În articolul de ieri scriam că nu e sănătos să mănânci cereale dimineața. Multă lume n-a înțeles de ce. (Nici nu explicasem, mulțumesc pentru întrebare.)
N-am vrut să răspund dintr-un tun, în timp ce puneam cina sau culcam copiii. Ca să organizez ideile.
Înainte de a începe, aș vrea să spun că noi nu mâncăm cereale dimineața la micul dejun. Nu știu dacă e ceva foarte gândit, nu e vreo laudă. Pur și simplu nu avem acest obicei.
Altfel, eu mănânc pufarine (pe cele de la Profi, în pungă mare, costă în jur de 10 lei). Îmi plac de leșin. Îmi amintesc de copilărie, când o prietenă a bunicii mele venea în vizită și primeam. Era sărbătoare. Dar mănânc rar și puține. Dintr-o pungă, le aleg doar pe cele grase și crocante. Una câte una. Restul (peste jumătate) ajunge la coșul de gunoi.
Fără excepție, următoarea urină după pufarine e mult mai galbenă și miroase înfricoșător de dulce. Iar peste dinți mi se formează o blăniță deosebită, de zici că bacteriile și-au dat mâna cu zahărul la mine în gură și fac hora atacului de smalț.
Acestea fiind spuse, haideți să vedem împreună ce zice știința:
-
Cerealele pentru micul dejun nu sunt o mâncare, ci un produs alimentar procesat
Iată cum se fabrică de obicei cerealele pentru micul dejun:
Prelucrare: Boabele sunt de obicei măcinate și transformate în făină fină și fierte.
Amestecare: Făina este apoi amestecată cu ingrediente precum zahăr, cacao și apă.
Extrudare: Multe cereale pentru micul dejun sunt produse prin extrudare, un proces la temperatură ridicată, care folosește o mașină pentru modelarea cerealelor.
Uscare: Apoi, cerealele (sau produsul rezultat pe care noi îl numim așa) sunt uscate.
Modelare: În cele din urmă, cerealele sunt modelate în forme, cum ar fi biluțe, inele, stele, biscuiți sau mai știu eu ce.
Cerealele pentru micul dejun pot fi, de asemenea, umflate, descuamate sau mărunțite – sau acoperite cu ciocolată sau glazură înainte de a fi uscate.
2. Îți crește brusc glicemia, după care se duce direct în cap
Fiindcă sunt pline de zahăr și carbohidrați rafinați. Practic, nu îi oferiți copilului o porție de sănătate la micul dejun, așa cum ne fac reclamele să credem. Dacă citiți eticheta cutiei de cereale preferate, zahărul este de obicei al doilea sau al treilea pe lista de ingrediente.
Ordinea în care ingredientele apar pe etichetă este de la cea mai mare cantitate regăsită în produs.
Deci nu e semn bun. Să bombardezi organismul la prima oră cu atâta zahăr va crește glicemia brusc. Organismul va secreta multă insulină ca răspuns (să regleze glicemia). Asta va cauza o cădere bruscă de glicemie.
Pancreasul e forțat (iar cu domnul în cauză nu e de jucat), plus că te și simți de hahat.
În clasa a 6-a, am fost cu clasa în Germania într-un schimb de experiență. Fiecare copil a locuit la câte o familie dintr-un orășel german.
Mergeam cu ei la școală, participam la viața lor de familie, excursii, chestii, trestii. Cea mai grea chestie la care s-au adaptat copiii români (dar și cei germani, când ne-au întors vizita) a fost alimentația.
Copiii germani mâncau dimineața câte un bol cu cereale, peste care turnau lapte rece. Am făcut și eu la fel în prima zi. Mi s-a părut ciudat, dar cerealele erau dulci și bune. Am băgat același castron ca gazda mea. Când am ajuns la școală, cealaltă fetiță era ok, mie mi-era un rău de zile mari.
Am început să tremur, am amețit, am transpirat. Acum știu că era o criză de hipoglicemie ca la manual. În următoarele dimineți, am ales să nu mănânc nimic și mi-a fost mult mai bine.
3. Mănânci mai mult decât necesar
Vei mânca o porție mai mare decât cea recomandată. Am găsit acest test făcut de cei de la Consumers Report, în care oamenii au fost rugați să aleagă un bol și să-și toarne cam câte cereale mănâncă de obicei.
Oamenii au fost surprinși de cât de mică este porția de servire înscrisă pe cutie față de cât consumă ei.
De fapt, 92% au depășit dimensiunea de servire recomandată. În medie, oamenii au consumat de două ori mai multe cereale decât indicat.
Uitați-vă la clipul de mai jos. Până și cei care au ales castronul cel mic și-au pus mult peste necesar:
4. Cerealele îngrașă. Obezitate infantilă, bun venit!
Din cauza acestor variații mari de glicemie, vei mânca mai mult toată ziua.
Când glicemia scade, corpul cere mâncare ca să o crească. Suntem foarte flămânzi, băgăm ca-n spitalul de urgență.
Glicemia crește, ne liniștim. Pentru o vreme scurtă, după care organismul bagă iar insulină ca să regleze glicemia.
E pur și simplu un cerc vicios.
Dar nu, nu e un truc pentru copiii mofturoși. Asta, dacă vreți să-i hrăniți, nu să-i îngrășați.
Multe studii remarcă faptul că înlocuirea unui mic dejun pe bază de cereale cu ouă, deci proteină de calitate, ne poate ajuta să ne simțim mai plini în următoarele 36 de ore – și să pierdem cu 65% mai multă greutate (sursa 1, 2)
5. Cerealele pentru micul dejun pot conține organisme modificate genetic
Îmi cer scuze și înțeleg perfect o furie, dacă ați ajuns cu lectura până aici și simțiți că parcă totul e interzis. Sau dacă vă simțiți confuzi și nu mai știți ce să credeți.
Pun pariu că nu v-ați putut imagina că cerealele pot fi vinovate pentru o erupție sau o durere de stomac. Cu toate acestea, majoritatea cerealelor procesate nu sunt pline doar cu zahăr și carbohidrați, ci conțin și organisme modificate genetic (OMG-uri).
Potrivit Institutului pentru Tehnologie Responsabilă, au existat multe studii care indică daunele cauzate organismului de OMG-urile din alimentele noastre. Pe un organism sensibil, totul, de la alergii și probleme cu digestia, până la leziuni hepatice, ar putea fi consecința castronului cu cereale de dimineață.
6. Activează în creier substanțe care te fac să te simți sedat
Că cerealele îți dau energie e un mit. În realitate, îți umflă burta și îți vine să te culci la loc.
Alimentele bogate în carbohidrați precum cereale pentru micul dejun stimulează o rețea inhibitorie de neutrotransmițători la nivel cerebral. Te simți ca sedat, somnoros, lipsit de energie.
În contrast, alimentele bogate în aminoacizi, cu proteine de calitate stimulează activitatea cerebrală și te simți alert, energic. Sunt încurajate activitatea fizică și consumul de energie. De asta, ideal e să nu consumăm carbohidrați la prima oră a zilei și să îi păstrăm pentru seara, după cină.
Cu moderație, desigur. Cu ce îți începi ziua îți va stimula neurotransmițătorii, iar ce consumi seara îți va pregăti somnul. (sursa)
7. Calitatea lor nutritivă e adăugată artificial
Vă amintiți cum descriam procesul de fabricație? În prima etapă, cerealele sunt fierte și făcute făină. Acesta e momentul în care se pierde mare parte din nutrienții lor.
După care, producătorii adaugă chimicale de proastă calitate ca să le poată vinde drept ”sănătoase”, ”o sursă de calciu/fier pentru copii”.
Rezumat
- Cerealele sunt printre cele mai populare alimente procesate cu mult zahăr adăugat.
- Au indice glicemic mare.
- Senzația de sațietate e de scurtă durată și după urmează o foame de lup.
- Favorizează apariția obezității.
- Nutrienții sunt spălați prin procesare și rafinare, după care sunt adăugate vitamine și minerale de cea mai proastă calitate.
Iar reclamele la cereale pentru copii sunt pur și simplu incredibil de bune. Trebuie să recunoașteți, producătorii se pricep 🙂 Personaje din desene animate, maimuțoi simpatici, culori vesele, mușchi și forță, oase și creier. Unde mai pui că-s și ușor de făcut, par chiar jackpot-ul oricărui părinte chior de somn dimineața.
Tudor știe că un aliment, cu cât e mai colorat ambalat, cu atât e o prostie mai mare. Pentru că alimentele sănătoase nu au nevoie de marketing. Oamenii le cunosc și le cumpără, nu e nevoie să-i convingi.
Mickey Mouse-ul care vinde pentru adulți este cuvântul ”integral”. Cum ai zis cereale integrale, pac, două domnițe răsuflă ușurate, deși cureaua blugilor le strânge cam tare. Nu o zic cu răutate. E pur și simplu o capcană.
Când a scos Nestle niște cereale numite Fitness, acum mulți ani, am crezut că l-am apucat pe Dumnezeu de-un picior. În sfârșit, niște pufarine sănătoase! Doar că, ghici ce, nu se lasă mai prejos la zahăr față de clasicele mele multicolorate.
La ce să fiți atenți dacă totuși vreți cereale dimineața
Dacă totuși vă doriți să mâncați cereale la micul dejun, iată câteva ponturi ca să faceți alegeri mai sănătoase:
- Să aibă puțin zahăr
Citiți eticheta. Mai puțin de 5g/porție de servire ar trebui să fie în regulă. - Multe fibre
Cel puțin 3g/porție de servire sunt în regulă. - Măsurați porțiile
Cerealele pentru micul dejun sunt crocante și dulci, iar tendința e să turnăm mai multe decât avem nevoie. Ideal e să măsurăm porția și să o respectăm în fiecare dimineață. - Citiți eticheta de pe spate
Nu credeți tot ce scrie în față, pe cutie. Acolo e reclama. Adevărul scrie mic, lipit undeva pe fundul cutiei. Grijă și la felul în care se exprimă legat de zahăr. Acesta poate fi trecut sub mai multe nume. - Adăugați proteină
Proteina e cel mai sățios și hrănitor macronutrient. Ține de foame pe termen lung, nu face pariuri cu glicemia și reduce apetitul. Puteți încerca niște iaurt grecesc simplu sau o mână de nuci.
Cum să arate un mic dejun sănătos?
Cel mai simplu, complet și ieftin exemplu e OUL.
Noi mâncăm cel mai des dimineața (și nu e prima oară când spun asta) ouă.
- fierte (scoase direct din frigider, puse în apă rece și măsurat 4 minute după ce încep să fiarbă – ies niște ouă supercleioase, fix cum vezi în reclame)
- sau omletă.
Da, zilnic.
Nu, n-are nimic.
Oăule sunt o alegere excelentă pentru un părinte chior de somn dimineața, deoarece se fac aproape singure și foarte repede. Sunt bogate în proteine, grăsimi sănătoase și substanțe nutritive.
Mai mult decât atât, te mențin plin pentru o lungă perioadă de timp și pot chiar crește pierderea în greutate.
Un studiu efectuat pe fete adolescente a constatat că un mic dejun bogat în proteine din ouă și carne de vită slabă a crescut sațietatea pe toată ziua. De asemenea, a redus poftele și ronțăitul de peste noapte.
Sper că nu v-am stricat cu totul cheful de mâncat sau de sănătate. Și că am răspuns la cât mai multe întrebări.
Nu cred că un bol cu cereale Nesquick din când în când e un dezastru. Avem nevoie de cereale, doar să fie sănătoase, fără zahăr și cu multe fibre.
ACestea fiind spuse, nu voi renunța la pufarinele mele nici după ce-am scris articolul ăsta și nu mă simt deloc vinovată pentru asta. Vă pup, multă sănătate: )
Photo by Providence Doucet on Unsplash
Teodora
Acum doua articole ai scris ca copilul cel mare si-a facut un bol de cereale cu lapte. Deci…?
Miruna
Unde?
Lety
Aici
https://www.siblondelegandesc.ro/2020/06/15/pahar-batranete-fiecare-mama-singura-merita-cupa-diamant-lichid-premiu-intergalactic/
Ce-i drept nu apare tipul de cereale.
Miruna
mulțumesc pentru perspicacitate. Erau niște Cheerios, cred că nu dintre cele colorate, dar sigur dintre cele nesănătoase. Le-am cumpărat la rugămintea unei cititoare care a vrut să știe dacă aspiratorul Rowenta le aspiră. DUpă care le-am mâncat, că ce să le facem, doar nu era să le aruncăm la coș 🙂
Acesta e un articol în care vorbesc despre cum nu am avut timp nici să respir, totul era explodat, nu mi-am putut îndeplini îndatoririle de mamă nici pe cele de bază, iar copilul și-a făcut singur o pâine cu pate și un bol cu cereale. Alternativa probabil era să facă foamea, deci l-am felicitat că s-a descurcat în condițiile astea aspre.
Știu că oamenii au nevoie ca alți oameni să fie modele și să fie perfecți, doar că nimeni nu este. Nici președinți de țară, nici Maica Tereza, nici nimeni nu e fără de păcate. Că a mâncat copilul meu o dată un bol cu cereale nu înseamnă că mănâncă zilnic, în fiecare dimineață.
Știi de ce mai au nevoie oamenii? De bunătate. Iar femeile? De înțelegere. Mai ales între ele. Dacă eu spun că noi nu mâncăm la micul dejun cereale, voi săriți să-mi arătați că sunt o mincinoasă, pentru că am scris undeva că Tudor a mâncat cereale o dată. Serios?
Dacă vrei să știi a mâncat de mai multe ori probabil, că punga aia de Cheerios nu s-a terminat din prima. Mănâncă și pufarine cu mine, dar nu multe, fiindcă nu e prea mare fan dulce. Îl apucă rar, câteodată.
Mulțumesc pentru vigilență și ocazia să ofer clarificare.
Las aici link la discuția din comentariile postării cu aspiratorul, unde Amalia întreabă dacă aspiră honey rings, eu zic că nu știu, că nu am în casă, dar voi cumpăra și revin cu rezultatul. Ceea ce am și făcut, poftiți de verificați aici.
Alina
Am ras sa lesin. Stateam si ma gandeam cum as fi reactionat la asa mesaj primit si daca as fi putut spune inapoi ceea ce gandesc.
Esti faina asa cum esti, ai spus cuvintelor pe nume si ai analizat fiecare substrat al comentariului primit (cu toate subintelesurile acestuia, enumerate de tine in raspunsul clarificator).
Miruna
Dada, nu ma plictisesc 🙂 ma bucur ca te-ai distrat cu mine
Geanina
Si noi tot oua fix zilnic: fierte, omleta, pocate, sau mai rar cand am
timp – frittata si quiche.
Eu folosesc fulgii de ovaz si chia la micul dejun, dar nu cred ca sunt multi copii care vor sa manance asa ceva 🤪
Miruna
Da, exact. Nici adulti 🙂
Ana
Pfai, este atât de vast capitolul ăsta. Din aceeași poveste, o prietenă mânca mereu biscuiți cu cereale, convinsă că sunt mai sănătoși și o ajută să slăbească. Când i-am zis să citească eticheta și să vadă că au mai multe fibre și… mai multe calorii era să leșine. Aștept cu nerăbdare articolul în care vei dezvălui că cele mai multe produse din supermarket sunt nesănătoase, dincolo de ce scrie pe fața ambalajului. Asta cred că ar fi un șoc pentru mulți 😅
Miruna
Nu știu dacă voi scrie acel articol, pentru că după aia, va trebui să mă mut la țară, să-mi cumpăr o vacă, trei găini și să cresc roșii. Not gonna happen.
Cristina
Dar fulgii de cereale (ovaz, mei, hrișca) chiar sunt extraordinar de buni la gust dacă ii fierbi in lapte de plante(caju, ovaz, kokos) și ii mănânci cu unt de alune, sau caju sau migdale, etc. și fructe. Trebuie sa încercați 😋😋😋😋😋!
Anca
Îndulcite cu banana sau curmale, amestec de fulgi cu fructe uscate, cocos, nuci mărunțite si miere, overnight oats cu lapte vegetal si fructe pasate (la cel animal înțeleg ca nu se pretează fructele), budinca de quia cu fructe rosii, migdale si cocos…sunt o gramada de variante , la mine merg si la bebe de 1 an si 3 luni si la senioara de 7 ani. Cereale cu zahar nu cred sa ii fi luat vreodată, deși, când ajunge la bunici, normal ca rade cate un castron intreg:))). Ce vreau sa spun e ca exista alternative sănătoase și sugarfree si pt copii. Si gustoase, pe cuvânt;)
Ana
Mierea e tot zahar…si creste indicele glicemic in aceeasi masura.
Il faci dependent de mic de miere si banane (care au mult zahar) .
Amy
Si eu mananc fulgi de ovaz, indulesc cu 2-3 curmale si apoi torn peste niste lapte de cocos fara adaos de zahar. Uneori imi fac si chia cu iaurt si fructe de sezon. 🙂 Erau copii care mancau cereale si cand eram eu mai mica, gen Nesquik, Cheerios, etc, dar ai mei niciodata nu mi-au dat pentru ca imi spuneau ca nu trebuie sa mananc prostii. 😀
Miruna
foarte bine făceau. Pe mine nici la McDonalds nu mă duceau!!!
Oana
Dar cerealele integrale de la Sanovita care nu contin nimic altceva decat cereale?
Miruna
Nu le cunosc, sincer, cred că am primit cadou de câteva ori de la ei. Cred că sunt ok, dacă zici că nu conțin decât cereale. Știu că brand-ul Sanovita e destul de curat. Problema cu cerealele astea adevărate e că nu-s deloc bune la gust. Zici că mănânc paie. De asta nu îmi plac, zic.
Adina
Dar cerealele gen musli cu fructe uscate, seminte și fulgi de ovăz/secara etc? Bineînțeles fără zahăr adăugat. Astea mi se par o alegere sărbătoarea pentru micul dejun
ana
Atentie daca sunt fructe uscate sau confiate!
Miruna
Da, dacă sunt cereale simple, cred că merg, deși combinația cu lapte, înțeleg că nu e ideală pentru digestie. Dar informațiile mele nu sunt actualizate.
Cristina
Buna Miruna 😊,
când ai scris cereale la micul dejun m-am gândit instant la fulgii integrali de ovăz, mei sau hrișca ce ii primesc copii mei la micul dejun alături de fructe. Acum sunt liniștita ca de fapt era vorba de cereale, dar de fapt in ghilimele 😅🤪. Și fulgii de cereale se fac aproape singuri. Celui mare nu ii plac ouăle cam de fel, dar na nici eu nu mănânc oua așa multe poate de aia 😅.
O seara plăcută,
Cristina
Alina
Daa la acelasi lucru m am gandit si eu. Si fetita mea mananca dim cereale zilnic, adica fulgi de mei, hrisca, ovaz in lapte, gen budinca neindulcit cu absolut nimic si nu intelegeam unde i problema. La jum de ora de la trezire mananca acest mix de cereale cum ii spunem noi si dupa vreo 1 ora – 1 ora jumatate urmeaza micul dejun ou, omleta sau ceva de genul. Si imi place ca si dimineata cand o duc la gradi inainte mananca cel putin cateva guri de mix de cereale si eu sunt multumita ca stiu ca nu o duc pe stomacul gol
Andreea
Si eu tot la asta m-am gandit. Eu iau fulgi crocanti de ovaz si hrisca de la Sanovita. Nu au indulcitori de nici un fel. Ma si speriasem cand am vazut articolul ca unul dintre copii e alergic si la ou si la lactate si fulgii cu fructe sau lapte vegetal sunt salvarea noastra.
Rux
Miruna, Institutul pentru Tehnologie Responsabilă nu este o sursa reputabila pentru informații științifice. Este un site care împrăștie pseudoștiință.
Miruna
mulțumesc, am căzut în capcană.
Elena
Exact, cerealele integrale pe baza de fulgi de ovaz(noi Le fierbem) mi se par ok. Si pediatra noastra, Ilinca Le recomanda.
Miruna
Aceeași Ilinca? :))
Andreea
Multumesc mult, Miruna pt completari! Sunt lamurita acum. Eu ma refeream ieri la cerealele integrale de secara si ovaz. Foarte completa informatia de azi si necesara. Mersi inca o data!
Miruna
Măi, Doamne, trei femei care s-au activat, toate dau copiilor doar cereale sănătoase. Care erau șansele? Norocul meu de cititoare informate! :))
Camelia
Nu stiu cat de sanatos e sa mananci zilnic un ou. Eu sunt mai degraba in favoarea unui echilibru intre grupele alimentare. Eu alternez ovazul cu nucile cu oul cu branza etc. Nu as recomanda carbohidratii seara, mai degraba ceva lejer, legume, salata sau nimic, eu nu mananc nimic seara de 10 ani (cu exceptia garzilor) si ma simt ok.
Studiul pe care ni l-ai prezentat, cel au adolescentele, nu este semnificativ statistic (esantion prea mic), nu demonstreaza nimic din ce ai scris in paragraf.
Lia
Nu știu dacă pentru copii chiar e o idee bună să ii culci flamanzi. Eu am uitat odată să-i hrănesc (da, se întâmplă) si s-au trezit amândoi pe la 1 noaptea ca le era foame
Miruna
Carbohidrații sunt ceva la fel de vast precum ai spune ”mâncare”. Sunt carbohidrați din prăjitură sau carbohidrați din legumă. Depinde foarte mult și de ce îți dorești. Exact cum zice Lia. Și copiii mei cer ceva mâncare înainte de culcare. Dacă nu primesc, nopțile sunt agitați, cel mic se trezește mai des etc.
Pentru un adult însă, mesele light seara sunt mai recomandate, sigur că nu ne culcăm cu burta umflată de tort când vrem să ne păstrăm greutatea constantă.
Camelia
Eu vorbeam de adulti, nu de copii, nu am reflexul asta inca.
Evident ca sunt carbohidrati in mai toate alimentele, dar eu am inteles sa lasam carbohidratii pentru seara (cereale, cartofi, painea etc) ceea ce nu recomand.
Ilinca
Cereale nu este egal cu cereale procesate+zahăr. Pentru mine cereale = terci de ovăz sau musli cu lapte/iaurt. Mi se pare cu adevărat bogate in nutrienți și fibre de care chiar avem nevoie pentru o digestie buna. Eu dacă mănânc un ou fiert la micul dejun mor de foame in 2 ore. Copilul primește variat la micul dejun: ou fiert + brânzica, terci de ovăz, sandvis cu unt și magiun fără zahăr sau cașcaval, omleta sau destul de rar waffles îndulcite cu banana. Ca o concluzie as zice: nu cereale procesate, da cereale tip musli sau fulgi de ovăz.
Miruna
Concluzia e bună. Un ou pe zi nu are nicio problemă, poți avea o hrană diversificată în continuare, dacă nu mănânci ouă și la prânz, și seara. E un mit demontat că ouăle au colesterol rău, că sunt grele pentru ficat etc.
Putem mânca liniștiți ouă.
Pe mine un ou dimineața mă umple până la prânz fără probleme. Am avut o perioadă lungă în care mâncam 2 ouă dimineața, asta era porția mea. Acum nu prea mai apuc să mă așez și să termin două ouă, deci nici nu le mai fierb din start.
Atenție doar că ouăle nu se combină cu altă proteină, deci nu cu brânză, șuncă, unt etc. Se consumă ca atare, fiindcă sunt deja foarte bogate.
Andrei
Uof!
Nu am putut sa citesc tot articolul. Faci o mare confuzie între “cereale” procesate (alea cu ciocolata sau diferite arome) și adevăratul sens al cuvântului “cereale”!
Fix pe un site care se numește “siblondelegandesc”! 🤣
Cum s-ar zice in popor “ți-ai dat singura cu sapa in picior”.
Din comentarii văd ca ai fost deja instruită ca ce citești tu pe cutiile alea cu “cereale”, nu înseamnă cereale! Nu am sa intru in detalii, in speranța ca toate celelalte comentarii te-au luminat!
Și blondele gândesc, dar de data asta trebuie sa gândească mai bine!
Lia
Am încercat să le dau astfel de mizerii din lene si neștiință, am avut noroc că au fost mai deștepți decât mine si au cerut, in continuare, ouă cu bacon si legume tăiate (roșii, castraveți si ardei) de imi ia cam juma de oră sa le fac micul dejun, dar măcar e sănătos.
Miruna
Adevărul e că poți pica ușor în capcana reclamelor, dar ce bine că ai ascultat de copii, chiar dacă ți-ar fi fost mai simplu să torni niște cereale într-un bol cu lapte 🙂
Eli
Cand am citit articolul anterior, si eu am sperat ca trimiterea la „cerealele” de dimineata era la alde Chocapic sau ce marci or mai fi.
Iar acum sper ca fulgii de ovaz fara alt adaos (in afara de felii taiate de banana) nu intra in categoria „de evitat” – intreb asta pentru mine, un adult care trebuie sa aiba grija la colesterol (istoric in familie). Pe cel mic oricum nu l-as putea convinge sa puna gura pe fulgii aia de ovaz (sau pe multe alte lucruri – nici macar inghetata, de pilda – dar asta e alta discutie).
Insa, la el, nici cu ouale nu avem mare succes – abia ii inghesuim 3 pe saptamana (desi, din nou, cu istoricul familial, si daca l-ar vrea, parca tot nu as trece la 1 ou pe zi…). La noi, e sfant avocado intins pe paine dimineata – am zis ca e o varianta buna de grasimi sanatoase…
Miruna
Da, avocado e foarte bogat în grăsimi sănătoase, de care copiii au mare nevoie. Doar să îi asiguri și proteina. Însă eu cred că fix cum zicea Lia mai sus, copiii noștri sunt mai deștepți și simt cum le apar nevoile de anumite alimente. N-ai văzut cum uneori mănâncă mai multă carne, după care urmează o perioadă de fructe, după care iar carne etc?
Sau alimente pe culori? Tudor a trecut prin perioada roșie, verde, galbenă, perioada ou Kinder :))
Eli
Incercam din rasputeri sa-i includem de toate in alimentatie, dar e greu, este extreeem de incapatanat si nu ne putem baza doar pe ce ar vrea (ca ar ajunge sa manance numai ciocolata): a durat 3 ani sa-l conving sa manance somon la abur, am avut vreun an in care nu accepta branza decat cu nesfarsite proteste, oul abia il accepta, carne de pasare el zice ca nu mananca (asta e, i-o ascundem in mancare, nu ne permiteam sa asteptam ani de zile cu carentele aferente pana sa se hotarasca el sa o manance – stiu, trebuie explicat, insistat cu rabdare, aratat poze, spus povesti, citit despre corp, iar explicat, lasat in pace pana se razgandeste – am facut asta, dar nu se razgandeste, asa ca apelezi si la solutii de ultima instanta).
Refuza efectiv macar sa guste multe lucruri, de care ne vede pe noi ca mancam (mancam cu totii sanatos in casa pentru a-i oferi un exemplu bun, dar, nah, si puterea exemplului da rateuri in unele cazuri…), dar nu a avut niciodata nicio problema sa manance usturoi, praz si ceapa… Cine sa mai inteleaga?
Scuze pentru diareea verbala – deh, subiect sensibil…
ana
incearca sa te documentezi, mitul ca ouale cresc colesterolul a mai ramas doar in romania
Andreea
Multumim pentru atentionari. Oare ce ai scris e valabil si pentru terciul de ovaz? Pe de alta parte, consumul zilnic al unui aliment (de ex. oul), mi-e teama ca poate duce la o sensibilizare la acel aliment…spun asta in urma unei experiente proprii cu baietelul meu care a dezvoltat o intoleranta la ou (si pentru noi era varianta ideala de mic dejun 🙂 pana la aparitia acestei probleme). Acum incerc sa pastrez un echilibru, sa fie si cereale, si oua, si altele (vinete , avocado, unt cu gem etc.).
Rox
Vad ca mai multa lume are o problema cu “zaharul adaugat”, ignorandu-l pe cel din fructe (mai ales cele uscate, bombe calorice).
Ana
exact, nu mancam “zahar”, dar bagam 10 fructe pe zi si ne mintim frumos
Gabi
Nu e chiar bau bau zaharul din fructe. Conteaza cat consumi si cum. 500gr de fructe pe zi nu este mult. Si in plus fructele sunt altfel procesate. Chiar am citit mai multe pe tema asta de curand. Zaharul procesat provoaca intradevar dependenta foarte mare (de 8ori mai mare decat cocaina).
Eu de exemplu mananc inpreuna cu baiatul cereale de ovaz fierte in lapte dimineata, fara fructe uscate, eventual cu unt de arahide, si o mana de fructe de padure, sau o banana taiata. Conține 3grupe alimentare, fara zahar procesat adaugat, si tine de foame destul de mult.