“Nu alergăm pe trecerea de pietoni” e tot o regulă de circulație. Despre emoții și educație rutieră la copii


Un baiat de 10 ani a murit spulberat de o motocicleta ieri in Bucuresti, in cartierul unde locuiesc, pe un bulevard larg.

Se pare ca motociclistul circula regulamentar, iar copilul era cu o gașcă. Doar acest baiat a fost accidentat.

A murit acolo, sub ochii prietenilor lui, ambulanta nu l-a mai putut ajuta. Toata circulatia s-a oprit.

In articolele pe care le-am citit, nu scrie exact cum s-a intamplat, desi mi se pare un detaliu important si pentru noi, toti ceilalti parinti.

In orice fel de accident, presa ar fi bine sa precizeze despre victima: era in scaun de masina, purta centuri, avea casca de protectie, traversa regulamentar si culoarea semaforului.

Se pare ca baiatul a traversat in graba impreuna cu prietenii lui. Sau ca semaforul clipocea sis-a facut rosu.

La 10 ani, te crezi un superman in fiecare celula si nimeni nu te poate invinui pentru asta.

Emotiile sunt foarte importante intr-un loc cu totul nou: pe strada

Cand eram in clasa a patra, aveam 2 colege cu care ma intorceam de la scoala, Gladia si Ada.

Deja eram mari, nu mai aveam nevoie de cineva sa vina dupa noi.

Scoala era aproape de casa, aveam de traversat intr-un singur loc cu semafor. Facuseram drumul asta zilnic de 2 ori, in cei 3 ani de dinainte.

Ada era vecina mea din celalalt colt al strazii si prietena mea cea mai buna. Gladia era o colega de la gradinita.

Amandoua erau mai mici decat mine, iar eu mare n-am fost niciodata. Slabute si plapande, era numai ghiozdanul de noi.

Si ne intorceam de la scoala, Ada a zis sa traversam si noi cu Gladia, sa mergem mai mult timp impreuna.

O strada cu o singura banda pe sens, pe partea noastra multe masini stateau la semafor, in coloana. Deci aveam practic doar o banda de traversat.

Imi amintesc o agitatie, cineva care a strigat “avem timp hai” si un scartait ingrozitor de frane.

Apoi un ghiozdan imprastiat pe trotuar, cu niste culori si caiete pe care le cunosteam foarte bine.

Gladia era sub o masina, Ada s-a intors la mine, pe trotuar. Am inceput sa alergam spre casa.

La semafor, mi s-a dus gazul si i-am zis Adei sa fuga ea repede acasa, sa dea telefon la mama prietenei noastre.

A urmat o lunga perioada de spitalizare, niste vanatai serioase pe fata si Gladia a lipsit mult de la scoala.

Ne-am bucurat ca n-a murit. Cand au externat-o, treceam zilnic pe la ea sa ii ducem temele.

Intr-o zi si-a facut curaj sa ne arate ghiozdanul din accidentul de masina. Il vad si acum, colorat si murdar, pe un raft dintr-o camara.

Nu am vorbit niciodata despre accident, despre ce s-a intamplat sau cat isi aminteste.

Dar experienta aceea ne-a schimbat tuturor viata si, mai ales, ei.

Nu ne grabim cand traversam strada.
Nu alergam pe trecerea de pietoni.

Eu ramasesem pe trotuar dintr-o intamplare, cam ca in desene animate. In locul Gladiei, putea fi oricare dintre noi.

Va propun urmatorul exercitiu, despre care am citit la Anca Arau, ca il facea cu elevii la ora de educatie rutiera:

”Radu și Mihai se grăbesc să ajungă la ziua de naștere a colegei lor de clasă. Sunt într-o mică întârziere și se îngrijorează că poate vor rata ceva amuzant.

Mai au puțin, însă au de traversat o intersecție aglomerată. Radu se năpustește pe trecerea de pietoni, încântat că ”e încă verde”, dar Mihai rămâne în urmă, pe trotuar. Radu strigă: ”Hai acum, ce mai stai”

Acesta este scenariul.

Iar elevii, așa cum sunt așezați în bănci, deci în echipă de 2, primesc câte un cartonaș cu simbolul: ‘creier’, ‘ochi și urechi’ și ‘inimă’. Echipele formate sunt consilierii lui Mihai și Radu.

Toată ideea este ca ei, în echipă, să se consulte cum se folosesc de notiuni teoretice și simțuri ca să rămână în siguranță pe stradă.

Echipa Gândirii (cu simbolul creier) va trebuie să-și amintescă de regulile de circulație, de care facem uz ca să rămânem în siguranță.

Echipa Simțurilor (cu simbolul ochi și urechi) va trebuie să identifice cum ne folosim de văz, auz ca să rămânem în siguranță.

Echipa Emoțiilor (cu simbolul inimă) cum identificăm emoțiile și mai ales cum le gestionăm ca să rămânem în siguranță.

Și ni s-a părut foarte interesant să constatăm că deși ”Creierul” știe ce are de făcut, Echipa Simțurilor identifică corect elementele care ne țin în siguranță, Echipa Emoțiilor spunea că dacă sunt cu mai mulți prieteni, Mihai se simte agitat dacă rămâne în urmă și dacă ceilalți strigă la el, ”îi vine” să alerge după ei și poate nu mai este atent.

Emoție identificată corect. Și apoi învățați să le gestioneze corect. Pentru că asta înseamnă educație rutieră.

Nu numai să ne învățăm copiii pe unde se traversează, ci cum să ia decizii ca sa rămână în siguranță.

Pentru baiatul de 10 ani, nu mai e nicio sansa. Parintii lui sunt cu sufletul bucati.

Pentru Gladia, mama ei a stat saptamani intregi prin spitale, a reparat-o in toate felurile in care poti repara un copil. Gladia e acum bine-merci, un arhitect istet si o mama fericita.

Dar noi, ceilalti, avem obligatia sa invatam ceva din aceste episoade. Uitati ca nu mai e suficient sa-ti inveti copilul culorile la semafor.

Ca in orice situatie din viata, am mai identificat un loc unde controlul emotiilor le poate salva viata: pe strada.

Câțiva oameni mari învăță zeci de mii de oameni mai mici ce înseamnă educația rutieră

 

Articolul anterior

Nu îl certa. Peste 20 de ani, nu vei mai ști cât a luat la mate, dar el va ține minte toată viața cum ai reacționat

Articolul următor

Luptăm pentru a salva amintirile. Medicentrum găzduiește prima Clinică Virtuală a Memoriei, din România

  1. Andra

    Din ce am citit aici

    https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/copil-de-10-ani-in-stare-grava-dupa-ce-a-fost-lovit-in-plin-de-un-motociclist-in-capitala-1329951

    copilul a trecut pe rosu plin (nu pe verde care clipocea, situatie absolut imposibila in conditiile in care masinile aveau verde si, de fapt, situatie imposibila in conditiile in care masinile mergeau, nu stateau la semafor). Nu zic ca asta face situatia mai putin tragica, Doamne fereste! Dar din pacate vad zilnic in trafic adulti care trec strada pe unde vor ei, fara absolut nici un stres, iar de multe ori au copii cu ei. Care copii inteleg si ei ca asa e normal sau ca o masina poate opri oricand, oricum. Nu, nu poate, iar o motocicleta nici atat.

    0
  2. Alina

    Nu stiu daca doar un joc ar putea ajuta. Teoria este putin diferita de adrenalina ce o simti atunci cand esti cu prietenii. In teorie, am invatat copilul de mic la ce culoare a semaforului trebuie/poate sa treaca, am invatat-o sa coboare de pe bicicleta la trecere si sa treaca pe langa ea strada doar dupa ce se asigura. Cand este cu mine, o supraveghez si o corectez la nevoie. Dar o cunosc, si desi daca ar fi singura pe strada cred ca ar fi atenta, intr-o gasca nesupravegheata nu sunt convinsa ca ea sau oricare alt copil nu ar initia o chestie ce ar putea deveni periculoasa pt ei.
    Cred insa, ca implicarea politiei si a psihologului scolii prin proiectarea unor filmulete ar putea schimba ceva macar la unii.
    La noi a ajutat putin si cartea lui Godina dedicata copiilor. Pana sa invete ea sa citeasca i-am citit-o de cateva ori, apoi a mai citit-o ea. Ii voi reaminti sa o mai “rasfoiasca” o tura….

    0
  3. Daria

    Unii au ajuns la 50-60 de ani printr-un noroc. Un alt noroc le trebuie sa prinda 70-80-90. Nu doar pustimea se arunca pe trecere din teribilism sau inconstienta ci si toate momaile care gasesc o satisfactie suficienta in a muri cu dreptatea in mana 😬

    0
  4. Adevărul e că înainte să mă mut in București aveam impresia că șoferii sunt de vina pentru accidentele de care tot auzeam la TV. După ce m-am mutat aici mi-am dat seama că pietonii sunt sub orice critică de inconștienți și prosti. Pur și simplu mă crucesc când îi văd cum trec fara sa se asigure la toate benzile, cum așteaptă culoarea verde pe sosea in loc sa stea pe trotuar, cum trec pe roșu cu copii de mână, cum se baga printre mașini și aleargă spre tramvai, etc. Mi-e frica de pietoni că de dracu când sunt la volan sau pe bicicletă!

    0

Leave a Reply

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 157 queries in 0.237 s