Cum am pregătit primul născut pentru venirea celui de-al doilea copil

pregătit primul născut pentru venirea al doilea copil miruna ioani

Nu e din cărți articolul ăsta, că n-am avut vreme de așa ceva. E doar ce am făcut noi. Nu e cu sfaturi articolul ăsta, pentru că doar timpul ne va spune dacă e bine sau rău. Timpul și primul născut, care sper să nu ne urască pentru ce i-am făcut. Un frate.

I-am spus de dinainte. Când am luat hotărârea să mai avem un copil, primul nostru născut a aflat. Era totuși mic, nu știu cât a înțeles din ”vrei să mai ai un frate sau o soră”, dar am înțeles eu. Știu că viața lui va fi cel mai tare influențată de această decizie a noastră, așa că mi s-a părut corect să împărtășim cu el acest gând.

Am o poză în rochie de mireasă, pe niște scări, într-o lumină caldă. Eu unde eram aici, mami? m-a întrebat odată. ”La tine-n gând?”

Și-n inimă, i-am răspuns.

Așa că, a fost oarecum ușor să fac legătura și să îi spun că acum mai e un suflet la noi în inimă-n și gând, cineva pe care am invitat în viața noastră, în familia noastră, să ne distrăm și să ne iubim cât o dura viața noastră pe pământ. Exact cum s-a întâmplat și cu el, deși poate nu-și mai amintește. Dar îmi amintesc eu.

El a aflat primul că-s două liniuțe, după mine. Pentru că eram amândoi în baie. Și pentru că bucuriile astea mari ți se văd pe față, nu le poți ascunde nici măcar în fața unui copil de aproape 3 ani. Nu că mi-ar fi dat prin cap vreo clipă să-i ascund. Îi explicasem de ce fac pipi pe-un băț oricum.
Am ieșit din baie, l-am strigat pe iubitul meu, care-a știut ce-nseamnă când nevastă-sa vorbește în pași de dansul fericirii. Tocmai devenise, din tatăl copilului nostru, tatăl copiilor noștri el.

L-am luat la fiecare ecografie cu noi. Să-l vedem pe bebe. I-am arătat gurița, ochii, picioarele, mâinile. L-a văzut cum înghite în burtă. El a primit pozele. A stat foarte cuminte și curios de fiecare dată.

Am citit cărți despre sarcină și am cumpărat o păpușă gravidă. Cu mențiunea că ne-am ferit de cărțile care vorbesc despre gelozia fratelui mai mare, despre cum acesta se simte părăsit, neiubit, dat la o parte. Or fi bune mai încolo, nu zic, dar acum mi se par îngrozitoare. Nu cred că vreun copil are nevoie să îi spui de dinainte cum se va simți într-o situație. Din fericire, există cărți în care se vorbește despre frați mai mici și fără etichete de valoare. Sau na, le-am sărit intenționat când am citit pasajele respective.
Cărțile au ajutat mult să-și imagineze cum într-o burtă de femeie poate crește un pui de om. Când a început să se vadă burta, el deja știa multe lucruri foarte bine.
-Vezi buricul tău, iubitule? Prin el, ai fost legat cu un furtunaș de mine.
-Toți oamenii au buric, mami?
-Da, puiule. Unul ca o floricică, pe care o păstrăm toată viața, ca nimeni să nu uite că a avut odată o mamă.

Nu ne-am ferit să vorbim lucrurile deschis de față cu el, să știe ce mă preocupă, că uneori sunt foarte obosită, că nu mai pot face tot ce făceam odată. La început mi-a fost foarte rău, vomam și primeam săptămânal perfuzii. I-am explicat și cu vomatul ăsta, că o să treacă, ne-am obișnuit cu toții, în afară de mine.

I-am cerut părerea. Ne-a auzit vorbind mult despre medici și spitale, a știut când eram supărată și habar n-aveam încotro. Într-o zi mi-a zis, eram doar noi doi, la masa din bucătărie:
-Mami, și te-ai hotărât la ce spitau naști?
-Nu încă, iubitule. Nu prea știu ce să fac. (întotdeauna când el deschide subiecte delicate, știu că are ceva important de zis, așa că am continuat:) Tu ce crezi că ar fi mai bine?
-Să mergi la doctorul ăla care ți-l dă pe bebe în brațe.

I-am povestit despre el multe. Când era în burtă și un pacient l-a simțit cum mișcă. Apoi, când a vrut să se nască, prima dată la sân, cum l-am luat, în spital, în pat lângă mine și toate lucrurile, de acolo, s-au aliniat. Că era mic și adesea înghețat. Că taică-său îl ținea într-o mână și părea un uriaș cu un copilaș. Cum a fost când l-a luat Mama Bu prima dată în brațe. Cum ne-au așteptat trei bunici la aeroport.

I-am povestit cum o să fie. Când începe travaliul. I-am vorbit despre nașterea printre picioare (”adică vaginală, mami?”) sau despre burți tăiate. Că îmi doresc să iasă bebe printre picioare, pentru că mă pot întoarce acasă mai repede. Am făcut planuri despre cu cine va rămâne el, i-am zis că poate alege. Să vină să ne viziteze la spital, sau, poate, dacă ne mișcăm repede, venim noi direct acasă.

Am pregătit lucrușoarele pentru bebe. De când știe că va avea un frate, orice papuc îi rămâne mic, îmi amintește să-l păstrez pentru frățior. Săptămâna trecută i-am cumpărat și ceva nou lui bebe, că așa mi s-a părut corect.

Eu sunt îngrozită de faptul că e prima oară în viața copilului meu, când el va trece prin ceva ce eu nu pot să înțeleg. Îmi lipsesc punctele de reper, îmi lipsesc propriile mele sentimente față de un frate mai mic. De două ori, în toată povestea asta, mi-a zis că nu-și mai dorește bebeluș. Într-o seară, vorbea chiar serios, încât eu am avut coșmar toată noaptea. I-am spus că-l înțeleg că simte așa, că mă bucur că mi-a împărtășit asta (ca să-i validez sentimentele, să-mi spună și altă dată cinstit). Și l-am întrebat ce soluție are, că bebe e oarecum deja cu noi. A propus să-l vindem. I-am zis că asta ar fi ceva extrem, că nu știu niciun magazin de copii, dar că poate află el. Și ce ne facem dacă, la magazinul ăla, or să-mi ceară să-l vând și pe el? Că io nu-s o mamă din aia care-și dă copiii, eu i-am făcut ca să-i păstrez.

Știți, m-am tot gândit. Și, din ce am citit pe diagonală pe internet, din ce am vorbit cu prietene cu doi copii, oricât de bine l-ai pregăti pe primul născut, tot nu o să fie destul. Viața lui se va schimba fundamental. Doar încercând să îmi imaginez prin ce o să treacă el, câteva nopți la rând am visat ba că mama mea e gravidă, ba că amândoi părinții s-au coalizat împotriva mea, ba că mă părăsesc pe undeva. De două ori, m-am trezit din vis suspinând.

Din ce înțeleg, e chiar de preferat ca primul născut să își exprime sentimentele, să facă și crize de nervi, să respingă părinți, frate, jucării. E mai bine decât să pară pe deplin mulțumit, să ne prefacem cu toții că elefantul din cameră lipsește, chiar dacă elefantul ăsta e un bebe mic. Știu că sunt frați mari care spun că nici nu își amintesc venirea celui mic. Probabil erau, la rândul lor, foarte mici și chiar nu își amintesc. Sau, varianta mai tristă, aveau o relație distantă cu mama lor, poate erau crescuți de bunici, iar atunci elefantul era departe ca să-i deranjeze în vreun fel.

M-am gândit inclusiv să fac un stoc de jucării pentru cine vine la noi și uită să-i aducă și lui Tudor un cadou. M-am gândit că prima dată când îl vede pe fratele său, acesta să nu fie în brațe la noi. M-am gândit că burta mamelor crește așa de mare, și ca ele să nu se mai poată târî pe covor, iar tații să preia, din timp, un rol mai activ. Sau că ea crește așa, ca să înceapă să creeze spațiul între mamă și primul ei copil.

Apoi, mă gândesc la peste 10 ani de-acum încolo. Când vor veni ei acasă și ne vor spune de prin lume ce mai e nou. Când vom pleca toți patru în concedii. Când vor avea, împreună, secretele lor. Când o să ne distrăm la piscină, când vor fi cu un cap mai înalți decât mama lor. Când or să își pună papionul și o să facem o poză. Când lângă fiecare dintre ei va fi un cineva foarte special. Și, lângă mine, tatăl lor, mândru foc, nu de papioane, ci de înălțimi. Și că-mi va șopti în timp ce fotograful va apăsa pe buton:

-Cea mai bună idee a fost să-i facem pe ei.

foto Shutterstock

Articolul anterior

13 expresii pe care nu ești deloc mai deștept dacă le zici în romgleză

Articolul următor

Copiii înregistrează tot – încă una cu iubirea de înghețată

25 Comentarii

  1. Oana

    Doamne, ce frumos.

    1+
  2. Bibi

    Foarte frumos! Cred ca și noi am procedat asemanator, deși după 2 ani nici nu-mi mai amintesc. Cea mare avea 3,6 ani când s-a născut sora ei și își amintește când a venit la spital sa ne vadă. Apropo, și asta a fost f greu pentru ea, sa plece și sa ma lase acolo. A suferit fata mea cea mare, a plâns, a făcut crize, refuza sa mai facă orice cu oricine în afara de mine. A fost foarte greu, mai ales ca începuse și grădinița când bebe avea o luna. Privind înapoi nu pot sa spun ca am mari regrete, am făcut tot ce a ținut de noi, dar tot greu i-a fost. Viata în 4 e minunata, obositoare, dar sa le vad împreună e minunat! Cea mica o divinizeaza pe sora-sa, iar cea mare o iubește sincer și are grija de ea, fără ca noi sa ii cerem vreodată. Pur și simplu, simte sa ii fie sora mai mare, sa o ajute, sa o învețe. Nu consider o clipa ca ar fi fost mai câștigată cea mare singura la părinți; pe lângă o alta o persoana care o iubește enorm, a câștigat din multe puncte de vedere. Pe scurt, o sa fie bine pana la urma!

    5+
  3. Georgi

    Sa fiti sanatosi, draga Miruna! Si sa aveti o intalnire magica! Mama de doi copii sunt si eu, baietel de 7 ani si fetita de aproape 6 luni. Prezenta si validarea emotiilor au fost lucrurile care au functionat (si) la noi. Un sfat util pe care l-am primit in timpul sarcinii a fost sa nu oferim fratelui mare lucruri in ideea de compensare sau dintr-un soi de sentiment de vinovatie al adultilor.

    Numai bine, imbratisari 🤗

    4+
  4. Ana

    Stai liniștit, copii gestionează situația mai bine cum am crede noi. Eu am încercat să fiu întotdeauna la dispoziția celui mare (avea 3,5 ani atunci) Întrerupeam alăptatul ca să îi dau ce îmi cerea. După un timp nu îmi mai cerea în timp ce alăptam. Cea mică are 4 luni, o iubește foarte mult. Odată mi-a zis să o lăsăm la niște prieteni să nu o mai ducem acasă. Dar până la urmă s-a răzgândit. Acum nu ar mai da-o pentru nimic în lume.

    2+
  5. Adina

    Fara cuvinte..doar emotii 😘❤️

    0
  6. Adina

    Cred ca ar fi interesant sa vedeti si opinia unui copil despre venirea pe lume a surorii mai mici. Eu sunt sora mai mare. Si acum imi amintesc cand a intalnit-o pe sora mea mai mica (diferenta e de patru ani). Tin minte cand am vazut-o si era mica si zbarcita. Nu imi amintesc sa fi fost frumoasa. Parintii mei m-au intrebat daca vreau o sora sau un frate. Eu tin minte ca am vrut o surioara. Si a cuma eu sunt convinsa ca eu i-am ales pentru ca aveam o papusa cu numele ei. Ai mei nu zic nici acuma ba or da. 😊 Si imi amintesc ca viata mea s-a schimbat. Ca era cineva care plangea mult, mult, mult…dar va zic ca nici nu imi amintesc cum era viata fara ea.

    2+
  7. Silvia R

    Cred ca ti-ai propus in ultimul timp sa ma faci sa plang 😊
    Referitor la spital, nu cred ca o sa il aduc sa ma vada acolo, din motiv ca va dori sa plec si eu inapoi acasa, nu ma va lasa la spital, decat cu plansete si urlete. Cat despre fratiorul mai mic, acum, cand il intreb, imi raspunde ca o sa il ia de mana si se va uita sa nu vina masini 😁
    Cred ca in primele luni va fi foarte dificila trecerea, dar cand va mai creste si cel mic se vor intelege de minune, se vor juca impreuna si vor fi nedespartiti. Sper 😋

    0
  8. Simo

    Minunat ai scris! Sunt sigura ca va veti descurca bine. Sunteti niste oameni deosebiti.
    Nastere usoara, sanatate pentru toti si acomodare usoara!

    0
    • Aurora

      E minunat tot ce ai scris. Tin minte ca imi faceam aceleasi griji acum cativa ani. Baiatul mare chiar a propus sa il dam colindatorilor pe bebelusul nou venit… Intre timp a devenit un frate mare extraordinar, nu doar pentru bebelusul de atunci, ci si pentru inca unul. Sunt impreuna 3 baieti, care fac o mega-galagie la joaca, isi pun filme impreuna si construiesc garaje Lego. Nu mai zic la piscina cum e…. Si chiar ai dreptate cu pozele! 😊

      1+
  9. Ionescu

    Și eu am două fetițe, una de 3a3l și una 2l. Eu m am perpelit de griji, oare ce o sa facă ea cat sunt la spital, va uitam mereu pe camera acasă, și ce crezi, s a descurcat minunat, a venit și la spital sa ne vadă, apoi a plecat liniștită acasă, ne sunam pe WhatsApp (mai mult eu 😄). Și cu surioara ei, 90 la sută din timp se poatta frumos, îi cântă, o leagănă, dar și când are o criza de nervi și e supărată pe noi, se descarcă pe cea mica…și o data m a întrebat cum era când eram fără Aida?! Daca o întrebi dacă îi place de Aida răspunde că da, când e bine dispusa, când e supărată zice că e urâțică 😀😀😀 dar sunt convinsa că am luat cea mai buna hotărâre pt amândouă. Naștere ușoară, sănătate și succes!

    0
  10. Gabriela F.

    Plâng. M.ai emoționat maxim. Sa fiți bine toți. Va pup cu grija!!!

    0
  11. Sunteti niste parinti de vis!

    0
  12. Violeta

    Eu zic sa nu te torturezi cu ganduri negre, orice preocupare e normala, dar din cate povestesti rezulta ca baietelul tau e destul de matur, asa ca trecerea asta de la trei la patru va fi “moale”, parerea mea. Important e sa il implicati in tot ce faceti, chiar si in lucrurile care pot parea banale, asa se va simti “de nadejde” si nu “pus in planul secund”. O spun pentru ca noi sintem 3 la parinti, iar eu fiind cea mai mare, am trecut prin stare asta de 2 ori si totul a fost ok, dupa cum imi amintesc, tocmai pentru ca ai mei se bazau pe mine. Ma simteam “adulta” 😁. In plus, fratele e vitreg, dar il pazeam mai ceva ca o mama. Radem si azi…. de foarte multe situatii si e minunat asa.

    0
  13. Ioana

    Draga Miruna, asa e, oricat de bine l-ai pregati de dinainte, cand il “loveste” realitatea unui frate, s-ar putea sa nu mai conteze nimic din ce stie, ci doar ce simte. Eu am doi copii, diferenta de 1a11l intre ei si nu o sa te mint, ne-a fost tare greu cu gelozia celei mari. Am facut totul ca la carte zic eu, am implicat-o, i-am explicat, am avut rabdare, i-am oferit timp exclusiv ei…si cu toate astea a fost extrem de geloasa. Nu se manifesta asupra bebelusului, cu care era foarte afectuoasa, ci se criza in fata noastra din absolut orice banalitate.
    Dar Tudor deja intelege multe lucruri, o sa fie lina adaptarea la voi 🙂 te imbratisez!
    Pe cand il asteptati pe bebe 2?

    1+
  14. Oana

    Am 2 fetite, una de 3 ani si o luna si una de 6 luni. Pe cea mare am incercat inca de cand eram insarcinata sa o pregatim cum am stiut noi mai bine. Dupa ce a aparut cea mica, la inceput a fost ok. Ulterior, cam dupa o luna, cea mare a inceput sa isi schimbe comportamentul: plangea din orice, nimic nu ii convenea. Cu cea mica intotdeauna s-a purtat grozav, toata supararea si-o directiona catre noi. Si in timp, a fost mult mai ok. Acum e asa de bine incat cea mare tot spune ca isi mai doreste inca un bebe. Noi nu 😄. Si interactioneaza foarte frumos intre ele, nu imi vine sa cred cateodata. Uitandu-ma in spate, au fost cateva lucruri care mi se pare ca au ajutat cel mai mult. Primul a fost “mini-petrecerea” cu tort si baloane pe care am facut-o doar noi 4 cand am venit de la spital. Tot atunci si-au dat intre ele cadouri, cea mare a ales singura o jucarie pt bebe iar eu am ales din partea bebelui ceva ce stiam ca si-ar dori ea. Al doilea e timpul special petrecut cu cea mare. Nu e intotdeauna cat ne-am dori dar macar 15 minute pe zi incercam sa o facem sa se simta din nou ca atunci cand surioara ei nu exista

    0
  15. Hortensia Stefan

    Sa iti spun povestioara noastra.
    Am trei pitici, sunt psiholog si nu stiam cum sa fac pentru a-i pregati pentru venirea celui de-al treilea copil. Metodele mele functioneaza cu altii, dar nu si cu ai mei:).
    Aveam emotii la baietelul de 3 ani si jumatate (in momentul nasterii). Stiind ca se va naste in aceeasi luna cu el, i-am spus ca va fi un cadou special. Pe langa asta le-am mai spus o multime de alte lucruri care sa ii ajute, lucruri spuse din inima.
    Si, credeti-ma, nu am vazut/simtit dragoste mai autentica ca cea dintre ei.
    E asa fain sa ii si in preajma!

    3+

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 188 queries in 0.536 s