Cel mai greu lucru: să stai cu copiii sau nepoții altora, când și ai tăi au nevoie de tine

copiii nepoții altora miruna ioani

Pe vremea când căutam bonă, am vorbit la telefon cu o doamnă tânără, treizeci și ceva de ani, mama unui băiețel de 6 luni. Mi-a zis așa: că îi plac foarte mult copiii, că îi place și de-al ei, dar ”asta-i viața, doamnă. Trebuie să și mâncăm.” Am oftat îndelung, dar i-am dat dreptate. Mi s-a părut ironia sorții: să îți lași bebelușul tău acasă, pentru a avea grijă de al alteia. Îi convenea că locuiam relativ aproape, ea venind dintr-o comună din sud de București.

N-am apucat nici măcar să ne cunoaștem, pentru că mi-a scris că a găsit ceva cu adevărat fenomenal, o familie în nordul Bucureștiului, care-i oferea o sumă de nerefuzat. Mă întreba dacă s-ar fi apropiat de banii ăștia la mine, că i-am părut om bun la telefon. Dacă aș fi părut om bogat, probabil nici n-ar mai fi întrebat. 🙂

Mă gândesc la toate doamnele care se ocupă cu ceva similar. Persoane care își vând timpul făcând servicii unor oameni care ar putea fi ai lor. Doar că nu sunt. Și îmi imaginez că asta doare. Deși e normalitatea noastră într-un fel, nu mai trăim la sat, nu mai facem schimb de produse, nu ne mai ajutăm vecinii între noi: io pe tine când zugrăvești o casă, tu pe mine când am de săpat. Noi abia ne mai întâlnim să ni se cunoască urmașii din neam.

Adesea îmi zice bunica de la Sibiu, că are nopți în care nu doarme gândindu-se că eu plătesc ajutor în București, iar ea obosește de plictiseală. S-a oferit să vină nu o dată. Am apreciat enorm, doar că momentan ar putea dormi la mine în brațe, că altă variantă de spațiu nu am.

Deasupra noastră locuiește un bunic foarte simpatic, care are nu unul, ci trei nepoți. În străinătate. El e aici singur-cuc, ei sunt acolo fără bunic. Se văd pe skype câteodată, îi auzim și noi, căci casa lui se transformă-n sărbătoare. De fiecare dată când ne întâlnim pe lângă bloc, dă noroc cu Tudor și îmi spune că își imaginează cât or mai fi crescut mânuțele nepoților lui.

Sunt sigură că bona familiei din nordul Bucureștiului ar prefera să stea cu băiețelul ei, că bunica ar veni mâine la prima oră la mine, că vecinul nostru ar zbura imediat la englezi, că mulți nu ar mai merge la serviciu, dacă cineva i-ar plăti doar să fie fericiți lângă ai lor.

foto Shutterstock

Articolul anterior

Fă-l să râdă cel puțin o dată pe zi

Articolul următor

Cum mi-a trimis dr. Mirela Radu Protecția Copilului pe cap, la două săptămâni de la naștere

15 Comentarii

  1. Oana

    Wow. Nu mi-am imaginat că există și situația asta. Trist tare.

    0
  2. Ana

    Da, e dureros să nu fi aproape de ai tăi. Și noi locuim fără bunici în apropiere. Trece viața și nu ne vedem. Eu mi-am promis, dacă copii mei vor locui altundeva și vor avea nevoie de mine, las tot și plec la ei.

    4+
  3. Cristina

    Mai rău este, când ai bunicii în aceeași casă și ești nevoit să îți duci copilul la creșă….

    8+
    • Daaa, asta e o cu totul alta situatie. Dar stii cum e… dragoste cu forta nu se face.

      1+
    • Maria I.

      In primul rând,felicitări pentru micuțul Victor!!!!!Felicitări și pentru că ai născut cel mai natural posibil!!!!Eu nu am rezistat fără epidural!
      Am fost in situația descrisă de tine.Aveam grijă de 6 copii iar bebelușa mea de 5 luni era la creșă…:(..se imbolnăvise tare.După o lună,eram mai slabă cu 10 kg,moralul la pământ..Mi-am făcut curaj si am renunțat la muncă,copilul meu avea nevoie de mine.De atunci au trecut 5ani si au mai apărut 2 suflețele in familia noastră!Ne-a fost greu la inceput,cu o singură sursă de venit,dar acum ne e bine!Ii mulțumesc soțului meu pt asta!!
      O zi frumoasă!

      3+
    • Madalina

      Cristina, stai linistita si gandeste-te ca e mai bine pentru ei. Decat sa fie neglijati de bunici, mai bine sa fie la cresa. In afara de asta, nu vrei sa ai datorii morale la genul asta de oameni.

      5+
  4. Oana

    Aici exista un program de voluntariat pt batranii care nu au nepoti si vor, si familiile care nu au bunici aproape si vor. Ii uneste pe unii cu altii:) Mi s-a parut faina ideea dar mi-au si dat lacrimile gandindu-ma la bunica mea…

    1+
  5. Adelina

    Mama a renunțat la serviciu ca să vină să stea cu fiu’miu cand am inceput munca. Avea 1 an si 7 luni, iar acum are 2 ani si 8 luni. Face naveta cu microbuzul 27 km dus-27 intors, pleacă de acasa dimineata la 6 si se intoarce la 13-14. Nici la noi nu e spatiu si nu poate ramane. Nu vrea sa fie plătită, desi am încercat de mai multe ori, nici măcar banii de drum nu vrea sa ii ia. Spune că muncește tata si are tot ce ii trebuie, dar ARE UN SINGUR NEPOT. Mă simt norocoasă cu o asa mamă si o asa bunică pentru fiul meu.😍

    11+
  6. LuminitaR

    M-ai făcut să plâng de dimineață…

    Multă sănătate și bucurii frumoasei tale familii!

    1+

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 178 queries in 0.384 s