Cum a fost la noi (Paști 2021)

Pfua, am luat o pauză adevărată de data asta. Habar n-am dacă ați observat. Deși un  pic sper în secret să vă fi fost dor de mine și să vă fi întrebat ce oi fi pățit.

Am furat startul și am petrecut toată Săptămâna Mare în Sibiu. A fost cu alergat prin curte și prin Piața Mare, și băut cafele, și liniște, și tărăboi.

Vești proaste pe parte de înghețată. Mă doare inima să spun, dar nu mai e ce-a fost.

M-am întâlnit cu un coleg de liceu pe care nu l-am mai văzut de 5 ani de zile. El s-a făcut milionar între timp, că deștept a fost mereu. I-am luat un interviu pentru blog, abia aștept să-l public.

Adevărul e că ăsta a fost doar un pretext să-l revăd. După întâlnirea respectivă am simțit că am întinerit și că mi-a crescut IQ-ul destul.

După care m-am revăzut cu colegul meu de bancă din liceu și am avut o discuție, printre copii, fără măști, așa cum poți avea doar cu oameni care te cunosc de dinainte să știi ce-i un sternocleidomastoidian. Oamenii mari au această superputere, să facă slalom printre povești serioase și alergat cu bebeluși.

A fost și cu multă familie și multă treabă, nu pentru mine. Pentru mine, a fost cu somn, am prins două zile de trezit după ora 10. Horațiu a făcut naveta la București, că avea gărzi din când în când și am apreciat că s-a întors la noi. Deși are și el nevoie de liniște.

A fost cu lumânări aprinse și vizite la cimitir, cu multe întrebări despre suflet și viața de după ceea ce știm noi.

Tudor a făcut câteva tantrumuri de control, eu am avut un meltdown la masa de Paști. Și ce dacă, de-acum pot să plâng fără să mă simt urâtă sau greșită în vreun fel.

Oamenii mari capătă această superputere când cresc. Încep să judece prin prisma sentimentelor lor și să le pese de ceilalți numai cât e sănătos și niciun strop mai mult.

Mai am puțin până la 35. Mi se termină fondul de ten și nu cred că îmi mai cumpăr altul. Sunt la vârsta la care mă simt mai frumoasă fără machiaj.

Iar una dintre cele mai mișto chestii care mi s-au întâmplat e un vis. Poate o să râdeți dacă vă povestesc. Dar m-am eliberat. A fost ca o victorie a subconștientului meu, încătușat după prea mulți ani.

Am visat că eram la liceu și dirigul mă certa că de ce nu mi-am făcut tema. I-am zis că am lipsit și n-am știut și că ia, să nu mă mai frece atâta la cap, că mă voi mărita cu iubirea vieții mele și o să am doi copii cu cârlionți. Și o să fiu fericită și fără rahaturile lui, că nu temele-s cele mai importante pe lume. Să fim serioși.

Da, chiar eu am zis asta. Și e foarte important că am avut acest curaj în vis. E o mare victorie care a trecut din rațional în adevărul cel mai intens.