Copiii știu adevărul, iar adevărul e că nimic nu trebuie. Când le spunem despre ceva că trebuie, mesajul transmis e ”Nu ai de ales”. Astfel, îi interzicem copilului posibilitatea de a alege, îi anulăm autonomia de a decide.
Bine, nu ne referim la situațiile cu pericole reale și iminente, când lăsăm psihologia la o parte și salvăm viața copilului, degetele, picioarele și ce-o mai fi. Ne referim la multe dintre celelalte situații.
Exemplu. Eram la mall, mâncaserăm ceva, iar Tudor îmi zisese de când am ajuns că vrea să mergem la mikimaușii ăia cu jetoane, îi știți. Mașinuțe, motociclete, trenulețe sau ce or mai fi. Bagi 5 lei, primești două jetoane și încep ăia să semnalizeze multicolor. Mă rog, se distrează copiii, n-o fi foc. I-am promis că mergem după ce cumpărăm și după ce mâncăm. Doar că el se grăbea să ajungă acasă, nu mai știu exact de ce. Ori că voia să mai prindă lumină pentru dat pe tobogane, ori ceva era.
După ce mâncăm, mergem la toaletă, unde el își amintește de mikimauși. Adevărul e că și cheful meu era mult sub nivelul mării, bărbatu-meu cred că ar fi sărit în sus. Nu de bucurie. Dar vorba-i vorbă, nu puteam să-i spun că nu mai mergem și pa. Așa că am aruncat mingea în terenul lui:
”Putem merge la jucăriile alea, doar așa am vorbit. Însă ele sunt în celălalt capăt, ar trebui să traversăm tot mall-ul să ajungem acolo. Plus cât stăm, plus cât facem la mașină înapoi, o să dureze ceva. Nu știu dacă ne va mai rămâne timp pentru tobogane. Tu decizi ce facem acum, că doar ți-am promis. Doar să știi ce implicații sunt.”
A stat, s-a gândit. După o dezbatere în capul lui a decis: mergem acasă, mikimaușii pot aștepta.
Și ne-am dus. Fără circ, fără tantrumuri, a fost decizia lui. Noi am fost cei mai fericiți, dar asta e altă poveste. Dacă ar fi zis invers, jucării scria pe noi, că vorba-i vorbă și când nu le convine domnilor părinți.
Alt exemplu, la ginecolog. Soțul nu putea să vină, că fiecare cu pacienții lui. Puteam ruga pe cineva să stea cu Tudor sau putea să vină cu mine, a fost alegerea lui. I-am spus de dinainte ce se întâmplă acolo, că am de vorbit lucruri importante cu medicul și că as vrea să nu ne întrerupă. Că va dura destul de mult și am nevoie să aibă răbdare. ”Știi că te iau cu mine de câte ori se poate. Eu am încredere în tine, mă pot întâlni și cu Papa de la Roma. Doar să îmi spui ce dorești face.” S-a gândit, a zis că vine. A fost superbine, a și schimbat cu doctorul două vorbe. Când am ieșit de acolo, mi-a zis triumfător: ”Ai văzut, mami, cum am avut răbdare?” Trei ani și jumătate.
Băiețelul meu mic, care e, de fapt, foarte mare!
Să-i oferi posibilitatea de a alege e semn de respect foarte mare. Dar să fie pe bune, nu să fie manipulare. Nu să-i spui ”dacă mănânci înghețată, te doare gâtul”, asta e o minciună. Iar copiii știu adevărul. Și recunosc un părinte care doar caută ieșirea dintr-o situație, fără să ofere cu adevărat o rezolvare. Purtați-vă cu ei fix cum v-ați purta cu un om mare. Aveți încredere în ei. Țineți-vă cuvântul, e singurul mod de a-i face pe ei să și-l țină pe-al lor. Fără amenințări, fără pedepse. Creșteți-i în dreptate.
Iar atunci când nu se poate, când trebuie să mergi la grădiniță, deși ai mai sta o lună acasă, când trebuie să îți iei medicamentul deși are gust de șosete murdare, când trebuie să strângi jucăriile pentru că urmează o curățenie generală, oferiți alternative îngrozitoare, dar perfect realizabile.
”Dacă tu nu mergi la grădiniță, iar eu trebuie să rămân cu tine acasă, îmi pot pierde serviciul, ceea ce înseamnă că nu mai avem bani de înghețată. Sau rămân pacienții cu dureri mari de dinți și se supără că i-am mai și păcălit când le-am făcut programare.”
”Dacă nu îți iei medicamentul ăsta cu gust de șosete murdare, pot întreba de altul la farmacie, dar nu garantez ce gust are. Posibil de broccoli verde.”
”Dacă nu strângi tu jucăriile și ți le strâng eu, n-o să le mai găsești și-o să te superi de fiecare dată.” (La noi, asta deja funcționează.)
Și când tot nu merge, că doar nu merge de fiecare dată, copiii sunt perfecți doar pe bloguri :P, rămânem fermi, îi asigurăm că le înțelegem nemulțumirea și suntem alături de ei. Dar asta-i viața. Omul mai are de mers și la grădiniță, de luat siropuri colorate și de strâns jucării împrăștiate. Însă doar când toate astea sunt foarte bine explicate.
După câteva zile, mă trezesc că întreabă:
-Mami, cine-i Papa de la Roma?
Oana
Eu am o dilema: sa ii spunem copilului ca nu exista Mos Craciun? Eu eram destul de mare cand am aflat, si am fost foarte dezamagita, asa incat daca voi avea copii, o sa le spun ca eu le pun cadourile sub brad. Si eu militez pt adevar in relatia cu copiii. P.S. Dupa prima saptamana de stagiu de pediatrie, parintii mi se par super-eroi.
Miruna
Cand intreaba. Cred ca prima oara cand banuiesc ca e ceva dubios la mijloc, i-as spune adevarul.
Pentru mine, mos Craciun a fost magic si mi-as dori sa fie si pt copiii mei asa.
Zina7
Exact asa procedez si eu cu A. Si intradevar in 98% din cazuri am succes😉
Aurelia
Noi cumva i-am spus ca Mos Craciun suntem fiecare din noi pentru ceilalti. Deja stie ca primeste cadouri si de la bunici, nasi etc, dar tot se bucura cand gaseste cadoul frumos impachetat sub brad. E destul de greu sa separi magia de realitate momentan. Mai ales ca exista Laponia si Mosul de acolo, localizarea prin GPS a Mosului in seara de Ajun. Cred ca depinde foarte mult de cat sunt parintii dispusi sa tina mitul in picioare 🙂
Gabriela F.
No help. C nu mai vrea sa doarmă la prânz deși e epuizat…și de acum două zile răsplată a fost că nu mai merge in parc daca nu se odihnește, că suntem intr.o faza, naiba o mai știe și pe asta ,când numai urla… Nu cred că are legătură cu conectarea că ne.am jucat una întruna împreună…nu el pe lângă mine și eu să fac ciorba … și asta mi.a fost soluția. Ok. Eu îmi țin promisiunile și fac tot ce îmi ceri. Eu îți spun că trebuie să dormi pentru că ești obosit. Hai sa stăm liniștiți că somnul vine. El nu și nu. M.am ridicat de langa el i.am spus ca m.am supărat … a venit taica.su l.a adormit dar înainte i.a spus că e fara parc. Nu am folosit cuvântul pedeapsa și consecință… Sa vedem ce iese că eu căpiez…
Miruna
Fix azi am scris ceva despre somn, ce coincidenta :))
Cred ca e o diferenta intre actiune/pedeapsa si actiune/consecinta. Respectiv lipsa actiune/consecinta.
Lucrurile au consecinte.
Noi i-am explicat, de ex, ca nu mai poate manca 3 inghetate pe zi de la betty ice, pt ca reactioneaza agitat dupa ele. De la altele nu, doar betty ice. Cred ca au concentratie mult mai mare de zahar sau cine stie.
Prima data cand a mancat 3 din astea a avut niste faze, i-am atras atentia: uite cum faci, precis de la inghetata, tu altfel niciodata n-ai facut asta. A vazut ca avem dreptate si a inteles. Nu mai negociem inghetata.
Mirela
La noi “trebuie” e doar la spălat pe dinți (chiar trebuie, fără negocieri, din cauza demineralizărilor) și la adormit fără sân (dinții trebuie să doarmă curați). Restul se negociază (1 an și 9 luni)
Roxana
Nici la noi nu a fost cu “trebuie”. Mereu i-am dat sa aleaga,desi cumva eu controlam ce alege.
Ex. Ce vrei sa porti azi? Rochita sau pantaloni si tricou? Ce vrei sa mananci dovlecei umpluti sau ciorba cu perisoare?
Cu parcul la fel: vrei sa dormim si apoi iesim afara sau doar ne jucam dar nu mai iesim afara pentru ca vom fi obosite? Am avut ambele variante,dar m-am tinut de ele, oricat as fi vrut sa aleg altcvea…
Cu gradinita era cel mai nasol: tu alegi daca mergi la gradi si te simti bine,te joci sau mergi si plangi. De mers , mergea oricand… dar a ales si sa planga si sa se joace…
Sunt convinsa ca depinde de la copil la copil si de la parinti la parinti.. nu e o reteta secreta!
Legat de Mos Craciun stie acum ca e vorba de magia Craciunului. Are 11 ani. Si a fost trista cand i-am spus de aceasta magie, adica ca nu e un batranel simpatic care vine pe gaura cheii…i-am spus ca nu conteaza cine pune cadourile, ci e frumos sa ne bucuram de incarcatura momentului, de familie si de cadouri.