Orele suplimentare sunt o capcană pentru cei cărora le place ce fac

Orele suplimentare sunt o capcană pentru cei cărora le place ce fac miruna ioani

De fiecare dată când primesc un email sau un telefon din orele suplimentare, de la vreun om din agenție, adică după 6 seara, îi spun că nu mă deranjează, dar că el/ea ar trebui să fie acasă la ora respectivă. La fel cum i-am spus stilistului când m-a vopsit (acum o mie de ani), să poarte mânuși. La fel cum îi atrăgeam atenția asistentei să-și pună ochelari de protecție. E spre binele lor.

În Anglia, am învățat această igienă la locul de muncă. Sunt câteva reguli simple, după care poate lucra toată lumea fericită: nu trecem peste program decât dacă arde. Când pacientul suna cu urgență la fără 5, iar noi la fix plecam acasă, i se spunea să meargă altundeva. Și nimeni nu se supăra. Când mergeam în concediu, le rugam pe fete să mă sune dacă e ceva cu vreun pacient al meu, că eu știu el mai bine ce e acolo și cum îl putem ajuta. Niciodată nu m-au sunat. Dacă altcineva era în concediu de odihnă sau medical, avea înlocuitor și cu ăla vorbeai. Să deranjezi omul în timpul lui liber era de neconceput. Era destul de clar că nimeni nu datorează companiei nimic în timpul pentru care nu e plătit. Responsabilitatea exista, dar cumva totuși, la ora 6 se oprea.

Și știți ce efect avea chestia asta? Că, în weekend, stăteai liniștit. Aveai siguranța că, dacă i se întâmplă vreunui pacient ceva, există cineva să aibă grijă de el cum ai avea și tu. Soțul meu nu dormea cu telefonul pornit, nu zicea niciodată ”nu beau nici măcar o gură de bere, că nu știu dacă sună de la spital”. S-a întâmplat de două ori să sune, dar el nu poate risca.

Când scrisul pe blog și mersul la cabinet m-au luat pe sus, doar disciplina m-a salvat. Mi-am făcut program, de ajungeam zile întregi să nu mai deschid laptop-ul acasă. Rar mai apărea ceva ce să nu poată aștepta, legat de mailuri și-așa.

Și mă credeam eu șmecheră cu disciplina asta a mea, până a venit organizarea acestei conferințe cu speaker internațional, care a intrat pe ultima sută de metri. Vedeți, e prima oară când mă implic în așa ceva. Îmi place enorm, dar e complicat. Pentru că nu mai ești one-man-show, ca în cabinet. Sau ca pe blog. E munca în echipă, ceva cu totul nou. Depinzi de răspunsurile altora, de eficiența muncii lor. Și ei depind de cât de tare te ții tu de cuvânt. Uneori, de cât stai peste program. Tocmai pentru că nu toate lucrurile se întâmplă cum ai planificat. O aprobare ajunge cu două ore mai târziu, fix cât trebuia tu să ieși în parc. Iar dacă nu livrezi fix atunci, a doua zi, toată lumea are altceva programat. Și tot așa.

Cel mai mare pericol e să îți placă ceea ce faci. Atunci pierzi noțiunea timpului. Nici foame nu îți e, nici apă nu bei. Ești ca un copil mic, care se joacă și nu vrea să meargă la culcare. Nu o faci pentru șefi sau pentru altcineva. Nici din frică; la 30 de ani nu te mai pedepsește cineva. O faci din ambiția ta. O faci, pentru că nu te poți culca. Pentru că, satisfacția de la final e cu adevărat răsplata ta. Pentru că adrenalina aia, că ai terminat ceva, nu se compară cu nimic altceva.

Astea sunt droguri moderne, copii. E un entuziasm care se întoarce împotriva ta. Resursele se epuizează, tinerețile trec. Pruncii cresc. Genunchii dor. Noi suntem normali că muncim atât? Ia să vă organizați să terminați la program, ia să purtați  frizerii tot timpul mânuși sau asistentele, ochelari. Ia să nu mai înfulecați peste calculator, ia să beți apă regulat. Aceste reguli mici pot fi un bun început să practici pentru tine ceva, de care, oare ați auzit? Cum orele suplimentare sunt o cultură în țară la noi, unde multora nu le pasă de program sau de ceilalți, e bine ca respectul să înceapă la reflexiv.

foto Shutterstock

Articolul anterior

”Nu mai ești singur pe lume de-acum” sau de ce să ai grijă de tine nu e ceva egoist

Articolul următor

Bebelușul n-are nevoie de independență, ci de mama lui. Puteți face co-sleeping și dormi liniștiți (p)

15 Comentarii

  1. Eliza

    Îmi place!!!!
    Ascult acum “Sapiens: A Brief History of Humankind” si autorul spune ca de fapt pe lângă ca nu am evoluat pt munca de birou, nu am evoluat nici măcar pentru atâtea ore de lucru, ci pentru 4-5 ore pe zi. Sigur ca asta nu este compatibil cu viața modernă, dar totuși eu zic ca e bine să ținem cont de pauze. Eu de exemplu am început sa am nevoie de un pic mai mult somn, până acum imi ajungeau 7.5 ore. Îmi e greu, dar încerc sa ma conformez cu ce îmi cere corpul, pentru ca altfel îmi va fi si mai greu.

    4+
    • Ce bine că ți-ai dat seama și că ai început să îl asculți! Pe corp, zic, nu pe autor. 🙂

      Eu am o perioadă, în care mă trezesc mult noaptea la baie și am reluat somnul ăla îtnrerupt. Unde pui, că numai ce-am legat câteva săptămâni de somn întreg. E greu, nene, sunt cam zombi așa. Mă antrenez…

      2+
  2. Luminita

    Buna teoria, mai greu cu practica. Mai ales cand ai nevoie de banii aia, ca nah o familie, copiii nu cresc fara ajutor si sprijin financiar. Eu am facut overtime si in Romania si in Belgia. Nu ma plang, pt ca mi-a placut ce faceam. Dar multi nu prea avem de ales.

    1+
    • Mai ales în România, când nu vrei să fii ăla care rupe ușa la fix. Știu.

      Plus că, de cele mai multe ori, oamenii își dau seama când e prea târziu. Mulți antreprenori sau freelanceri se plâng de asta: că, de când au scăpat de corporație, își pot lua liber oricând teoretic, dar, practic, muncesc mai mult.

      1+
  3. Valentina

    Offf cat adevar in cuvintele tale”cel mai mare pericol e sa iti placa ce faci”… mi am adorat jobul, am lucrat peste program, in we enduri, in vacante, nopti nedormite, deplasari mai mult sau mai putin programate … pana a aterizat in viata mea un mic pui de om…acum parca il ador mai mult pe el si timpul petrecut impreuna decat jobul…sper sa reusesc sa gasesc acel echilibru care sa ne faca pe toti fericiti! Nu stiu la altii cum e, insa la noi e “la moda” statul peste program chiar dc nu ai ce face, de ochii sefului, “sa dea bine”…desi nu am inteles niciodata de ce ar da bine cineva care constant nu este capabil sa si rezolve atributiile in timpul programului de munca …

    1+
    • Daaaa, exact. Vezi că mi-a lăsat o prietenă din Austria un comentariu mișto pe fb. Zice că acolo, dacă șeful te vede logat în sistem 10 ore pe zi, începe să pună întrebări: de ce nu ai fost capabil să termini în program? Ești prea solicitat? nu faci față? etc etc. FOarte mișto abordarea.

      Asta cu, de ochii șefului o știu. Toți tinereii fără o viață personală vor să impresioneze. De asta, cei care au copii sunt discriminați, deși eu cred că multitasking-ul și organizarea unei femei care are copii e la un nivel pe care una fără nici nu-l visează.

      Să-ți trăiască puiul!

      1+
  4. Doamne, cate ore suplimentare am mai facut la un loc de munca acum vreo trei ani. Era al doilea job al meu, un proiect interesant, colegi faini. Desi nu-mi placeau in mod deosebit atributiile mele, imi placea ca sunt parte din proiectul ala. Pana cand intr-o noapte a venit picatura care a umplut paharul: am plecat la 1 noaptea de la birou. Atunci cineva m-a asezat pe un scaun si mi-a zis asa: “fii atenta, ca nu mai esti singura pe lume!” 🙂 Oricum efortul din perioada aia si-a lasat amprenta, mi-a luat mult sa nu mai fiu vesnic obosita, nesuferita, fara chef de a face altceva in timpul liber decat a dormi.

    Daca e ceva de atunci care va ramane insa cu mine toata viata, e urmatoarea imagine: o femeie insarcinata in 8 luni, inca la birou la 8:30, care se uita la ecranul telefonului, vede ca o suna sotul, il da pe silent si continua sa lucreze la o prezentare. Nici nu vreau sa-mi inchipui ce ar fi putut sa se intample in sufletul omului aluia.

    Uitandu-ma in urma, ma bucur macar ca am invatat din experienta aia, iar acum sunt eu cea care le subliniaza oamenilor importanta plecatului la program.

    3+
    • Ce frumos din partea ta! Ce noroc că nu ești singură pe lume!

      Să știi că și mie mi-a luat ceva timp să nu mai dau pe silent când mă sună soțul sau mama. Lor le răspund prioritar oricând.

      0
  5. Nu fac ore suplimentare niciodata și under no circumstances. Timpul meu liber nu e pentru nimeni de vanzare.

    Iar în timpul meu liber, daca eu decid sa muncesc, o fac doar pentru mine și pentru satisfacția mea sau pentru proiectele mele sau așa. Deci pentru mine orice și oricât simt nevoia, dar nu pentru un sef și nu pentru bani.

    2+
  6. Roxana

    Mie mi se pare ca atunci cand muncesc pentru mine e mult mai mult..
    La toate joburile pe care le-am avut am incercat sa respect programul, sa nu fac ore suplimentare. Dar exact cum spui si tu: cand depinzi de altii si esti parte din echipa,iar de bucatica ta depinde restul lantului, nu-i poti lasa balta. Si aici vb de organizari evenimente,de ex. Sunt momente in care chiar nu ai cum sa pleci. Eu asa m-am suparat cand insarcinata in luna a 7-a,am stat peste program o gramada pentru o nunta, la care mireasa a gresit ,pentru ca a uitat sa ne dea numele invitatilor nasilor…am intrat in concediu de maternitate. Aveam niste contractii dureroase de suparare.. de atunci am renuntat de genul acela de job. M-am concentrat pe copilul meu si pe linistea mea…
    E greu,dar se poate!

    1+
  7. SM

    Eu sunt genul care rupe ușa la fix. Din principiu. Pentru că îmi fac treaba bine și îmi termin task-urile zilnice, înaintez cu cele săptămânale și nu mi-a reproșat nimeni nimic.
    Nu am copii, dar am o minune care mă așteaptă să mâncăm împreună. Să ne bucurăm de timpul nostru și așa prea puțin.

    6+
  8. Nici eu nu fac ore suplimentare si nu muncesc in weekend-uri. Cand am mers la interviul de angajare, am intrebat din start ce conditii sunt. Mi s-a spus mai pe ocolite ca va trebui sa muncesc unele sambete, nu mereu. Sunt destul de dezinvolta in general, asa ca nu m-am sfiit sa spun ceea ce gandesc si anume ca eu nu o sa vin sub nici o forma sambata. Au inteles, au acceptat iar relatia a fost ok.

    0
  9. burnout-ul e o problema tot mai prezenta si in tara noastra. prietenul meu a fost foarte aproape de asta si a fost nevoit sa-si dea demisia ca sa poata sa revina pe o traiectorie normala. totusi, avem o singura viata si nu putem sa ne batem joc de ea.

    0
  10. Inca un burnout in jur. O scot la suculetz saptamanal pe prietena mea ce de 8 luni nu a mai fost la munca.
    Si eu convertii hobby in afacere in ultimii ani si mi dau seama ca e un risc.

    Solutia ce merge pt mine a fost sa traiesc modest sa nu am presiunea financiara de a nu putea zice NU. Dar asta am descoperit dupa ce am dat cu capul de pragul de sus (si de alte usi). e greu de gasit o armonie in viata, si avem nevoie de suportul moral al celui de langa.

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 171 queries in 0.194 s