Postarea viralizată a lui Bogdan Bob Rădulescu arată nevoia femeilor-mame să fie VĂZUTE de bărbați

postare viralizată bob rădulescu miruna ioani

Toate mamele pe facebook, tot timpul: e greu, suntem obosite, toată viața noastră e punemasa-strângemasa.
Nimeni, nimic.

Bogdan Bob Rădulescu: i-am dat copilului într-o zi să mănânce.
Tot internetul: APLAUZE!!!

27 mii de distribuiri la ora scrierii acestui articol. Textul e savuros și îți merge la inima. Dacă nu știți despre ce vorbesc, citiți-l, că veți râde în hohote.

Dincolo de comicul de limbaj și de situație, postarea face un haz de necaz. Reacțiile cu miile sunt ca un râs isteric, când pe tine, de fapt, te doare inima, dar ce să și faci.

Reacțiile internauților care -fac pariu- sunt în majoritate femei arată câtă nevoie au ele să fie văzute și apreciate de ei.

Să facă de mâncare, să pună micul dejun, să strângă apoi, să pregătească prânzul, dar nici copilul să nu-și bage degetele în priză între timp, să nu-și scoată ochii din cap, câinele să facă pipi-caca, și n-am ajuns încă decât în prima jumătate a unei zile normale de femeie în concediu maternal.

Ce a descris Bogdan în textul ăla e prietena mea, Gabi.

Gabi nu e un nume inventat. Gabi nu e un personaj fictiv. Gabi are un băiat, un soț și un cățel. Gabi își împacheta copilul și câinele, se urca la volan și venea să ne plimbăm prin parc.

Știți cum venea Gabi? Cu un cărucior imens, pe care-l împingea cu o mână, pe câine îl ținea în cealaltă, iar la piept își purta bebelușul care îi prefera pielea caldă a mumă-sii în locul căruciorului, bineînțeles. Și pe Gabi a noastră n-o lăsa inima să lase copilul să plângă sau cățelul, acasă.

În geanta mare din căruț avea șervețele umede și uscate, biscuiți de adulți și de bebeluș, scutece, creme, bluzițe și pantalonași de schimb, o sticlă mare și una mică (de apă, deși aș fi putut înțelege orice), niște șosete și încă o pereche de pantalonași, just in case.

Toate, puse de ea.

Gabi mai făcea și mâncare, că na, ultima dată când am verificat, chiar nici mamele cu superputeri nu trăiesc cu lumină și aer curat, ci au nevoie de proteine și carbohidrați. Ba mai zicea și glume, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Și acum închid ochii și o văd cum, cu puiul adormit la piept, face o fandare pe genunchiul ei bun, îl protejează pe cel operat și pe copil și se apleacă să adune un rahat evacuat de domnul cățel, pe care-l iubește ca pe ochii din cap și pe care nicio clipă nu s-a gândit să-l lase în apartament, doar fiindcă i-ar fi fost ei mai ușor să stea drept.

Gabi nu s-a plâns nici măcar o dată. Gabi nu s-a postat pe interneți, pe Gabi n-a aplaudat-o nimeni, am mai scris doar eu de câteva ori pe blog despre ea.

Că mă inspiră.

Ne întâlneam rar, cu cățel și copii, iar atunci vorbeam mai mult de dinți și stomatologii, într-o încercare nebună de-a ne ține creierul în priză cât de cât. Să uităm lucruri nu era un pericol real, dacă pentru uitat e nevoie de timp. Mamele fix asta n-au,

timp,

nici de uitat.

E super textul lui Bogdan, m-a distrat și l-am distribuit. Însă de ieri până azi, un pic m-a mâncat. E o nedreptate pe pământ pe care n-am acceptat-o încă integral.

Mi-am amintit de când eram mică și am rămas cu tata odată, doar noi doi. Mi-a zis că pot mânca ce vreau, eu n-am vrut și el nu s-a supărat. Ceea ce mi s-a părut supercool.

Doar că, mai târziu, m-a luat foamea, dar i-am făcut eu de mâncare și lui.

Văd și acum untul pe care mă chinuiam să-l întind pe pâine și cum arăta sarea ninsă deasupra. Simt și acum mândria acetui act și felul în care tata m-a lăudat și m-a povestit până în ziua de azi.

Deși ar fi trebuit să mă certe. Mai bine flămânzeam decât să intru în mentalitatea  de fetița LasăCăFacEu.

Postarea lui Bogdan nu e ficțiune, exact așa cum prietena mea Gabi e reală și exact așa cum pâinea aia cu unt a fost prea sărată.

Mama zice că, da, viețile femeilor sunt mai grele în general, dar că și bucuriile lor sunt mai profunde, în particular.

Și nu știu dacă simt că zice asta doar să mă convingă sau pentru că e chiar adevărat.

Fiindcă noi creștem ani de zile copii și lumea o ia drept normal. Vine un bărbat, pune un mic dejun și tot internetul e leșinat.

Articolul anterior

Ce înseamnă să ai frate, definiția lui Tudor (4 ani 11 luni)

Articolul următor

5 ani de Broscuț

25 Comentarii

  1. Daniela

    Ieri am fost la jumbo sa cumpar ceva rechizite si sa cumpar un aspirator de jucarie pentru baietelul unei prietene. Am ajuns acolo si ghici ce? Aspiratoarele de jucarie erau doar roz si doar la raionul de fetite…. La baieti numai masinute, sabii etc. Ce sa mai zic? Copiilor nostri li se induce din proaspata pruncie ca asa este normal. Ce sa mai zic? Sper doar sa reusim noi, femeile care traim in lumea asta si care ducem viata lui Gabi, sa ne crestem baietii altfel.

    • sunt una dintre ele. Mă străduiesc și nu e ușor deloc. Nu mă las. Cred că e doar înspre binele ființelor care vor fi alături de băieții mei. Și, când trăiești alături de un om fericit, n-ai cum să fii altfel decât și tu fericit.

      • Daniela

        Si eu voi incerca din rasputeri sa cresc un barbat nu un ,,baiatu’ lu’ mama”. Sper sa reusim.

    • Raluca

      Faza nasoala e ca sunt mamici de baieti care isi cresc baietii fara sa doreasca sa-i invete sa miste ceva. Deci nu ca ei nu vor, nu ca nu poate, intentionat a zis ca baietii ei nu vor spala niciodata vase si nu vor curata un cartof. Zici ca ei i-a fost atat de rau si nu vrea sa fie singura.

    • Angela

      În Auchan au și alte culori.

    • Anca

      Si aspiratorul roz functioneaza la fel ca si cel albastru, la o adica. Faptul ca ne cramponam de culoare si locul pe raft, in loc sa explicam ca ‘alta culoare nu am gasit’ , nu face decat sa perpetueze stereotipul pana incep sa se gaseasca si aspiratoare albastre (de ce nu roz?) la raionul de baieti. Sunt mama de baieti si consider ca educatia lor e mai importanta decat culoarea aspiratorului. In casa ei dau cu aspiratorul pt ca intretinem un spatiu comun si nu pt ca e ‘treaba femeii sau a fetei’ sa faca asta si ei imi fac o favoare. Si eu dau cu aspiratorul din acelasi considerent, cand imi vine randul.

  2. Silvia R.

    Imi aduc aminte ca, cu cativa ani in urma, citisem un articol (nu stiubdaca al tau sau al altcuiva) in care spunea sae multumim mai des barbatilor ca fac treaba in casa. In ideea ca, da, ii vedem si apreciem. Nu am fost de acord atunci cu aceasta idee.
    Mi-aduc aminte si de o cearta cu barbati-miu la un moment dat, cand era suparat ca nu vad treaba pe care o face el si nu apreciez.
    Eh… voi aprecia si voi multumi cand voi fi si eu apreciata si mi se va multumi si mie.
    Dar cum spuneai: pt femei e ceva normal sa aiba grija de copii, sa spele vasele, sa gateasca, sa faca ordine si asa mai departe. Daca face barbatul… wow, trebuie sa cadem pe spate.

    • Înțeleg ce zici, și eu simt nevoia să fiu recunoscută pentru ceea ce fac, să nu fiu trecută la ”din oficiu”.
      Doar că e un cerc vicios periculos ăsta cu ”tu primul”. Mie mi-a fost clar la un moment dat că, dacă aștept să facă o schimbare celălalt, divorțez în 2 ani. Ceea ce nu-mi doream și nu-mi doresc, că bărbatu-meu e un tip mișto și îl iubesc.

      Să fac un pas în spate, să înțeleg și nevoile lui și să-i învăț limba a fost important pentru noi.

      Nu a fost ușor, nici acum nu e.

      Pentru mine, tema asta a femeii care face mai multe e foarte actuală mereu. Iar viața mi-a dat să trăiesc înconjurată de bărbați cu un scop. O să-l găsesc 🙂

  3. https://www.theguardian.com/world/2017/may/26/gender-wars-household-chores-comic
    Mai e o carte foarte interesanta, Invisible Women. Autoarea a scris si aici https://www.theguardian.com/lifeandstyle/2019/feb/23/truth-world-built-for-men-car-crashes

    So, Miruna, faci o treaba excelenta cu facut cadouri de fiare de calcat de lemn pentru baietii tai (nu am uitat cat ai alergat sa le gasesti cadouri anul trecut). Ca mama de unica fata, am refuzat sa ii cumparam celebrul set de bucatarie in miniatura. Cum zicea primul articol pe care l-am linkuit: “we are born into a society, in which very early on, we’re given dolls and miniature vacuum cleaners and it which it seems shameful for boys to like those boys.”

    • Tudor a primit un bebeluș plângător anul ăsta de ziua lui. I rest my case.

      • Eu i-am cumparat garaj de masini, arme de plastic, trenulete cu sine. A cerut si primit bebelusi, de toate felurile: mici, mari, care vorbesc, care mananca, albi, de culoare neagra sau maro (nu-i asa, ne invatam copiii de mici sa fie anti-rasism). Toate betele pe care le gaseste in drum spre gradinita devin piu-piu-piu-piu 🙂

    • A, și mulțumesc de link-uri, foarte interesant, o să mă uit.

  4. oana

    Am ras cu gura pana pana la urechi, incercand sa nu-mi trezesc puisorii( fata de 2 ani baiatul de 2 luni) postarea asta a pus punctul pe i. In cazul meu mi-am asumat de la bun inceput( acum 2 ani) ca voi fi nevoita sa le fac pe toate, si nu pentru ca n-ar vrea sa ajunte ci pentru ca jobul il tine plecat in afara tarii, iar atunci cand e acasa… ma ajuta cum poate! Mai rau ca m-am obisnuit cu el plecat si ma scoate din papuci cand e acasa…deci asa e rau si nici asa nu e bine! Noi sa fim sanatoase si s-avem idei de ce le mai punem pe masa, rabdare cat toata galaxia si iubire pentru fiecare! 😘😘😘

  5. Violeta

    Lumea e plina de femei Gabi pe care nu le vede nimeni. Traim intr-o lume stramba din toate punctele de vedere. E o cultura gresita, din start. E un sistem gandit, creat si intretinut de barbati egoisti si goi pe dinauntru. Totul se poate schimba pornind de la educatie. Aia adevarata.

  6. Nikki

    Bun, sa zicem ca barbatu’ chiar vrea sa te ajute. Al meu de exemplu:)…In afara de facut de mancare, unde se pricepe binisor, restul…mai bine-ar fi tacere. De exemplu: dupa ce aspira,nu mai gasesti praf decat sub paturi si canapele; de sters praful, ma abtin de la orice descriere; cand intinde haine, o soseta e intr-un capat al uscatorului, celalata in celalalt capat, nu mai spun ca scoate uscatorul pe balcon cu chilotii spre exterior:)); operatiunea imbracat fetita pentru iesit se soldeaza cu o tinuta demna de ,,Bravo, n-ai stil” varianta pentru copii; asezatul hainelor in dulap…ma opresc aici, m-ati inteles. Da, stiu, ii apreciez din suflet initiativele, nu-l critic niciodata, credeti-ma, stiu ca altii nu fac deloc. Ce vreau sa zic e ca, majoritatea, la chestiile casnice au doua maini stangi. Mai sus-barfitul meu barbat a crescut intr-o casa cu trei frati, doi mai mici de care a avut grija si chiar a fost pus la treaba. Deci, degeaba te ajuta uneori barbatul, ca te iei cu mainile de cap. Sunt si exceptii, barbati cu casa luna si haine calcate de ei insisi impecabil. Eu personal nu cunosc niciunul, dar din cate stiu acestia sunt foarte tipicari si devin stresanti. Asa ca, ii scuzam la capitolul asta. ADN-ul e de vina:). Macar sunt de apreciat ce care au bune intentii.

    • Ama

      Saaaaau, il lasi sa faca asa cum face el si mai lasam si noi garda jos si regulile din pod 😀 Eu una, cat timp imi dai sa mananc, orice e bun de mancare, ca pune sau nu rufele in dulap cum le-as pune eu, iar e bine, ca daca nu le-am pus eu, n-am ce sa comentez. Atata timp cat nu am de facut eu, si face altul, nu am de ce sa ma leg de ceea ce face sau cum face 😀 bine ca nu trebuie sa fac eu 😀 Apoi la imbracat….sa fim seriosi, ideea e sa nu iasa copiii in fundul gol, in rest….cat timp sunt imbracati, chiar conteaza cum si cu ce? Eu zic ca si noi ii tinem departe putin crezand ca noi stim ce si cum, si ei nu. Si chiar daca ei chiar nu stiu, ii putem invata, iar la sfarsit, chiar conteaza ce si cum fac? Ideea e sa nu faci tu, ca doar de asta cerem ajutor, sa luam si noi o pauza si sa ne mai dam seama ca nu sta intreaba lume pe umerii si neuronii nostri
      😀

      • Dada, asa e. Asa zice si al meu, ca eu vreau sa faca el ca mine, dar el face ca el.
        Hahahah

        Ai si tu dreptate, au si ei o scuza, ca sa zic :))

      • exact asa zic si eu. M-am vindecat de perfectionismul acesta: daca nu e cu mine copilul, i don/t care:) decat sa fie safe.. si mancat. Al meu ii dădea lapte cu cereale si fructe pana la ora 15 cand veneam acasa si ma enervam.. pana cand am zis, stop. De ce sa ma supar? toti sunt fericiti, nimeni nu moare din asta

        • Rox

          Vaaai, cat am ras!!! Al meu le da stafide si miere de albine, nu da gres niciodata! El isi vede de ale lui, ei isi fac rezerve de energie si cand vin eu acasa as pleca de unde am venit. Plus ca gasesc dezastru, ii intreb pe copii ce au facut si imi spun: “pai…noi ne-am jucat, am colorat, tata a stat pe telefon…” continuarea nu o mai aud, evident…

  7. Amalia

    noi decidem ce jucarii sau haine le luam copiilor. eu imbrac fetita numai cu haine de la raionul baieti pentru ca acolo gasesc articole cu croiala mai larga, comfortabile, in diverse culori si decorate cu animale, rachete, plante, cifre, litere… nu doar fluturi si inimi in toate nuantele de roz printate pe leggins (pentru copii de 2 ani!!! wtf?!) ca jucarii are doar puzzel-uri, seturi de constructii, carti , animale miniatura si diverse vehicule. o fi extrem dar papusi sau aragaz eu nu pot cumpara :))))

Leave a Reply

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 198 queries in 0.460 s