Cu cărțile pe masă: peste jumătate dintre femei (51,9%) recunosc că soțul nu le ajută cu nimic în casă -studiu (p)

Când am început eu să vorbesc deschis despre aceste ființe puturoase care sunt bărbații (UNEORI, desigur, și în niciun caz AI NOȘTRI. Bărbații ALTORA, întotdeauna despre ei e vorba, bine?), mi-au sărit diverse doamne în cap prin comentarii. 

Că sunt o sclavă.

O învechită.

Că egalitate de gen și de șanse.

Că-mi merit soarta de servitoare.

Că numai eu sunt de vină.

Că ele n-ar accepta așa ceva niciodată.

 

Vă zic, le-am auzit pe toate.

Nu-i nimic, am scris în continuare.

Pentru că mai multe decât cele cu gura mare pe social media, mai multe decât cele cu soți perfecți, făcători de masaje sunt cele tăcute. Cele asumate. Cele împăcate.

Doamnele mele,

Mie nu-mi face bărbatul masaj decât câteodată spre niciodată. Nu schimbă copiii în pijamale, nici nu știe fiecare periuță de dinți cui aparține. Îl iubesc cu sughițuri și îl susțin până-n pânzele albe. 

Nu o să divorțez pentru că el nu spală vase. E doar ceva care face parte din realitate. Din realitatea noastră și a multora, iată. 

Pe mine bărbatul mă ajută.

Știu că n-ar trebui să formulez așa, ci să zic că e jumi-juma și se implică, doar că nu este. Are o scuză bună: operează oameni pe creier și amândoi suntem de părere că asta e mai important decât să ducă gunoiul.

Acestea fiind spuse, nu înseamnă că nu mă enervează. Sau că nu mi-e greu cam tot timpul. Mai nou, cu covidul, are și o gardă la trei zile, de acum vreo săptămână căutam pe facebook un loc unde pot dormi și dentiștii departe de casă.

Vă asigur însă că are și calități.

Multe. Dacă nu avem mâncare, se duce și cumpără sau comandă. Când sunt jucăriile împrăștiate, se strecoară printre ele ca o balerină. Când sunt obosită fiartă, scoate copiii ca să dorm o oră. Când vine acasă, aterizează direct pe covor la joacă.

Nu cred că ne-am căsătorit cu bărbații noștri ca să spele vase.

Bun, acum că am stabilit asta, pot scrie în continuare. Am simțit nevoia să fac această mențiune, ca să nu sune a bârfă la colț de stradă. 

Domnilor, vă asigurăm de toată iubirea noastră, acum mișcați-vă fundurile de pe canapele și ridicați-vă ochii din ecrane!

E foarte greu să fie un singur om care se ocupă de toate treburile casei. De fapt, o singură femeie.

Singura care strânge farfurii murdare și pune hârtie igienică nouă la baie. 

Singura care știe câtă făină mai e în cămară.

Singura care duce copiii la școală.

Singura care știe unde-i sacul aspiratorului, de rezervă.

Singura pe care-o strigă copiii când se rupe ceva prin casă.

Singura care se ocupă când plesnește o țeavă.

Dă în foc laptele.

Sau pleacă musafirii acasă.

Asta e ca treaba aia: 

E greu să ții în mână jumătate de pahar cu apă? 

Răspunsul: Pentru cât timp?

Nu știu cine-i de vină. Probabil, istoria. Viața. Natura umană care i-a dat femeii doi sâni și un copil în brațe, iar bărbatului bicepși și dorință de ducă. 

Bunica mea mi-a zis odată, țineți-vă bine. Tudor aranja niște șosete în sertare. 

Că de ce îl învăț să strângă. Că, lasă, să facă astea pentru el o nevastă.

Bunica mea a zis asta și m-a durut direct în suflet.

I-am spus și ei că nu știu dacă asta o să-l ajute să fie mai fericit în viață. Că mi-aș dori să aibă alături o persoană din alte motive. Să-și strângă șosetele se descurcă. Iar servicii de menaj, sper să își permită.

Bine, adevărul e că m-am aprins ca o flamă.

Știu că intenția ei era ca el să aibă ușurință. Să nu fie nevoit să împacheteze șosete sau să strângă haine niciodată. Doar că asta contravine puternic cu respectul pe care mi-ar plăcea ca fiul și bunica mea să știe că există. 

Lipsa pretențiilor de a împerechea șosete doar fiindcă ești femeie.

M-a mai durut un pic sufletul și pentru ea. Deși, în lumea bunicilor noastre, femeile și bărbații au locuri precise. Și e foarte bine așa. Dumnezeu e martor că au fost și sunt devotate.

Doar că noi am crescut în această lume. Noi, cele ușor revoltate de locul femeilor în familie, am crescut în această lume.

De asta zic că are și istoria un pic de vină. Istoria și soacrele, desigur, care nu și-au învățat băiețeii că femeile nu-s servitoare.

Lasă că avem noi ocazia să restabilim dreptatea. Nu degeaba mi-a dat Dumnezeu doi fii în pântec.

Însă până una-alta, până se vor schimba mentalități și canoane, trece viața noastră. Nu mai prindem noi egalitate. 

Iar adevărul femeilor care se ocupă singure de toate e că au nevoie de sprijin indiferent de unde vine.

Mă plimbam cu soțul și copiii mei în parc, posibil să ne fi certat în momentul ăla. Nu mai țin minte motivul. Ci sentimentul, așa cum se întâmplă de fiecare dată. 

Cum să te ajut, m-a întrebat el într-o doară.

Mi-au venit în minte o mulțime de reproșuri. Cum, Doamne, iartă-mă, să pui o asemenea întrebare! 

Dar le-am tăcut pe toate. Și, în loc, să-i reproșez câte mintea mea era în stare, i-am zis din inimă următoarele:

-Cu orice poți. Mă bucur și primesc. Fiecare puțin înseamnă enorm pentru mine.

Și în barbă, lacrimi au început să mi se înnoade.

 

Na, ideea e să înțelegem că greul de ATUNCI e și greul de ASTĂZI. Greul ăsta nu pleacă niciodată la el acasă. Practic, s-a mutat cu noi în spațiu fără să-l invite nimeni.

 

Diferența e cum facem față.

 

Cine sare să ne-ajute.

 

Câți ochi se deschid să ne audă.

 

Care urechi au răbdare să ne asculte.

 

Am zis de fiecare dată. O femeie fericită poate muta munții cu o singură mână. O femeie cu găleata plină îți poate face zilnic masaje și ciorbă caldă. Ține-o fericită. Umple-o zilnic de bine. N-o lăsa să se golească.

Dar dacă e valabilă și reciproca?

Nu simțiți uneori că suntem prinși într-un concurs ”care pe care”?

Pandemia a lovit puternic acolo unde pe multe femei le durea mai tare. 

Toate aceste doamne care se ocupau deja de tot prin casă, au avut acum același timp la dispoziție să fie și menajere, și bucătărese, și călcătorese, spălătorese, învățătoare, și soții, și mame.

În timp ce dădeau un excel sau o consultație, răspundeau la telefoane și participau în ședințe virtuale. Totul, în aceleași ore. 

Timpul nu s-a împărțit, spațiul nu s-a înmulțit, sarcinile nu s-au distribuit, totul a căzut pe un singur om.

L-am putea numi Doamna Namîncotro, cu rol principal în filmul Joaca de-a familia. După o poveste adevărată, n-am inventat nici măcar o virgulă.

Studiul citat în titlu a fost făcut de Novel Research, la solicitarea Provident România despre efectele pandemiei asupra angajaților români.

51,9% dintre femei au declarat că responsabilitatea sarcinilor gospodărești le revine în totalitate. Ghiciți câți dintre bărbați consideră că toate sarcinile le revin lor? 12%. 

Suflați-o de praf pe egalitate.

Vă povestesc despre asta, fiindcă e ca o lecție de viață. Bărbații sper că nu sunt cu atenția zburată. 

Peste 70% dintre angajații companiei Provident sunt femei, iar mai mult de 600 au copii. 

Când Provident a văzut cum stă treaba în aceste familii, și-a dat seama că doamnele au nevoie de susținere. Și ce-a făcut? 

Le-a înțeles. (Mă întreb câți bărbați, în pandemie, au început să spele vase.)

Le-a dat voie să-și facă programul în funcție de somnul copiilor.

Le-a dat voie să înceapă dimineața devreme, ca să termine când venea prânzul.

Le-a dat acces la consiliere gratuită, ca să rămână cu toate țiglele pe casă.

Le-a ajutat cu sfaturi financiare și juridice, ca să se simtă în siguranță.

 

Ne e destul de clar de ce Provident a obținut, pentru al treilea an consecutiv, certificarea de Angajator de Top.

Felicit pe această cale compania! Știți că în mine zace un pui de feministă. 

Pentru că știu ce vieți au femeile. Sunt una dintre ele. Și oricine ajută o femeie e prietenul meu pe viață.

Am scris aceste lucruri în speranța că domnii or să se inspire. Mai ales că vine perioada iubirii și a cadourilor cu șnururi roșii și albe.

 

Omule, femeia de lângă tine n-are nevoie de smaralde.

Dă-i timp să facă ce vrea ea două ore.

Las-o să doarmă mai mult din când în când dimineața.

Susține-o să facă terapie, dacă își dorește. Mergi cu ea, dacă te invită!

Și dă-i bani să-și cumpere ceva fin, dar legal totodată :))

Știți, greul din viața mea nu s-a mutat la mă-sa. E tot cu mine zilnic. Doar că cineva a început să-mi dea câte un pic azi, câte un pic mâine. Și-a deschis ochii, urechile și inima. Nu m-a privit cu capul. 

 

Ghiciți cine?

 

Pentru că, în realitate, nu contează câte sarcini îți revin ție, dacă toate sau puține.

În realitate, contează să-l scoți pe ”singur” din ecuație.

Și să-l înlocuiești cu BUCURIE.