engleză și google translate, concluzia e că au găsit legături directe și indirecte.

Nu știu dacă toți bogații de azi au fost crizații de ieri.

Cert e că, pentru a te îmbogăți, ori ai nevoie de un noroc chior, ori construiești ceva demențial. Iar pentru asta, o să te crizezi de multe ori.

Așa că n-o strica ceva antrenament.

Câteva idei fixe.

Zic și eu, încerc să mă îmbărbătez.

Căci nu pot șterge acest articol, care nici vorbă să fie un pamflet.

foto Unsplash

Articolul anterior

Omega 3 pentru copii? Principalele 8 motive pentru care ar fi putea deveni suplimentul nostru preferat (p)

Articolul următor

Între ”trebuie să economisim bani” și ”doar o viață avem”, 17 idei care-ți vor salva bugetul la cumpărături (p)

5 Comentarii

  1. Chiar interesant studiul, l-am cautat sa il citesc pe tot, l-am downloadat pdf de aici https://www.researchgate.net/publication/279807627_Student_Characteristics_and_Behaviors_at_Age_12_Predict_Occupational_Success_40_Years_Later_Over_and_Above_Childhood_IQ_and_Parental_Socioeconomic_Status

    Dar fii atenta ce mai spun: pe langa cum ai zis tu, ca acesti copii devin adulti care isi negociaza mai bine salariile (“they are more willing to be more demanding during critical junctures such as when negotiating salaries or raises”) mai pot fi si alte cauze, nu foarte placute:
    – pot fi mai egoisti : “such individuals value competition more than interpersonal relations and therefore want to advance their interests relative to others. ”
    – pot sa incalce legile : “We also cannot rule out that individuals who are likely or willing to break rules get higher pay for unethical reasons. For instance, research in the field of organizational psychology showed that employees invest in unethical or deviant workplace behaviour when they are not satisfied with their income and when they have a high level of love of money (Tang & Chiu, 2003). Thus, this kind of behavior might in turn lead to higher income. ”

    Incurcate sunt caile succesului.

    • Roxana

      Tocmai ce am vazut ieri o stire cu cei mai urmariti multi miliardari. Incalca toate legile, dar sunt atat de destepti ca nu sunt nici prinsi… se mai si distreaza pe deasupra, achitand note de peste 150.000 euro la o singura petrecere.
      Cat or fi indurat mamele lor… 🤔

  2. Munca nu e un mijloc de a ajunge bogat? Și dacă da, care?

  3. Crisu

    Pfoa! A mea tre’ sa devina putred de bogata! 🤦🤦

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 129 queries in 0.392 s