Tudor a avut o perioadă cam anul trecut prin vară, în care era obsedat de comparații. Despre orice alt copil mă întreba:
Mami, eu sunt mai mare decât Luca?
Dar care e mai înalt dintra tati și nașul?
Mami, ei au trei camere și noi avem doar două?
Uneori punea aceste întrebări de față cu Luca, nașul sau vecinii, de îți venea să intri în pământ.
Știu că n-are sens să simțim rușine pentru niște întrebări puse de un copil. Adevărul e însă că oameni suntem și chiar dacă nu ar trebui, unele lucruri se întâmplă. Te simți prost când copilul face o gafă, chiar dacă el nu e deloc rău intenționat.
Însă durerea vine din comparațiile următoare:
Mami, eu am fost copilul tău mai întâi?
Și sunt mai mare decât Victor?
Aud nevoia lui de validare, de atenție, de recunoaștere.
Copilul nu îți spune că are nevoie să se simtă văzut și iubit, ci te întreabă dacă e mai mare, mai înalt sau mai deștept decât altul.
Copilul nu îți spune că are nevoie să-și crească încrederea în el, ci te întreabă cum e în comparație cu colegul.
Ca părinte care vrei să-i crești stima de sine a copilului tău, dar nici să nu faci din el un arogant, poate fi complicat să păstrezi echilibrul. Nu îi poți spune nici că e cel mai tare din parcare mereu, nici că nu contează cum e celălalt, când e evident că el are nevoie de răspunsuri.
Ce-am încercat și nu a funcționat (dar poate la voi funcționează)
- Am evitat comparațiile cu alții, mai ales cu fratele lui
- Am încurajat doar comparațiile cu el însuși (Desenul ăsta e ieșit mai bine decât ieri. Azi te-ai încălțat mai rapid decât ieri.)
- Am lăudat progresul, nu rezultatul final (am văzut cât de greu ți-a fost să pleci de acasă azi-dimineață și totuși ai mers la grădiniță. Fiecare zi în care mergi te ajută să îți fie mai ușor mâine. – între timp, suntem în faza în care se trezește primul și începe scandalul să nu întârzie la grădiniță. Mda, nu ne plictisim 🙂 ).
- Aici e work in progress: să îl învățăm să fie în competiție cu el însuși, nu cu ceilalți. Să își seteze propriile scopuri și să vadă ce are de făcut să le atingă.
Se cățăra pe ceva (chiar nu mai știu pe ce sau dacă am știut vreodată cum se numește) și trebuia să se ridice din forța brațelor. Eu n-aș fi reușit nici pe vremea când cântăream 15 kg.
L-am auzit cum își spune: știu că pot, știu că pot. A putut.
Asta e. Am sărbătorit cu el acest ”știu că pot” și felul în care singur a reușit să se motiveze.
Într-o zi, i-am spus următoarea poveste despre repere.
Fiindcă un copil de 4 ani nu înțelege teoria relativității, ”rezultatul comparației depinde de ce reper iei” sau ”nu ne interesează ce fac sau cum sunt alții”. Nu înțelege nici ”amândoi sunteți copiii mei și vă iubesc de nu mai pot”. Nici ”compară-te doar cu tine însuți”.
Dar a înțeles următoarea poveste:
Uite, tu ești mult mai mare decât o furnică și mult mai mic decât un elefant.
Ești mai înalt decât o floare și mai scund decât un bloc.
Ești mai gras decât o foaie de hârtie și mai subțire decât o balenă.
Ești mai rapid decât un melc și mai încet decât o rachetă.
Vai, ce mult i-a plăcut această perspectivă! Îmi tot cerea să-i mai spun o dată, încă o dată, din nou!
Era fascinant pentru el să fie atâtea lucruri în același timp.
Lumea e frumoasă fiindcă suntem diferiți.
Dacă am fi toți la fel, ne-am plictisi groaznic. Ca atunci când mâncăm paste de trei ori pe zi, deși pastele carbonara sunt preferatele noastre.
A înțeles micuțul meu.
Diferențele pot fi avantaje.
După care am început să căutăm asemănări cu reperele pe care le-am luat.
Uite, și furnica asta mică are familia ei și muncește în fiecare zi, să le poată duce mâncare copilașilor ei.
Și elefantul are pui care merg la grădiniță. Sau frați. Și dinți. Oare și elefantul se spală pe dinți?
Și tot așa, ați prins ideea.
S-au mai liniștit comparațiile în băiatul meu.
Furtuna s-a calmat și a ieșit soarele.
Sigur că încă există momente când se simte nesigur și are nevoie să își amintească despre el câte limbi știe (:p), cine e primul născut, lucruri din astea. Iar când pune aceste întrebări, eu știu că, de fapt, îmi spune:
mami, am nevoie să mă simt văzut și iubit și să am încredere în mine!
*Am scris acest articol cu ocazia lansării unui nou sezon din serialul T.O.T.S. (Transportul Organizat Al Tuturor Speciilor), pe 19 aprilie, la 16:30, la Disney Junior.
Serialul urmărește aventurile a doi prieteni, Click, un pinguin tenace, și Zglobi, un flamingo plin de bunătate. Ele sunt singurele animale din cele aflate în stagiu de pregătire la Transportul Organizat Al Tuturor Speciilor (T.O.T.S.), care nu sunt berze. Cu toate astea, se descurcă foarte bine în treaba lor, se adaptează ușor și fac echipa bună cu colegii.
Cei doi zburători învățăcei trebuie să își folosească din plin blândețea pentru a livra bebeluși de animale la familiile lor, peste tot pe glob. Descoperă astfel o mulțime de particularități ale tuturor speciilor pe care le au în grijă și privesc toate provocările ce apar cu acceptare și deschidere. Serialul este o cale prin care părinți pot să abordeze subiectul diversității cu copiii.
În plus, Disney Junior a dezvoltat împreună cu psiholog doctor Gabriela Maalouf un kit de activitati creative, inspirat de personajele din serial, Diferențe care ne unesc”, ce creeaza noi oportunități pentru părinți de a explora subiectul diversității și incluziunii cu micuții lor.
Serialul este creat pentru copiii cu vârste între 2 și 7 ani și abordează teme precum prietenia, grija, perseverența și acceptarea diferențelor prin personaje cu care copiii se pot identifica, situații amuzante și o gamă variată de puiuți simpatici.
Eu le spun mult copiilor mei că sunt minunați, că îi iubesc, că sunt băieți buni și generoși. Le spun împreună, dar, mai ales, separat.
Simt că această hrană e mai importantă decât cea mai bună supă pe care le-o fac. Le explic și de ce spun aceste lucruri despre ei. Sper să nu li se urce la cap. Și sper să fie suficient pentru câtă nevoie au să o audă și să o simtă ei.
foto unsplash
Gabriela F.
Și oare din același motiv vine în jocul cu alți copii eu am mai mult-eu am mai mare? Oarecum acesta a fost motivul pentru care ne.am înscris la baschet..sa vadă ca face parte dintr.un grup cu aceeași vârsta și ca face unele lucruri mai bine, dar la altele mai are de muncit… 🙄Am stricat o relație din cauza comparațiilor excesive din partea amândurora și gestionarea necorespunzătoare de către părinți…
Miruna
daaaa, te cred! E foarte complicat să gestionezi astfel de situații. Îmi pare rău că vi s-a întâmplat asta, cred că e nevoie de foarte multă maturitate ca să oferi suficient de multă atenție și validare copiilor, să nu se simtă ignorați, dar nici să nu-i iei în serios foarte tare, ca să nu-ți strici prietenia cu părinții lor.
Complicat, foarte.
Geo
Copil fericit, adult fericit – Edward M Hallowell o citesc acum, îmi place mult, despre cum sa crești stima de sine copilului fără a fi arogant, bazat pe fapte, pe ce face copilul nu vorbe goale.
Miruna
merci pentru recomandare. sunt foarte curioasă, am nevoie de concret 🙂
Adrian
Pe când avea vreo cinci ani, într-o zi, fiu-meu mormăia ceva prin casă. L-am întrebat ce zice și mi-a spus că vorbește o limbă pe care o știe doar el.
Că vrea să învețe engleză, dar deocamdată și-a inventat limba asta, mai ușoară.
Miruna
Descurcăreț!
Gloria Pașca
Am ales să … păstrez echilibrul educând fetițelor mele acceptarea de sine necondiționată (https://miculrealist.com/in-loc-sa-educam-stima-de-sine-mai-sanatos-e/ ). Ori de câte ori prin ocazia le comunic gândurile ce reflectă acceptarea de sine necondiționată (ex. de gânduri pe care le adaptez în funcție de situație: „Chiar dacă nu mi-a plăcut comportamentul tău, rămâi pentru mine o persoană unică, complexă și valoroasă”, „Dacă te accepți necondiționat, atunci când te vei confrunta cu un eșec vei reuși să găsești resursele pentru a-ți îmbunătăți abilitatea de a rezolva problemele și să te descurci mai bine în viitor” ș.a). Ființa umană e mult prea complexă pentru a fi evaluată global. Desigur, putem evalua aspecte particulare cum ar fi trăsăturile fizice, gândurille, comportamentele, însă nu putem spune despre un om că este bun sau rău. 🙂