I-am cerut voie sa scriu asta pe blog ca sa nu uit niciodata aceasta seara minunata.
Sunt recunoscatoare de fiecare data cand fiul meu (5 ani) impartaseste din gandurile lui cu mine. Imi place sa il cunosc cat mai bine si invat nespus de multe de la cea mai adevarata sursa: sufletul lui.
De saptamana trecuta, ma perpelesc intruna dupa o discutie cu educatoarea. L-a laudat, desigur, dar a zis si ca e perfectionist, iar eu stiu ca asta nu e neaparat bine. Ca se descurajeaza cand greseste si ca isi doreste foarte mult sa nu dezamageasca.
Pentru el, cel mai important lucru dintr-o zi era sa primeasca la final sticker.
Am stat ulterior in multe discutii sa exploram din ce motiv e atat de important sticker-ul. L-am intrebat si s-a lasat purtat: ce simti cand il primesti, te bucuri mai tare in momentul ala sau cand ajungi cu el acasa? Raspunsul era cand ajunge cu el acasa…
Mi-am facut mii de filme, ca fiul meu nu se simte suficient, ca de ce cauta sa ma impresioneze, esuasem in tot ce inseamna sa fiu o mama buna.
L-am lasat in pace fara sa inteleg ce se intampla.
Pana astazi.
Vorbeam in timp ce lingeam niste iaurt de pe lingurita si el se asezase pe gresie, turceste si cu barbia in palme. Eram in bucatarie eu, el era pe pragul dinspre hol, ca intre doua lumi parca.
Si-mi zice urmatoarele:
-Mami, caut un mod sa-i salvez pe toti copiii de la pedeapsa.
Primul lucru pe care il zisese cand a iesit pe poarta gradinitei mai devreme a fost ca X i-a dat cu usa in cap lui Y si toti copiii au fost pedepsiti. N-au mai iesit afara.
Da, la gradinita lui se practica sportul asta. Nu sunt de acord, dar nici nu e ca si cum mi-ar fi cerut cineva parerea.
Noi nu folosim pedeapsa si nici bataia in educatia oamenilor pe care ii crestem si sper sa fie mai important asta.
-Cred ca am si gasit o solutie. Vrei sa ti-o spun, sa-mi zici daca ai parerea ca va merge?
-Sigur, puiule, spune.
-Sa adun eu multe stickere si sa le dau la toti copiii. Cand se uita educatoarea, sa stie ca a fost fiecare cuminte.
* in poza de deschidere este colectia de stickere a lui Tudor, toate primite de la gradinita incepand cu anul trecut si pastrate pe faianta noastra din baie
Alexandra
Dragul de el!
Cand eram in clasele primare, ajungeam acasa si plangeam pt toti colegii mei care erau pedespiti sau loviti de invator, stiu ca am fost un copil care la fel nu voia sa greseasca, parintii mei nu m-au certat niciodata pt asta, dar cumva ma simteam eu f rau daca greseam, si mai tarziu, la 32 de ani, am aceeasi problema, sa nu dezamagesc, si in special sa nu ii dezamagesc pe cei dragi mie. Am facut si terapie, nu am descoperit de unde acest lucru, dar sa gresesc, pt mn e tare urat.De multe ori refuz doar de teama nu ca nu as reusi. Am noroc de niste colegi minunati si oameni care imi tot reamintesc lucrurile bune ale mele, dar parca uneori nu e deajuns.
Miruna
Aid ca e greu sa traiesti cu perfectionismul, e o boala de care incerc si eu sa ma vindec.
Martina
La gradinita in Romania copiilor li se dau inca stickere (cum mi se dadeau mie acum 35 de ani pe vremea comunismului)? Si sunt inca pedepsiti?
Asta suna foarte… “demodat”.
Miruna
Daaa, stickerele sunt viata noastra. Nu stiu, eu nu am o problema cu asta.
Andreea
Sa stiti ca nu e numai in Romania. Si in Germania se practica. Nu stickere, nu pedepese, dar time-out am vazut. Eu nu sunt in masura sa judec, ce sa zic… de cate ori merg la gradi la fii-miu imi fac 3 cruci ca nu sunt educatoare si ca nu trebuie sa lucrez in harmalaia aceea. E f simplu de zis din afara, dar uneori le inteleg si pe ele. Noi incercam acasa pe cat posibil fara pedepse si fara tipete, dar daca mie la un copil nu imi iese pasenta mereu, nu stiu cum o fi la 60 cati sunt la el…
Martina
Copilul meu e la gradinita in Germania si nu am auzit de asa ceva, slava Domnului! Din contra. Nici nu stiu daca e legal, chiar ieri citeam in Zite ca e interzisa umilirea si pedepsirea copiilor in vreun fel la gradinita.
Martina
*Zeit
Elena
Of, Miruno, cum ne mai inmoi tu inimile! Ce baiatel minunat ai crescut! Da, scoala si educatia din Ro sunt asa cum sunt, dar tu ne dai speranta ca parintii pot mai mult decat scoalaa. Intr-o blogosfera in care toata lumea nu are decat superlative de scoli, iti multumim ca expui si realitatea noastra si te iubim ca est reala.
Miruna
Iti multumesc pentru mesajele tale care imi dau aripi! Sa stii ca am observat asta si intre prietenii nostri obisnuiti ca tot ce are legatura cu copiii lor sa fie la superlative: cea mao tare scoala, cea mai buna educatoare etc etc. Noi nu am ales cea mai grozava sau scumpa gradinita, e una de cartier, destul de modesta, am avut insa alte criterii. Au contat review-urile legate de educatoare, faptul ca e aproape de casa si ca am vazut copii care se duc acolo cu bucurie. Fiu-meu e unul dintre ei, intre timp.
Dar nu e perfecta, luxoasa, scumpa, nimic din toate astea. Si, da, imi doresc tot ce e mai bun si mai frumos pentru baiatul meu. Stiu insa ca perfectiunea nu exista, iar cand am impresia ca ne apropiem de ea, stiu ca e numai o iluzie.
Adela
Ah ce inimioara mare și plina de iubire! Mi-a încălzit fața și lacrimile de drag! Cred ca ție și mai și 🙂
Miruna
Vai, da!
Patru Marin
Salut nepoata…ai vrut sa ma ,,inseli” cand t-eam intrebat,daca esti tu?… la mai mare si sanatate la toti…
Miruna
Nu stiu la ce va referiti.
Ina
Sunteti minunati ! ❤️❤️
Doamne, ce comoara ai tu acolo, Miruna … ❤️Cum s-a gandit el , micutul , sa stranga stickerele si sa le imparta tuturor… 🌸🌼🌸
Felicitari ! Tu si Horatiu ati crescut un copil cu o inima cat planeta !🌏
Miruna
Multumesc, Ina! E minunat baiatul asta al meu si sunt recunoscatoare ca se lasa vazut in atatea feluri.
Roxana
Un copil extraordinar!! Asa este el,dar toata iubirea si empatia voastra il vor ajuta sa prinda aripi tot mai puternice…si in acelasi timp se va intoarce la voi sa se hraneasca cu iubire,incredere..
Stiu ce spui,fata mea se lupta de asemenea,cu acest sentiment ..sa nu dezamageasca. Chiar ieri vorbeam cu ea despre faptul ca doamna diriginta a facut o colega sa se simta prost. A spus ca ar fi murit de rusine sa fie in locul ei.. Dar apoi,tot ea,si-a dat seama ca a fost vina colegei…
Deci cumva vor observa mai tarziu niste lucruri,dar e posibil ca faptul acesta sa ii faca sa fie prefectionisti.