16 feluri în care poți să-ți strici copilul chiar dacă nu-l bați

Știm că nu e bine să-l bați, dar știm și că asta nu garantează: copilul o să fie fericit! Câteva sfaturi de la un non-expert, care se mai și vopsește blond. Poza e comică, ce urmează puteți lua în serios.

1. ”Rămâi aici, eu plec acasă fără tine” – clasica scenă, din parc. E târziu și nu vrea să intre în casă, iar tu începi să ameninți. Mai ales în primii ani, atașamentul unui copil față de părintele său ori un alt adult e foarte important. Și se zdruncină asta, copilul simte că oricând poate fi părăsit și universul lui se poate prăbuși.
2. ”Nu te țin în brațe, că te înveți” -valabili de la cele mai fragede vârste, până la faza ”așa copil mare, în brațe la mama lui”, cu semnul mirării evident, din vorbire. Un copil, în brațe la mama lui e o binecuvântare. Un bebeluș nu poate fi răsfățat, el pur și simplu nu poate primi ”prea multă iubire”. Țineți-i în brațe oricât ar fi de mari și nu vă faceți griji, că nu se vor însura la primărie de pe genunchii voștri.
3. ”Nu ești tu de vină, ci groapa asta, că s-a pus în drumul tău” – fuga de responsabilitate e o mare bubă la mulți adulți. Învață-l să își asume. Am călcat în groapă pentru că nu am fost atent. Groapa n-are nicio vină. Dar pot, data viitoare, să mă uit pe unde merg. Important e să știe copilul că mereu există ceva de învățat din orice experiență și că să-ți asumi responsabilitatea nu înseamnă că ești un împiedicat.
4. ”Lasă că face mama pentru tine” – chestii banale, de care copilul e perfect capabil să se ocupe singur-singurel. Să-și bage mâncarea în gură e primul exemplu care îmi vine în cap. Să nu mai spun că aici e vorba și că îi încalci o autonomie. Să îi tragi chiloții jos când face pipi. Să îl ștergi la gură sau la nas, când nu mai are 2 luni. Să-și ducă farfuria la chiuvetă, mai ales dacă e băiat. Faptul că întârziem momentul în care copilul se va prinde că viața nu e numai roz bombon nu înseamnă că el nu se va prinde niciodată. Nu înseamnă că îi va fi mai ușor. Că va avea o căsnicie fericită, că se va integra rapid la un job.
5. ”Hai în brațe sau în cărucior, să nu te obosești” – mersul pe jos nu e ciuma, e ceva care face parte din noi, e ceva sănătos, indiferent câți ani ai. Când copilul a obosit, nu e o problemă să îl luăm în brațe. Până la colț. Ori să avem un cărucior la noi, când știm că sunt kilometri mulți de parcurs. De exemplu, într-un city break. Dar un copil de 3 ani e perfect capabil să meargă. Trebuie doar lăsat. Pe mine n-are cine să mă care, să nu vă supărați. Deși am o burtă destul de mare și mi se taie răsuflare cam des. Deși port o altă ființă undeva pe sub coaste. Și tot nu mă cară nimeni, vă garantez.
6. ”Nu te doare, n-ai pățit nimic” – și toată pleiada de negări ale unor sentimente ori senzații pe care copilul, în mod evident, le are. Să le spunem noi ce simt ei, de fapt, nu îi vor face pe ei să nu mai simtă lucrul ăla, ci să se îndoiască de sine. ”Dacă pe mine mă doare, deși mama zice că n-ar trebui, înseamnă că eu nu simt cum trebuie.” Cam ăsta e mecanismul de funcționare.
7. ”Bebelușii vin cu barza” – și toate celelalte minciuni nevinovate pe care le spunem când vrem să fugim de o explicație normală la cap. Pune zahăr în geam. Dacă te joci cu focul, faci piși-n pat. Nu, dacă te culci mai devreme, poate mai vine un frățior. Asta da. Te arzi, dacă te joci cu focul și n-o să-ți placă deloc. Asta da. Nici minciunile menite să le menajeze sentimentele copiilor nu sunt bune: cățelul a fugit de-acasă, când el a fost, de fapt, făcut borș pe stradă. Na, n-o să-i spui chiar cu cuvintele astea, dar poți găsi o variantă. Când s-a prăpădit o mătușă a noastră, fix de Crăciunul ăsta, i-am explicat copilului cât am știut eu. Că oamenii se nasc și mor și că, pe urmă, nu mai știe nimeni. Că unii cred asta, alții cred asta. Că obiceiurile sunt cutare și cutare, oamenii sunt foarte triști și plâng tare. Durerea și dezamăgirea fac parte din viață. E bine să nu ne ferim copiii de ele, pentru că ce înțeleg ei e că i-am mințit. Că ne-am ascuns într-un fel sau altul. Care e momentul să dezvăluim că barza e o minciună? Când împlinește 10 ani, la doișpe noaptea? Ce înțeleg ei e că așa te comporți cu lucrurile alea grele și importante din viață: le ascunzi, sperând că să doară mai puțin.
8. ”Faci cum spun, nu cum fac.” – asta e la fel de gravă și când traversăm prin locuri nepermise de mână cu ei, și când nu ne punem centura doar pentru că stăm în spate, și când băgăm o shaorma cu de toate, deși ei au desertul porționat. Educația adevărată e prin fapte, nu prin vorbe.
9. ”Nu depășim viteza, că ne prinde poliția” – asta completează spiritul celor spuse mai sus. Îl învață pe copil că e ok să greșească, dacă nu îl prinde nimeni. Deci: purtăm cască, pentru că ne protejează. Ne punem centura, nu ca să nu riscăm o amendă, ci ca să nu zburăm prin parbriz. Pentru că poți zbura prin parbriz și când nu se uită nimeni. Pentru că greșelile au consecințe, indiferent dacă ești prins sau nu.
10. ”Ionică de ce a luat 10 la română și tu nu?”  sau ”Frate-tău de ce poate sta cuminte și tu ești agitat?” comparațiile ar trebui făcute doar între cum a fost un om ieri și cum e acum. ”Apreciez efortul că te-ai străduit pentru acest 7, e mult mai bine decât 5-ul de ieri.” Observăm trend-ul ascendent. Paranteză. Io nici nu aveam doi copii născuți încă, adică unul e la dospit pentru următoarele 10 săptămâni, și am început comparația: ”Cu primul a fost mult mai ușor”. ”Vai, dar ce tare mi-a crescut burta, la prima sarcină, în 4 luni, eram ușor balonată, acum sunt o balenă ambulantă”. La un moment dat, m-am oprit. Mi-am dat seama că bebelușul meu din burtă n-are nicio vină cât am vomat eu sau cât am dansat sau cât m-am îngrășat sau nimic. El nici măcar nu m-a rugat să îl aduc pe lume. A urmat faza în care ziceam că sarcina asta e într-un mod cu totul diferit. Apoi am tăcut naibii din gură și m-am obișnuit. Dar a fost așa o lecție: comparațiile între frați încep din burtă?! Oh my god.
11. Să-i fii prieten, în loc de părinte – diferența e că un prieten are libertatea de a se supăra și a ieși din acea relație, în schimb ce, un părinte  va fi mereu lângă el. Iar cel mai important e să știe asta și copilul tău.
12. ”Ai grijă să nu cazi” – și toate celelalte ”ai grijă” nefondate, tipice unui părinte anxios. E important să le insuflăm copiilor curaj și luciditate, dar să ne lăsăm propriile frici să aștepte undeva. Sunt mame care își dau seama că sunt nebune. Că le e frică de orice, că peste tot văd un pericol. Așa vor crește și copiii lor să perceapă lumea: plină de microbi și de dezastre pe cale să se întâmple.
13. ”Pedeapsa e ruptă din rai” – pedepsele sunt aproape la fel de rele ca palmele. Problema e că, deși uneori sunt eficiente, mesajul pe care copilul îl primește e unul greșit. Ajunge să facă lucruri nu pentru că e bine să facă acele lucruri, ci de teama că altfel nu se mai uită la televizor. E cel mai sigur mod de a determina copilul să confunde valorile și să nu mai știe exact răspunsul la de ce.
14. ”Taică-tău e un bou” – bălăcăritul între părinți e otravă pură pentru sufletul unui copil. Abțineți-vă să vă vărsați propriile judecăți, frustrăi și ce probleme mai sunt asupra copiilor. Una e să vă audă că vă certați, până la urmă și asta face parte din viață, alta e să îl bârfiți pe celălalt, otrăvind mintea și sufletul copilului.
15. ”Orice vrei tu, puiul mamii” – adică, lipsa limitelor. E o boală gravă, să știți, și nu dă naștere unor adulți fericiți. Am un exemplu care mă ajută să înțeleg: imaginați-vă că circulați cu mașina, noaptea, pe un drum netrasat. Poate e și ceață. Mergeți încet și nesigur, pentru că nu vedeți pe unde o ia drumul, când vine o curbă. Dacă sunteți șoferi în România, nu e un exercițiu greu. În schimb, dacă mergeți pe o șosea proaspăt trasată, cu totul semnalizat, știți câte benzi aveți pe sens, vedeți limita de viteză și indicatoarele de drum, puteți merge mult mai relaxați, chiar hotărâți. Exact așa e și cu limitele la copii. Îi ajută. Nu suntem părinți răi dacă punem limite, iar viața noastră împreună e mult mai ușoară și frumoasă așa.
16. ”Dacă scrie în manualul de parenting, e adevărat” – zahărul e dracul, nu ne culcăm după program, rutina e sfântă, noi suntem roboți? Bineînțeles că multe sfaturi ajută, dar nu cred că am fost la vreo conferință sau că am citit vreo carte, din care să fiu de acord cu tot. Mark Twain parcă zicea: nu vă tratați după cărți, că poate muriți dintr-o greșeală de tipar. Noi avem anumite temperamente, copiii noștri sunt și ei foarte diferiți. Vedeți, există manuale despre cum să îți crești copiii, atunci de ce n-ar exista și unele cum să trăiești cu o brunetă, fericit. Înțelegeți ce vreau să zic? Oameni suntem și suntem diferiți. Atâta vreme cât ne ghidăm după niște reguli de bun simț, cât ne respectăm între noi și gândim totul cu cap, viața împreună poate fi foarte bună. Și când e copilul mic și are colici, nu trebuie să-i faci baie în fiecare zi. Mai bine culcă-te mai devreme într-o seară sau uită-te la un film. Când e copilul mare și vrea să se culce nespălat pe dinți. O seară n-are nimic, fii un părinte cool. Și nu crede că a putut cineva să știe, într-o carte, mai bine decât tine ce vi se potrivește și ce nu.