Alaltăieri am bifat o singură chestie de pe lista cu lucruri de făcut. Se putea și mai rău, mi-am zis seara. După care, ieri n-am făcut nimic, pentru că am simțit că oricâte liste așteaptă, cea mai mare nevoie de mine o are copilul meu.
Au fost multe schimbări într-un timp scurt, dă-le încolo de mailuri.
Și eram noi cocoțați toți trei pe canapea, singuri acasă (domnul soț încă lucra) mult trecut de ora de culcare, habar nu aveam ce ne așteaptă (oamenii cu doi copii înțeleg, cei cu unul singur nu aș vrea să se sperie), îmi făceam lista mintală a tuturor lucrurilor pe care a mai trecut încă o zi fără să le rezolv, când Tudor îmi zice:
-A fost o zi frumoasă azi, mami.
Și mi-am dat seama că ce era mai important n-am scris pe nicio hârtie. Deși e în sufletul meu primul, ca să simtă asta, copilul are nevoie să coboare pe lista lucrurilor cărora le dau cât timp au ele nevoie. La fel cum nici curățenia nu se face dacă nu-i dedici un ceas, și fericirea lui tot cu timp se întreține.
(poza e un decupaj din parc, fara filtru, exact asa cum am fost: veseli si nepieptanati)
Ioana
Felicitări ca reușești sa ii pui pe primul plan și sa lași to do list-ul… Eu tocmai aseară am bifat o situație complet diferita, din păcate. Am doi copii exact de vârsta alor tai, cel mic se juca și ar fi vrut atenția mea, nu plângea, dar ma urmarea trist și ma ruga asa din privire sa îl însoțesc, fetita mare îmi tot spunea ca ii este foame și vrea ceva anume de mâncare. Ea care asa de greu mănâncă și nu ii este niciodată foame… În fine, aveam ceva de rezolvat urgent, calculatorul fix atunci mi se blocase, nu mai știam încotro sa ma împart, dar mi am terminat munca respectiva, lăsând copiii pentru după. M am ocupat apoi de micuț, l am schimbat și alăptat și am uitat de mâncarea fetitei. Era seara târziu oricum, dar a mers la somn fără sa ii mai trebuiască de mâncare. În fine, m am simțit asa de vinovata pentru asta, îmi ceream scuze în gând pentru ca uite, se întâmplă să mă copleșească treburile și sa las comorile mele pe planul doi. Oricum și când ai doi copii, tot trebuie sa te împărți în doua, dar măcar ești cu ei, prezenta. Am povestit mult, dar aveam nevoie de o confesiune, postarea ta a venit la fix, se potrivea cu sufletul meu.
Iulia
Buna dimineata! Am citit si ma intrebam, oare lucrurile puteau fi facute in alta ordine? Sunt sigura ca fiecare mamica face cum stie mai bine, iar eu am tot doi copii, insa cel mare are 20 de ani si deci am ramas cu cel de 4 ani acasa. Am avut mult de lucru stand acasa pentru servici si am fost si eu impartita intre dorinta celui mic de a-i dedica macar cateva minute desi mama a stat cu el ca sa imi pot termina lucrul si a-mi face treaba pentru a trimite la timp materialul. Si am facut in ambele moduri, dar am ajuns la concluzia ca nu s-a intamplat nimic rau asumandu-mi ca ma voi culca la ora 2am, dar voi sta si cu cel mic o ora pentru bucuria lui de a se juca cu mami. Cand il aud ca vrea afara cu mami, nu-i trebuie Ami (mama mea), ma gandesc ca efortul merita. Imi doresc sa mai am unul si cumva ma sperii cand citesc si aud povestiri despre cum sa iti imparti timpul intre el si sa iti mai ramana si energie pentru viata de cuplu ….
Ioana
Iulia, mulțumesc pentru empatie. Întotdeauna se găsesc variante mai bune, însă stresul și agitația nu te lasă să le vezi. Succes și ție, ma bucur ca ești optimista și îți mai dorești un bebe.
Alexandra
Ioana, cred ca majoritatea mamelor cu 2 copii suntem așa. Si am impresia ca cele cu 1 copil sau cu ajutor, sau 2 copii dar la diferența foarte mare, au uitat cum e sau nu vor să înțeleagă.
Am si eu prietene care nu înțeleg de ce eu nu mai rezist sa stau acasă cu 2 copii sub 5 ani fără bunici in oras. E foarte foarte greu și eu te inteleg. Nu trebuie să te simți vinovată.
Când ai atatea pe cap, efectiv nu mai ai timp nici să gândești.
Ioana
Alexandra, mulțumesc, îmi face bine sa știu ca ma înțelege cineva.
Ana
Am doi, (4 și 1 an) nu avem bunici în preajmă. Nu e greu , dar mi-aș dori să am un pic mai mult timp doar cu soțul meu . Dacă îți dorești încă unul, atunci la momentul potrivit vei avea timp și pentru el.
De obicei ce oftică cele care au și ajutor : nu generalizez , am 3 cunoștințe care mă compătimesc pe mine că “vai ce greu îți poate fi cu doi” Totul depinde de tine și ce îți dorești tu . Unele spun că nu e greu cu 4 copii 🙂
Miruna
Ioana, sa stii ca si Tudor a adormit nemancat si Victor, in puloverul cu care am iesit afara. Pentru ca nu le poti face pe toate si pentru ca oamenii au nevoie sa si manance si sa isi faca obligatiile. Nici la mine nu e mereu asa, din pacate, dar acum am simtit ca el are mare nevoie de mine. As vrea sa se intample mereu asa, insa nu stiu daca e din realitate.
Si cunosc momentele astea, cand ai nevoie sa termini ceva urgent si atunci nu merge netul, se strica imprimanta si copiii cer.
Ioana
Miruna, mulțumesc mult pentru ca îmi împărtășești aspecte care arata ca suntem mame adevărate, nu doar mame din “reviste”. Apropo de asta, mi a rămas în minte un citat de al tău, ceva de genul ca în zilele grele, cu multa agitație și oboseala, măcar sa scot puțin nasul la suprafață, ca și înotătorii, sa respir un pic de aer proaspăt.
Alexandra
Simt că trebuie să scriu eu in apărarea ei.
Nu, lucrurile nu puteau fi făcute altfel in acel moment și probabil era epuizată.
Nu e același lucru sa ai 2 copii mici sau 2 cu diferența foarte mare de vârsta si sa mai ai si ajutor (mama ta). Cand esti singura cu copiii 8-10 ore pe zi ani de zile, nu mai ai nici timp să gândești și nu trebuie sa le facem să se simtă vinovate pentru asta.
Eu o înțeleg 100% perfect pentru ca sunt in aceeasi situație. Si e foarte frustrat să mai vină alte mame mai odihnite să îți spună chestii de genul ăsta când tu oricum te simți vinovată si stresata tot timpul pentru că nu reușești să faci față.
Nu am nimic cu tine personal, doar că e un subiect sensibil pentru mine.
Miruna
Mă bag și eu să îi răspund Iuliei, nu văzusem comentariul mai devreme.
E minunat că unele mame reușesc ceea ce altele nu reușesc, aș vrea să ne punem însă o întrebare înainte de a lăsa asemenea comentarii: ajută pe cineva ce am spus? Chiar ajută sau îngroapă mai tare.
Ieri am scris un articol despre femei care ridică alte femei și acum, asta.
Eu am fost pusă la zid pentru că am scris că le dau copiilor mâncare din congelator, făcută de mine, dar congelată. ”cum, n-ai timp să cureți un cartof?”
Am fost pusă la zid în ditamai conferința de ditamai scriitoarea: ”cum, nu găsești 4 ore într-o zi să lucrezi, cu un copil acasă?” Și m-a trimis la psiholog.
I know this stuff.
E horror să te simți prost și să mai vină o grozavă să îți dea în cap.
Eu am avut în pandemie, la Sibiu, 3 ajutoare. TREI. Mama, tata și bunica mea. Plus eu, la doi copii. Vă asigur că nimeni nu și-a făcut unghiile și nici la filme nu ne-am uitat. Pentru că pur și simplu nu a fost timp, dacă am vrut să mâncăm și să nu ne umplem de viermi pe sub covoare.
Aș vrea să ne fie clar că greul meu nu se compară cu greul tău și să ne abținem de la sfaturi din astea de valoare.
Țin minte cât m-am conversat cu doamna cu mâncarea congelată, inclusiv în privat, când eu eram la capătul puterilor, iar ea îmi dădea lecții de gătit cu copilul. M-am simțit ultima mamă de pe pământ, vă jur. Poate nu asta era intenția ei, poate nu asta era intenția nici aici, dar așa se primește la celălalt capăt.
hai, că m-am pornit.
CristinaM
Care-i faza cu mancarea din congelator?! Eu am, inca, un singur copil, aproape 3 ani, si primeste mancare facuta in casa dar congelata…
De ce? Fiindca nu-mi place cum imi ies ciorbele asa ca fac bunicile, pe rand, si o congelez.
Si pana la urma, cine sta sa faca ciorba zilnic?!
Stiu persoana care sta acasa cu doi, de vreo 5 ani sta acasa doar de copii si tot le da mancare din congelator pt ca efectiv uneori nu are timp sau poate are o zi proasta ( de oboseala fizica sau psihica sau poate mai raceste omul)
o femeie
nici eu nu pricep, cand mie fix pediatrul mi-a recomandat sa gatesc si congelez o parte si asta fac pt toti. Raman sa adaug ingredientele crude in timpul saptamanii. De 10 ani facem asa, de peste 10 ani nu am racit niciunu in casa si analize impecabile si zero suplimente. Nu avem bani de comandat si nici cand ii am nici nu o sa ii dau pe asta.
Dar na. Fiecare vede lucrurile prin perspectiva proprie, prin ochelarii si experienta lui.
Ilinca
Sunt sigura ca tu te simți mult mai vinovata decât te considera copii. Ai făcut ce ai putut in momentul respectiv, poate alta data vei putea mai mult și intr-o alta situație chiar mai puțin. Dacă crezi ca e o lecție de învățat de acolo, învăț-o, dacă nu treci peste. Oameni suntem cu toții, iar puterile noastre sunt limitate. Copii sunt bine, iar ei vor vrea mereu un pic mai mult timp cu mama oricât de mult ar primi. E normal ei sa vrea, iar noi uneori sa nu le putem oferi. Cred ca suferința noastră e mult mai mare decât a lor atunci când suntem nevoite sa ii amânăm. Din partea mea o îmbrățișare virtuală.
Amy
Ce carlinoti frumosi se zaresc acolo!!! Sa aveti parte de milioane de astfel de clipe impreuna, in formula completa! <3
Dana
Le fac baie piticilor si le spun “acum e randul meu, revin in 3 minute”. Iar cel mic (3 ani jumătate): “maami, stai cu mine, ca mie imi e foarte drag de tine”. Iar eu fac duș a doua zi dimineata :))
o femeie
Imi place ideea de a aduna, seara, cele de peste zi. Un fel de jurnal al recunostintei, cu evenimentele de neuitat ce ne-au placut, inainte de somn.
Altfel eu am alta parere: ca menirea parintelui nu e sa faca copilul fericit ci sa ofere securitate si spatiu de dezvoltare. Iar fericirea e in valuri, nu e asa, ceva, perfect liniar si continuu, fericirea se raporteaza si la nefericiri/suparari, si nu suntem noi mamele datoare sa ii facem permanent fericiti si sa distram copiii ci in primul rand e important sa ne facem pe noi fericite ca sa putem sa fi un exemplu bun. Chiar daca adoarme copilul cu hainele de afara sau umbla cu sosete desperechiate (noua pasiune a fiica mii) si a mancat doar pepene la cina si se plictiseste -e chiar important sa se plictiseasca, vad fiica mea cate inventeaza din plictiseala asta.
dia
O viziune realista și as putea spune ideală. Sacrificatul mamei pt copii nu o sa aduca nimic bun pe termen lung. Dar sa ne înțelegem ca și eu sunt “vinovata” de asta de multe ori. Dar învăț. Negatul propriilor nevoi de om( și aici ma refer la mai mult decât spălat și mâncat) va aduce doar frustrări mari in timp. Eu am învățat ca atunci când am eu paharul plin, atunci dau cel mai mult. Somnul nu îl sacrific pt nimic. Din păcate, teoria e una și practica alta😀 la fel și cum nevoile unui bebelus nu sunt la fel ca și nevoile unui copil de 5 ani. Foarte de acord ca plictiseala e benefică!! Și copiii nu trebuie distrati in fiecare moment ci sa aibă un spațiu safe și confortabil sa se poată desfășura.
Simo
Si cu doua perechi de carliooonti! 😀