Cu cărțile pe masă: peste jumătate dintre femei (51,9%) recunosc că soțul nu le ajută cu nimic în casă -studiu (p)

femei nu ajută bărbații miruna ioani

Când am început eu să vorbesc deschis despre aceste ființe puturoase care sunt bărbații (UNEORI, desigur, și în niciun caz AI NOȘTRI. Bărbații ALTORA, întotdeauna despre ei e vorba, bine?), mi-au sărit diverse doamne în cap prin comentarii. 

Că sunt o sclavă.

O învechită.

Că egalitate de gen și de șanse.

Că-mi merit soarta de servitoare.

Că numai eu sunt de vină.

Că ele n-ar accepta așa ceva niciodată.

 

Vă zic, le-am auzit pe toate.

Nu-i nimic, am scris în continuare.

Pentru că mai multe decât cele cu gura mare pe social media, mai multe decât cele cu soți perfecți, făcători de masaje sunt cele tăcute. Cele asumate. Cele împăcate.

Doamnele mele,

Mie nu-mi face bărbatul masaj decât câteodată spre niciodată. Nu schimbă copiii în pijamale, nici nu știe fiecare periuță de dinți cui aparține. Îl iubesc cu sughițuri și îl susțin până-n pânzele albe. 

Nu o să divorțez pentru că el nu spală vase. E doar ceva care face parte din realitate. Din realitatea noastră și a multora, iată. 

Pe mine bărbatul mă ajută.

Știu că n-ar trebui să formulez așa, ci să zic că e jumi-juma și se implică, doar că nu este. Are o scuză bună: operează oameni pe creier și amândoi suntem de părere că asta e mai important decât să ducă gunoiul.

Acestea fiind spuse, nu înseamnă că nu mă enervează. Sau că nu mi-e greu cam tot timpul. Mai nou, cu covidul, are și o gardă la trei zile, de acum vreo săptămână căutam pe facebook un loc unde pot dormi și dentiștii departe de casă.

Vă asigur însă că are și calități.

Multe. Dacă nu avem mâncare, se duce și cumpără sau comandă. Când sunt jucăriile împrăștiate, se strecoară printre ele ca o balerină. Când sunt obosită fiartă, scoate copiii ca să dorm o oră. Când vine acasă, aterizează direct pe covor la joacă.

Nu cred că ne-am căsătorit cu bărbații noștri ca să spele vase.

Bun, acum că am stabilit asta, pot scrie în continuare. Am simțit nevoia să fac această mențiune, ca să nu sune a bârfă la colț de stradă. 

Domnilor, vă asigurăm de toată iubirea noastră, acum mișcați-vă fundurile de pe canapele și ridicați-vă ochii din ecrane!

E foarte greu să fie un singur om care se ocupă de toate treburile casei. De fapt, o singură femeie.

Singura care strânge farfurii murdare și pune hârtie igienică nouă la baie. 

Singura care știe câtă făină mai e în cămară.

Singura care duce copiii la școală.

Singura care știe unde-i sacul aspiratorului, de rezervă.

Singura pe care-o strigă copiii când se rupe ceva prin casă.

Singura care se ocupă când plesnește o țeavă.

Dă în foc laptele.

Sau pleacă musafirii acasă.

Asta e ca treaba aia: 

E greu să ții în mână jumătate de pahar cu apă? 

Răspunsul: Pentru cât timp?

Nu știu cine-i de vină. Probabil, istoria. Viața. Natura umană care i-a dat femeii doi sâni și un copil în brațe, iar bărbatului bicepși și dorință de ducă. 

Bunica mea mi-a zis odată, țineți-vă bine. Tudor aranja niște șosete în sertare. 

Că de ce îl învăț să strângă. Că, lasă, să facă astea pentru el o nevastă.

Bunica mea a zis asta și m-a durut direct în suflet.

I-am spus și ei că nu știu dacă asta o să-l ajute să fie mai fericit în viață. Că mi-aș dori să aibă alături o persoană din alte motive. Să-și strângă șosetele se descurcă. Iar servicii de menaj, sper să își permită.

Bine, adevărul e că m-am aprins ca o flamă.

Știu că intenția ei era ca el să aibă ușurință. Să nu fie nevoit să împacheteze șosete sau să strângă haine niciodată. Doar că asta contravine puternic cu respectul pe care mi-ar plăcea ca fiul și bunica mea să știe că există. 

Lipsa pretențiilor de a împerechea șosete doar fiindcă ești femeie.

M-a mai durut un pic sufletul și pentru ea. Deși, în lumea bunicilor noastre, femeile și bărbații au locuri precise. Și e foarte bine așa. Dumnezeu e martor că au fost și sunt devotate.

Doar că noi am crescut în această lume. Noi, cele ușor revoltate de locul femeilor în familie, am crescut în această lume.

De asta zic că are și istoria un pic de vină. Istoria și soacrele, desigur, care nu și-au învățat băiețeii că femeile nu-s servitoare.

Lasă că avem noi ocazia să restabilim dreptatea. Nu degeaba mi-a dat Dumnezeu doi fii în pântec.

Însă până una-alta, până se vor schimba mentalități și canoane, trece viața noastră. Nu mai prindem noi egalitate. 

Iar adevărul femeilor care se ocupă singure de toate e că au nevoie de sprijin indiferent de unde vine.

Mă plimbam cu soțul și copiii mei în parc, posibil să ne fi certat în momentul ăla. Nu mai țin minte motivul. Ci sentimentul, așa cum se întâmplă de fiecare dată. 

Cum să te ajut, m-a întrebat el într-o doară.

Mi-au venit în minte o mulțime de reproșuri. Cum, Doamne, iartă-mă, să pui o asemenea întrebare! 

Dar le-am tăcut pe toate. Și, în loc, să-i reproșez câte mintea mea era în stare, i-am zis din inimă următoarele:

-Cu orice poți. Mă bucur și primesc. Fiecare puțin înseamnă enorm pentru mine.

Și în barbă, lacrimi au început să mi se înnoade.

 

Na, ideea e să înțelegem că greul de ATUNCI e și greul de ASTĂZI. Greul ăsta nu pleacă niciodată la el acasă. Practic, s-a mutat cu noi în spațiu fără să-l invite nimeni.

 

Diferența e cum facem față.

 

Cine sare să ne-ajute.

 

Câți ochi se deschid să ne audă.

 

Care urechi au răbdare să ne asculte.

 

Am zis de fiecare dată. O femeie fericită poate muta munții cu o singură mână. O femeie cu găleata plină îți poate face zilnic masaje și ciorbă caldă. Ține-o fericită. Umple-o zilnic de bine. N-o lăsa să se golească.

Dar dacă e valabilă și reciproca?

Nu simțiți uneori că suntem prinși într-un concurs ”care pe care”?

Pandemia a lovit puternic acolo unde pe multe femei le durea mai tare. 

Toate aceste doamne care se ocupau deja de tot prin casă, au avut acum același timp la dispoziție să fie și menajere, și bucătărese, și călcătorese, spălătorese, învățătoare, și soții, și mame.

În timp ce dădeau un excel sau o consultație, răspundeau la telefoane și participau în ședințe virtuale. Totul, în aceleași ore. 

Timpul nu s-a împărțit, spațiul nu s-a înmulțit, sarcinile nu s-au distribuit, totul a căzut pe un singur om.

L-am putea numi Doamna Namîncotro, cu rol principal în filmul Joaca de-a familia. După o poveste adevărată, n-am inventat nici măcar o virgulă.

Studiul citat în titlu a fost făcut de Novel Research, la solicitarea Provident România despre efectele pandemiei asupra angajaților români.

51,9% dintre femei au declarat că responsabilitatea sarcinilor gospodărești le revine în totalitate. Ghiciți câți dintre bărbați consideră că toate sarcinile le revin lor? 12%. 

Suflați-o de praf pe egalitate.

Vă povestesc despre asta, fiindcă e ca o lecție de viață. Bărbații sper că nu sunt cu atenția zburată. 

Peste 70% dintre angajații companiei Provident sunt femei, iar mai mult de 600 au copii. 

Când Provident a văzut cum stă treaba în aceste familii, și-a dat seama că doamnele au nevoie de susținere. Și ce-a făcut? 

Le-a înțeles. (Mă întreb câți bărbați, în pandemie, au început să spele vase.)

Le-a dat voie să-și facă programul în funcție de somnul copiilor.

Le-a dat voie să înceapă dimineața devreme, ca să termine când venea prânzul.

Le-a dat acces la consiliere gratuită, ca să rămână cu toate țiglele pe casă.

Le-a ajutat cu sfaturi financiare și juridice, ca să se simtă în siguranță.

 

Ne e destul de clar de ce Provident a obținut, pentru al treilea an consecutiv, certificarea de Angajator de Top.

Felicit pe această cale compania! Știți că în mine zace un pui de feministă. 

Pentru că știu ce vieți au femeile. Sunt una dintre ele. Și oricine ajută o femeie e prietenul meu pe viață.

Am scris aceste lucruri în speranța că domnii or să se inspire. Mai ales că vine perioada iubirii și a cadourilor cu șnururi roșii și albe.

 

Omule, femeia de lângă tine n-are nevoie de smaralde.

Dă-i timp să facă ce vrea ea două ore.

Las-o să doarmă mai mult din când în când dimineața.

Susține-o să facă terapie, dacă își dorește. Mergi cu ea, dacă te invită!

Și dă-i bani să-și cumpere ceva fin, dar legal totodată :))

Știți, greul din viața mea nu s-a mutat la mă-sa. E tot cu mine zilnic. Doar că cineva a început să-mi dea câte un pic azi, câte un pic mâine. Și-a deschis ochii, urechile și inima. Nu m-a privit cu capul. 

 

Ghiciți cine?

 

Pentru că, în realitate, nu contează câte sarcini îți revin ție, dacă toate sau puține.

În realitate, contează să-l scoți pe ”singur” din ecuație.

Și să-l înlocuiești cu BUCURIE.

Articolul anterior

5 ani de Broscuț

Articolul următor

10 motive pentru care și părinții iubesc desenele animate Blue (plus concurs cu premiu Disney) (p)

30 Comentarii

  1. Elena

    Pfiuu, greu sa citesti, desi nu e trist, e dificil cand empatizezi, Miruna! Nu sunt prea multe de spus, decat ca da, ca mame de baieti, putem schimba asta, desi vad copiii prietenilor crescand and si rolurile cum se perpetueaza, fetita gateste paste pt toata familia, baiatul se joaca pe playstation . Sa be ajute Domnul sa fie diferit la noi!

    +2
    • Multumesc, Elena.

      Dada. Speranta moare ultima…

      0
    • Vreau sa subliniez ca si modelul tatalui influenteaza major comportamentul copilului (wow, nu v-ati fi gandit la asta, noroc cu mine :)) ). Mie mi se pare mereu jignitor cand aud “mamele de baieti sunt de vina” sau “maica-ta te-a invatat asa” etc. Da, poate, dar e foarte important si ce face tatal in timpul asta.

      +1
  2. Irina

    Cred că lucrurile stau mult mai bine în generația noastră. Am avut colegi care își călcau singuri cămășile și colege care făceau orez la microunde. Soțul meu plătește facturi, duce gunoiul, se joacă cu copilul, face curat… uneori mă întreb de ce mai are nevoie de mine 🙂 Noroc că mai fac câte un desert din când în când.

    +4
    • Ar fi fost util de vazut un segment de varsta al acestui studiu si mediu rural/urban.
      Lucrurile se misca intr-o directie buna cu viteza melcului turbat.

      0
  3. Andreea

    Miruna tu scrii frumos despre multe dar cred ca tema asta este cheia succesului acestui blog. Multe femei citesc dând din cap aprobator. Da ii iubim și nu-i lăsam dar egalitatea reala in cuplu este încă un miraj in majoritatea relațiilor. Continua sa fii o mama buna care isi creste băieții pentru o lume mai frumoasa!

    0
    • Iti multumesc. Succes acestui blog e ca cineva are curajul sa stea dezbracat in chiloti in fata unui public. Cam asta fac eu zilnic cand scriu.
      Iar femeile se recunosc in aceasta oglinda. Adevarul e ca suntem multe diferite, dar cu vieti asemanatoare.

      +4
      • Amina

        Draga mea iti multumesc pentru acest articol trec exact prin acelasi lucru de 12 ani :)))…e greu cand doar o persoana face mancare curat spala vase haine aspira aranjeaza lucrurile de o suta de ori(pt ca ce sa vedeti barbati care nu ajuta au so talentul sa fie imprastiati cu lucrurile 😀😀😀…daca ar fi ordonati probabil ar si ajuta..) cateodata simt ca mai bine ar fi eu singura cu piticul
        …dupa aceea ma simt prost ca gandesc asa🙈🙊

        0
        • te aud ce zici și te înțeleg. Totuși, dacă e doar asta, cred că sunt lucruri care se pot schimba. Treptat și cu răbdare, dar nu e motiv de separare. E motiv să te cerți bine de tot, să-l bați la cap, să-l pui la treabă. Dar să-l lași?! nici vorbă, ce simplu ar fi asta pt el.

          0
  4. Roxana

    Mulțumesc!!! Chiar aveam nevoie sa citesc asta! Fix azi!😊

    0
  5. Vera

    ””DA, mame de băieți, putem schimba asta”” în familie nu există ajutoare. După mine, în familie vine vorba doar de munca în comun în interesul familiei. Atât timp cât e de muncit se muncește și apoi vine și odihna, relaxarea care la fel poate fi organizată în comun. Sondajul după mine ar fi să urmărească ”câți bărbați nu-și respectă soțiile”

    +2
  6. Andreea

    Chiar in seara asta m-am ratoit la sot ca a mai stat peste program vreo 2h cu toate ca aveam nevoie de el. Intr-o luna jumatate o sa nasc si o sa stau la maternitate vreo 3 zile, asa ca o sa ma distrez maxim sa il vad cum o sa se descurce el singur cu 2 copii, care erau obisnuiti ca mama sa le faca de toate. In apararea lui de multe ori vrea sa faca lucruri, dar uneori copiii il refuza. Gen vor apa, dar sa o aduca mama, in nici intr-un caz tata.

    +3
    • Da, stiu. Intrebarea e din ce cauza se intampla asta? Nu vreau sa raspund eu, din respect, dar am cateva idei. Si noua ni se intampla.

      0
  7. Flori

    Buna!!!i
    Articolul tau m făcut să îmi apreciez soțul mai mult…face ce fac și eu..da cu aspiratorul,sta cu copii le face baie,spala vasele și muuulte altele înafara de ce tine de el(reparat și altele)..E bine sa le mai atragi atenția când simți că te depășește situația și și nevoie de ajutor. Am observat că și rutina asta zilnică te obosește..devii nervoasa de aceea eu făceam schimb cu soțul..sta cu copii o ora timp in care fac altceva eu,,merg la cumpărături singura sau îmi vizitez părinții ..îmi face de bine o ieșire așa singura!! Multa răbdare și iubire!

    0
    • Multumesc. Ma bucur ca ti-a pus aceasta perspectiva articolul acesta 🙂

      0
      • Geanina

        Asa si eu – chiar ar tb sa-i spun mai des cat il apreciez ca sot si tatic.
        Nu mai avem timp atat de mult pt viata noastra de cuplu, insa e prezent si petrece f mult timp cu noi si mai ales cu baietelul nostru. El se ocupa de cina seara de seara. Tot el de micul dejun in weekend ca eu sa pot dormi un pic diminetile. Are si el un business solicitant ca si mine, dar dupa amiaza este prezent 100%.
        Feminista din mine e f fericita ca am ales un om bun.
        E (3,5 ani) vrea sa se insoare cu tata, nu cu mama cum e in multe alte familii 😂, sunt un pic geloasa dar ma bucur ca are o relatie f faina cu tatal sau.

        Eu vad multe cupluri din generatia mea cu o alta dinamica decat cea a parintilor nostri, probabil ca sunt mai multi factori la mijloc – educatie, profesie, grup social etc.

        Ma intristeaza sondajul, insa sunt constienta ca este realitatea multor femei, din pacate…

        +3
  8. Daniela

    Eu am vrut sa dai un mare like articolului, aici, pe blog si nu pooot. De ceeee?

    0
    • mulțumesc, nu știu să răspund la întrebare, mi s-a mai reclamat. întreb pe cineva mai priceput și sper să se remedieze.

      0
  9. Eli

    Multumesc pentru curajul de a sta „dezbracat[a] in chiloti in fata unui public” care da, se regaseste in cele scrise si caruia i se pune un nod mult prea familiar in gat la faza ”Cum, Doamne, iartă-mă, să pui o asemenea întrebare!”. Multumesc pentru efortul de normalizare in spatiul public a unor realitati care nici nu dispar, nici nu vor disparea prea curand. Multumesc pentru ca, la fel cum am simtit de atatea alte ori citindu-ti postarile din acelasi registru (inclusiv zilele trecute), nu ma mai simt „gresita” pentru ca cer echitatea aia (nu doar egalitatea abstracta), echitatea aia bat-o vina pe care o merit (chiar daca stiu rational ca va fi mereu beyond reach). In fine, nu voiam sa fac comentariul asta despre mine (desi am facut-o), ce voiam sa spun e ca nu este degeaba deschiderea ta, vulnerabilitatea pe care o afisezi pe subiecte atat de sensibile in piata publica isi regaseste ecoul pe atatea scene private, myself included.

    +2
    • Îți mulțumesc, Eli, că ai scris.

      Știu.

      Nu toate femeile au curaj să scrie, așa că scriu eu pentru multe dintre noi.

      peace and love

      0
  10. Familie de 3, in strainatate, fara rude sau prieteni unde sa lasam fata peste noapte (e si mica, probabil in 2-3 ani vor incepe sleepovers).
    Vineri dorm eu cu fata, sotul sta pana la ce ora vrea, no questions asked (aproape :D) Sambata doarme sotul pana la o ora decenta, 9-10. In timpul asta, eu cu fata gatim, ne jucam, citim, mergem la cumparaturi, etc. Sambata dupa ce se trezeste, sotul da cu aspiratorul si spala pe jos prin bucatarie.
    Sambata noaptea doarme el cu fata, eu duminica dimineata ma trezesc tot asa ca el sambata, pe la 9-10.
    Norocul amandurora e ca suntem prieteni inainte de a fi parteneri. Ideile astea de aplicat echitabil impartirea sarcinilor au venit de-a lungul anilor de bebelusie in care ma sufocam cu listele nesfarsite de lucruri de facut. Lucram amandoi la aceeasi companie, el venea ca o bombonica, gata de dat la strung. Mie nu mi se oprea niciodata creierul din zbarnait despre ce mai e de facut. Il admir, sincer, pentru cum reuseste sa se detaseze emotional. 100% focusat la munca, apoi 100% focusat pe familie. Eu eram intre, 20, 30%, niciodata cu mintea doar intr-un singur loc. In loc sa il invinovatesc, ia uite, tu nu te gandesti la x, y, z, am inceput sa fiu ca el. Drept dovada, ideea impartirii weekendului a venit dupa ce am inceput sa il imit. Si am observat ca el nici nu imi face observatii, nici nu imi spune “lasa ca fac eu mai bine”. Isi tine mainile deoparte si imi spune “faci tu singura”. Si cine pregateste acum cina aproape in fiecare seara? “Faci tu singur, stiu ca te poti descurca!”

    +1
    • Suna forte bine! Felicit capacitatea ta de observare a lui in loc de critica a lui si de invatare a lucrurilor bune! E grozav ca ai reusit sa faci asta. De fapt, ai rezolvat problema, cand altele s-ar fi certat cu dusmanul.

      +1
      • Sincer cred ca exista o gena de mamicenie care ne face sa vrem sa fim multi-tasking (nu vreau sa zic o gena feminina, divagam in discutii de identitate de gen). De exemplu, lucram amandoi de acasa. Mergem amandoi sa ne luam apa. El isi umple cana, se duce la birou. Eu imi umpleam cana, ma uitam sa pun vasele in masina de spalat, o alta tura de rufe la spalat, stai sa sterg putin blatul. Treceau 15-20 de minute. STOP! La serviciul clasic, la birou, nu m-as fi oprit sa fac curat in bucataria comuna. Deci, ar trebui sa fac precum sotul, munca e munca. De-abia dupa ce imi termin programul, strangem amandoi/amantrei.

        +1
  11. Silvia

    Am 61 de ani.Cand eram tanara imi asumam toate responsabilitatile casei,doar ca sa fie bine,pana cand am clacat.Am facut infarct.La 40 de ani.De atunci,sotul meu,speriat de consecinte,a preluat tot greul gospodariei,ca pe cel mai firesc lucru.Cand l-am intrebat de ce nu a facut asta si inainte,mi-a raspuns ingenuu.Pai tu iti asumai toate responsabilitatile,faceai tu ca faceai mai repede si mai bine,iar eu m-am complacut ca era mai usor asa.Deci,dragile mele,avem si noi o vina.Ar trebui sa-i lasam sa greseasca in bucatarie,ar trebui sa le spunem cand suntem frante de oboseala inca de la inceputul casatoriei,pana nu ne uzam prea tare si imbatranim ca niste acrituri.

    0
    • Un exemplu clasic de tot răul spre bine. Ce mă bucur că s-a schimbat soțul dv! 🙂

      La mine nu s-ar aplica. Dacă eu nu fac mâncare, el nu se supără, iar copiii ar mânca shaorma în fiecare zi. Cam asta.

      0

Leave a Reply

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 200 queries in 1.212 s