Exemplu de cum să comunici în cuplu, de la Link și Amelia în Anatomia lui Grey

comunici cuplu miruna ioani

Atenție, o să fie cu spoilere din sezonul 17 din Anatomia lui Grey. Dacă nu l-ați văzut și vreți să vă uitați, click acum pe x. Dacă nu știți nici măcar cum arată un personaj din acest serial, stați liniștiți, demonstrația de cum să comunici o să vă placă. Mult.

E fix despre ce învăț acum în grupul de comunicare non-violentă.

Și este unul dintre secretele oricărei relații de lungă durată, indiferent că vorbim despre cuplu, copii, părinți, prieteni.

Nici măcar nu contează că Amelia tocmai a născut un bebe, că Link e tatăl, că amândoi sunt medici, nu merg la spital, că e pandemie și în film.

Nimic din toate astea nu contează. Nici că mai au grijă de încă trei copii ai ”surorii” ei, Meredith. Meredith e în spital, bolnavă de covid. Rău.

Nu e important nici că Amelia vine cu niște traume din trecut. Toți avem troller-ele noastre cu probleme de demult.

Deci nu e esențial să știți că fratele ei a murit (soțul lui Meredith), că a născut un copil fără creier sau că a fost dependentă de droguri.

Scena e în grădină, Amelia trage niște buruieni din pământ sau ceva. Începe cu el povestind cum soarele strălucește pe cer și la tv e ceva show despre cum salvăm pinguinii.

Ea îi răspunde că Meredith nu își revine. Că nu se mai trezește și că e foarte îngrijorată.

La care, el: lasă, se mai odihnește și Meredith un pic. E de bine.

Nu termină de pronunțat cuvântul ”bine”, că Ameliei îi sare țandăra atât de rău, încât ai senzația că va lua coasa și va decapita cel puțin două personaje în direct.

După care nu continuă să vorbească, ci să clocotească:

că nimic din ce se întâmplă nu e BINE și să mai termine cu gândirea pozitivă și încurajările.

Bulbuci.

Că ea e tristă, debusolată și foarte furioasă, că are nevoie s-o lase să își ducă frica și doliul și furia, pentru că, dacă nu, dacă ea va continua să înghită toate aceste emoții, or să existe consecințe în care o lui o să-i fie chiar greu să găsească ceva BINE în tot.

Un pic el își dă ochii peste cap și îți trece o ceartă prin fața ochilor, fix cum îți trece viața înainte să mori.

De parcă știi ce urmează să se întâmple, dar e prea târziu să oprești furtuna și asta e, o să vă certați.

Aici se întâmplă ceva fenomenal de valoros pentru oricare doi oameni care se iubesc, care vor să-și construiască o relație, să se cunoască mai bine și, mai ales, să se susțină orice-ar fi.

Link trage două scaune aproape, ea mai decapitează niște buruieni și întreabă ce bip-bip face. La care el, țineți-vă, să nu leșinați:

”I am making some space for us to sit while you have all your feelings”

(Fac niște spațiu pentru noi să stăm în timp ce tu ai toate sentimentele tale)

Se poate să mi se fi părut, dar posibil să fi plâns un pic. (eu)

Scena asta s-ar fi putut numi ”totul despre empatie” sau ”taci și nu vei divorța” (deși un TACI, nu în sensul de ”preș”, ci în sensul de ”închide gura și deschide urechile”).

S-ar fi putut numi ”tot ce ne dorim de la o relație, faza întâi”. Indiferent că e o relație de cuplu, cu copiii, cu părinții, cu frații, cu prietenii.

Cu toții căutăm un spațiu în care avem voie să fim. Fără judecăți, fără întreruperi, fără analize pe text.

Ți-e frică? Foarte bine, ai voie să îți fie.

Ești furioasă că femeia aia nu se trezește și nu e corect? E tot dreptul tău să fii astfel.

Te enervează ăștia cu gândirea pozitivă? Minunat, să te enerveze în continuare.

Și ce e și mai grozav e fix că au portretizat nu numai ascultarea și spațiul, ci mai ales că el reușește să lase diferența de opinii la o parte, să treacă peste propria sa alegere de a privi lucrurile, în numele spațiului de care ea avea nevoie ATUNCI.

Nu a ținut să o convingă că greșește, nici să-i arate cât de mult mai mișto te simți să vezi lucrurile ca el.

Nu a încercat să o încurajeze, să o îmbărbăteze, să o invalideze. Și e cu atât mai valoros, cu cât atitudinea lui era fix la polul opus. Ea vedea moartea, el vedea soarele. Ea se gândea la covid, el la pingiuni.

Ce bărbat! Așa vreau și eu unul, s-au gândit fanele serialului în timp ce-și admirau mucii-n batistă.

Bun, mergem mai departe, blablabla. Știți că filmul îmi place. E singurul la care plâng.

Și, înainte să-mi doresc prea tare un bărbat empatic din ăsta, care se știe cu scaunele în grădină și mă lasă să decapitez buruienile neîntrerupt, hopaaaa, ultima scenă.

Sunteți încă aici, da?

Vine ea la el. Tocmai adormiseră copiii.

(Nu știu cum se face că, în această familie, copiii dorm tot timpul, bebelușul nu-are treziri nocturne, iar ei fac până și sex; cred că scenaristul era un bărbat care își dorește copii, dar nu îi are încă, însă a auzit că să-i crești e greuț sau ceva…)

El cântă la chitară, ea îl întrerupe un pic. Că-i rândul lui.

Să vorbească.

O spune pe un ton ușor empatic și ușor lecțios, își mușcă și buza într-un fel aproape sexy. E momentul ei de a da înapoi ce a primit mai devreme.

Doar că, surpriză (multe cupluri se vor recunoaște):

lui nu-i pasă. Chiar are chef de cântat la chitară.

Ăsta e momentul după ce ai țipat la copil, el se joacă liniștit, pe tine te apucă părerile de rău și te duci să-ți ceri iertare, pentru că, nu-i așa, asta face un părinte prezent. Doar că îl întrerupi fix când Fulger McQueen ia curba și-l bate la fundul gol pe Chick Hicks, poate mai e și un Hulk pe acolo, numai tu lipsești.

Copilul n-are chef de cerutul tău de iertare, el are chef să cânte la chitară. Pardon, să se joace.

Ea îi zice că totul e dezastru acum și e clar că nu poate ține în el.

El, care oprește chitara, evident, îi spune că nu, nici vorbă, că EA nu poate ține totul în ea, nu el. Că ăsta e felul EI de a face față. Nu al lui.

Ăsta e momentul când oferim celuilalt (și nu contează că e partenerul de cuplu, copilul sau cea mai bună prietenă) ce avem noi nevoie să primim.

Fără a fi atenți la ce nevoie are el, de fapt.

Link îi spune că el a fost pe strada ”Totul E Un Dezastru”. Că a avut cancer când era mic, că aia a fost chiar un dezastru pentru el. Dar că l-a depășit privind partea bună a lucrurilor. Fotbal și Super Mario, asta a funcționat pentru el.

Îi mai spune că înțelege că ea are nevoie să se plângă și că asta e ok pentru el, dar el procesează tristețea în mod diferit. Și dacă asta e ok pentru ea, bine, dar dacă are nevoie de un partener în mizerie, acela n-o să fie el.

Cred că l-am auzit spunând inclusiv cuvintele ”this is what I need”. (De asta am NEVOIE)

Aceasta e scena lui în care cere dreptul de a fi.

Și atât.

Camera se mută pe ea, care are fix fața aia de AHAAA.

Posibil să mai fi plâns un pic.

El continuă să zdrăngăne la chitară. Ea îl întreabă ce cântă. După care își ridică picioarele pe canapea și e ultima oară când îl întrerupe.

Relații interumane, baby, varianta 2020 ca să te țină până la nunta de aur cel puțin.

Cum se aplică peste tot, indiferent că e cu partenerul de cuplu, copiii, părinții sau prietenii tăi.

Articolul anterior

Bebelușul și bradul, baba și boxul – 5 idei ca să nu cadă unul peste altul

Articolul următor

Ca să nu te urască primul născut că i-ai făcut un frate mai mic, rolul unui joc de cooperare (și un concurs)

7 Comentarii

  1. Alexandra

    Unde te uiți la serial? Am rămas la sezonul 11 (de când am născut primul copil) si e timpul sa reiau după 5 ani dar nu îl găsesc.

  2. Diana

    Problema mare este cand, ori unul ori ambii, nu stiu nici ei de ce au intr-adevar nevoie, cu atat mai putin sa comunice partenerului asta…

    • Da. Însă adesea hopul nr 1 e că nu știu să asculte pur și simplu. E și o carte foarte frumoasă ”dacă m-aș asculta, m-aș înțelege”.
      Dacă te-aș asculta, te-aș înțelege.

  3. Mihaela

    Imi aduce aminte de cele 5 limbaje ale iubirii.

    Doar ca sunt mai multe ele.

    Cum sa ii spui cuiva ca il iubesti. Nu mereu cu cuvinte.

  4. Băăi, nu stiu de ce dar plâng la fiecare episod de ceva vreme. Mi se par atat de valoroase toate lectiile de acolo. Poate erau si pana acum, nu stiu, sau poate le simt eu altfel de când am copii, viata de familie, imi iubesc jobul, așa la fel ca cei din serial.
    Cert este că parcă evoluează din ce in ce mai bine pe partea de dialoguri, lectii de viata, sau poate le recunosc acum mai usor pentru că trec prin ele. Anyway, imi place la nebunie!

Leave a Reply

© 2007-2021 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 154 queries in 0.963 s