România frumoasă: cronica unui weekend cu familia la Horezu (auto-reportaj foto)

Tabăra din vară și vacanța la mare au fost cele mai bune idei pe care le-am avut vara asta. Unii m-au criticat atunci că de ce îi laud pe străini, deși au meritat fiecare vorbuliță. Ne-am simțit excelent la ei. Iată că a venit vremea să călătorim în țară, să ne placă, așa că-mi iau revanșa. Vă arăt și vă povestesc. România e frumoasă, măi oameni buni!

Cred că urmează o perioadă în care, forțați de împrejurări, vom redescoperi țara noastră. La pas. Știu că există locuri frumoase, asta știți și voi. Doar că nevoile noastre sunt altele acum. Și nu o spun cu pretenții de stele Michelin și cearșafuri de satin. O spun cu simțul decenței în minte. Ne cheltuim banii cu tot dragul în locuri care merită, unde primim la schimb ceva cinstit.

Orice familie cu copii mici o să fie de acord că:

  • avem nevoie de curățenie. Cei mici încă se târăsc pe jos.
  • avem nevoie de căldură. În locuri unde e prea frig, copiii se trezesc des, mai ales cei care nu dorm înveliți, etc.
  • avem nevoie de mâncare normală (cei mici nu funcționează la turații normale pe cola și cartofi prăjiți) și gata făcută de altcineva. Vrem să avem încredere în cei care o pregătesc și să ne ia de pe cap grija lui ”ce mâncam azi”.
  • avem nevoie de un spațiu sigur. Ca ei să alerge, să se joace, iar noi să putem bea măcar o cafea liniștiți.
  • avem nevoie de înțelegere și respect, iar aici intră orice unde o bere nu costă 50 de lei, unde nu ești taxat pentru fiecare felie de pâine în plus sau cană cu lapte băut.
  • avem nevoie și de niște activități, pentru că, oricât ar fi un spațiu de drăguț, copiii își pierd răbarea destul de rapid.
  • și aceste activități să fie la îndemână, ca să nu-ți petreci weekend-ul prin mașini.

Dacă și dumneavoastră căutați locuri cu poveste, fără fițe-n cap, dacă vă place să dormiți și să mâncați, să ascultați râul cum curge și nu vă plictisiți să culegeți nuci de pe jos, poftiți de vă delectați cu câteva imagini din weekend-ul nostru, care tocmai a trecut.

Am dat o fugă până la Horezu. Din București, cu doi copii mici (4,5 și 1 an).

Mi-am pus în bagaj crema de față și un roman. Asta, ca să aveți o idee legată de ce așteptări am împachetat. Pentru copii, am luat strictul necesar. Cât pentru mine, mi-am pus încă o pereche de pantaloni față de cea pe care o purtam doar pentru că mi s-a întâmplat să vărs ceva pe mine și să nu am schimburi și nici de unde cumpăra.

Plecam într-un weekend de la care nu voiam să facem turism, ci doar să respirăm un aer curat și să ne jucăm.

Drumul

Din casă-n casă- trei ore. Copiii au dormit șnur toată autostrada, poate și mama lor a pișcat puțin somnic, după care am mai făcut vreo oră, poate o oră și un pic. Ne-am oprit, ca de obicei, la Topolog, să ne dezmorțim picioarele, să golim vezicile și să umplem mațele 🙂 Era un soare de vară, am umblat pe acolo fără geci și am admirat gâze prin iarbă.

Ce-am făcut

De cu seară, am întrebat-o pe doamna care servea masa ce ne recomandă să facem cu copiii în zonă. Nu voiam să bifăm cinșpe obiective turistice, pentru că zona e plină de mănăstiri, olărit, biserici, chei, nu te plictisești. E supranumit ”Tirolul României”. Trimiteți-ne undeva distractiv, am zis. Că înțelegem și noi mănăstiri și peisaje, dar unii din familia noastră n-au 10 ani nici măcar adunați.

Am mers pe mâna doamnei, care a zis așa: Vă plac excavatoarele, camioanele, basculantele și toate XXL?
Răspunsul nostru: Glumiți?!
Și acolo ne-a trimis:

Are rost să vă spun cât a fost Tudor de încântat? Cred că se vede pe papucii lui. Iar eu n-am făcut atac cerebral, stați liniștiți, deși am fost cât pe ce. Tot noroiul s-a dus, amintirile-au rămas.

După oprirea la mașinile pentru uriași, am urcat până la mănăstirea Arnota. E la 10 km de unde am stat, drumul doar pe o porțiune pietruit, dar oricum decent. Mănăstirea asta însă ne-a superimpresionat. Știți cum e? Brici! Renovată pe fonduri europene, totul în lemn din ăla solemn și serios. Se vede că au băgat calitate. Și nu mai zic de flori, acolo se vede mâna măicuțelor.


Știți cine e îngropat aici? Matei Basarab, nene. Păi ia să fi avut alții acest mormânt, înconjurat de atâtea flori și asemenea peisaj, ar fi fost turiștii buluc! Ar fi făcut un marketing de n-ai văzut. Iar noi, nici n-am auzit. Noroc cu mașinile XXL, că altfel nici acum nu știam.

Pe banca asta de sus, am avut două momente răgaz, numai bine cât să mi se facă dor de Horațiu și copii. Pădurea e un spectacol acum. Mai mare bucuria să ai bilet în primul rând.

Toată aventura asta nu știu dacă a durat două ceasuri mari, cum zice Tudor. Am ajuns înapoi la masa de prânz, căci copiii noștri dorm amândoi la amiaz. Bine, teoretic, că Tudor n-a rezistat cu ochii închiși, el voia în curte, la râu și la tractor. Așa că ne-am petrecut toată după-masa și seara unde ne-am cazat. Am explorat curtea, pisicile (creștin și decent), pădurea, potecile. Ne-a și plouat, dar nu ne-a deranjat.

Cazarea

Cazarea a fost ca o călătorie la 1600, dar cu baie în cameră 🙂 O familie de români întorși din străinătate au preluat această clădire monument istoric, au suflat peste ea și i-au dat viață.

Înăuntru, totul e foarte simplu și solid. Scări de lemn masiv, scaune late și grele, mese care nu scârțâie, uși care te apără de orice dușman. Chiuveta -de aramă, în loc de lămpi- candelabre de fier sucit ca niște gene-ntoarse, jocuri de umbre și lumini. Ușile astea de epocă, inclusiv la baie aveam broască din aceea ca la bunici. De numai la porțile vechi de pe la sate a mai scăpat câte una să nu o schimbe moștenitorii cu ceva de la mall, posibil aurit.

Și camerele, ce să mai zic. Bine, noi am stat în apartamentul de la numărul opt, pentru că, după cum știți, ne-am înmulțit și nu mai încăpem într-un singur pat  indiferent pe ce dieta am fi.

(asta e poză făcută de mine la sosire. Spun asta doar ca să nu vă imaginați că suntem ATÂT de ordonați. Dar vă mulțumesc dacă v-a trecut prin cap! Un filmuleț cu această cameră, după ce-am locuit-o și înainte să facme check-out, găsiți într-un clip, la final.)

Mâncarea

Excelentă. Clasică românească, cu acel gust inconfundabil de la sat. În sensul de cozonac de casă, plăcintă cu prune, zacuscă și salată de vinete, fasole verde cu usturoi. Da, exact, am mâncat de vai. Și copiii. Carne simplă, făcută friptură normală la cap. Cu ceva sos de smântână. Știți senzația că te poți bucura de o mâncare fără să te stresezi că nu ești suficient de sofisticat? Sau destul de bine îmbrăcat? Ei, n-am încercat, dar probabil aici te-ar fi primit și-n pijamale.

Aici e un pahar cu suc de mere proaspăt stors.

Bonus: două pisici și un câine

Bucuria copiilor au fost animalele, două pisici bine hrănite și un câine, toți foarte prietenoși, mâncăcioși și mângâiabili. Te lăsau să îți plimbi degetele prin părul lor fără proteste, cât era ziulica sau cina de lungă și de lată. Când terminai, se țineau după tine, semn că nu le deranjai. Așa pisici cuminți și copii iubitori de ele să tot ai.

Camera de joacă

Locurile de joacă sunt pe categorii de vreme: pentru ploaie și pentru tot restul timpului.

La etaj, este o cameră plină cu jucării, căluț și bucătărie de lemn, creioane colorate și, cel mai tare, trei saltele numai bune de sărit pe ele. Ceea ce, să nu mai spuneți nimănui, am și făcut.

Însă locul de joacă de afară este senzațional. În curtea hanului, o căsuță de lemn construită chiar de proprietar, o pajiște generoasă, cu șezlonguri și băncuțe, și leagăne, și râu și tot ce vrei. Bicicletele și tractoarele – din partea casei, nu ne-am cărat cu ele după noi.

După care e pădurea cu podețul și potecile ei. Am stat un ceas să culegem nuci de pe jos, să le spargem în mâini și să le mâncam așa crude și cu un pic de noroi.

Seara ne-a prins afară, cu o foame din aia pe care doar aerul de munte ți-o face în stomac. Copiii erau alergați, fericiți și flămânzi. Mai jos, Tudor și tatăl lui, tolăniți pe un șezlong, citind la lumina lanternei cu care au venit pregătiți, dintr-o carte de copii. Era mult mai noapte decât se vede aici.

A doua zi, am luat un mic dejun de zici că făceam concurs cine mănâncă mai încet. Am băut cafeaua pe terasa de lângă râu, copiii au mai mângâiat o pisică, eu am mai făcut niște poze, neapărat să ne amintim. Și să mai mergem.

Legat de pandemie, lumea purta mască înăuntru în hotel, unii chiar și afară. Nu am fost singurii oaspeți la acel moment. Am văzut familii cu copii care s-au împrietenit, iar duminică dimineața făceau schimb de numere de telefon. Noi am fost mai sălbatici, am socializat doar cu copiii noștri, că și-așa ne împărțim greu cât se ne mai ajungă timp fiecăruia și pentru celălalt.

Dacă sunteți foarte panicați, nu ieșiți din casă decât pentru strictul necesar. Panica e panică peste tot, și la spital, și la coafor. Panica nu merge în vacanțe, la munte sau la mare. Acesta e sfatul meu sincer.

Iar dacă sunteți în căutare de o natură în care să vă refugiați și să fie la doi pași, vă recomand acest loc minunat și această zonă, Horezu, din toată inima. Nu e aglomerat, nu e foarte departe, nu e foarte comercial. Locul e potrivit și pentru evenimente corporate sau personale (botezuri, nunți, aniversări). Există și o cameră de conferință, iar în sala de mese puteți încinge o horă ca și când.

Duminică dimineața, dacă mă urmăriți pe facebook și instagram, poate ați observat că m-am scăpat la stories. Și ca să nu le pierdem totuși, le-am legat într-un video, ca să vedeți locul mai bine această coadă de pisică iubită, evident.

Pont: nu mergeți prin booking, că e mai scump și e tot timpul ocupat. Puteți contacta direct Hanul Vatra sau pe facebook.

Paranteză. E cinstit să știți că acest articol nu este sponsorizat, că cei de la Hanul Vatra ne-au invitat, noi ne-am dus, ne-a plăcut, după care am scris ce tocmai ați citit. Dacă mergeți ori ați fost, lăsați o impresie și aici, să știe și alți oameni cum vi s-a părut.

La cremă nu am apucat, am fost preocupată de roman (ora pe care-am câștigat-o la schimbare, eu am citit-o integral. Am trecut de pagina 120 la Eleganța ariciului și acțiunea abia începe, deci nu puteam s-o las). Cafea am băut, cu copiii m-am jucat, hainele ne-au ajuns, afară a plouat, dar asta nu ne-a stricat…nimic. Iar aseară, când ne-am pus în pat, Tudor m-a întrebat dacă mai știu râul cum cânta la han.

Articolul anterior

Iubirea, inainte de vorbe

Articolul următor

Și tu ai nevoie să te țină cineva în brațe (p)

14 Comentarii

  1. Oana

    Toată Vâlcea e frumoasă. Mi-am amintit cu drag de vacanțele cu ai mei de la Căciulata. Când am fost noi la mănăstirea Arnota, acum mulți ani, era un drum tare anevoios, hău la stânga și la dreapta, dar și noi aveam Dacia 1310. :)) mă bucur că v-a plăcut printre oltenii mei. 😁Sunteți o familie tare faină.

    0
  2. Silvia R.

    Fix de acolo e soacra-mea. E o zona superba, intr-adevar. Cat despre Hanu Vatra, am tot vrut sa mergem si noi vara asta, dar n-am gasit camera libera.

    0
  3. Ioana

    Am fost si eu cu prietenul meu in urma cu o luna la Vatra dar am intrat sa citesc articolul tau ca sa “retraiesc” cateva momente de acolo <3

    Este un loc minunat, curat si reamenajat cu bun gust. Mancarea a fost delicioasa, am apreciat varietatea de la micul dejun si faptul ca la cina, cand unul din noi nu manca un anumit tip de carne (au meniu fix), am gasit intelegere pentru o portie de mancare care sa fie pe placul sau.

    Pentru cei care vor sa se aventureze in plimbari, recomand sa mearga de-a lungul Cheilor Bistritei – sunt peisaje superbe cu stanci uriase si ropot placut al raului (drumul e lin si usor de parcurs la pas)
    De asemenea, recomand o vizita la Manastirea Horezu (patrimoniu Unesco, la 5 km de Costesti). Cu toate ca nu sunt cea mai religioasa persoana, am fost impresionata de acest coltisor de rai, cu o arhitectura deosebita si gradini de flori de jur imprejur

    Intr-adevar, "panica nu merge in vacanta", a mai fost si prin mintea noastra 🙂 si noi am fost mai "salbatici" si retrasi, ne-am straduit sa purtam masti in locurile comune din interior si sa luam toate mesele in aer liber.
    Ne-am consolat cu gandul ca totusi e o varianta de concediu mai safe (in natura si cu putini oameni in jur)

    A fost cu siguranta o vacanta pe placul nostru, dupa atatea saptamani de "work from home", si recomandam cu toata inima acest loc

    0
    • Iti multumesc ca ti-ai facut timp sa scrii acest comentariu. Ma bucur ca v-a placut. Daca mai descoperi locuri faine, sa ma trimiti.

      0
  4. Simo

    E minunaat! Chiar pare de vis, multumim ca ne-ai spus de acest loc. Daca e cu tractoare si pisici care se lasa mangaiate, ne place si noua 😀

    0
  5. Eda

    Unde anume e santierul cu masini? Multumesc!

    0
  6. Nikki

    Este binevenit acest articol, unii dintre noi ne-am saturat de articole scrise de bloggerite pe care le deranjează tot ce misca in tara asta, dar care, culmea, o duc foarte bine aici. Nu poți fi mulțumit de absolut tot, dar mai trebuie evidențiate și aspectele pozitive, destul ne defăimăm singuri.

    4+
  7. Z.Ana

    Data viitoare mergeti la Conacul lui Maldar din Maldaresti, e de vis!

    0

Leave a Reply

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 182 queries in 0.288 s