Adevărul unei mame de doi, între vinovăție și mersul pe sârmă: oricât ar fi de mari, fiecare-i bebelușul meu

mamă de doi vinovăție miruna ioani

N-am uitat cum e să fii mama unui singur copil, e un sentiment foarte viu în mintea mea asta. N-am uitat tot ce ziceam și credeam înainte să fiu mamă de doi copii, e o voce care-mi amintește constant să fiu mai bună, să pot mai mult, să nu mă las nici de data asta.

Poza nu e cu bebeluși gemeni, ci cu o mamă și copiii ei. Indiferent cât de mare îl percepem pe unul sau cât de mic pe celălalt, adevărul lor e că nu contează câți ani ai. Ești copilul mamei tale și ai nevoie de ea, oricât de mulți alți copii ar avea ea.

Să fii mamă de doi e ca mersul pe sârmă. Bucuria nu e niciodată plina, ci mereu alături de prietena ei, vinovăția. Să fii mamă de doi e tare complicat lucru. Înseamnă să înveți să trăiești cu bucurii sfâșietoare.

Noua normalitate? Nimic nu mai ajunge. Dacă am ieșit doar eu cu fratele cel mare, mă simt vinovată că am lăsat bebelușul acasă. Pe frate-său nu l-am lăsat singur niciodată!

Dacă râd în hotote cu pepenașul, mi se taie rapid cheful, când mă gândesc că frate-său ne vede sau ne aude.

Dacă stau la masă lângă cel mic, mă simt vinovată că nu stau și lângă cel mare. Pentru că orice mamă de doi știe că n-ai cum sta între ei la o distanță emoțională perfectă sau egală.

Cel mai groaznic e când plânge unul și celălalt așteaptă. Fratele cel mare n-a plâns niciodată la 8 luni fără mama lui aproape. Nici la 3 ani nu s-a întâmplat asta. Fratelui cel mic nu voi putea niciodată să îi ofer la fel, ci doar ceva pe-aproape.

Însă mama fratelui cel mare a devenit mama StaiSăTerminAsta, mama VinImediat, mama NuPotAcuma. Chiar dacă e mare, e și el mic și are drepturi egale.

Când unul îl lovește pe celălalt, căci se întâmplă și dezastre din astea, orice psihiatru ar jura că sufăr de multiplă personalitate.

Când îi spun lui că îl iubesc cel mai mult din lume, sper ca celălalt să nu mă audă. După care fug și îi spun același lucru. Pentru că, într-un fel foarte ciudat, în inima unei mame pot fi două locuri unu.

mame doi miruna ioani vinovăție

foto unsplash

Articolul anterior

Terminați cu prostiile, că rămânem fără medici în România: de la erou la călău, în doar trei luni de zile

Articolul următor

Un pahar cu apă la bătrânețe?! Nu, fiecare mama singură merită o cupă de diamant cu aur lichid și un premiu intergalactic

15 Comentarii

  1. Cristina

    😭❤️

    0
  2. Silvia R.

    Partea cu plansul bebelusului ma doare cel mai tare! Seara, cand il culc pe cel mare, bebe ramane cu sotul. Si de obicei, bebe incepe sa planga. Daca ma duc sa il impac pe bebe, incepe sa planga cel mare. Daca il trimit pe sot la cel mare, incep urletele la propriu, cand cel mare tipa la tac-su ca sa plece, ca el o vrea pe mami. Ma intorc la cel mare. Bebe e linistit acum, asa ca i-l las sotului. Nu trece mult timp si bebe incepe iar sa planga. Minute in sir!!! Cum sa ma impart? Pe cel mare nu l-am lasat niciodata sa planga fara sa incerc sa il consolez. Aproape in fiecare seara se rupe ceva din mine. Daca o mai tin mult asa, ajung la nebuni! Desi tocmai au inceput sa iasa primii dintisori, la nici 5 luni. Asadar…

    0
    • Florina

      Nu puteti sa ii mutat ora de somn celui mare, ca sa il culcati pe bebe primul? Eu asa fac, cea mare sta langa mine sa-l culcam pe bebe(4luni)primul,si dupa ce adoarme o culc pe ea. Adica nu putem sa fim clar in 2 locuri, oricat ne-am dori..

      4+
      • Silvia R.

        E greu, pentru ca cel mare nu mai doarme la pranz. Nu reusesc sub nicio forma sa il conving sa doarma. Si in cazul acesta, seara trebuie sa il culc devreme, ca altfel nu ne mai intelegem cu el.

        0
    • Ioana

      Silvia, asa de bine înțeleg situația asta, la noi e mereu la fel și tot ma întreb cum sa fac sa reușesc sa ma împart cu toate. Plus bucătărie, curățenie, spălat etc. Sunt pe concediu încă și totuși, mereu pe fuga…

      Miruna, asa de bine le spui, ca de obicei. Succes, mult succes, altceva nu am ce sa spun.

      0
      • Silvia, ca sa rezolv asta, eu am inceput sa ii culc deodata. Adica, ne punem toti trei in pat, e circ o vreme, apoi incep sa se termine bateriile si capoteaza pe rand. Macar nu mai urla nimeni si ies niste poveste misto de tot.

        Dar sunt multe alte situatii ca cele descrise de tine, cand plansul e starea de fapt. Daca sunt singura cu ei si cel mare are nevoie de ceva, de trebuie sa il las pe cel mic in tarc, plange. TOT TIMPUL. E groaznic.

        1+
        • Silvia R.

          Am mai incercat si asa, e destul de complicat. Amandoi vor in brate, leganati. Doar ca unul pe pat, unul plimbat prin casa. In plus, program lor de somn e destul de diferit. Cateodata, bebe abia se trezeste cand trebuie sa il culc pe cel mare. Se vor teemina la un moment dat toate acestea.

          0
    • Andr

      Silvia, culca pe bebe primul! Copilul mai mare o sa inteleaga ca ii vine si lui randul cu mama dupa cateva seri! Tine-te de program la fel in fiecare seara si se termina cu plansul mai repede decat te astepti.

      0
  3. Gianina

    ❤️❤️❤️ Multa putere si multa rabdare! ❤️❤️❤️❤️

    0
  4. Alexandra

    Am și eu 2 băieți, 4 ani si 11 luni, 2 ani si 9 luni. Uneori abia mai supraviețuiesc. Si nu ma refer doar fizic ci la stresul psihic care a pus stăpânire pe mine de aproape 3 ani. Stres, depresie majoră, nervi, plâns (si din partea mea). Am ajuns atât de rău încât uneori mă deranjează și prezența lor langa mine. Fără să facă nimic. Si nu e vina lor. E depresia mea după 5 ani de stat acasa cu ei fără bunici sau alte ajutoare decât soțul. Iti spun asta doar ca sa nu ajungi ca mine.
    Cand era cel mic nou născut, cel mare avea 2 ani si ceva. Seara ăsta mic urla, ma chinuiam să îl alaptez & adorm si cate 2-3 ore zilnic seara. Mă închideam in camera să nu îl aud pe cel “mare ” cum plangea si spunea ca vrea la mama. Si acum imi dau lacrimile când imi amintesc perioada aia și plânsul lui de după ușa închisă. Si mă simt atât de vinovată. Nu era posibil să îl țin si pe el cu mine, ăsta mic era hiper sensibil. Nu suporta lumina la somn, zgomot sau muzică. Doar liniste deplină.
    Primul an cred ca am plâns zilnic. În fine, m-au afectat grav toti anii astia dar pot sa iti zic ca sentimentul asta de vinovăție mai scade cu timpul, acum la aproape 3 ani e mai ok, când si cel “mic” devine mai mare, trece de la stadiul de bebeluș si cumva sunt amandoi pe picior de egalitate.
    Cred ca doar mamele cu minim 2 copii pot să înțeleagă asta. Primul copil e “universul ” tău, nu stii ce sa ii mai faci, ce sa ii mai cumperi,etc. Si vine al doilea copil si dintr-o dată nu mai e niciunul centrul universului si simti nu ai timp niciodată pentru nici unul dintre ei.

    6+
  5. Mihaela

    Solutia ca sa te simti mai putin vinovata fata de fiecare?

    Al treilea! Asa o sa imparti vinovatia la 3. :))

    De la 4 incolo e si mai simplu, cred ca esti atat de obosita ca nu mai ai timp efectiv sa gandesti.

    3+
  6. invinovatiri au si mamele cu unu. Si cu 5. Pt ca in viata sunt si alte prioritati mai mari decat sa fiu, acolo, langa copil cand vrea si mai ales cand nu vrea. Am si eu o toaleta de utilizat fix cand are chef fiica mea sa ii fac nu stiu ce, sau mai degraba e invers: cand ma vede concentrata pe toaleta ma cheama la nu stiu ce. Constipatia mi-a trecut cand m-am intors la birou. Si da, am zis de multe: “stai sa termin”, ” descurca te singura si incearca si ailalta” , ” pune tu farfuria singura in chiuveta” etc. Am incercat sa simplific, m-am culcat cu cocutza simultan. Ca aveam nevoie 😀 da, de multe ori m-am culcat mult timp cu gainile :)) – pe la 19 30-20:00 am adormit de multe ori, si trezitul devreme inaintea celorlalti mi-a adus o casa linistita doar pt mine. Evident ca a fost doar o faza, frumoasa, dar ca tot ce e frumos s-a terminat.
    Stiu ca par o mama denaturata dar deseori am pus cocutza sa doarma singura…si eu ramas o ora sa strang toate alea/pregatesc pachetele pt joburile de a 2a zi/bag masina la spalat si impaturesc cele uscate. I-am dat biberonul cu lapte, biberonul cu apa, un pupic si mangaierea de seara si stins lumina. Biberonul si-l arunca ea din pat si cand treceam sa o invelesc a X a oara il culegeam pe traseu sa il spal. Evident ca si faza aia a trecut, acum are frica de intuneric, si sper ca si faza asta se va termina, sper de ceva ani…. iar daca poate ceva sa faca singur copilul apai am lasat sa faca (desi ma uit ca la 1 an jumate mai des isi punea farfuria in chiuveta decat la 10 cand zice: “mi-e lene, lasa ca faci tu mami” )

    6+
  7. Ioana

    Of, că adevărat mai e!
    Îți crește inima și se sfâșie în același timp, uneori.
    Între ai mei sunt 7 ani, dar i-am luat înțelegerea celui mare de bună. Și nu e corect.
    El știe că sunt a lui, dar suferă când restul familiei sare pe bebe. Am murit un pic când mi-a spus că se simte ignorat, că doar el trebuie să aibă un program, că mereu trebuie să aștepte.
    Și tot am sentimentul că nu sunt de ajuns pentru toți ☹️.

    1+
    • Andr

      Tatal trebuie sa faca un pas mare in fata cu copilul mai mare cand se naste al doilea. Da sigur, si cel mare prefera mama. Dar daca il percepe pe tata drept aliatul lui “special”, impartitul nu mai e asa de dureros si toata lumea e mai calma.

      0

Leave a Reply

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 145 queries in 0.175 s