Adevărul meu de influencer

M-a inspirat articolul Dianei Cosmin legat de adevărurile și regulile ei despre influencing, conținut și comunitate. Îl puteți citi aici integral.

Precis v-ați mai întâlnit cu termenul de influencer. Poate însemna lucruri diferite, așa că here we go:

Pentru mine, influencer a fost iubitul din clasa a 12-a, care asculta Tracy Chapman, de am devenit fan al stilului.

Influencer a fost iubitul meu din anul 6, care m-a convins să părăsesc România și să-l iau de bărbat.

Influencer e mama, care mi-a zis că cea mai bună investiție din viață e în copilul tău.

Influencer sunt băieții mei, care, oh, Doamne, câte decizii inclusiv financiare mă determină să iau.

Influencer a fost nașa mea de botez, pe care am văzut-o că poartă unghii scurte și mi s-a părut teribil de elegant.

Influencer a fost vară-mea care mi-a zis că băiatul de care-mi plăcea într-a treia are urechi de elefant. Superficială, ok, dar s-a aprins lumina într-o secundă.

Influencer a fost profa de română, care fuma ca turcii în cămăruța unde înghesuia 4-5 suflete la meditații. M-am apucat de fumat după ce m-am despărțit de băiatul cu Tracy Chapman. Să nu creadă lumea că el e cel care m-a influențat.

Dacă sunt și eu influencer?

Bineînțeles.

Tudor își încordează corzile vocale la Victor exact ca mine când mă stresez. Influencereală at its best. 100% copy-paste.

Sunt influencer pentru oameni care nu sunt copiii mei?

Adevărul e că nu îmi pasă cum mă numește cine răspunde aici.

Eu știu cine sunt.

Nu vreau să vă conving de nimic.

Pe blogul meu, principala intenție e să ne conectăm.

De asta îmi place spațiul ăsta atât de mult. Că e viu. Are culoare. Vibrăm.

Bine, uneori are roșii, ouă și oțet. Dar și asta face parte din cine sunt eu.

Dacă ați crezut că sunt Maica Teresa vopsită blond luminos, think again. (Nu știu ce-i cu englezismele în textul de azi, pardon my French.)

Eu sunt o furtună și cel mai frumos răsărit apoi, sunt o bipolară bună de internat. Sunt două extreme în același trup. Mi-aș dori să fie și la mine călduț. Sau potrivit. Doar că, pur și simplu, nu există normal.

Principiul vieții mele e totul sau nimic. O ciocolată întreagă sau nici nu mă apuc. Toată cutia de înghețată (apropo, bucureșteni, vedeți că Emilia livrează). 1 kg odată!

Echilibrul e ceva ce învăț. Îmi apar multe judecăți și sunt într-un proces de reparații pe interior. Uneori îmi vine să arunc trafaleții pe geam, alteori pictez norișori pe pereți.

Dacă vreau să influențez oamenii care mă citesc? Dar bineînțeles!

Să facă toți numai ce spun eu:

Bărbații să-și ducă farfuria la chiuvetă când termină de mâncat. Să pună mâna pe aspirator și să pună copiii la culcat. Să știe care periuță de dinți a cărui copil e. Și în ce clasă merge fiecare dintre ei.

Bărbații, ce credeați că așa repede am terminat cu ei, să pregătească o cină sănătoasă de câteva ori săptămânal. Să zicem, de 5. Să scoată copiii în parc și femeile la restaurant. Nu pe toate femeile, asta neapărat.

Bărbații, uneori, să asculte și-atât. Să nu analizeze, nu e mereu nevoie de soluțiile lor.

Să folosească zilnic verbul ”eu simt”, fix în forma asta, persoana întâi singular. Să-și sune mama la telefon (vedeți, aici sunt eu, cea grijulie pentru viitor. Dacă tot sunt un influencer serios și am doi băieți care cresc.)

Bărbații să pună mâna să știe ce-i ăla un clitoris. ”Să pună mâna” nu e întâmplător folosit.

Aș vrea să influențez bărbații să se ridice de pe scaun și să se așeze pe covor. Pe toți bărbații, să se noteze, vă rog. Inclusiv vârstele a treia și a treia plus, cu mențiunea că ar fi bine să știe că se pot ridica ușor. Să-și lase costumul de oameni mari și importanți și să râdă până îi doare gura pe sub nas.

Bărbații să ia o pauză de la internet. Să-și pună telefonul pe silent când intră pe ușă, să nu mai răspundă la email-uri când a bătut ora 5.

Și să nu se mai ia așa tare în serios. În definitiv, viața e despre cine ești. Și vezi ce rămâne acolo, după ce îți dai seama că nu ești profesia ta, pielea ta, greșelile tale, vârsta ta.

Acum femeile. Să facă și ele ceva, nu cumva să fi stat cât am scris de ei.

Pe femei aș vrea să le influențez să nu mai strângă farfurii și șosete, să lase bărbații să dea cu aspiratorul și să spele copiii pe dinți.

Să nu încerce să schimbe ceva la ele doar ca să le placă altcineva. Să se elibereze de Instituția machiajului perfect și a modei de ultim ceas.

Femeile să se uite în oglindă dezbrăcate și să iubească ce văd chiar dacă nu seamănă cu ce era acum niște ani.

Să recunoască atunci când nu au dreptate.

Să lase bullshit-urile cu ”eu le pot face pe toate”.

Să aibă curajul să pună cele mai incomode întrebări despre ele. Și să se privească în ochi după cel mai strașnic plâns din lume.

Femeile să poate sta cu durerea lor la masă. Și s-o întrebe: ”oare ce am de învățat de la tine azi?”

Că cea mai bună investiție e în copilul lor. Iar dacă asta li se pare o inepție, aș vrea să știe că au dreptul la o părere diferită de oricine.

Vreau să influențez femeile să nu se mai simtă atât de responsabile. De cum îmbracă bebelușul, ce mănâncă bărbatul, cum se simt musafirii și toți ceilalți pe lume.

Vreau să influențez femeile să mănânce o ciocolată întreagă și să nu se pedepsească a doua zi pentru asta. Cred că abia din punctul ăsta, vor ajunge să nici nu se mai apuce.

Să folosească ”aleg” în loc de ”trebuie”.

Să-și nască pruncii pe unde vor ele. Și să nu lase pe nimeni să le intimideze că e ceva greșit la alegerea asta.

Să-și alăpteze puiii sau măcar să încerce. Iar când nu reușesc, să se simtă mame la fel de iubitoare.

Să-și hrănească mintea cu propoziții sănătoase și să-și privească în ochi gândurile păcătoase. E singura cale de-a le învinge.

Și, în final, să nu mai lupte cu ele. Să fie bune cu alte surate și să le ajute atunci când se poate.

Viața e o bucurie. Aș vrea ca femeile mele, obositele mele, doamnele care aleg să-mi intre printre rânduri și să rămână aici o vreme, să fie libere și curajoase. Și să nu se trădeze niciodată pe sine.

Vă iubesc, hămălitele mele și influențatele mele, de nu vă vedeți de iubire. Poate e ciudată această generozitate cuvântătoare, dar învăț și eu să scot ce e bun și adânc în mine.

foto Pixabay