Nu vă mai reparați copiii. Ei n-au nevoie să fie perfecți, ci au nevoie să se simtă iubiți

reparați copiii miruna ioani

Pentru cei care au copii mici și sunt în perioada Numaipot, vestea bună e că trece. O să puteți și o să uitați.

Poate-o să vi se facă și dor de limitele astea depășite, poate o să vă placă mușchii cei noi pe care i-ați căpătat. De atenție, răbdare, dăruire de sine.

Poate o să mai faceți un copil și apoi, o vreme, o să vă întrebați cine v-a pus. Glumesc.

Vestea bună e că toate trec indiferent cum trecem noi prin ele. Cu nervi, cu cearcăne, cu pahare goale sau pline.

Nu mai analizați situația. Nu vă mai învinovățiți că nu faceți destul. Că nu-i copilul nu-știu-cum.

E prea timid, o să fie bătaia de joc a colegilor la școală. Prea tupeist, o să-l ocolească toți că-i enervează. Sau prea fricos, n-o să răzbească în viață. Prea agitat, n-o să se ocupe de el învățătoarea, că o s-o obosească. Sau prea blând, o să profite toți și-or să-i mănânce sandwich-ul în pauză.

Copilul e cum e el, oricât am vrea noi să fie altfel.

Și cred că rolul nostru de părinte e să nu-l facem să se simtă greșit sau prost pentru cine este el sau pentru ceea ce simte. Se ocupă destul societatea de asta. Ia, uitați-vă-n oglindă.

Când Tudor era mic-mic, lumea mă certa adesea că nu cresc un băiat, ci un papă-lapte. Că de ce nu se ridică singur după ce cade. Dar de ce plânge și cere să-l iau în brațe. Încă-l alăptezi, Doamne-ferește! Că de ce nu se joacă și el singur cinșpe minute. Dar de ce vrea tot cu mami. Că de ce nu vorbește mai devreme. Dar poezii copilul ăsta nu știe?

Le ziceam: aveți răbdare.

Aveți încredere în el, c-o să se ridice și-o să umble. O să termine plânsul tot mai devreme. Nu va mai cere în brațe, ci va fugi de ele departe. Se va juca atât de mult cu altele în afară de mine, încât o să cer eu să mă bage în seamă.

Iată, a început să vorbească.

Și nu mai tace.

A început să se ridice. Încă puțin și zboară.

Îl mai țineți minte pe tocilarul ăla retras din ultima bancă? E cel mai mișto tip de astăzi. Pentru că, în timp ce alții își pierdeau timpul dându-se mari în curtea școlii, el învăța să vorbească. Citea literatură universală. Se uita la filme și-și construia cultura generală. Tocilarul ăla care nu știa cum se vrăjește o fată are astăzi cea mai faină nevastă.

Aveți încredere în micuțul vostru. Știe singur cum să crească.

Rolul nostru de părinte e să îi oferim spațiul în care SĂ FIE. Nu să ni se urce în cap, desigur. Știți că oricum sunt slabe șanse să faci, dintr-un timid, tupeistul din franzelă? Exact așa cum pământul în care crește nu poate face, dintr-un sâmbure de măr, o orhidee. Și faza e că uneori ți-e foame și-atunci te bucuri să ai pe-aproape niște mere 😉

foto Pixabay

Articolul anterior

Aș vrea să salvez vara din anul cu pandemia: 4 persoane, 7 nopți, cu 600 euro la all inclusive. În Bulgaria. Veniți? (concurs)

Articolul următor

Cea mai frumoasă propunere de la un baiat

  1. Gabriela

    “Tocilarul ăla care nu știa cum se vrăjește o fată are astăzi cea mai faină nevastă” – esti grozavă! 😊

    1+
  2. Lia

    Sunt de acord cu ideea textului, dar tocilarul care a devenit cool, e numai si numai in filme! Daca e timid, timid va fi si asta e! Nu ca ar fi ceva rău in asta, vreau doar sa zic ca Hollywoodul ne servește tot felul de povești care n-au nicio treabă cu realitatea.

    0
    • Eu nu zic de la Hollywood, ci de la mine din clasă. Și din casă.
      Multe surprize plăcute după liceu.
      Pentru că vine o vârstă în viață când nu mai e totul în funcție de tupeu. De asta zic, oare așa mult contează?

      3+
  3. Cristina

    Love you 🥰

    0
  4. LuminitaR

    Foarte frumos și foarte adevărat! Așa a crescut și Tudorul meu și acum sunt așa mândră de el, chiar dacă uneori râd colegii de el că e ”băiatul mamei”, pentru că el le dă o replică de m-a uns pe suflet: ”Și ce dacă? Eu vorbesc cu mama mea orice”!

    0
  5. Magda

    Stii cum mi-a picat asta? Fix cand ma intrebam cand o fi si al meu vorbaret si interesat de orice altceva in afara de animale… Nu pare sa il intereseze prea mult compania altor copii, in schimb il fascineaza animalele si tot ce tine de ele. Nu se da in vant dupa povestit, mi se pare uneori ca ii e lene sa vorbeasca desi n-are probleme de pronuntie.
    Am tot inceput sa il compar cu alti copii si nu ma ajuta deloc. Inteleg ca e usor diferit, insa ca diferit nu inseamna un lucru rau. Poate asa va fi el, mai retras, insa doar timpul ne va spune… Pana una-alta ma bucur ca e sanatos si ca atunci cand imi spune “mami, te iubesc” intr-un mod atat de sincer, nu imi trebuie nimic mai mult. Cred ca trebuie sa ne resetam asteptarile. Iti multumesc pentru aceste texte care sunt linistitoare si care par sa vina la momentul potrivit.

    1+

Leave a Reply

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 162 queries in 0.260 s