Înainte să am copii, un prieten m-a întrebat cum să-și convingă fetița să se spele pe dinți. Poate sunteți în situație similară, când nimic nu funcționează.

Tipul ăsta era leșinat și epuizat, cu un picior în cabinet la psihiatru.

Zicea că orice consecință naturală i-ar explica, fetița pur și simplu nu vrea.

-Dacă nu te speli pe dinți, or să ți se facă dinții negri!
-Foarte bine, să mi se facă dinții negri.

-Dacă nu te speli pe dinți, o să faci multe carii!
-Foarte bine, să fiu plină de carii.

-Dacă nu te speli pe dinți, or să îți cadă și o să te doară!
-Foarte bine, să îmi cadă și să mă doară. Vreau să mă doaaaaaaară!

Recunoașteți?

Da, chiar există astfel de răspunsuri. Doar cei care nu au copii și nu mai știu cum e să fii unul pot crede că dialogul de mai sus e inventat.

Practic, la un astfel de discurs, te-a încuiat, nene. Chiar nu mai există viață după ”foarte bine, să mă doară”.

Ceea ce îmi amintește de adaptarea lui Tudor la grădiniță.

I-am spus o poveste despre grădinița la care duci copiii lunea și îi iei sâmbăta (altceva mai bun n-am avut, sorry). Că toți copiii trebuie să meargă la grădiniță și nu vreau să-l duc la asta cu program de o săptămână, ci la asta cu program de câteva ore.

Na, și copilul atât de mult își dorea să NU îl duc la grădiniță, încât într-una dintre cele mai grele zile, mi-a zis plângând în fața porții că da, mai bine să-l duc la grădinița aia de lunea până sâmbăta.

Orice numai să nu-l las acolo.

Acela a fost momentul când eu am înțeles că nu e o treabă rațională, ci una pur emoțională.

N-ai cum să îți dorești răul mai mare, așa ceva nu se combate cu argumente explicate.

Ci simțite.

Atunci m-am oprit din a-l convinge și asta a schimbat totul. Căci i-am dat voie lui să fie, cu toate emoțiile și sentimentele pozitive și negative. A fost mai întâi greu, apoi a fost ușor, apoi tot greu și viața noastră e un roller coaster.

Cam așa și cu spălatul pe dinți.

Pe copil îl doare la bascheți, scuzați-mi franceza, că o să se umple de carii.

Copilul e sănătos și e la vârsta la care nu există mâine, ci doar acum. E la vârsta la care orice e posibil și nu contează decât ce vrea el.

Așa că, să-i vorbim pe limba asta. E limba libertății, e limba prezentului, e limba jocului.

Mulți părinți îmi scriu să mă întrebe o rețetă secretă, un ulei vindecător, o pastă de dinți miraculoasă. Ceva care să convingă copilul să se spele pe dinți.

Nu există și nu pot să vă păcălesc că ar exista.

Am multe articole pe tema asta, puteți căuta.

Cel mai important lucru e să aveți în minte intenția:

Mai important decât să se spele pe dinți azi e să-și formeze un obicei pentru mâine.

Asta e esența spălatului pe dinți până la 3 ani.

Apoi vine timpul, după care tehnica.

Dar obiceiul e ceva ce rămâne și când copilul va avea 50 de ani.

Sigur că trece prin perioade rebele, sigur că nu vor merge lucrurile șnur. Dar asta nu înseamnă că nu perseverăm.

Cu blândețe, cu joc.

Astăzi, am pentru voi, din fericire și un instrument care vă poate ajuta să deschideți discuția pe un ton prietenesc. Nu pe un ton de educator, ci pe unul de partener de joacă.

E vorba de o carte pe tema spălatului pe dinți.

”Dada și Nunu – Ne spălăm pe dinți”, editura Humanitas Junior

E vorba de doi pisoi năzdrăvani. Unul se spală pe dinți și ne arată cât e de distractiv și de sănătos, iar celălalt -ce se întâmplă când nu ne spălăm pe dinți.

Cărțile din colecție sunt subțirele, ceea ce le face și mai plăcute și dau copilului sentimentul că a dus un lucru la bun sfârșit.

V-o recomand și pe cea despre mâncatul sănătos (click aici), e de mare ajutor să vadă copilul că mama nu are ceva personal împotriva acadelelor pe băț.

Costă 13,9 lei una.

Cea despre spălatul pe dinți poate fi comandată de aici.

Sunt activități de rezolvat, lucruri de desenat și sticker-e de lipit. De exemplu, pe dinții curați ai lui Dada, copilul lipește baloane cu sclipici. În schimb, pe dinții murdari ai lui Nunu, lipește imagini cu microbi.

Copiii de peste 3 ani vor iubi și vor învăța de acolo niște lucruri pe care mai greu le primesc direct de la părinți. Vă spun, pentru că am încercat cam tot ce se putea 🙂

Personal, sunt la capitolul ”dar mă spăl singur pe dinți”, care nu e ușor de trecut, când două minute ale copilului trec în două secunde fix.

Vă doresc mult succes, să aveți în minte intenția cu care porniți și să nu vă lăsați. Ăsta e rolul părinților când vine vorba de copiii lor. Știu că e greu, dar merită. Ca să le fie lor pe urmă ușor.