Viața cu un frate mai mic: 5 jocuri ca să-i arăți copilului cel mare că îl iubești în continuare

Știu că nu ai chef de jocuri. Tot ce ai în acest moment e o masă plină de firimituri și vase murdare, niște legume necurățate și 4 ani de nopți nedormite. Totuși, dacă ai și doi copii pe lângă toate astea, s-ar putea ca ei să fie cei mai importanți pentru tine.

Așa cum sunt și pentru mine.

Și oricât de grea ar fi adaptarea la această viață nouă, în care învăț să rezist la tantrumuri și să nu-mi pese că nu am nimic de mâncare, nu mă las. Citesc orice-mi pică-n mână. Aș vrea să trag și o porție de plâns zilele astea, cred că mi-ar face bine cât o lună de concediu la munte.

Dacă știți cumva care-i locul unde o mamă își descarcă toate furiile pe care le primește de la copilul cel mare cu brațele deschise, să-mi dați veste, că-mi iau bilet de avion mâine.

Recitesc cartea Laurei Markham ”Părinți liniștiți, frați fericiți”. E deja subliniată, dar e fix ca o lectură nouă de fiecare dată. Pentru că situațiile se schimbă, dar suma provocărilor rămâne constantă.

Soluția e întotdeauna iubirea

Iubirea necondiționată e un concept minunat, e ceva ce am cunosct de când am fost mică. Însă ca adult, îmi dau seama că iubirea asta necondiționată, ca să fie manifestată, are nevoie de o scenă normală. Iar familiile normale nu sunt ca-n filme, toți copiii stau frumos la masă, aburii ies din friptură și cățelul dă din coadă într-un colț de casă.

Familiile normale din lumea reală sunt cu oameni care vorbesc deodată, copii care cer și nu așteaptă, mame obosite și mereu alergate, tați obosiți care nu mai au chef decât să fie lăsați în pace.

Iar dacă, în toată vâltoarea asta, vrei să îți păstrezi cumva mințile acasă și să nu apari prea des în orele de terapie ale copiilor tăi menționată, trebuie să îți aduni gândurile. Forțele. Indiferent cât costă. Și cât te doare. Vine un moment când nu ai altă soluție decât să mergi înainte.

Asta e revelația mea de zilele trecute

Că nimeni nu are milă de un părinte. Nimeni nu o să spună, săraca mama, a muncit mult să ne cumpere de mâncare. Era obosită, că nu prea dormea noaptea. Nu, până să aprecieze eforturile tale, copiii te vor condamna pentru tot ce le-ai fi putut da și nu ai făcut-o, indiferent cu ce justificare.

Nimeni nu va avea milă de tine.

Primii care te vor judeca sunt copiii și asta, nu după fapte, ci după cum i-ai făcut să se simtă.

Deci iată 4 jocuri pe care Laura le sugerează în carte și unul de la mine. Scopul lor e să facem copilul să râdă și să se simtă iubit în continuaere. Sper să vă placă și să vă ajute:

1. Lupta pentru copil: Unul dintre părinți îl îmbrățișează și celălalt începe să se plângă: Mereu îl îmbrățișezi doar pe tata, vreau și eu o îmbrățișare, cum se face că de mine uiți prima, am nevoooie să mă iei și pe mine în brațe…
2. Jocul de-a reparatul (nu știu de ce îi zice așa): orice este greșit, va fi reparat convingând copilul că este iubit profund: Vino aici, să te acopăr cu pupici. Apoi, când aproape l-ai prins, te faci că îți scapă și zici: Unde e Gigel al meu?… Nu poți să scapi… trebuie să te îmbrățișez și să te acopăr cu pupici.. Auleu, ești prea rapid pentru mine… lasă că te prind eu și te pup din vârful capului până pe tălpi. Te iubesc prea mult…Dacă jocul e prea intruziv, zice Laura, trebuie adaptat în așa fel, încât copilul să râdă. Poate nu îl chiar prinzi să îl pupi, ci doar îi spui. Sau poate te mai împiedici când fugi după el și te faci că pici spectaculos pe jos. Ideea e să râdă și să se simtă dorit, iubit.
3. Întotdeauna ne întoarcem unul la celălalt. Asta, cu dedicație pentru acei copii care sunt mamimami. Am și eu modelul ăsta. Orice, mami face mai bine. Mami să sufle mucii, mami să încălzească laptele, mami să tragă apa, mami să spele mâinile.
   Ăsta e un joc care-mi place mult, pentru că inversează rolurile. Prinzi un moment când a stat la tine în brațe, vrea să coboare și îl implori să mai rămână: Nu pleeeeeeca… Mai stai un pic, nu sunt pregătită să îți dau drumul…Vreau să rămâi întotdeauna la mine…
   Bineînțeles, cu blândețe și ușor teatral, să își dea seama că e o joacă.
   Copilul va râde și va insista să plece. Îi spui: Bine, te las să pleci pentru că te cunosc și știu că noi întotdeauna ne întoarcem unul la celălalt.
   E bine să te arăți afectată și să faci copilul să râdă, dar nu atât de mult, încât să se simtă vinovat.
4. Exercițiul ”Mami, am nevoie de tine”. 
   Ăsta-i un posibil leac împotriva smulsului de jucării de la frații mai mici, împingerea acestora, trasului de păr și alte metode aducătoare de atenție negativă.
   Asiguri copilul că atunci când are nevoie de tine, nu trebuie să facă din cele enumerate mai sus și oricând îl încurcă bebelușul, doar să spună ”Mami, am nevoie de tine”, că lași orice faci și te duci. (Partea asta, nu știu cum iese, mai ales că știu precis că unii copii ar fi în stare să nu mai pronunțe alte cuvinte în afară de mamiamnevoiedetine)
   Și îi propui să exersați. Când te cheamă, te duci imediat, în fugă, îl iei în brațe, îl pupi peste tot, îl îmbrățișezi cu bucurie.
   Dacă râde, e de bine. Cresc șansele să aplice chestia asta și cu bebelușul.
5. Jocul de bună dimineața, ăsta e inventat de mine ori de mama ori de alte mame. În principiu, nu faci altceva decât să îi spui seara că abia aștepți să vină dimineața să vă vedeți. Iar dimineața, când se trezește: mi-a fost dor de tine, ce mă bucur ca te-ai trezit, ai dormit bine? Uite, s-au trezit și cârlionții tăi, vor să încingă un dans pe frunte. Cred că mustăcește și alunita de pe nas, s-au trezit și degetețelele de la picioare… Cred că îi dă copilului senzația că este văzut și că mama posibil să fie ușor dusă cu pluta. Dar îl face să zâmbească, în orice caz.

Evident, lucrurile astea nu sunt posibile tot timpul, dar e bine ca măcar să știm că putem face ceva în loc să ne internăm la psihiatrie. Adevărul e că ne iubim copiii mai mult decât pe ochii din cap și e păcat să nu le arătăm și lor ce au nevoie să știe.