Mamelor, pipi sau duș singure-n baie nu e răsfăț personal

răsfăț miruna ioani

O prietenă cu doi copii mi-a scris astăzi foarte fericită că și-a făcut programare la coafor.

Și mi-am dat seama că nu am auzit niciodată un bărbat entuziasmat că săptămâna viitoare merge la tuns.

Așa că, mame care, după un duș singure-n baie, vă simțiți răsfățate, ascultați aici:

”5 minute nu m-a tras nimeni de sâni, sunt practic alt om.”
”Am făcut caca fără să țin alt om în brațe, uitasem cum e!”
”Am fost la coafor, simt că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap! De fapt, era doar frizerul…”

Dacă înțelegeți foarte bine ce vreau să zic, citiți mai departe.

Asta e ca aia când te bucuri că ai apă caldă și 23 de grade în casă iarna, pe frig. Nu, să ai apă caldă e ceva normal, nu e un privilegiu.

Sau ca aia când bărbatu-tău spală vasele o dată pe săptămână și simte nevoia să-l premiezi. Nu, atâta vreme cât participă la murdărirea vaselor, să le și spele e ceva normal.

Sau ca femeile care sunt căzute-n fund de admirație pentru ajutorul pe care-l primesc de la tatăl copiilor lor. Nu, ajutorul de la bărbat nu e motiv de sărbătoare, ci parenting împreunat.

N-am auzit în viața mea vreun bărbat să vorbească despre dușul grozav pe care l-a făcut singur în baie.

Sau să se bucure de o vizită la dentist ca de un city break la Paris.

Nu cunosc vreun tată care să mulțumească cerului pentru o vizită la Kaufland fără copii.

Mamele, în schimb…

N-au timp nici să se spele pe dinți. Se felicită când apucă o baie cu spumă o dată pe an. Când se aliniază planetele și prind un ceas la coafor. Când le fură somnul după ce puiul a adormit. Apar atât de rar aceste ocazii, încât mamele sunt lăudate că și-au făcut timp pentru ele personal.

Wow, da, felicitări că te-ai tuns și ai făcut duș!

Te-ai odihnit 2 minute pe ceas? Să sărbătorim!

Nu, fetelor.

Să te speli, să te tunzi și să dormi e normal.

Repetați după mine: ”să mă spăl, să mă tund și să dorm NU INTRĂ LA RĂSFĂȚ PERSONAL.”

Sunt nevoi de bază ale oricărui om normal.

Nu ar trebui să te feliciți pentru asta. Nici să te lauzi, ce încărcată de energie te simți.

Ați văzut vreun tată care să se închidă în baie ca să respire un pic? Dar fac asta aproape toate mamele care nu se ascund în cămară.

Ați văzut tați care să se trezească noaptea să legene bebeluși, să schimbe copii, să dea apă și lapte? Cam câți?

Femeile se ocupă de obicei de lucrurile astea și li se pare normal. Pentru că tații se duc a doua zi la serviciu, de parcă mamele ar merge la spa.

Psihologii ne tot spun: aveți grijă de voi mai întâi! Și ne dau celebrul exemplu din avion. Îl știți, cu masca de oxigen. Să ți-o pui ție mai întâi, scuzați-mi franceza, și apoi să ajuți pe altul, inclusiv pe al tău copil.

Și atunci noi ne închidem în baie, mai facem un duș și numim asta ”grijă de noi”.

În serile în care mă dau cu cremă pe față am senzația că sunt o divă cel puțin.

Adevărul e însă că ne mințim.

Adevărul e că viețile noastre sunt atât de grele, atât de aglomerate, atât de înstrăinate, încât ne mulțumim cu foarte puțin.

Cu un duș pe fugă, cu o vizită la tuns, cu un pipi în intimitate.

Și adevărul e că am început să ne convingem noi pe noi că n-avem nevoie de mai mult, pentru că ne e teamă că nici n-o să primim vreodată diferit.

Și acesta nu e un articol de empowering women să își ceară drepturile, nici de critică la adresa sexului norocos, purtător de penis și durere la bascheți. Articolul ăsta e un buton apăsat.

O conștientizare pe care am avut-o mai demult.

Că n-am nevoie de un concediu, n-am nevoie să m-ajute mama un weekend sau să dorm un ceas.

Da, acestea mă ajută, sigur că da, fiecare e foarte valoros.

Doar că ameliorează un simptom, îmi dau benzină pentru un metru în plus. Să mă întorc înapoi la viața mea, la haosul din fiecare zi.

Și mi-am dat seama că nu am nevoie de o vacanță, un weekend, un minut, ci am nevoie de un sistem.

Am nevoie să știu că o să primesc în fiecare zi câte ceva pentru sufletul meu.

Că o să mai spele și altcineva vasele din bucătărie.

Și copiii, pe dinți.

Că o să dorm și mâine cât are nevoie corpul meu, nu cât decid alții pentru el.

Că o să mă pot spăla și mâine pe unde vreau eu.

Că o să am un timp pe care să fiu stăpână pe deplin, în care să citesc dacă am chef, ori să alerg, ori să scriu, ori să mă uit la o prostie de film.

Știți la câte lucruri renunță o femeie după ce face copii? La prea multe.

Știți de unde începe discuția despre egalitatea dintre femei și bărbați? De aici. De la baza piramidei, din familie. Și n-am dat un exemplu prea grozav copiilor mei nici eu, că n-am de unde-l lua ca să-l dau.

Fiindcă noi, ca femei, am ajuns să considerăm un răsfăț personal ceea ce pentru bărbați e strictul necesar. Să faci caca când te scapă, duș singur în baie și să mănânci șezând.

Iar comparațiile astea nu ajută, știu. Doar că nu poți umbla prin casă cu ochii închiși. Nu-ți poți pune dop la suflet și capac la nevoi: ”stați voi liniștite, că mă ocup imediat și de voi, acum am niște copii de crescut, nu durează mult, doar vreo câțiva ani”.

N-am soluții, fetelor. Fiecare cu viața ei, cu bărbatul și copiii ei. Îi iubim necondiționat și ne-am da o mână pentru ei. Vedeți numai să nu ne dăm sufletul și lor să nu le folosească la nimic.

Nu mai cereți ce vreți, mergeți și luați-vă direct. Nu vă mai mulțumiți cu firimituri și verificați ce e important pentru voi.

Știu că poate fi dificil să îți aduci aminte ce te face să te aprinzi. Când n-ai mai petrecut de-o vreme timp de calitate cu o persoană, e greu să îi ghicești dorințele. Chiar dacă acea persoană ești tu.

Răspundeți la două întrebări simple. Pe mine m-au ajutat să ajung la sufletul celei care sunt:

  1. Ce faci când pierzi noțiunea timpului? Care e acel ceva de care te apuci și te trezești peste 5 minute că au trecut 2 ore?
  2. Și acum imaginează-ți că tocmai ai făcut asta. Cum te simți?

Răspundeți rapid, fără să vă gândiți.

Eu scriu. Și citesc.
Cititul e inspirația și scrisul e expirația.

După ce scriu, mă simt plină, rotundă, deșteaptă, bogată, împlinită, odihnită, motivată, energizată, adevărată. Mă simt bună, fericită, împăcată, așezată, liniștită, hrănită.

Sper că ai identificat cel puțin un lucru care te face să te simți bine. Și că ai observat că eu îl fac pe al meu chiar acum.

Să vedem câte femei au răspuns că stau pe wc. Fiindcă să te speli, să te tunzi sau să te caci nu sunt răsfățuri și n-ar trebui să lăsăm pe nimeni să ne convingă altfel.

Ele nu ne umplu găletușa, ci o curăță și o pregătesc ca noi să venim pe urmă să facem plinul la suflet exact așa cum vrem.

Photo by Artem Labunsky on Unsplash

Articolul anterior

Ce putem învăța: despre înecul secundar și Duhul Sfânt care se coboară și dacă nu îneci copilul la Botez

Articolul următor

Supă cremă de ciuperci, rețeta simplă cu 3 ingrediente și delicioasă de mai ceri o porție

17 Comentarii

  1. Silvia R.

    Să mă spăl, să mă tund și să dorm NU INTRĂ LA RĂSFĂȚ PERSONAL. 😊
    Partea trista e ca nici nu stiu ce ma mai implineste. Pentru ca orice as face, sunt intrerupta. Si nu mai gasesc placere in nimic.
    Sunt fericita ca bag la somn ambii copii la 21-21.30, apoi am timp pt mine. Dar nu e asa. C bucataria arata ca dupa razboi, ca daca vreau sa fac un dus, bebe are senzor si imediat ce imi pun sampon pe cap, se trezeste si plange. Daca ma uit la un film, pun pauza din 30 in 30 minute sau poate chiar mai des. Asta in cazul in care e pe Netflix. Daca e la tv, clar pierd cele mai bune replici…

    • Inteleg atat de bine ce zici! Viata intrerupta e si refrenul meu.

      Pur si simplu imi va exploda capul ca acestui emoticon inspirat din zilele mamelor 🤯

      Ai mei nici macar nu adorm deodata. Incep manevrele de culcare pe la 9 cu cel mic si le termin pe la 12 cu cel mare si, de cele mai multe ori, cu mine.

      Iar noptile Victor nu mai prea doarme, nu stiu ce dinti or mai iesi sau ce schimbari sunt. Incerc sa il alerg cst mai mult seara, sa oboseasca.

      Hugs to you! Si vin. Mult vin.

      • Silvia R.

        Din fericire, am reusit sa le sincronizez somnul de seara, la pranz cel mare nu mai doarme, asa ca seara cade lat.
        Te cred ca iti este greu, daca nu sunt sincronizati. Hugs sister! O sa vina si vremuri cand se vor culca singuri, nu?
        Cat despre vin, mai rarut, ca deh… sa nu stric copilul alaptat 😅

    • Andreea G.

      Fix asa si noi, sister! Citeam articolul in timp ce il culc pe bebe, iar tati pe surioara mai mare si nu gasesc o activitate pe care mi-as dori-o acum pt mine, desi cititul este pasiunea mea, am uitat sincer pana si ce gen de carti ma ung pe suflet, sa rad sau sa plang?? 😅😂

      • Sunt grele aceste exercitii la inceput. Nu-i nimic, intrebarea a fost lansata, mintea ta a auzit-o si vei primi raspunsul curand.

  2. Diana

    Omg cum e articolul asta! E fix real! Felicitari, Miruna, pentru cum scrii, e exact ce au nevoie mamele sa auda. Mie mi-au trebuit cateva luni de terapie ca sa imi dau seama de ce trebuie sa ma iubesc si pe mine si mai ales cum sa o fac. Bine, inca mai lucrez la asta ca e asa usor sa ma defocusez.
    Te imbratisez. Cheers!

  3. Roxana

    Miruna, cum sa iti spun cat de bine mi-a facut sa descopar blogul tau? S-a intamplat in toamna trecuta, in perioada in care incepusem si un tratament recomandat de psihiatru pentru ca…. nu mai dormeam de un an! Fetita mea a inceput la doua luni si jumatate sa planga, sa nu doarma si sa se trezeasca super des. Stateam ore intregi incercand sa o linistesc din plans si sa o adorm, nu reuseam sa ma calmez sau sa ma culc si eu ca se trezea iar. Timp de un an am trait cu 2, 3 ore de somn pe noapte, si nici alea legate. Ajunsesem sa ma intreb daca imi iubesc copilul pentru ca simteam de multe ori ca nu o mai suport… a host horror. Dar pastilele minune au inceput sa produca serotonina pentru mine iar tu mi-ai reamintit ca nu sunt singura si poate nici defecta, ca nu se prea vorbeste despre cat de greu poate sa fie.
    Iti multumesc ca esti!

    • Multumesc pentru mesaj! Aud ca esti intr-un loc de bine si ma bucur pentru tine enorm. Sa tii cu dintii de toata serotonina.

    • Diana

      Buna! Ce pastile ai luat, pt somn? 🙂

      • Roxana

        Pastilele nu erau pentru somn, ci pentru starea de bine care imi lipsea complet din pricina oboselii (am uitat un mic amanunt, sunt o mama singura…). Spre norocul meu somnul fetitei s-a mai reglat cand am facut trecerea la un singur somn pe zi, asa ca acum e muuult mai bine si ma pot bucura de ea. Avem in continuare 2 – 4 treziri pe noapte, dar fata de cum era inainte pot spune ca e vis! Va imbratisez pe toate!

  4. Dia

    Multumim, Miruna,pentru hrana asta minunata pentru suflet! Intradevar, deseori e greu, cu copilasi mici sau mari, si eventual bonus servici de acasa. Si un leac antidepresiv care poate functiona e sa faci cat mai mult din ce iti place cu adevarat..si poate niste ajutoare mici, gen o prietena draga masina de spalat vase, un prieten aspirator indraznet care sa umble nestingherit prin casa, desi m-as mira ca va fi lasat sa-si faca treaba linistit, o oala minunata in care pui doar ingrediente si apoi recoltezi o bunatate de mancare..Macar ramane mai mult timp pentru zambit:-)

  5. Si eu oftez ca celelalte mamici. Eu am marturisit de vreo cateva ori pe blogul personal ca in primele luni de viata ale copilei noastre, sotul a fost o mama mai buna decat mine. Parca totul era automat, absolut toata lumea stia ce sa faca, ce sa spuna. Doar pentru ca ai un test de sarcina pozitiv, aduci un copil pe lume, nu inseamna automat ca te nasti ca mama atunci. Eu recunosc ca m-am nascut ca mama la vreo cateva luni dupa nastere, cand eram fara vlaga, fara somn, iar fata mi-a zambit prima oara. Si asta cred ca e alta problema spinoasa pe care incercam, noi, mamicile, sa o ascundem sub pres. Dezamagirea ca unele dintre noi nu stim ce sa facem o data ce copilul e nascut. Dezamagirea ca nu ma pot ridica la standardele impuse de alte mamici. Dezamagirea ca cel putin in primele luni de viata ale primului copil, contractul social dintre copil si parinti este cu un singur sens: copilul cere, cere, cere, parintii dau, dau, dau. Dupa ce a facut fetita doi ani, mi-am dat seama ca personal, statul pe Facebook printre grupuri de mamici imi face rau. M-am dezabonat de la mai toate grupurile, am dat unsubscribe la multe bloguri, am pastrat in Feedly doar cateva bloguri de parenting si gata. E o lupta continua asta cu tinutul de dintii de viata mea, doar a mea. De exemplu, fetita nu vrea sa doarma singura, asa ca dormim pe rand cate un parinte cu ea. Daca se foieste uneori in timpul somnului, ea adoarme la loc. Mie imi ia vreo ora sa adorm la loc. Dar recent am citit ca in caz de episod insomniac, trebuie sa ma dau jos din pat (creierul trebuie sa asocieze patul doar cu ideea de somn si sex, nu insomnii). Imi aprind lampa si citesc. Au devenit mai rare episoadele de insomnii. O data ce somnul e ok, poti lucra la alte ziduri de aparare. Si ce bine imi e cand dupa ce adoarme fata la 8 jumatate, aprind lampa si imi iau o carte de citit, scris in jurnal. Ma uit pe Netflix poate o data pe saptamana (sunt maniaca sa observ ce imi deranjeaza somnul, nu de alta dar am facut un burnout profesional de toata frumusetea si mi-am dat demisia), laptopul e stins la 8 seara, telefonul il tin noaptea pe hol, citit si scris zilnic. Daca ar fi sa ma tin la curent cu tot ce e de vizionat, stiri, grupuri de mamici, si apoi si grija de sufletul meu, clar nu as putea. Am vazut doi ani de mamicie super-intensiva unde ma duc. Si sincer, cred ca va dati si voi seama, a inflorit si mamicia din mine pentru ca pamantul nu mai e uscat. Doar il ud zilnic cu grija fata de mine. Iar pentru ca relatia dintre mine si mine e ok, relatia dintre mine si sot e ok, relatia dintre noi,parintii, si fata e ok. Asta e un subiect foarte drag mie, self-improvement: https://www.roxanamurariu.com/category/self-improvement/

  6. Silvia P

    Cred că toate aceste privațiuni se întâmplă în mare parte din cauza ca multi s-au grăbit la făcut de copii fără să aiba ajutorul nimănui când vine vorba de creșterea și supravegherea lor. Nici soțul, nici bunica, soacra, bone, nimic. Eu nu îmi aduc aminte ca mamele noastre sau cele de după generația lor să fi făcut atâta caz de lipsa de libertate… Ba dimpotrivă, mersul la coafor era regula (nu de alta, venea tata peste mama si o scotea afara din casa). Și nici nu stăteau nespălate (din nou, tata a preluat 50% din taskuri sia facut lucrurile super usoare) 😀😀
    Părinții mei mergeau la nunti sau evenimente în doi, pentru că era bunica noastră acasă și avea grija de noi.

    Mămicile milenials în mare parte sunt plecate departe de părinți și socrii, în orașe mari sau chiar în alte tari unde plătesc chirii mari sau rate și clar nu mai rămân bani pt bone.

    Totul pleacă de la un adevăr pe care multe femei îl ignora pt că se cred ele puternice și super femei: It takes a village to raise a child.
    Adică familia extinsa. Sau bone plătite.

    Parerea mea e ca nu se stiu foarte multe despre ce inseamna intr-adevar sa ai un copil, stiu doar varianta romantizata, ireala, varianta in care toata lumea zice ca e minunat si apoi oamenii se plang ca n-au timp de dus. Realitatea este foarte diferita si nu e loc de atata romantism: e nevoie de ajutor, sprijin (moral, financiar etc) si mai ales sa ainun copil cand te-ai dezvoltat atat de mult incat nu te doare asa de tare ca te pierzi pe tine.

    • vai, ce mi-a plăcut cum ai zis. E foarte adevărat.
      Aș completa doar că, oricât ai fi de pregătit emoțional și psihic, vine copilul și îți arată unde mai ai de lucru 🙂

      • Maria

        Multumesc pentru ca ti-ai facut timp si ai scris acest articol. Nu stiu cat de mult realizezi ca poti aduce bucurie unui om pentru simplu fapt ca s-a regăsit în ceea ce ai scris. Un fel de confirmare la psiholog sau un fel de “capra vecinului” varianta urbană. Ma ajuta sa nu ma mai simt vinovata ca sunt mereu obosită. Multumesc!

Leave a Reply

© 2007-2021 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 172 queries in 0.215 s