De ce am ales să ne construim o casă în loc să cumpărăm – aventura noastră de 2 ani și peste 30 de proprietăți vizionate

Răspunsul scurt e pentru că n-am găsit și puteți închide articolul. Dacă vreți răspunsul lung, poftiți mai departe.

Procesul de cumpărat o casă e ca o autocunoaștere. Citeam undeva că durează, în medie, un an și jumătate să te hotărăști să cumperi ori să vinzi o casă.

N-am crezut.

Se pare că acesta e timpul în care cunoști și înveți piața, plus că îți adaptezi așteptările la realitate. Pe românește, te resemnezi.

La început, orice cumpărător simte că, de banii lui, merită cea mai frumoasă casă, în zonă decentă, cu parc și metrou și valet la poartă.

Pe de altă parte, orice vânzător are impresia că ce are el de vânzare e aur curat și merită de două ori mai mulți bani decât vrea oricine să ofere.

Ne-am întâlnit cu acest tip de vânzător, am negociat cu el, a fost oribil, o pierdere de timp sinistră. Omul nu voia să vândă, de fapt. Vă povestesc imediat.

Scriu acest articol ca să îmi iau mintea de la altele și ca să ajute pe cine mai apucă pe drumul ăsta, ca noi.

Deși povestea fiecăruia e diferită. Cunosc oameni care și-au găsit casă în două săptămâni. Sunt sigură că am fi putut și noi. Că, dacă am fi intrat undeva și am fi simțit că ăsta-i cuibul nostru, nu am mai fi analizat deloc.

Așa ne-am ales unul pe altul. Așa am cumpărat mașina. De două ori. Văzut, plăcut, achitat, plecat. În toate situațiile, au fost decizii bune. Excelente, chiar 🙂

Spun asta ca să nu credeți că suntem niște sâcâiți zgârciti. Adică, nu suntem niște oameni care aruncă ușor cu banii, pentru că suntem niște oameni care-și câștigă fiecare bănuț muncind. Greu, să știți. După mulți ani de studiu. Cu responsabilități enorme în fiecare moment.

Am căutat activ casă vreo 2 ani de zile. Posibil, mai mult. Am căutat case mari și mici, apartamente noi și vechi, în zone dorite și nedorite.

Cred că am văzut vreo 30 de proprietăți pe puțin. Deși, la un moment dat, n-am mai ținut socoteala. Posibil să fie 60. Am vorbit la telefon cu agenți peste agenți.

Am văzut enorm de multe la început, după care am dezvoltat o listă cu întrebări pe care le puneam la telefon ca să nu mai batem drumul și să pierdem timpul degeaba.

Pentru toate casele, ăsta era textul standard al agenților imobiliari: fuseseră construite de către ingineri constructori ca pentru ei.

Story of our lives.

A fost casa aceea superbă, ca-n reviste, a unei foste directoare ANAF, care era executată și avea nevoie urgent de bani. Zonă bună, metrou aproape, doar că era în curtea interioară a unor blocuri. Adică, dacă ar fi ieșit un vecin la țigară pe balcon, aveai șanse să-ți scrumeze în cap. Nu, merci.

De aici a venit întrebarea: se uită cineva la mine-n curte? Sunt blocuri în jur?

A mai fost casa în zonă de case și cu locuri de parcare, doar că prin curte mai trecea un vecin, care-și și parca mașina pe unul dintre cele două locuri și trebuia să-l suni s-o mute când aveai nevoie să pleci. Locurile de parcare nu erau ale lui niciunul, dar parcă nici nu vrei să îți cumperi o casă cu vecin la tine-n curte și-un război pe cale să izbucnească între voi.

De aici întrebarea: Câte locuri de parcare și cine le folosește? Cine mai are acces în curte?

Apoi a fost casa la care ne-au invitat să urcăm la etaj pe o scară exterioară. Dar nu vă imaginați scară de casă, ci scară de lemn, făcută din bârne și proptită de pereți. Poza și povestea sunt pe blog. (ca să vedeți că atunci căutam de o vreme deja)

 De aici întrebarea: Dacă există, cum se face accesul la etaj?

Apoi a fost casa cu seră și grădină cu trandafiri, dar în zonă cu -am descoperit- inundații, construită cu podeaua în pantă, ca să nu rămână apa în casă. Imaginați-vă că până și podeaua de la mansardă era tot în pantă, deci posibil să fie acum acolo un lac de mare adâncime.

De aici întrebarea: Apar inundații frecvente?

Apoi a fost casa din care n-am înțeles nimic. Acolo, până și proprietarii își dăduseră seama că ne-am zăpăcit și ne-au invitat să facem o recapitulare. Bărbatu-meu, de rușine, s-a dus. Mie nu mi-a plăcut că mirosea a pipi de câine și am refuzat cu succes.

De aici întrebarea: E o casă simplă sau complicată? Miroase a pipi de animal de companie?

(deja ne pierduserăm răbdarea, dar asta nici măcar n-a fost cea mai mare bătaie e joc)

Cea mai mare bătaie de joc a venit de la agenții imobiliari.

Am experiențe cât China.

Dar cea mai jegoasă a fost o tipă, pe care-am sunat-o pentru altă proprietate, mi-a zis că nu mai e disponibilă, dar are alta frumoasă și aproape de unde eram eu la ora aceea. N-am văzut poze, dar părea să fie ce caut. Am stabilit o întâlnire în două ore la casă. Îi pusesem toate întrebările de mai sus, a trecut testul cu brio. Eram, cum să vă zic, entuziasmată.

I-am zis tipei că nu mai merg până acasă. Că sunt cu copilul în manducă. A început și să plouă, am resunat după o oră să confirme că a vorbit cu proprietarul și are sens să rămân, all good.

Când mi-a dat adresa, am ajuns și exact acolo, cu copilul după mine, udă leoarcă, v-am zis. Surpriză. Casa minunată era o dărăpănătură sinistră, cu multe blocuri în jur. Păi ce vorbiserăm noi? O sun pe doamna agentă ușor dezamăgită, udă și mințită, îmi zice să nu mă supăr, că voi fi recunoscătoare când intru și văd ce-i după gard.

Mincinoasa întârzie, fraiera o așteaptă, iar când apare, mă anunță că n-are chei și proprietarul nu mai vine, că are nu-mai-știu-ce urgență.

Nu știu cum astfel de oameni pot spera măcar ca cineva să semneze cu ei un contract după un șir lung de minciuni sfruntate.

Am sunat la agenția imobiliară, am cerut cu un șef al ei și am făcut o reclamație verbală frumușică direct de acolo, udă cum eram și cu copilul în brațe.

De aici, ne-am lecuit de agenți imobiliari.

Nu spun că sunt toți la fel, Doamne ferește, dar cu siguranță sunt de multe necinstite feluri.

Am ajuns să umblăm pe străzi singuri, să investigăm din poze, să întrebăm vecinii și să sunăm pe la porți. Am găsit unele case, le-am vizionat direct de la proprietari și totul a fost ok.

Alte întrebări pe care le puneam înainte de a viziona o proprietate:

• Câte mașini poți parca în curte? (Fiindcă am văzut curți declarate de 60mp pe site, unde nu puteai parca o mașină)
• Dacă există curte în spatele casei, ai acces la ea de afară sau doar din sufragerie?
• Aveți acte/autorizație pe construcție? (Pentru că ne-a plăcut o casă, dar proprietarii tot trăgeau de timp, ba că avea fiică-sa o malformație la inimă, ba că erau plecați în concediu, iar când au răspuns la telefon după o lună, ne-au zis că au vândut casa cuiva care nu a pus atâtea întrebări legate de actef.)
• De cât timp e scoasă la vânzare? (sunt șanse mari ca un vânzător care e în piață de mai mult timp să închidă vânzarea mai repede; probabil e un om care a trecut prin niște negocieri, e obosit și jumătate din munca ta a făcut-o cumpărătorul de dinainte)
• De ce vindeți? (E interesant să vezi cât îi duce imaginația pe unii să mintă, iar pe cei care sunt sinceri, să te prinzi dacă doar se joacă sau chiar au intenții serioase)

Top 3 case care ne-au plăcut:

1. Cea mai mișto era una făcută chiar de un inginer constructor pentru familie. Era o casă brici, chestii de calitate în ea, șemineu, lumină, curte, metrou, tot ce trebuie. Ca să înțelegeți, avea până și geamuri pe casa scării. Problema era zona. Pe strada de lângă, era o autogară populată de niște dubioși. Am dat câteva ture cu mașina pe zi și pe noapte și vorba soțului meu, când ajungi acasă aici seara, abia aștepți să încui poarta pe dinăuntru.N-am luat-o, evident, dar sunt sigură că s-a vândut repede. Oamenii se grăbeau și prețul era mai mult decât decent.
2. Casa nehotărâtului cu care nu ne-am înțeles la 6mii de euro. Tipul era ceva fost milardar, cu foncție și pretenții, dacă înțelegeți ce vreau să zic. L-a ajuns însă pensia nepregătit, copiii i-au plecat de acasă și toți voiau să vândă căsocul, mai puțin el. Că era tot ce i-a rămas din anii de glorie. A fost o chimie superbă cu el și familia, casa minunată, magnolie în curte, comunitate superfaină, doar zona un pic departe. Și agenta, o simpatică. Știți ce mi-a zis? Că vede că soțul meu ar vrea, dar eu sunt mai zgârcită. De ce nu-l las să dea cu 30mii de euro mai mult pe casă și să terminăm bâlciul odată.Jur că mi-a zis asta. Ce profesionistă, se vede că a făcut multe cursuri de comunicare.N-am închis vânzarea și ne felicităm acum, pentru că era totuși la mama naibii și pentru că m-am enervat prea tare.
3. Apartamentul din piața Romană, pe care l-am vizitat de trei sau patru ori. O superbăciune. De pe terasă, vedeai curtea școlii unde e posibil să meargă copiii. Doar sufrageria lui era cât tot apartamentul nostru de acum. A fost, probabil, cea mai simplă și corectă ”casă” pentru nevoile noastre din tot ce văzuserăm înainte. Nici prea mic, dar nici prea mare, în buricul târgului și gata la cheie. Era într-un bloc nou, construit într-o curte interioară de case.  Nu avea lift și era la etajul 3 sau 4, dar nu asta era marea problemă. Ci lipsa loculurilor de parcare. Avea un singur loc, dar noi avem două mașini. Ne-a plăcut atât de mult, că inclusiv luam în considerare să renunțăm la o mașină.

După care am mai văzut o casă care a schimbat totul. În Băneasa, aproape de Medicover. Nici nu se punea problema să ne mutăm acolo. Zona e foarte greu accesibilă, făceai un kilometru și jumătate până la cea mai apropiată stație de autobuz și acolo venea unul singur. Pentru noi, astea erau dealbreaker-e. Dar casa era superbă.

Nouă.

Avea curte cât o curte normală.

Ferestre și lumină.

Avea și logică această casă.

Și-atunci am știut că șirul compromisurilor pe care le putem face cam acolo se oprește.

După ce-am văzut această casă, nu ne-am mai fi putut cumpăra una gata făcută.

Știți, în București, dacă vrei casă în oraș, cele mai multe sunt niște improvizații. Cineva a avut o casă veche peste care a mai construit un etaj, două camere, o baie, o bucătărie și le-a înghesuit cumva pe toate. Oamenii nu sunt de vină, fiecare a făcut ce a putut mai bine din ce a avut de la mă-sa mare.

Doar că noi ne doream altceva.

Nu ne puteam cumpăra o casă cu curte de 20mp, doar ca să avem curte în acte.

Nici nu ne puteam duce cât vedem cu ochii, doar ca să zicem că locuim la curte, dar să ne petrecem viața în trafic.

După 2 ani de zile, procesul de autocunoaștere a ajuns la niște concluzii importante. Știam atunci ce compromisuri nu putem face.

Atunci când am văzut o casă veche, cu o curte mare și un tei la poartă, într-o zonă cu copii pe stradă și nașii noștri vecini aproape, am știut că acolo o să fie cuibul.

Vai, dar vă apucați de construit, nu știți ce înseamnă, e o nebunie să primești în București autorizație, o să vă certați zi și noapte, mai bine vă închiriați ceva până una-alta.

Și fostul proprietar avea o energie bună. Deja lăsase mult din preț, că avea nevoie să vândă, cumpărători erau, dar a zis că ar vrea să ne-o dea nouă. I-am simțit intenția bună. Ne-a zis de toate obstacolele care ar putea să apară. A fost ca o gură de aer curat să dai peste un om sincer.

Pentru prima oară când n-am mai simțit-o ca pe o negociere, ci ca pe o înțelegere din care câștigă toată lumea.

Cred că acesta e sentimentul cu care să înceapă o astfel de lucrare.

Ce sfaturi am pentru cine își caută casă:

intrați pe site-uri de genul anunturiparticulari. Căutați pe olx (deși site-ul e prost făcut, nu prea ai filtre de căutare, dar oamenii acolo postează).

Căutați aceeași proprietate care vă interesează cu copy/paste pe google. Agenții imobiliari sunt așa inventivi, că nu se obosesc să fac un text nou și iau unii de la alții. Puteți găsi apartamentul listat cu un preț mai mic, același apartament.

Când găsiți ceva ce vă place, puteți încerca să deduceți zona din poze. Dați zoom în poze, puneți întrebări la telefon, vă zic că se poate. La apartamente de bloc e mai greu, că nu ai repere.

Plimbați-vă pe străzi și uitați-vă după bannere. Întrebați vecinii. Oamenii sunt amabili, or să vă ajute.

La apartamente, doar site-urile directe vă ajută.

Din experiența noastră, un agent imobiliar bun poate totuși să te ajute. Nu am găsit un astfel de agent, desigur, însă atunci când există o negociere adevărată, rolul său este de mediere. E o a treia parte, care poate transmite mesajul și oferi spațiu omului să îl digere fără ca cealaltă parte să se supere.

Din ce am întâlnit noi, maximul de profesionalism era să primești o mapă cu anunțul imobiliar scos la imprimantă. Un singur agent m-a sunat la o săptămână de la vizionare să mă întrebe ce părere am avut. Atât, nici n-a insistat, nici nimic și a zis că pe el orice feedback îl ajută.

Cam asta e experiența noastră cu cumpăratul de case.

Ne-am oprit, fiindcă n-am găsit ceva care să ni se potrivească. Ne apucăm de construit, deja casa e desenată, eu am început și să visez culori și perdele. Nu ne-am certat tare, a fost înțelegerea pe care-am făcut-o când am apucat pe drumul ăsta.

Că atunci când ne-am zugrăvit apartamentul, am crezut că ne luăm la bătaie.

Să ne țineți pumnii, eu vă țin la curent cu ce se mai întâmplă.

foto Unsplash