Ca să nu te urască primul născut că i-ai făcut un frate mai mic, rolul unui joc de cooperare (și un concurs)

joc cooperare miruna ioani

Posibil să fie tras de păr, dar vă fac această recomandare, deși nu sunt specialist. Băiatul meu cel mare cere acest tip de joc în ultima vreme în mod aproape obsesiv. Ați ghicit, e un joc de cooperare.

(Nimic nu mai poate fi penibil după ce-am mărturisit că învăț pe de rost scenarii din cărți de parenting, așa că here it goes. Nu e vreo asociere științifică, nu sunt studii făcute de experți, nu zic că maibinele se datorează doar acestui tip de joc, e doar o observație în familie la noi. But anything that helps…)

În fiecare sfântă seară, după ce Victor adoarme, noi ne jucăm boardgames. Când aud ”ușa secretă” intru în modul de ”Doamne, dă-mi răbdare”. Pentru că așa se numește preferatul joc al lui Tudor.

Ce este un joc de cooperare?

Un joc de cooperare e acel joc din care nimeni nu pleacă supărat, că a pierdut.

Toți jucătorii sunt în aceeași echipă.

Nu există concurenți.

Miza e comună: aceeași misiune la care muncesc toți.

Nu poate fi unul mai bun decât altul, mai rapid, mai norocos sau mai bogat.

Îi place foarte mult și trage de ultimile sale puteri să mai jucăm o dată. O tură nu durează mai mult de 10-15 minute și e ca un balsam pentru sufletul lui.

Știu că trecem cu toții printr-o perioadă de adaptare. Da, fratele mai mic a împlinit deja un an, dar asta nu înseamnă că băiatul meu cel mare și-a șters din memorie toată viața de dinainte. Nu a uitat cum se simțea timpul pe vremea când era un tot, nu un rest. Sau mama, pe vremea când era doar a lui, nu și a altui copil.

M-am întrebat de ce insistă pe acest tip de joc. Mi-am răspuns tot eu:

  • Pentru că are nevoie să ne înțelegem bine, să nu ne mai supărăm unul pe altul (ni se întâmplă des; e o perioadă, sper)
  • Pentru că simte că aici e întotdeauna mama sa de partea lui
  • că nu are concurenți; măcar în joc, dacă în realitate nu mai e posibil așa ceva
  • pentru că are nevoie de un sens comun cu al mamei lui (asta contribuie la nevoia lui de aprobare)
  • și pentru că e văzut fără a fi comparat (noi nu facem comparații, dar le face el; nu știu dacă și ai voștri copii, dar Tudor e foarte preocupat de cine e mai mare, mai înalt, mai puternic, mai rapid)

Avem diverse tipuri de jocuri în casă, bineînțeles. Și, după ce adoarme fratele lui, ar putea alege orice. Nu te supăra, frate. x și 0. De-a turcii și tătarii. De-a Spiderman și prințesa războinică, de-a dura pe covor. Io mă joc orice. Dar nu, el vrea ”ușa secretă” și eu execut cu bucurie.

Pentru că:

Un joc de cooperare te învață

  • să fii atent (cele de memorie sunt preferatele lui Tudor),
  • să îți faci o strategie (să știi când să muți și ce pion, fiindcă oricine poate muta orice pion, nu există că io-s cu verde și tu ești cu roșu)
  • să ai grijă de celălalt (să îi sari în ajutor)
  • să împarți (o carte pe care o tragi tu îi poate fi de folos altui jucător și ești liber să i-o faci cadou)
  • să te bucuri de un succes chiar dacă nu e al tău, pentru că e un pas mai aproape spre îndeplinirea misiunii
  • să folosești mai mult ”noi” în loc de ”eu”

Și pentru că și eu am nevoie de o lume cu reguli pe care toți le cunosc și le respectă și în care să pot fi cu fiul meu cel mare în aceeași echipă mereu.

Astăzi organizez un concurs pe facebook, împreună cu prietenii de la Sunny Games.

Ca să participați la concurs, dați share public la postare și lăsați un comentariu pe facebook cu ce joc alegeți. Dacă o fi să câștigați, pe acela îl veți și primi ca premiu. Puteți alege orice, de aici.

(Concursul durează până pe 14 decembrie, la ora 23.59. Câștigătorul va fi ales cu commentpicker și anunțat prin update la postare.)

joc cooperare miruna ioani

În timp, le-am adunat pe acestea cinci. Vă zic două vorbe la fiecare, poate vă ajut să alegeți. (Dar oferta e mai mare, să vedeți dacă vă place altceva mai mult.) Încep, bineînțeles cu:

Ușa secretă

joc cooperare miruna ioani

joc cooperare miruna ioani

E un joc de memorie, with a twist.

Ideea e să găsești cărțile-pereche, DAAAAAR există trei cărți ascunse într-un pasaj, după o ușă secretă (le vedeți un pic în poza de mai jos). Scopul jocului e să ghicești care sunt aceste trei cărți.

Pe masa de joc mai există 12 cărți cu ceas amestecate. Când nimerești câte o carte din asta, limba ceasului se mută cu încă o oră. Respectiva ajunge la gunoi, în cufărul de sub ceas. Când ceasul bate ora 12, jocul s-a terminat și jucătorii trebuie să ghicească cele trei cărți.

Se combină jocul de memorie cu jocul deducției, plus că nu e despre cine găsește cele mai multe perechi. Jucătorii se pot ajuta unii pe alții. Cursa e contra ceasului și scopul e să ghicești cărțile de după ușa secretă.

Merge de la 5 ani, însă Tudor nu i-a împlinit încă și e fascinat. Dar s-a jucat toată vara Zoo, un joc de cooperare similar, tot de memorie, doar că mai simplu și cred că a contat.
joc cooperare miruna ioani

Castele de nisip

E un joc de strategie și ajutor reciproc

joc cooperare miruna ioani

Poveste: vrei să construiești castele din nisip și să le protejezi de valurile care vin să le distrugă.

E un joc cu zaruri, fiecare număr de pe zar simbolizează ceva: ori te ajută la construcție, ori ajută valul să înainteze.

joc cooperare miruna ioani

Are mai multe componente strategice și implică o atenție diferită față de cel de memorie. Dezvoltă și abilitatea de adaptare la situație, pentru că uneori te enervezi când zarul ține cu valul.

Pentru a-ți apăra castelul poți construi un zid. Pentru a primi zid-ul sau o piesă pentru castel, trebuie să ai trei cărți: lopată, o găleată și o carte cu nisip. Iar când cineva nu le are pe toate trei, poate primi ce-i lipsește de la un coleg.

Scopul e să terminăm castelul înainte să îl măture valul. E un joc dinamic, cu multe lucruri în continuă schimbare și cu un factor imprevizibil, la care trebuie să te adaptezi: zarul. Noi am avut ghinion la primul joc și ne-a luat valul din prima. Nu am prea avut șanse reale să construim ceva și Tudor a zis că-s stricate zarurile :p

Merge de la 5 ani.

Constructorii de case

E un joc similar cu Castele de nisip, dar mai simplu. Are strategie, n-are așa mult noroc (e fără zar). Pe Tudor l-a prins când l-am luat, l-a tot cerut. Îi plăcea ideea de a construi case atât de diferite.

Scopul jocului e să construiești cât mai multe case și poți alege grade diferite de dificultăți. Ceea ce e foarte fain, dar o să vă placă rapid să treceți la numărul maxim. Fiecare casă se construiește din 4 cărți. Casele sunt diverse tipuri: casă de lut, casă pe barcă, iglu, casă de paie, bloc cu etaj, învață copilul ceva.

Mai există și cărți cu dezastre naturale, cărți de reparații și protecție. Primele te lovesc când ți-e lumea mai dragă și distrug ce ai construit. Celelalte te ajută să repari.

Merge de la 4 ani.

Parado

joc cooperare miruna ioani

Povestea e așa: urmează o paradă a modei, care începe când ajung toți oaspeții. Oaspeții vor ocupa câte un loc pe scaunele goale din primul rând (sunt pe spatele cărților). Până atunci, cât mai mulți copii trebuie să fie gata costumați.

Există două zaruri pe culori. Fiecare culoare îți indică ce carte să ridici (poți alege cap, mâini sau picioare). Când ai un copil întreg, îți alegi două accesorii din dulap și îi faci o poveste. În momentul ăsta, copilul e gata de paradă!

La un moment dat, zarul va arăta o culoare din care nu mai există cărți-copil. Atunci, întorci o carte cu scaun și un oaspete ajunge.

Prima dată când ne-am jucat, ne lipseau doar picioarele de la ultimul copil. Deci nu e un joc dificil, mai degrabă unul distractiv. Ne prostim, râdem și inventăm povești. De exemplu:

joc cooperare miruna ioani

Despre polițistul cu ochelari, am zis că a fost la o petrecere și a băut toată noaptea, de a plecat cu balonul și ochelarii după el, și-a pierdut pantalonii, așa că s-a îmbrăcat cu ceva împrumutat și-a dat în gropi cu noroi, de amețit ce era.

Despre al treilea domn, Tudor a zis că e un băiat cu mărgele și bluză de fetiță, care s-a grăbit la bucătărie după brioșă, iar pe drum s-a împiedicat de pantalonii ăia largi și și-a rupt piciorul.

S-a râs mult, vă asigur. Nici noi nu înțelegeam întotdeauna de ce.

Nu prea are strategie, dar compensează la distracție.

Merge peste 4 ani.

Zoo

jocuri cooperare

E cel pe care-l menționam mai sus. E clasicul joc de memorie, doar fără vreo competiție între jucători. Scopul nu e cine găsește mai multe cărți perechi, ci ca jucătorii să găsească frații tuturor animalelor înainte ca directorul să se întoarcă la zoo. Printre cărți, există și 4 cu director, care îl fac pe acesta să înainteze câte un pas spre zoo. Directorul e echivalentul ceasului de la ”ușa secretă”.

Ca să fie jocul mai greu, există și două cărți cu leu. Când le întorci pe acestea, amesteci toate cărțile din nou. Noi am scos leul din start. Prea greu cu el.

Recomandarea e de la 5 ani, însă la Tudor a mers de la 4 ani și 3 luni cu mare entuziasm.

Max, motanul

jocuri cooperare

E cel mai asemănător cu clasicul boardgame, în sensul că are pioni și zar. Diferențele însă sunt că nu există pionul meu și al tău, scopul e să ducem toate animăluțele la final, să le salvăm de motanul Max.

Există două culori la zaruri: verde pentru animăluțe, negru pentru motan. Jucătorii decid împreună ce animăluț mută. Pentru motan, când e pericol să prindă animăluțele, poate fi ademenit înapoi la culcuș, de 4 ori, cu niște cărți speciale. Totul e să fii atent și să faci asta înainte de a fi prea târziu!

Merge peste 4 ani.

jocuri cooperare

Nu e prima dată când scriu despre jocuri de cooperare. Vi le recomand însă din toată inima. Mai ales celor care au doi copii mici și sunt în perioada asta cu părul pe moațe, ca noi.

Cei de la Sunny Games oferă și o reducere substanțială cititorilor blogului meu:

Aveți 25% reducere la orice de pe site, cu codul miruna25, valabil până la 31.01.2021.
Jocurile de cooperare prezentate plus altele găsiți aici.

-Tudor, ce să scriu despre jocurile de cooperare pe blog, ce să știe oamenii?
-Că-mi place ”Ușa secretă” cel mai mult.
-Și ce îți place la ea?
-Îmi place că le punem acolo toate cărțile, că le întoarcem și pasajul secret. Asta să știe oamenii. Nu-mi place când mutăm limba de la ceas. Dar îmi place că aruncăm cărțile cu ceas în cutia de sub el.

Sigur că aceste jocuri se potrivesc oricărui copil. Și celor fără frați mai mici. Sigur că că vă puteți adapta la o viață cu mai mulți frați și fără joc de cooperare sau cărți de parenting. Nu zic că sunt un must, zic doar că orice ajută e aur curat. Și că acel ”Doamne, dă-mi răbdare” e combinat cu ”Doamne-ți mulțumesc!”

Cred că-i mai place ceva, dar nu își dă seama foarte exact:

vede că mintea îl ajută. Se simte bine când e deștept.

E minunat să îi poți arăta asta unui copil, că ne putem simți bine și fără ca cineva să se simtă rău. Că putem fi deștepți și fără ca cineva să fie prost. Că nu avem nevoie de întuneric, să strălucim.

Baftă la concurs.

 

Articolul anterior

Exemplu de cum să comunici în cuplu, de la Link și Amelia în Anatomia lui Grey

Articolul următor

Pregătiți-vă! Vor începe accidentele domestice de la improvizațiile cu care se încălzesc oamenii în București

6 Comentarii

  1. Alina Enache

    Tizului de la Sibiu i-ar plăcea tot Ușa Secretă.

  2. Florentina Suciu

    “Ca nu avem nevoie de intuneric, sa stralucim” minunat spus ❤️

  3. Elena

    Ieri am comandat si noi 2 jocuri, acum au sosit, am fost mulțumiți si am apreciat că, cutiile au fost intacte, avem copii care nu distrug si pentru noi e foarte important ca si cutia sa arate bine.

    Si acum la joacă…..

  4. Larisa

    Hello! Este vreun joc care sa
    Mearga de la 3 ani jumatate? Multumesc

Leave a Reply

© 2007-2021 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 154 queries in 0.546 s