”Nu mai ești singur pe lume de-acum” sau de ce să ai grijă de tine nu e ceva egoist

Înainte să devină legătura noastră mai serioasă, chiar înainte de a ne spune ”te iubesc”, i-am zis băiatului care mi-e soț astăzi următoarele cuvinte: motocicletele sunt un dealbreaker, ma frend. Nu că ar fi avut el vreodată înclinație spre a fi un rocker tatuat, dar mi s-a părut important acest aspect. Acela a fost momentul în care ”nu mai ești singur pe lume de-acum” a devenit dreptul nostru de veto, spus în alt fel.

Când am avut eu o problemă medicală care bătea oarecum în specialitatea lui, dar, evident că era greu să nu le știu pe toate, ca o nevastă ce sunt, ne-am certat până când el mi-a spus să ascult ce zice, că nu zice rău. Plus, ”nu mai ești singură demult”.

Într-un concediu din tinerețe, a refuzat să se dea cu cremă de soare, că el nu se arde defel. Am făcut un tantrum în plină stradă, încât li s-a făcut și celorlalți turiști teamă pentru el. ”Nu mai ești singur pe lume” nu fusese destul.

Apoi, am învățat lecția cu ”nu te pot obliga să ai grijă de tine”, deși un scandal pot face oricând. Și la motociclete nu cedez nici doi milimetri. Atunci când tata s-a reapucat de fumat, după ce medicii i-au interzis categoric, am plâns două zile. El îmi spusese scurt, că e plăcerea lui și asta e. Serios, și cu mine cum rămâne? Tu crezi că ești singur pe pământ? (Sigur că atitudinea asta n-are nimic egoist :P) Însă am aflat și că e mai ușor să-ți șantajezi soțul decât tatăl, deși nu mi se pare tocmai corect. Aceste aptitudini ar trebui să dea același randament, nu găsiți?

Ce mult mi-aș dori ca oamenii să nu mai fie așa încăpățânați. Să se prețuiască. Să știe când să se oprească din ceva care le face rău. Sau să nu se apuce, mai bine. Să se pună seara în pat, chiar dacă nu le e somn. Să bea două cafele și să se culce în loc de a treia, că e prea mult. Să aleagă grătar în loc de șnițel cu cartofi prăjiți. Să ignore telefonul, când nu e ceva urgent. Să facă plimbări. Să mănânce crudități. Să-și ferească ochii de ecrane și să-i odihnească pe verdele unui copac. Să se vadă mai des cu alți oameni. Să râdă fără teama că li se vede dintele scos. Să se îmbrace fără rușinea că au două picioare care se văd. Să se dea seara cu creme și să se spele pe dinți. Să poarte culori, indiferent ce le scrie în buletin. Să-și scoată chiloții ăia buni din sertar. Să-și bea vinul din cristal, să mănânce cu lingurițe de musafiri. Să meargă la doctor când îi doare. Să pună mâna pe telefon când le e dor. Să nu se întrebe dacă deranjează. (Bine, pacienții soțului meu să se întrebe, mai ales dacă e duminică și e dimineață și tocmai și-au amintit că au un RMN de vreo 9 luni și parcă spatele îi tot doare.) Să mănânce o înghețată fină, când li se face. Pot recomanda. Să petreacă timp în natură, cu copiii și nepoții lor. Sau să meargă să mai planteze un pom, dacă asta le place lor.

Nu, tendința generală e când ți-e foame, că mai poți aștepta. Mergi la baie, după ce termini un mail. Faci s3x doar epilată inghinal.  Scoți copilul în parc, după ce bagi la spălat. Fugi la salon, când pleci undeva important. Programezi un Papanicolau, dacă miroase ciudat. Te culci la amiaz, doar internată-n spital.

De asta-mi place mie de mașina mea. Ea are un principiu foarte clar și-o limită. Fără motorină nu poate funcționa. Oricât de mult m-aș ruga de ea. Vă zic, au fost momente când chiar nu aveam timp de alimentat. Altele, când rămăsesem fără bani în buzunar. Te rog, te rog, teee roooooooog n-a funcționat. Nu-i dai ce are nevoie, nici nu se ridică din pat. E o mașină care se respectă asta mică a mea. Data viitoare când nu mai puteți, fiți o mașină ca a mea.

Știți, nimeni nu e singur pe lume, de fapt. Și-atunci, ”să ai grijă de tine” nu prea mai e opțional. Să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți, scrie evanghelistul Matei la un moment dat. Deci pune egalitate între iubirea de sine și iubirea de celălalt. Iar dacă legile matematicii nu mă trădează, invers e la fel de adevărat: Dacă o mamă s-ar iubi pe sine cât își iubește copilul de mult, cred că am fi cu toții fericitul câștigător în acest tur de forță, care se numește ”trăit”.

foto Shutterstock