De la scheleticele păpuși Barbie, până la obezitatea devenită cool n-a fost decât un pas. Cartea se numește ”Her body can” (Corpul ei poate), e scrisă de două bloggerițe din Atlanta și se adresează copiilor până la 8 ani. Ilustrațiile sunt chiar drăgălașe, ideea de toleranță e bună, o încurajăm, dar ideea de ”să facem drăgălașă obezitatea la copii”, nu chiar. Părerea mea e că mesajul mai sănătos ar fi unul anti-bullying, pro diversitate, pro încredere în tine. Una e să zici “corpul tău e grozav, corpul tău poate”, alta e să zici “corpul tău gras poate”.
Comisia de Combatere a Obezității Infantile (ca să înțelegeți că era nevoie de așa ceva), de pe site-ul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) zice:
Fapte:
- Numărul de copii supraponderali sau obezi (cu vârste cuprinse între 0 și 5 ani) a crescut de la 32 de milioane, la nivel mondial, în 1990 la 41 de milioane, în 2016. Numai în regiunea africană OMS, numărul copiilor supraponderali sau obezi a crescut de la 4 la 9 milioane în aceeași perioadă.
- Marea majoritate a copiilor supraponderali sau obezi trăiesc în țările în curs de dezvoltare, unde rata creșterii obezității acestora a fost cu peste 30% mai mare decât cea a țărilor dezvoltate.
- Fără intervenție, sugarii și copiii mici obezi vor continua, probabil, să fie obezi în timpul copilăriei, adolescenței și vârstei adulte.
- Obezitatea în copilărie este asociată cu o gamă largă de complicații grave pentru sănătate și un risc crescut de debut prematur al bolilor, inclusiv diabet și boli de inimă.
- Alăptarea exclusivă de la naștere până la vârsta de 6 luni este o modalitate importantă de a preveni ca sugarii să nu devină supraponderali sau obezi.
Pe de altă parte, în lume, există încă mai mulți copii care sunt subponderali decât cei obezi, dar asta se va schimba destul de curând, după cum declara anul trecut pentru CNN Tiago Barreira, profesor asistent la Universitatea Syracuse din New York, care a studiat obezitatea infantilă la scară globală.
Însă, cu halul în care mănâncă cei mici, până în 2022, vom avea mai mulți copii și adolescenți obezi decât normo- și subponderali, la nivel mondial, arată acest studiu publicat în revista The Lancet în 2017. Adică, mai avem doi ani.
Studiul a estimat că în 1975, au existat 11 milioane de copii între 5 și 19 ani cu obezitate, iar acest număr a crescut la 124 milioane în 2016.
Nu am citit cartea, căci tocmai a fost lansată, nu e de găsit pe la noi. Am citit doar descrierea ei. Mi-a atras atenția un titlu din revista Glamour, care zice așa:
The First Body-Positive Children’s Book Just Came Out, and It’s Exactly What the World Needs Now
Facepalm. Poftim? Exact de ce are nevoie lumea acum e să își miște fundul mai departe decât până la frigider. Sau până la ușă, când îi deschide curierului care aduce pizza. Lumea are nevoie de părinți prezenți în vieților copiilor lor, de jocuri departe de ecrane și de interacțiune om-cu-om. Copiii noștri au nevoie de atenție, de iubire, de grijă pentru ei. Nu de cărți care să le spună că-i bine să fie grași.
Da, iubirea de sine e bună. Acceptarea e bună. Să îți placă de tine e foarte important, de la vârstă mică. Să ai încredere în tine. Să nu râzi de cei care arată diferit. Nici mie nu îmi plac cărțile numai cu prinți și prințese, dacă ați mai citit câte ceva pe acest blog, ați văzut. Copilul meu știe că oamenii iubesc oameni, că oamenii se căsătoresc cu oameni, nu băieții cu fetele și tot așa. Că jucăriile sunt pentru copii, nu păpușile -pentru fete și mașinuțele -pentru băieți. Le voi spune copiilor mei toate adevărurile așa cum le cunosc și eu. Dacă vor alege să fumeze, îi voi lăsa. De fapt, nu e ca și când or să-mi ceară voie, ha ha ha. Le voi da bani, vreau să zic. Dar le voi spune înainte cât e de nociv. Tatăl lor și eu nu fumăm, n-am fumat niciodată. Mai mult decât să am încredere în alegerile lor și să le fiu alături necondiționat, nu știu ce pot face. Însă știu sigur că nu aș putea face fumatul în niciun fel să fie cool.
La fel cum nu e nici obezitatea.
Din punctul meu de vedere, promovarea obezității ca ceva ”normal” e la fel de rea ca reclamele la fumat
Pentru că obezitatea e o boală.
Și e o boală pe care poți alege să n-o faci. Sau, pe care poți alege s-o combați.
Vă rog să nu înțelegeți că am ceva cu oamenii grași. Nici vorbă. Am prieteni grași, eu însămi am fost o grăsuță la un moment dat. Știu cum e lupta asta, știu prea bine că nu e numai despre numărat calorii și ales scările în loc de lift. Poate, tocmai pentru că știu, aș vrea ca niciun copil să nu treacă prin asta vreodată.
Din punctul meu de vedere, discuția despre acceptare și obezitate n-ar trebui să fie în același loc.
- Ne învățăm copilul să se iubească pe sine arătându-i cum se face asta. Adică, ne iubim pe noi. Nu ne jignim propriul corp în oglindă, nu râdem de burțile noastre, de gușă, de ce atârna pe undeva.
- Îl învățăm să nu râdă de alții, punct. Indiferent cum sunt alții: înalți sau slabi, blonzi sau bruneți, grași sau slabi. Nici noi nu facem asta.
- Nu îl punem la cură de slăbire, nu facem mișto de șunculițele lui, nu îl facem să se simtă vinovat în niciun fel. Cuvintele au atâta greutate în capul cuiva mic, ele au lipici și pot răni pe viață. Am auzit de multe ori părinți făcând mișto de proprii lor copii că-s grași, de parcă ar fi numai copiii de vină.
Dincolo de problema emoțională, obezitatea e aducătoare de boală. Sunt sigură că intenția acestor autoare este una bună, însă, din punctul meu de vedere, între o Barbie scheletică și o fetiță supraponderală dintr-o carte nu e nicio diferență. E tot un mesaj greșit, doar că din cealaltă extremă.
Mihaela
Si mie mi se pare gresit rau mesajul asta.
Banuiesc ca ideea a fost ca oamenii grasi nu sunt inferiori si, cum ziceai si tu, nu radem de ei sau ii aratam cu degetul.
Daaar…nici nu ne complacem asa.
Am vazut copii pusi la dieta si e trist. Mai ales pe la evenimente, copii care ma rugau sa le dau din farfuria mea pentru ca parintii le refuza…
Nu stiu solutia, dar cred ca e aceea de facut front comun. Toata familia mananca sanatos, nu cantitativ ci calitativ. Toata familia face sport. 🙂
Miruna
Exact. Doar ca, cel mai des, copiii deprind obiceiuri alimentare de la parinti…
o femeie
Eu am fost copilul gras. Toate matusile ma iubeau ca mancam tot, la gradinita imi ziceau Placintzica pt ca …eram grasuta, educatoarele ma prindeau de falcutze si ma alintau foarte incantate de mine iar copiii faceau glume pe seama asta. In vremurile comuniste cand lumea facea foamea (si eu, evident, daca imi aduc aminte ceva persistent din comunism atunci imi aduc aminte ca imi era mereu foame!!! ) eu eram diferita.
Mi-ar fi prins bine sa primesc mesajul ca sunt ok cum sunt, asa diferita.
Miruna
Înțeleg. Ceva totuși s-a întâmplat între timp, știu că acum pui mult preț pe sănătate și ai mare grijă la multe chestii pe care le faci. Ce s-a schimbat?
o femeie
Am inteles devreme ca sunt responsabila de sanatatea mea fizica si mintala si ca daca vreau o viata mai buna e nevoie sa fac ceva diferit asa ca mi-am aliniat viata.
Se poate fara pastile, fara suplimente, fara boli (si nu imi ziceti ca genetica si exemplul familiei mi-au fost prietenoase, ca enumar acusi astmuri si alergii si tiroide si canceruri si operatii hepatice si ulceruri de la mine si din familie).
Imi pare rau ca nu pot trimite o scrisoare, mie, celei de acum 30 ani, sa o incurajez ca nu e o problema ca sunt altfel si ca imi va iesi sa imi fie bine.
Miruna
Esti o exceptie. Cei mai multi nu scapa.
o femeie
Depinde in ce cercuri de invarti – exista multa lume disciplinata. Am avut noroc sa gasesc oameni sa ma inspire: vecini senini ce nu au intrat de peste zece ani in farmacie, o amica ce din igiena vietii a slabit cu tot cu diagnostic de hipotiroidie, medici implicati etc. totul e vorba de efort si vointa.
Anca
Asa este, trebuie sa incetam sa mai judecam oamenii dupa coperta, nu stii cine este dincolo de aparente.
Cristiana
O sa raman fidela renumelui meu de Gica Contra, dar chiar nu pot sa tac:
“Și e o boală pe care poți alege să n-o faci. Sau, pe care poți alege s-o combați.” Facepalm :(. De sapte ori. Serios. Ai acces la informatii, cred ca inainte sa scrii asta era ok sa te documentezi un pic mai mult, adica doar nu mai credem in 2020 ca obezitatea apare asa pim pam pentru ca mananci mult din senin. Adica zici si in articol ca stii ca nu e asa. Si chiar nu e.
Mie cartea imi suna a o idee grozava, nu toti copiii diferiti sunt obezi, ca vad ca tot pui egal intre grasi si obezi, nu prea e acelasi lucru, chiar nu e. Si mi se pare foarte ciudat ca alegi sa comentezi despre o carte pe care nici macar nu ai citit-o, adica practic nu stii daca mesajul lor e cel pe care tu crezi ca ar trebui sa il aiba sau nu, a fost doar un pretext pentru a comunica opinia ta despre obezitatea infantila. Mi se pare un mesaj relativ corect, dar, in opinia mea, nu trebuie separat de ideea de acceptare. Adica nu inteleg ce ai cu biata carte 😀
Am observat multe idei preconcepute, desi are ceva surse (cherry picked, zic eu). Vreau sa iti ofer si perspectiva tulburarilor emotionale imense pe care le are etichetarea ca “grasut”, sa te indemn sa cauti comportamente de automutilare si tentative de suicid pe mostre reprezentative, in fine, sa te indemn sa vezi intreaga dimensiune a problemei si de ce o astfel de carte poate fi utila unui copil de 5 ani care e grasut.
Pentru mine, ideea de body positive este o idee absolut minunata si chiar as fi dorit sa am aceasta carte in copilarie, cand eram ba prea slaba, ba prea grasa etc., depindea cine ma “evalua”. Nu cred ca asta transmite mesajul gresit, din contra. E vorba despre acceptarea propriului corp, atat de simplu cred ca e.
Iar: “între o Barbie scheletică și o fetiță supraponderală dintr-o carte nu e nicio diferență. E tot un mesaj greșit, doar că din cealaltă extremă.” e tot o idee preconceputa. Cum poti sa stii ca cineva e obez clinic doar uitandu-te la el (discutam in medie, nu cazurile super mega evidente)? De cand iti arata forma corpului starea clinica a pacientului? De cand nu mai e BMI principalul criteriu in acest domeniu? Ma dau exemplu – procentul de grasime din corpul meu altfel “normal” e nesanatos si cand te uiti la mine nu zici ca sunt obeza. Exista si thin-outside-fat-inside etc.
In concluzie, ca iar m-am intins. 1. Obezitatea este o boala, dar e mult mai complexa decat pare, mai ales la copii. Nu orice om care pare mai plinut este obez. 2. Oamenii nu sunt mai putin importanti doar pentru ca sunt mai plinuti sau mai rotunzi sau mai filiformi. Tocmai de asta e importanta transmiterea unui mesaj de acceptare a diversitatii. Si e important pentru copii sa vada ca nu sunt asa diferiti 3. Mi se par foarte bune ideile tale de la final (cele cu numere). 4. Educatia este foarte importanta, mereu. 5. Nu cred ca daca iti iubesti si accepti corpul inca de cand esti copil vei fi oprit din a fi sanatos si a slabi, daca asta e sanatos pentru tine. Nu cred ca trebuie sa fii si bullied si trist si sa te urasti din tot sufletul doar pentru ca esti plinut.
Si in esenta, nu cred ca e treaba nimanui sa judece greutatea altor oameni si in general corpul lor. Brusc, suntem toti interesati ca se promoveaza “obezitatea”, cand de fapt de zeci de ani se promoveaza un ideal in reviste, media etc. in care majoritatea femeilor de pe lumea asta nu se regasesc deloc. We come in all shapes and sizes si fat-shaming-ul nu cred ca a ajutat pe cineva sa devina mai sanatos peste noapte.
Over and out. (desi as mai avea multe de zis dar am ocupat oricum prea mult spatiu aici)
Bibi
Ai exprimat mult mai bine decât puteam eu tot ce as vrea sa zic! Foarte foarte foarte mult mi-as dori sa ajungem suficient de maturi cât sa nu mai comentam dimensiunile nimănui. Mie îmi e greu ca adult sa accept etichetele și comentariile (am Trecut de la slaba toată viata la plinuta, supraponderala adică), de-apoi unui copil. De foarte puține ori e vina unui copil, mai ales de 5-6 ani, ca e obez. Responsabilitatea educației îngrijirii și nutriției este a părinților. Cartea e pentru copiii care sunt totuși acolo și au nevoie sa știe ca sunt ok, oameni ca toți oamenii.
Cristiana
Imi pare rau ca iti e greu. Si eu am fost diagnosticata acum 2 ani cu o boala foarte nesuferita, care mi-am adus schimbari corporale destul de importante despre care toata lumea are o parere 🙂
Miruna
Discutia despre greutatea altuia nu ar trebui sa existe, nu ne intereseaza. Discutia despre propria greutate e insa altceva, e discutia despre sanatate fizica si emotionala si obezitatea nu e deloc sanatoasa oricat de mult ne-ar durea. Putem promova acceptarea corpului fara sa-l etichetam ca fiind gras. Sau obez.
Si ba da, in afara de sportivii de performanta si luptatorii, poate spionii si James Bond, cei mai multi mari n-au muschi pe sub tricouri.
Cristiana
Pai cartea asta nu eticheteaza, noi etichetam cand vedem un corp diferit. In orice caz, mi-o comand si revin cu detalii, ca prea ne-a preocupat azi.
dia
Hehe, multe multe sunt de spus aici. Știi ca sunt medic și am avut și articole pe tema asta.
Factorii obezității sunt multipli, e un pic rudimentar sa spun așa sa credem ca cineva e “gras”( știi ca nu îmi place etichetarea asta) doar din cauza ca mănâncă mai mult. Multe multe prejudecăți prezente și la personalul medical. Lipsa de educație. Lipsa activității fizice-care e de importantă maxima. Tulburările emoționale care vin la pachet cu etichetarea de “gras”. Si multe altele.
Cartea asta biata de ea îmi pare chiar ok, cât am putut vedea și citi din comentarii. Nu mi se pare o carte de promovare a obezității ci de acceptare a corpului tău de copil. Atât.
Mihaela
Nu imi vine sa cred ce citesc aici. Stiti ca azi e fix ziua impotriva obezitatii?
Statistic, 60% din romani sunt supraponderali.
Inclusiv eu. Nu, nu e ok ca am peste greutatea ideala. Nu greutatea din cosmopolitan, cea recomandata de medici.
Ar trebui sa fiu aratata cu degetul si umilita? Sper ca nu. Incurajata pozitiv? O da.
Cred ca ar fi prins mai bine o carte despre cum mancam sanatos si facem sport si gasim resurse pt toate astea. Intre timp, nu disperam, da, dar ne mobilizam.
Multa vreme nu am facut sport pentru ca imi era rusine ca obosesc repede si nu tin pasul cu ceilalti. Si abia adult mi s-a zis ca hei, e ok, faci cat poti si cum poti. Dar faci.
Mereu ziceam ca nu pot manca sanatos, dar cumparam porcarii. Nu cumperi, nu mananci.
Hai sa nu il luam pe nu putem in brate. Putem si facem asta pentru sanatatea noastra.
Cristiana
Eu stiam ca e ziua impotriva obezitatii, sunt curioasa daca a fost o actiune referitoare la asta in Ro, chiar nu stiu.
Multi romani sunt obezi din multe motive. Nu cred ca aceasta carticica sau curentul body positive i-a adus in aceasta situatie, nu? Nici mie nu imi vine sa cred cand inca citesc ca obezitatea e o boala de care e responsabil doar “obezul”. In plus, discutam despre o carte pentru copii, nu mai reiau tot ce am zis mai sus, ca si asa scriu alta nuvela.
Revenind, ideea este ca nu e ok, de fapt, sa imparti oameni in sanatosi sau nesanatosi doar dupa ce greutate au. Cartea asta, inteleg eu, arata ca si un corp diferit e misto si poate face multe lucruri. Nu exclude o alimentatie sanatoasa, nu zice ca e super sanatos sa fii gras, le zice ca e ok sa se iubeasca.
Din mesajul tau: “Multa vreme nu am facut sport pentru ca imi era rusine ca obosesc repede si nu tin pasul cu ceilalti. Si abia adult mi s-a zis ca hei, e ok, faci cat poti si cum poti. Dar faci.” – tocmai, ca am vazut poze din carte cu personajul principal alergand. her body can. exact asta spune, ca acel corp poate sa alerge si nu trebuie sa iti fie rusine cu el.
Cred ca sunt foarte multe materiale care sa ne explice cum sa traim sanatos. Sunt si suficiente medii care ne arata ca suntem inferiori, oribili etc. daca suntem “grasi”. Nu vad cu ce strica aceasta carte piramida asta a sanatatii. Daca un copil are astm, sa spunem, nu e ok sa vada alti copii cu astm? Ii spunem ca nu, astmul este nesanatos?
In fine, discutia e prea lunga, scuze de polologhie. Eu nu sunt experta in obezitate ca specializare, dar exista multe multe studii si noutati in acest domeniu. Cel mai important lucru, care nici macar nu mai e nou, e tocmai asta, ca nu esti un om inferior, slab emotional sau groaznic daca esti gras. E mai mult decat atat.
Felul in care arata cineva si chiar si numarul de kilograme reprezinta doar o parte din starea lui de sanatate. Este gresit sa consideri ca stii ca un om este nesanatos doar pentru ca il vezi pe strada (desi e posibil sa ai dreptate). Perceptia noastra asupra a ceea ce inseamna corp normal e profund alterata. Si, repet, exista oameni care par slabi si sunt grasi procentual, deci trebuie promovate alimentatia sanatoasa, miscarea, somnul adecvat, terapia unde e nevoie, nu un corp anume.
Obezitatea este un factor de risc pentru aproape toate bolile “nasoale”. Eu nu subminez gravitatea si implicatiile, mai ales in cazul celei infantile, zic doar ca e totul mult mai complex si are multe nuante. 🙂
Despre incurajatul pozitiv, poate ca e ok pentru tine si te ajuta. Dar nimeni nu are dreptul sa te incurajeze by default si sa creada ca stie ce e mai bine pentru tine sau nu. Singurul care poate sa isi dea cu parerea este medicul tau, si nici medicul daca foloseste apelative de tot soiul, cum am vazut.
Nu e cel mai sanatos lucru ca nu ai greutatea ideala, dar nici nu trebuie sa stai inchisa intr-o pivnita si sa te ascunzi de judecata celorlalti. Eu asa inteleg demersurile astea si din acest motiv le sustin. Reprezentarea si diversitatea sunt extrem de importante.
Iti doresc succes si multa sanatate! Si il recomand din suflet pe tipul asta https://www.instagram.com/drjoshuawolrich/ E foarte bine documentat si foarte simpatic.
dia
Mihaela, cartea asta nu e penteu părinți ca sa creadă ca obezitatea e ceva sănătos și trebuie încurajată. Nimeni nu spune asta. E pentru copiii care au nevoie de ea. Un copil nu are nici o vina pentru păcatele altora. Dar e cel mai important sa se iubească pe el. Oricum ar fi. Și da, la cât mai multe educație pentru părinți sa crească copii sănătoși fizici, psihici și emoționali. Mai ales ca e o legătura intre childhood trauma și obezitate.
maddy
Obezitatea e o boala. E normal sa nu iti bati joc de oamenii bolnavi, dar si oamenii in cauza ar trebui sa caute mijloace sa slabeasca, nu sa se accepte asa cum sunt. Daca te accepti asa cum esti, iti crapa inima in tine la 45 de ani si 150 de kile, plange familia dupa tine si-ti raman copiii orfani.
Cristiana
O sa las si asta aici:
“Weight bias itself is far from benign. For children, weight is the number one source of schoolyard bullying. More than a third of elementary school children with obesity report daily bullying — a number that rises to a heartbreaking 58% of boys and 63% of girls of high school age. This bullying may even make it more likely for kids to gain weight, as it’s been found that over time, kids who are teased the most about their weight also gain the most”.
si:
“Yes, weight is modifiable by way of lifestyle changes. But so too are the vast majority of chronic noncommunicable diseases, yet it’s only obesity that we moralize about. People don’t choose to have obesity any more than they choose to develop high blood pressure or depression. There are thousands of genes and dozens of hormones involved in weight management, and each and every one of those were forged over millions of years of extreme dietary insecurity. People who struggle with obesity don’t do so because they lack willpower or effort. They do so because they’re normal people, with their own collection of normal genes and life struggles, living in an incredibly toxic food environment that continuously avails and advertises hyperpalatable foods.”
Sursa: https://elemental.medium.com/the-biggest-loser-remains-an-abomination-1b4390f3f011
Cristina
Draga Miruna, never judge a book only by its cover… tot asa și despre oameni.
Madalina
Mă cam mir de calitatea articolului tau, dat fiind că ești medic. In primul rand, cartea are ca grup tinta copiii sub 8 ani, obezi sau nu, care nu pot alege in adevăratul sens al cuvântului și nu au nici o vina. Îmi imaginez că efectul dorit de autoare nu este de promovare a obezității (gen: “e cool sa fii gras, să nu cumva sa slăbești” sau “e mișto/preferabil sa ai kile in plus, hai sa ne îngrășăm!”). Mai degrabă este vorba de a reduce din incarcatura negativă a obezității-care este extinsa asupra persoanei care suferă de ea (“grasul e nașpa”) și de a-i face mai “acceptabili” pe copiii obezi in fața “evaluatorilor” lor din grupul lor de vârstă. Obezitatea are cauze, știai? Unele fiind psihologice (unii copii anxioși, depresivi, care au trecut prin ceva traume), altele endocrine. Chiar și dacă copilul câștigă primele kile in plus prin simpla supraalimentare din partea rudelor, fara cauze medicale, deci, el poate dezvolta un grad mai ridicat de obezitate printr-o cauzalitate psihologica sau endocrină. Un copil depresiv, indiferent daca a devenit obez in mod direct (supraalimentare in urma unui episod depresiv) sau indirect (devine depresiv pentru ca realizează că e obez și suferă că este batjocorit de colegi) e greu de manageriat. Antidepresive nu li se poate da (poate la adolescenți, cu mari retineri, dar, din câte știu eu, nu la cei foarte mici, sub 8 ani), iar psihoterapie accesibilă și de calitate – la noi in țara…nu prea cred.