Oprește-te. Nu e prea târziu să te oprești. Să schimbi tonalitatea vocii. Să cobori la nivelul lui. Să te întrebi ce-i mai important, pe de-a-ntregul. Gândește-te că el n-are pe nimeni. În afară de tine. Copilul n-are o prietenă pe care s-o sune: ”m-a certat  maică-mea c-am alergat în parc”. Copilul n-are sistemul tău de sprijin și de refulări. N-are psiholog, prietenă, soră, grupuri de facebook sau cărți de dezvoltare personală. Copilul îi are doar pe mama și pe tatăl lui.

Continuare

La ieșire din pasaj de la Piața Muncii spre Dristor, e o trecere de pietoni semaforizată. Acum 3 ore, ne-au depășit 2 mașini acolo, trecând pe roșu fără să piște frâna vreun pic. Două, nu una. Trei adulți în mașină, am numărat la fel.

Deși noi eram deja opriți în fața trecerii, la semafor, dacă nu s-a înțeles.

Continuare

Într-o sală frumoasă a unui hotel, privirea îmi alunecă spre candelabre: o pânză de păianjen care ar fi putut ține lejer vreo sută de elefanți.

Citesc o carte care-mi place, autorul meu preferat: virgulă între subiect și predicat. Mă răsucesc și mă zvârcolesc în propria mea piele, îmi pare rău că el n-are cum verifica. Probabil s-ar enerva la fel de tare.

Cazarea din concediu. Întâi observ cât de mică e camera noastră și că geamul nu se deschide, să nu te sinucizi. E bine să nu se sinucidă lumea, dar eu bodogăn, că-mi place aerul curat.

Continuare