Nu vă mai vărsați nervii pe copii

Nu vă mai vărsați nervii pe copii

Trafic infernal. Ai făcut 50 de minute în loc de 15 de la serviciu până acasă. Un dobitoc ți-a tăiat calea și vreo șapte nu au semnalizat. Îți simți pulsul în nasturele de la cămașă. Când intri pe ușă, te întâmpină aglomerația din casă. Mașinuțe pe oriunde calci. Începi să urli la bietul copil, ce, s-a mutat tot orașul în sufragerie la voi?!

Telefonul turbat. Dacă nu ar exista funcția “silențios”, ar suna non-stop. Oamenii nu mai țin cont că e ora mesei, sâmbătă sau duminică sau că poate deja te-ai culcat. Și cei care sună, nu sună să te întrebe ce faci, ci vor ceva de la tine. Iar în timpul în care nu vorbești la telefon, cineva dorește răspuns la multe întrebări care încep cu DE și se termină cu CE. Dece? Dece? Dece? Dece??? Și izbucnești, că ai, până și tu, acest drept.

Bărbatul. Zice că strânge rufele, dar ajunge în baie și nu mai știe de ce. Zice că strânge vasele, dar mai întâi să mângâie pisica. Zice că răspunde la un mesaj și îl fură internetul câte câte un ceas. Timp în care, copilul e tot pe tine. După ce toată ziua a fost tot pe tine, că doar pe cine altcineva să fie. Îi explici că toată ziua ai fost la dispoziție, pe un ton de care s-ar teme și geamurile din bucătărie și te-apuci să strângi ce a scăpat întreg.

La restaurant, chelnerul îți atrage atenția că mucles, gălăgia. Și în loc să îi explici că nu s-a inventat încă butonul silent la copiii sub 5 ani, urli la cei mici să termine totul din farfurie.

Ți s-a stricat mașina. Ai întârziat la serviciu. Vecinul bate cuie. E sâmbătă la amiaz și nici nu te-ai spălat pe dinți. Iar ai călcat pe o piesă de lego. Și ai ratat episodul din serialul tău preferat. Toate-chestii care te scot din minți.

Oprește-te.

Respiră.

Când îți crește pulsul, înainte să îți dai voie orice, răspunde la o întrebare: de ce.

Nu fac mișto.

De ce simt asta? De ce îmi vine să sparg ceva de pereți? E adevărat că mă enervează copilul? Sau poate fi altceva, de fapt.

De cele mai multe ori, dacă reușim în acel moment de criză să ne detașăm de emoțiile noastre, nu să la închidem într-un borcan, ci să ne detașăm de ele, ca sufletul când se desprinde de trup, ne putem salva viața, de fapt.

Căsnicia.

Și, mai ales, relația cu copilul nostru.

Aveți altceva mai de preț?

Pe mine asta m-a învățat coaching-ul. Să nu îmi fie frică de auto-observație. Să mă judec, dar într-un sens obiectiv. Constructiv. Cine m-a supărat cu adevărat? Care e sursa nemulțumirii mele? Izvorul nervilor, nu vărsarea lor în Dunăre?

Și după ce ai observat, e teribil de greu să pui în funcțiune. Știu. Mă lupt cu asta în fiecare zi. Observația, analiza, conștientizarea ajută, dar nu sunt totul. Pentru că noi suntem oameni, nu matematici ale psihologiei. O bombă care ticăie are nevoie ori să explodeze, ori pe cineva care s-o dezamorseze. O bombă nu se oprește din explodat doar pentru că-și dă seama că e o bombă. Și un adult poate fi ca un copil care face un tantrum din cauză că nu-i poți pune la loc unghiile pe care tocmai i le-ai tăiat. Știm că motivele crizelor de furie la copii sunt de cele mai multe ori altele decât ceea ce le declanșează. Nu urlă pentru că iarba e verde sau că i-ai dat cana, când el a cerut cana. Urlă pentru că a adunat niște emoții anterior, cu care nu a știut ce să facă sau cum să le exprime. Și copiii explodează. Iar adulții, deși am crede că știm mânui cuvintele mai ușor, adesea o boxăm urât la capitolul ăsta. Și urlăm la primul care ne iese în cale. De obicei, copilul.

Dar nu e o cauză pierdută, vă asigur.

  1. De ce simți asta? Ce ar putea fi în spatele acestor nervi?
  2. Hai să rezolvi adevărata problemă.

Învață să te cerți cu adultul care te-a enervat. Bărbatul, soacra, șeful. Ceartă-te cu traficul, poftim. Dar nici nu contează, de fapt. Ce e important și unde ai de câștigat e să nu îți verși nervii pe copil. Dintre tot, cel mai mult contează să fii bun cu el.

Image by Ian Lindsay from Pixabay

Articolul anterior

Uite un cadou frumos de-ți vine să-l mănânci, pentru copii de peste 4 ani, fascinați de Moș Crăciun (p)

Articolul următor

Spuneți-le și despre Iisus, să nu creadă că pe 25 decembrie îl sărbătorim pe Moș Crăciun

24 Comentarii

  1. Ina

    Ai facut coaching? Recomanzi pe cineva?

    0
  2. Ina

    Un articol despre coaching mi-ar prinde bine 😄. Si banuiesc ca nu doar mie.

    0
  3. Silvia R

    Offf, da, si cand mai te “ajuta” si hormonii sa explodezi… asa de des mi-a parut rau in ultimul timp ca am tipat la copil… iar el parca tot mai des imi testeaza limitele. Si tot mai des are tantrum-uri… off! E greu

    1+
  4. Anne

    Ma amuza maxim toate psihopupu astea, da, copilul chiar te enerveaza, chiar e all over you, chiar ai nevoie de timp pt tine, au zero empatie pan la nu’s ce varsta… come on… mi ar placea sa fiu copil acum, e dictatura tancilor. Ei si nevoile lor, hai sa fim seriosi

    18+
    • Poate nu ai fost atenta. Tocmai am scris ca si adultii au nevoie sa isi descarce frustrarile. Doar ca nu pe copii.

      2+
      • Anne

        Chiar am citit foarte atent, tu insisti ca nu e copilul care te enerveaza, sunt altele cauzele… si sa te cauti… eu asta zic, de multe ori chiar odorul te enerveaza, e atat de simplu… in loc sa trimiti toate mamele la psiholog poate e mai util sa le indemni sa vorbeasca with the little guy, sa-l ajute sa fie mai empatic mai intelegator, mai ordonat si… vai nu! mai educat si cu bun simt. Asta cu copiii nu au buton de off in restaurant imi spune clar ca ti se pare normal ca un copil sa strice seara tuturor intr-un restaurant. Hai sa crestem oameni mari nu tanci vesnic razgaiati, nu sa blamam mamele ca isi pierd cumpatul si mai tipa la copil

        10+
        • Un argument nu are legatura cu altul. Nu inseamna ca daca tipi la copil, el merita si nici nu inseamna ca asa il educi. Sau ca, daca nu tipi, il lasi sa urle.

          Tu ai dreptate, ca sunt multi copii obraznici etc, scapati de m sub control. Dar nici eu nu se recupereaza cu urlete, ci cu iubire si limite stabilite bland.

          0
          • Anne

            Nu consider tipatul o metoda de educatie, nu asta incurajam. Doar spuneam ca in f multe cazuri cand se intampla sa tip la el e fix din cauza lui, nu mi-a tras-o seful (dar sotul da),nu m-am luat la tranta cu nimeni in trafic, nu sunt frustata din cauze necunoscute si adanc ingropate in copilaria mea de e nevoie de psihanaliza. Chiar trebuie sa recunoastem ca ai nostri copii nu sint mereu ingerasi, explic de ma doare gura, unele le-a inteles (strangi jucariile dupa tine ca nu esti stapan de sclavi) altele mai trebuie insistat (cand mi-e rau, eu sunt pe primul loc, ma lasi in pace sa-mi revin ca altfel nu pot avea grija de tine – exemplul mastii de oxigen din avion etc)

            6+
    • dia

      9 like-uri?🤔

      0
  5. ce bine ai scris.
    Sa mai scrii despre. In unele zile am nevoie.

    1+
  6. Asta mi-e si mie greu. Chiar daca reusesc sa gasesc sursa nervilor,supararilor sau poate ca nu am gasit-o, dar stiu ca e alta decat cea care pare a fi, nu stiu ce sa fac mai departe. Ok, cauza ar fi asta. Acum, ce fac?

    0
    • Te cerți cu cauza. Cu sistemul, cu traficul, cu bărbatul. Doar că, de cele mai multe ori, copilul e cel mai aproape și cel mai ușor să îți verși nervii. Been there, done that.

      0
  7. dia

    Nu știu cum am făcut, dar am blocat pur și simplu opțiunea de a ridica vocea la băiețelul meu… deși uneori îmi e atât de greu sa o fac. Cred ca îmi e frica ca dacă o fac o data o sa se tot repete. Cred ca merita investit in a vedea ce e under. Pe de alta parte, daca as sta cu el toată ziua, mi-ar fi cred mult mai greu sa nu o fac..

    0
    • Mă gândesc de multe ori la tine, să știi. Că ai mai zis asta. Nici la mine nu a țipat mama, nu îmi amintesc,cel puțin.

      Dar e adevărat că nici nu stătea numai ea cu mine toată ziua și, oricum, stilul de viață de atunci nu seamănă cu cel de acum.

      0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 205 queries in 0.722 s