Rula un clip cu ceva călugăr budhist, care mi-a atras atenția. Era despre

diferența dintre iubire și atașament.

Atașamentul zice ”Te iubesc ca să FIU fericit”.

Iubirea zice ”Te iubesc ca să TE FAC fericit”.

A rămas cu mine foarte profund această idee. S-a lipit de creierul și de inima mea.

Cred că se potrivește în toate relațiile umane. Simt că să le disting pe cele două îmi aduce beneficii imediate în legăturile cu cei apropiați. Cu cei pe care-i iubesc, dar sunt obosită, alergată, întreruptă, încurcată.

Ca atunci când nu știi ce decizie să iei și te ajuți de răspunsul la întrebarea ”cine sunt eu”. Ce fel de om vreau să fiu?

Într-o seară, soțul meu a venit acasă obosit după gardă și m-a rugat să-i fac un masaj. Nu vă imaginați nimic trăznit, amândoi copiii mișunau pe lângă noi.

Tocmai pentru că fusese de gardă și toată ziua plecat, eram și eu obosită. Abia așteptasem să ajungă acasă și să mă închid 10 minute în baie ca orice mamă care nu mai poate.

Când mi-a cerut masajul întins pe canapea, eram cu o șosetă în mână, mă pregăteam s-o las la coșul de rufe în drum spre bucătărie.

Și brusc m-a lovit: Te iubesc ca să te fac fericit.

Mi-am amintit că la, începutul poveștii noastre, masajul era una dintre calitățile mele excepționale. Așa cum unii știu să gătească, alții să cânte și alții să vorbească. Eu știam face masaj. Îmi făcea o plăcere nespusă să-mi plimb mâinile peste acest băiat, mă cățăram pe el și închideam ochii. Încercam să-l învăț pe de rost și să-i ghicesc, după cât erau de încordați mușchii, povestea zilelor în care fusese departe de mine.

Nu mai fac asta acum.

Nu mai am nicio curiozitate, niciun dor, niciun răgaz pentru această plăcere.

Am și uitat că mă pricepeam la asta.

Dar lui îi place în continuare, știți?

Știu că s-au întâmplat multe între timp, știu că am dreptul să nu fac ce-i place, știu toate lucrurile astea. Dar dacă n-ar mai fi despre mine un pic?

Da, știu că suntem în plin proces de redescoperire de sine, că facem cursuri, citim cărți, ne dăm cu cremă pe față chiar dacă nu ne vine. Ne spălăm pe dinți cu forța seara și simțim că merităm o medalie pentru câteva minute de periaj.

Dar lui încă îi place să îi fac masaj.

Iar eu îl iubesc ca să îl fac fericit.

La început, da, era felul în care mă făcea să mă simt.Prezența lui, mintea, poveștile lui. Bine, mai erau și alte chestii care-mi plăceau, dar cred că citește și mama lui acest blog.

Cred că, după ce nu mai ai 15 ani, după ce alegi să îți petreci timpul și să acorzi atenția unui individ, romantic vorbind, ieși automat din faza lui teiubesccasăfiufericit. Și intri în faza lui teiubesccasătefacfericit.

Am pus jos șoseta și mi-am așezat mâinile pe tălpile lui.

-Chiar îmi faci?

-Da. Te iubesc ca să te fac fericit.

Când Tudor mi-a cerut să-i dau jos de pe raftul cel mai de sus o jucărie plină de praf, cu care urma să se joace 5 secunde cel mult, știam, am oftat. Era nevoie să-mi aduc o scăriță, să mă cocoț, să șterg cutia de praf, să nu uit scărița în sufragerie, că Victor nu e chiar Spiderman, deși încă nu știe și el… și tot așa.

Dar te iubesc ca să te fac fericit.

Până la urmă, de ce să nu-i dau copilului o jucărie care e totuși a lui? Chiar atât de greu mi-ar fi să mă organizez? Nu ar fi mai mare bucuria de a face ceva pentru el?

-Chiar mi-o dai?
-Acum.

Te iubesc ca să te fac fericit.

Sigur că există limite. Facerea asta de fericit nu se poate construi pe nefericirea proprie. Adică, nu vorbim despre să mimăm un orgasm ca să ținem preamărirea în slăvi și-n al nouălea cer, la naiba cu ce simțim noi, că nu murim dacă doar stăm.

E un clitoris, nu e limba chineză, da?

Însă înțelegeți ce vreau să zic.

Bucuria când îi faci tocănița lui preferată.

Sau copilului o porție de orez cu lapte în loc de amiaz.

Când îl vezi c-a avut o zi proastă și faci un joc cu cei mici ca să se poate odihni.

Sau când vrea să lipească desene pe pereți și știi că se vor lua cu tencuială, dar îți spui că-i cel mai bun motiv ca la un moment dat să zugrăvești.

Știți, de ziua soțului meu, i-am luat o tablă de scris. Un whiteboard. Curierul care a livrat-o m-a întrebat unde-o s-o pun. E ditamai tabla. Cam ca la școală așa.

-În sufragerie.

S-a uitat confuz.

Da. Am făcut loc pe un perete pentru tabla de scris.

Te iubesc să te fac fericit. 

Stiu sigur ca peretii vor fi aici si cand noi nu vom mai fi. N-am avut nicio ezitare sa-i gauresc ca sa-i fac o bucurie omului pe care-l iubesc.


Nu zic sa calcati pe voi pentru celalalt. Fiecare stie cat vrea si poate darui. Zic doar sa stiti care-i diferenta dintre iubire si atasament in viata de zi cu zi.

Si sa alegeti cum vreti sa traiti.

foto Pixabay